DECIZIE nr.65 din 20 iunie 1995
referitoare la constitutionalitatea Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.1/1995 cu privire la conditiile de crestere a salariilor in anul 1995 la regii autonome şi societati comerciale cu capital majoritar de stat
 |
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 129/28 iun. 1995 |
|
DECIZIE Nr. 65 din 20 iunie 1995 referitoare la constitutionalitatea Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 1/1995 cu privire la conditiile de crestere a salariilor in anul 1995 la regii autonome si societati comerciale cu capital majoritar de stat
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICATA IN: MONITORUL OFICIAL NR. 129 din 28 iunie 1995 Curtea Constitutionala a fost sesizata la 31 mai 1995 de catre 26 de senatori, si anume: Cristian Dumitrescu, Ioan Turlacu, Costel Gheorghiu, Andrei Tugulea, Dumitru Ceraceanu, Dan Constantin Vasiliu, Mircea Boulescu, Ovidiu Corneliu Popescu, Mihail Iurcu, Stefan Traian Mocuta, Vasile Strambu, Alexandru Paleologu, Vasile Vetisanu, Dumitru Calueanu, Nicolae Manolescu, Stefan Radoff, Ioan-Paul Popescu, Florin Buruiana, Emilian Buzica, Tiberiu Vladislav, Constantin Moiceanu, Sabin Ivan, Ionel Aichimoaie, Sorin-Adrian Vornicu-Nichifor , Ioan Manea, Matei Boila, cu neconstitutionalitatea Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 1/1995 cu privire la conditiile de crestere a salariilor in anul 1995 la regii autonome si societati comerciale cu capital majoritar de stat, considerind ca aceasta lege contravine prevederilor art. 114 alin. (1), (2) si (4), art. 74, art. 72 si art. 38 alin. (5) din Constitutie.
In sesizare se arata, in esenta, ca prin legea de aprobare a ordonantei de urgenta au fost incalcate prevederile art. 114 alin. (4) din Constitutie care conditioneaza emiterea ordonantei de urgenta de existenta unei situatii exceptionale, intrucit o asemenea situatie nu exista la data emiterii ordonantei , Guvernul putind solicita adoptarea unei legi de abilitare sau a unei legi in procedura de urgenta, inclusiv prin angajarea raspunderii sale politice in fata Parlamentului, potrivit art. 114 alin. (1), art. 74 alin. (3) sau art. 113 din Constitutie, iar situatiile invocate in justificarea ordonantei fiindu-i imputabile. De asemenea, se sustine ca legea de aprobare a ordonantei de urgenta ar avea un caracter organic, astfel incit prin adoptarea ei cu majoritate simpla s-ar fi incalcat dispozitiile art. 74 alin. (1) din Constitutie referitoare la majoritatea absoluta necesara pentru adoptarea unei legi organice . Totodata, se apreciaza ca atit ordonanta, cit si legea de abilitare contravin prevederilor art. 38 alin. (5) din Constitutie privind garantarea dreptului la negocieri colective in materie de munca si caracterul obligatoriu al conventiilor colective de munca.
Sesizarea este facuta in forma scrisa si este motivata, astfel ca sunt respectate cerintele prevazute de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.
In temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat puncte de vedere presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.
Potrivit punctului de vedere al presedintelui Camerei Deputatilor, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/1995, ce face obiectul legii de aprobare cu a carei neconstitutionalitate a fost sesizata Curtea, a urmarit stabilirea unor criterii economice obiective, care sa conditioneze cresterea salariilor si sa previna relansarea inflatiei.
De asemenea, se considera ca interpretarea data in sesizare dispozitiilor art. 114 alin. (4) din Constitutie, in sensul inexistentei unor cazuri exceptionale care sa justifice litera ordonantei, este inexacta.
Emiterea unei ordonante de urgenta nu este impusa de aparitia unor imprejurari extraordinare care ar determina instituirea starii de urgenta ori a starii de asediu, a caror proclamare intra in componenta Presedintelui Romaniei.
Potrivit aceluiasi punct de vedere, caracterul exceptional al ordonantei deriva din punerea in pericol a programului de guvernare, in lipsa unor rapide reglementari juridice care nu pot fi instituite decit pe calea ordonantei de urgenta. De aceea, se apreciaza ca determinarea situatiilor exceptionale pentru emiterea ordonantei de urgenta apartine Guvernului, Parlamentul urmind sa valideze sau sa invalideze reglementarile juridice introduse pe aceasta cale in ordinea de drept. In acest sens, Guvernul a apreciat ca exceptionala situatia in care unele regii autonome si societati comerciale cu capital majoritar de stat au tendinta de a negocia importante cresteri de salarii, cu consecinte directe asupra cresterii preturilor, fara existenta unei motivatii economice obiective.
In continuare, se arata ca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/1995 se refera la stabilirea unor criterii economice obiective, in functie de care pot creste salariile la regiile autonome si societatile ecomerciale cu capital majoritar de stat, la masuri de recuperare a fondurilor cheltuite nelegal cu plata salariilor, la stabilirea unor impozite suplimentare, precum si la sanctiuni contraventionale. Aceste aspecte nu apartin domeniilor prevazute de art. 72 alin. (3) din Constitutie, spre a fi reglementate prin lege organica, conform dispozitiilor art. 74 alin. (1) din Constitutie, astfel ca sunt aplicabile dispozitiile alin. (2) al aceluiasi articol.
In concluzie, presedintele Camerei Deputatilor apreciaza ca obiectiile de neconstitutionalitate invocate sunt inadmisibile.
Guvernul, in punctul sau de vedere, arata ca situatia de exceptie in care a fost pus consta in pericolele pe care le-ar fi creat, pentru economia nationala si pentru nivelul de trai al populatiei, relansarea inflatiei ca urmare a cresterii salariilor in afara unor criterii de performanta care sa permita o asemenea crestere. In sinteza, se mentioneaza ca pina la inceputul anului 1995, procesul de negociere, implicit de crestere a salariilor la regiile autonome si societatile comerciale cu capital majoritar de stat, era reglementat de Ordonanta Guvernului nr. 13/1994. Cu ocazia dezbaterilor parlamentare pentru aprobarea acestei ordonante, efectele sale au fost limitate numai pentru anul 1994 "neaccepindu-se incidenta ei si dupa 1 ianuarie 1995", deoarece s-a estimat ca masurile introduse prin aceasta ordonanta vor determina "atit la nivelul patronatului, cit si al sindicatelor, un comportament economic rational, firesc" si ca noii manageri numiti "vor reusi sa mentina aceeasi conduita economica bazata pe eficienta si productivitate, ca elemente esentiale de fundamentare a cresterii salariilor". Realitatea a infirmat categoric aceste asteptari, sindicatele au exercitat presiuni pentru marirea salariilor la regiile autonome si societatile comerciale cu capital majoritar de stat, fara sa mai tina seama de rezultatele economice, iar managerii sau consiliile de administratie fie au fost incapabili de a stopa aceste tendinte, fie le-au incurajat. Astfel, la nivel de ramura sau grupuri de unitati, au fost negociate salarii de baza minime de 180.000 lei brut lunar, fata de 65.000 lei lunar cit era "salariul de baza minim brut pe tara, la data respectiva". In general negocierile de la inceputul anului 1995 au condus la cresteri ale salariilor medii cu 43%, 45% sau chiar 50% , desi nu a crescut corespunzator performanta economica, astfel ca aceste cresteri de salarii "nu au putut fi asigurate decit pe seama cresterii preturilor". Sub aspect economic, o asemenea situatie ar fi condus la "cresterea importurilor de bunuri, cu efecte negative asupra cursului de schimb", la dublarea deficitului bugetului de stat, "facind imposibila majorarea pensiilor si a celorlalte venituri suportate din bugetul public national, corespunzator cu noul nivel al preturilor", la cresterea inflatiei si la "reducerea veniturilor reale ale populatiei cu peste 10%, periclitind securitatea sociala si procesul de relansare a economiei nationale". Totodata, se considera ca daca Guvernul nu ar fi actionat rapid, prin emiterea Ordonantei de urgenta nr. 1/1995, in mediul economic ar fi aparut tensiuni "ce riscau sa devina cu usurinta incontrolabile", apreciindu-se ca este "o situatie cu efecte negative asupra evolutiei economico -sociale a tarii", deci o situatie de exceptie.
Cu privire la motivul de neconstitutionalitate legat de faptul ca legea de aprobare a ordonantei de urgenta a Guvernului a fost adoptata cu votul majoritatii simple, desi ordonanta ar avea un caracter de lege organica si deci putea fi aprobata numai cu votul majoritatii absolute prevazute de art. 74 alin.
(1) din Constitutie, Guvernul considera ca dispozitiile ordonantei nu vizeaza, asa cum se sustine in sesizare, regimul general privind raporturile de munca, sindicatele si protectia sociala, stabilit de art. 72 alin. (3) lit. l) din Constitutie. In acest sens, se considera ca domeniul rezervat legii organice cuprinde, in esenta, "cadrul general al nasterii, modificarii si incetarii raportului de munca, reglementarile generale referitoare la salarii, sporuri si alte asemenea drepturi derivate din contractul de munca, normele generale de organizare a sindicatelor, principiile si drepturile referitoare la protectia sociala, cadrul general al jurisdictiei muncii". Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/1995 nu stabileste insa un asemenea regim general al raporturilor de munca, ci, prin continutul sau, "se precizeaza numai regulile care trebuie avute in vedere cu ocazia negocierii cresterilor de salarii in anul 1995", astfel incit sa se asigure o baza reala de marire a salariilor, cu evitarea declansarii unui puternic efect inflationist. Se precizeaza, de asemenea, ca "astfel de reguli sunt avute in vedere in toate tarile, fiind concretizate fie prin acte normative, fie prin acorduri generale incheiate intre Guvern si partenerii sociali, fie prin scrisori de cadraj referitoare la cresterea salariilor din unitatile din sectorul public". De aceea, legea de adoptare neavind un caracter organic, nu sunt incidente prevederile constitutionale referitoare la votarea unor asemenea legi.
In legatura cu cel le-al treilea motiv de neconstitutionalitate privind incalcarea prevederilor art. 38 alin. (5) din Constitutie, potrivit carora negocierile colective in materie de munca si caracterul obligatoriu al conventiilor colective sunt garantate, se arata ca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/1995 nu contine dispozitii "care anuleaza dreptul de negociere" . Dimpotriva, Guvernul considera ca, prin prevederile sale, ordonanta "a asezat procesul de negociere pe baze reale", in concordanta si cu prevederile art. 4 din Legea nr. 14/1991, potrivit carora salariile se stabilesc "in functie de posibilitatile financiare ale persoanei care angajeaza". In aceste conditii se considera ca "ordonanta de urgenta a fost emisa pentru a oferi ambelor parti criteriile rationale pe baza carora sa se desfasoare negocierile si nicidecum eliminarea acestora", adica conditiile de eficienta economica pentru o crestere reala si stabila a salariilor, cu atit mai mult cu cit au fost avute in vedere unele situatii specifice legate de modul de determinare a drepturilor salariale in anul 1994.
In concluzie, avind in vedere si prevederea constitutionala inscrisa in art.
134 alin. (2) lit. a), Guvernul apreciaza Ordonanta de urgenta nr. 1/1995 ca " strict necesara" si "pe deplin constitutionala", considerind nefondata obiectia de neconstitutionalitate.
Presedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
Curtea Constitutionala, in temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata ca este competenta sa solutioneze sesizarea care a fost inaintata cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constitutie si ale art. 17 alin.
(1) din Legea nr. 47/1992.
CURTEA CONSTITUTIONALA, tinind seama de sesizare, de punctele de vedere exprimate de presedintele Camerei Deputatilor si de Guvern, de raportul intocmit de judecatorul-raportor, precum si de prevederile Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 1/1995, raportate la dispozitiile Constitutiei si ale Legii nr.
47/1992, retine urmatoarele:
Primul motiv de neconstitutionalitate invocat in sesizare se refera la faptul ca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/1995 nu ar fi fost emisa cu respectarea prevederilor art. 114 alin. (4) din Constitutie, potrivit carora Guvernul poate adopta asemenea ordonante numai in cazuri exceptionale. In acest sens, se considera ca asemenea ordonante sunt constitutionale doar in situatia in care "in mod obiectiv nu a fost posibila adoptarea unei legi de abilitare....
sau a unei legi cu procedura de urgenta, care sa angajeze raspunderea Guvernului", cu atit mai mult cu cit Parlamentul se afla in sesiune obisnuita.
De asemenea, se arata ca "fenomenul negativ pe care Guvernul isi propune sa-l inlature prin aceasta ordonanta era de mult cunoscut si se datoreaza carentelor din economie, care oricum nu se inlatura pe aceasta cale".
Criticile formulate nu sunt intemeiate. Constitutia nu precizeaza continutul notiunii de "cazuri exceptionale", astfel incit ea trebuie interpretata sistematic, atit in logica institutiei delegarii legislative, consacrata in art.
114, cit si a edificiului consititutional in ansamblul sau.
Prin cazuri exceptionale, in sensul art. 114 alin. (4) din Constitutie, se intelege acele situatii care nu se pot incadra in cele avute in vedere expres de lege. In consecinta, daca legiuitorul nu a instituit o norma specifica unei circumstante exceptionale, ar fi contrar insesi vointei acestuia ca regulile existente sa fie aplicate cazurilor exceptionale la care se refera art. 114 alin . (4) din Constitutie. Avind in vedere aceasta, interesul public lezat de caracterul anormal si excesiv al cazurilor exceptionale justifica interventia Guvernului pe calea ordonantei de urgenta, in temeiul art. 114 alin. (4) din Constitutie. De aceea, o astfel de masura se poate fundamenta numai pe necesitatea si urgenta reglementarii unei situatii care, datorita circumstantelor sale exceptionale, impune adoptarea de solutii imediate, in vederea evitarii unei grave atingeri aduse interesului public.
In consecinta, ordonata de urgenta nu este conditionata de posibilitatea utilizarii altor mijloace constitutionale, cum ar fi delegarea legislativa, ori de faptul ca aparitia cazului exceptional putea fi prevenita din vreme, asa cum se sutine in sesizare, ori de satisfacerea cerintelor programului de guvernare, asa cum se sutine in punctul de vedere al presedintelui Camerei Deputatilor.
In cazul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 1/1995, interesul public invocat l-a constitut preintimpinarea relansarii inflatiei care, prin consecintele sale, lezeaza esential dezvoltarea generala a societatii, indeosebi sub aspect economic si al nivelului de trai al cetatenilor celor mai defavorizati in procesul actual al tranzitiei. Aceste consecinte justifica interesul public pentru evitarea lor, in situatiile exceptionale aratate.
Al doilea motiv de neconstitutionalitate, de asemenea, nu este intemeiat, deoarece Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/1995, implicit legea prin care aceasta a fost aprobata, nu se refera la "regimul general privind raporturile de munca", avut in vedere de art. 72 alin. (3) lit. l) din Constitutie, ci la anumite masuri stabilite doar pentru anul 1995. Ordonanta se refera, in acest sens, la instituirea unor criterii economice, in functie de care pot creste salariile si aceasta numai in ceea ce priveste regiile autonome si societatile comerciale cu capital majoritar de stat, astfel incit legea de aprobare avind caracterul unei legi ordinare, adoptarea ei s-a facut cu respectarea prevederilor art. 74 din Constitutie.
In legatura cu cel de-al treilea motiv de neconstitutionalitate, legat de dispozitiile art. 38 alin. (5) din Constitutie, ce garanteaza dreptul la negocieri colective in materie de munca si, respectiv, caracterul obligatoriu al conventiilor colective, critica formulata nu este justificata. Conventiile colective nu se pot incheia decit cu respectarea legii. Aceste conventii sunt izvor de drept, dar forta lor juridica nu poate fi superioara legii, deoarece sar incalca un principiu fundamental al statului de drept, si anume, primordialitatea legii in reglementarea relatiilor sociale. In acest sens, art.
16 alin. (2) din Constitutie prevede ca nimeni nu este mai presus de lege, art.
51 din Constitutie instituie, ca o indatorire fundamentala, obligatia respectarii legii, iar potrivit art. 58 alin. (1) din Constitutie, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii. In consecinta, negocierea conventiilor colective nu se poate face decit cu respectarea dispozitiilor legale existente, deci inclusiv a celor instituite prin legea de aprobare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 1/1995.
Avind in vedere considerentele expuse, in temeiul dispozitiilor art. 38 alin . (5), art. 72, art. 74, art. 114 si art. 144 lit. a) din Constitutie, precum si ale art. 17 - 20 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUTIONALA In numele legii D E C I D E:
1. Constata ca Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.
1/1995 cu privire la conditiile de crestere a salariilor in anul 1995 la regii autonome si societati comerciale cu capital majoritar de stat este constitutionala.
2. Prezenta decizie se comunica Presedintelui Romaniei si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Deliberarea a avut loc la data de 20 iunie 1995 si la ea au participat: Ioan Muraru, presedinte, Costica Bulai, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Ioan Deleanu, Antonie Iorgovan, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu si Victor Dan Zlatescu, judecatori.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE, prof.univ.dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Doina Sulivan ---------------------
Joi, 24 septembrie 2026, 00:48
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.