DECIZIE nr.320 din 9 septembrie 2003
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 21/1999 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, preluate de art. 23 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002
Textul actului publicat în M.Of. nr. 696/6 oct. 2003

Nicolae Popa - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1999 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, excepţie ridicată de Mircea Bogdan Botezatu în Dosarul nr. 1.627/2002 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală.
La apelul nominal se prezintă partea Ministerul Finanţelor Publice, prin consilier juridic Nicoleta Neguţ, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 211C/2003, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 21/1999, excepţie ridicată de Mircea Dan Condurachi în Dosarul nr. 2.973/P/2003 al Tribunalului Galaţi - Secţia penală.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.
Partea prezentă şi Ministerul Public sunt de acord cu măsura conexării. Faţă de aceste susţineri, pentru o mai bună administrare a justiţiei, Curtea, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 211C/2003 la Dosarul nr. 181C/2003, care este primul înregistrat.
Reprezentantul Ministerului Finanţelor Publice, susţinând oral concluziile scrise depuse la dosar, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca fiind neîntemeiată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondată, considerând că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate în motivarea excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin încheierile din 24 martie 2003, respectiv din 4 aprilie 2003, pronunţate în dosarele nr. 1.627/2002 şi nr. 2.973/P/2003, Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi Tribunalul Galaţi - Secţia penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 21/1999 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, excepţie ridicată de Mircea Bogdan Botezatu şi Mircea Dan Condurachi, inculpaţi apelanţi în dosarele menţionate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile art. 23 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 21/1999 referitoare la reglementarea infracţiunii de spălare a banilor sunt neconstituţionale, deoarece încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie privitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi dispoziţiile art. 41 alin. (2) din Legea fundamentală, ce consacră ocrotirea egală a proprietăţii private. Astfel, se menţionează, în esenţă, că prin textul art. 23 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 21/1999:
- se creează o "discriminare negativă în ceea ce-l priveşte pe inculpat", întrucât acesta "a transferat valorile obţinute dintr-o pretinsă infracţiune de înşelăciune", în timp ce făptuitorii care transferă valorile obţinute din alte infracţiuni în scopurile prevăzute de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1999 "nu sunt pedepsiţi de textul acestei legi", astfel că s-ar încălca principiul "înscris" în art. 16 alin. (1) din Constituţie, "cât timp cetăţenii nu mai sunt egali în faţa legii";
- se sancţionează "doar transferul sau schimbul de bunuri provenite din înşelăciunea comisă în domeniul bancar, financiar sau de asigurări", nu şi "schimbarea sau transferul de valori provenite din înşelăciunea comisă în dauna altor proprietăţi", astfel că nu s-ar ocroti în mod egal toate formele de proprietate.
În susţinerea excepţiei, autorii acesteia mai precizează că "un argument în plus că prevederile Legii nr. 21/1999 sunt neconstituţionale îl constituie şi faptul că legiuitorul a abrogat acest act normativ, prin adoptarea Legii nr. 656/2002, care sancţionează în mod nediscriminatoriu faptele de spălare de bani".
Exprimându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală arată că aceasta este neîntemeiată. În legătură cu pretinsa încălcare a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, instanţa de judecată se referă la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în care s-a precizat că egalitatea nu înseamnă uniformitate şi că pentru situaţii diferite se impun soluţii juridice diferite. Curtea de Apel Galaţi arată că cerinţa legală de a sancţiona faptele înscrise la lit. a) a art. 23 din Legea nr. 21/1999 este general valabilă şi obligatorie, fără nici o discriminare şi fără nici un privilegiu.
Instanţa mai precizează că aceste aspecte nu reprezintă probleme de constituţionalitate, ci de aplicare a legii, care nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale.
În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la încălcarea prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituţie, Curtea de Apel Galaţi arată că nici aceasta nu poate fi primită pentru aceleaşi raţiuni avute în vedere la analiza principiului constituţional analizat anterior. Din prevederile Legii nr. 656/2002, care a abrogat Legea nr. 21/1999, nu rezultă, aşa cum afirmă autorul excepţiei, dacă legiuitorul a avut în vedere sancţionarea în mod discriminatoriu a faptelor de spălare de bani sau a avut alte raţiuni.
În opinia Tribunalului Galaţi - Secţia penală, excepţia este nefondată. Se apreciază că argumentul privind încălcarea principiului egalităţii se explică printr-o confuzie între persoanele aflate în aceeaşi situaţie juridică cu cele aflate în situaţii diferite. Instanţa reţine că Legea nr. 21/1999 ultraactivează în cauză, fiind mai favorabilă în comparaţie cu Legea nr. 656/2002.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că excepţia este inadmisibilă deoarece Legea nr. 21/1999 a fost abrogată prin dispoziţia art. 31 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor.
Guvernul apreciază că excepţia nu poate fi respinsă ca inadmisibilă, deoarece dispoziţiile art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1999, care fac obiectul excepţiei, sunt incidente în cauză în temeiul art. 15 alin. (2) din Constituţie şi al art. 13 din Codul penal. Pe fond, Guvernul consideră neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate în raport cu art. 16 din Constituţie, deoarece nu se încalcă nici unul dintre criteriile egalităţii în drepturi enumerate în art. 4 din Constituţie. Nu se poate susţine că prevederile art. 23 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 21/1999 contraveneau art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece dispoziţiile acestui articol erau aplicabile tuturor persoanelor care săvârşiseră infracţiunile expres şi limitativ menţionate, fără nici o deosebire sau distincţie. Aceleaşi argumente pot fi invocate şi pentru respingerea criticilor formulate de autorul excepţiei cu privire la încălcarea prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituţie. Dispoziţiile legale criticate nu făceau nici o distincţie în ceea ce priveşte regimul proprietăţii, dispoziţiile acestui articol fiind aplicabile tuturor persoanelor care au săvârşit infracţiunile expres menţionate, indiferent de titularul proprietăţii. Infracţiunea de înşelăciune, prevăzută în art. 215 din Codul penal, nu face nici o distincţie în ceea ce priveşte regimul proprietăţii, iar formele reţinute în conţinutul anterior al infracţiunii de spălare a banilor erau specifice modalităţii de săvârşire a acestei infracţiuni, cu precizarea că şi în cazul înşelăciunii în domeniul bancar, financiar sau de asigurări putea fi afectată atât proprietatea publică, cât şi cea privată, iar modalitatea de ocrotire prevăzută în art. 23 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 21/1999 era aceeaşi, neputându-se susţine că ar fi fost încălcate dispoziţiile art. 41 alin. (2) din Constituţie.
Avocatul Poporului consideră, de asemenea, că dispoziţiile art. 23 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 21/1999 sunt constituţionale. În motivarea acestui punct de vedere se arată că pretinsa încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituţie nu poate fi reţinută, întrucât este dreptul statului ca, în funcţie de politica penală pe care doreşte să o facă la un moment dat, să aprecieze care fapte sunt periculoase şi să le incrimineze prin prevederea lor ca infracţiuni.
Făptuitorul care schimbă sau transferă valorile obţinute din săvârşirea infracţiunilor expres prevăzute în art. 21 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1999 nu se află în aceeaşi situaţie juridică cu cei care schimbă sau transferă valori din alte infracţiuni şi, pe cale de consecinţă, nu se pune problema inegalităţii în faţa legii a celor două categorii de persoane.
Violarea principiului egalităţii există atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor situaţii egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite.
Nici critica privind încălcarea prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituţie nu poate fi reţinută, întrucât nu există o ocrotire diferenţiată a proprietăţii private, deoarece nu există incriminări de genul celor cuprinse în art. 23 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 21/1999 cu privire la schimbul sau transferul, dobândirea, posesia sau utilizarea de valori, cunoscând că acestea provin din săvârşirea şi a altor infracţiuni decât cele expres prevăzute în art. 23 lit. a) din Legea nr. 21/1999. Faptul că unele activităţi, care sunt considerate periculoase la un moment dat pentru anumite valori sociale (în speţă dreptul de proprietate), sunt incriminate ca infracţiuni nu înseamnă neapărat că se face o apărare inegală în raport cu alte valori sociale ce ţin de dreptul de proprietate.
Preşedintele Senatului nu a transmis punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost invocată, îl constituie dispoziţiile art. 23 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 21/1999 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.18 din 21 ianuarie 1999, dispoziţii care au următorul conţinut: "Constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani:
a) schimbarea sau transferul de valori, cunoscând că acestea provin din săvârşirea unor infracţiuni: traficul de stupefiante; nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor în forma agravantă; nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive; nerespectarea regimului materiilor explozive; falsificarea de monede sau de alte valori; proxenetismul; contrabanda; şantajul; lipsirea de libertate în mod ilegal; înşelăciunea în domeniul bancar, financiar sau de asigurări; bancruta frauduloasă; furtul şi tăinuirea de autovehicule; nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri; traficul de animale ocrotite în ţările lor; comerţul cu ţesuturi şi organe umane; infracţiunile săvârşite prin intermediul calculatoarelor; infracţiunile săvârşite cu cărţi de credit; infracţiunile săvârşite de persoane care fac parte din asociaţii de infractori; nerespectarea dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi de reziduuri; nerespectarea dispoziţiilor privind jocurile de noroc; în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestora, precum şi în scop de tăinuire sau de favorizare a persoanelor implicate în astfel de activităţi sau presupuse că s-ar sustrage consecinţelor juridice ale faptelor lor; [...]
c) dobândirea, posesia sau utilizarea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea uneia dintre infracţiunile prevăzute la lit. a)." Autorii excepţiei susţin că aceste dispoziţii legale încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, precum şi pe cele ale art. 41 alin. (2) privind ocrotirea în mod egal a proprietăţii private, indiferent de proprietar.
Curtea constată că la data sesizării sale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate Legea nr. 21/1999 fusese abrogată în temeiul prevederilor art. 31 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.904 din 12 decembrie 2002. Curtea observă însă că dispoziţiile legale ce constituie obiectul excepţiei de neconstituţionalitate au fost preluate în cuprinsul art. 23 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002, care au următorul cuprins: "Constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani:
a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei; [...]
c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni." În practica sa jurisdicţională Curtea Constituţională a statuat în mod constant că, atunci când dispoziţia legală criticată a fost modificată sau preluată în noul act normativ, excepţia poate să fie examinată, dacă textul legal, în noua sa redactare, conservă, în principiu, reglementarea iniţială.
De aceea, urmează ca excepţia de neconstituţionalitate să fie examinată în fondul ei.
Examinând dispoziţiile legale criticate prin raportare la prevederile constituţionale invocate în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că nici una dintre criticile formulate nu este întemeiată.
I. Referitor la prima critică de neconstituţionalitate privind încălcarea principiului egalităţii în drepturi consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece este atributul exclusiv al legiuitorului ca, stabilind conţinutul infracţiunii de spălare a banilor, să prevadă care anume infracţiuni pot fi considerate, la un moment dat, ca fiind infracţiuni din care provin valorile care fac obiectul operaţiunilor de spălare a banilor.
Reţinerea unora sau altora dintre infracţiuni, în conţinutul infracţiunii de spălare a banilor, nu reprezintă o discriminare a autorilor acestor infracţiuni, deoarece trebuie avute în vedere modalităţile de comitere a infracţiunii de spălare a banilor, pericolul social mai ridicat al acesteia, ceea ce justifică tratamentul diferenţiat la care se referă autorul excepţiei. De aceea, nu pot fi acceptate susţinerile autorilor excepţiei, potrivit cărora legiuitorul a considerat neconstituţionale prevederile Legii nr. 21/1999 şi le-a abrogat prin Legea nr. 656/2002. Din prevederile acestei din urmă legi nu rezultă dacă legiuitorul a avut în vedere sancţionarea în mod discriminatoriu a faptelor de spălare de bani.
II. Curtea nu poate reţine nici critica privind încălcarea art. 41 alin. (2) din Legea fundamentală, referitoare la ocrotirea în mod egal a proprietăţii private, indiferent de titular, întrucât este atributul exclusiv al legiuitorului de a stabili nu numai infracţiunile din care provin acele valori ce fac obiectul spălării banilor, dar şi domeniul în care sunt săvârşite - bancar, financiar sau de asigurări -, deoarece producerea de pagube în aceste domenii de activitate are, de regulă, consecinţe sociale negative mai mari, ceea ce justifică un regim sancţionator diferenţiat. Dispoziţiile legale criticate nu fac nici o distincţie în raport cu regimul proprietăţii, fiind aplicabile tuturor persoanelor care au săvârşit infracţiunile arătate în text, indiferent de titularul proprietăţii.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi (6) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 21/1999 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, preluate de art. 23 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002, excepţie ridicată de Mircea Bogdan Botezatu în Dosarul nr. 1.627/2002 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi de Mircea Dan Condurachi în Dosarul nr. 2.973/P/2003 al Tribunalului Galaţi - Secţia penală.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 septembrie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Florentina Geangu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 02:54

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.