|
1.
|
Propuneri cu privire la timpul maxim afectat pentru dezbaterile generale asupra Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2009
Soluţie: aprobate
|
|
|
2.
|
Raportul de activitate pe anul 2008 al Avocatului Poporului
Soluţie: se transmite Comisiilor juridice şi Comisiilor pentru drepturile omului din cele două Camere.
Termen de depunere a raportului: 20 de zile
|
|
|
3.
|
Raportul de activitate pe anul 2008 al Agenţiei Naţionale Anti-Doping
Soluţie: se transmite Comisiilor pentru sănătate şi Comisiilor pentru învăţământ ale celor două Camere.
Termen de depunere a raportului: 20 de zile
|
|
|
4.
|
Raportul privind activitatea desfăşurată de Serviciul Român de Informaţii în anul 2006;
Raportul referitor la constatările, concluziile şi propunerile rezultate din examinarea şi dezbaterea în Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii şi a Raportului privind activitatea SRI în anul 2006;
Raportul privind activitatea desfăşurată de Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii a Raportului în anul 2006
Soluţie: la plen
|
|
|
5.
|
Rapoartele privind activitatea desfăşurată de Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii în anul 2007 şi 2008
Soluţie: amânate; se retrimit Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI
|
|
|
6.
|
Memorandum intern: Organizarea acţiunilor de relaţii externe care decurg din deţinerea de către Parlamentul României a Preşedinţiei Iniţiativei Central-Europene - Dimensiunea Parlamentară (ICE-DP), în anul 2009
Soluţie: aprobat
|
|
|
7.
|
Raportul Comisiei parlamentare de anchetă privind activitatea Societăţii Române de Televiziune
Soluţie: la plen
|
|
|
8.
|
Proiectul Ordinii de zi şi Programului de lucru pentru şedinţele comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului
Soluţie: aprobat, cu modificări
|
|
|
9.
|
Probleme care fac obiectul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului
Soluţie: s-a luat act
|
|
|
10.
|
Memorandum intern: Multiplicarea şi difuzarea rapoartelor la proiectul Legii Bugetului de stat pe 2009 şi la Proiectul Legii Bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2009
Soluţie: aprobat
|
|
|
11.
|
Solicitarea Grupului PNL din Senat referitoare la înfiinţarea unui grup parlamentar de prietenie cu Singapore
Soluţie: amânat: amânat; se va discuta împreună cu celelalte propuneri de constituire a unor grupuri de prietenie din Parlamentul României
|
|