|
 |
COMUNICAT DE PRESĂ
privind participarea la Reuniunea parlamentară și Conferința Națiunilor Unite
privind schimbările climatice - COP22/CMP12
(Marrakech, Maroc, 13 - 18 noiembrie 2016)
În perioada prima parte a lunii noiembrie 2016 la Marrakech, Maroc, va avea loc Conferința Națiunilor Unite privind schimbările climatice - COP22/CMP12.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
privind participarea la cea de-a 135-a Adunare a Uniunii Interparlamentare (UIP) şi la reuniunile asociate (Geneva, Elveția, 23 -27 octombrie 2016)
Cea de-a 135-a Adunare a Uniunii Interparlamentare (UIP) şi reuniunile asociate au avut loc la Geneva, în perioada 23 - 27 octombrie a.c., lucrări la care au participat parlamentari din peste 138 de ţări.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru politică externă
În semn de recunoaştere a rolului parlamentelor în implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD), Camera Deputaţilor şi Uniunea Interparlamentară (UIP), organizează luni, 18 aprilie, și marți, 19 aprilie, pentru al doilea an consecutiv un seminar tematic privind oportunităţile şi provocările pe care le implică asumarea Obiectivelor Dezvoltării Durabile (sala ‘’Drepturilor Omului ‘’, nivel P).
Lucrările seminarului vor începe luni, la ora 10.00, alocuțiunile din deschidere urmând să fie susținute de președintele Uniunii Interparlamentare, Saber Chowdhury, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea și președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. [...]
|
COMUNICAT DE PRESĂ
privind participarea la cea de-a 134-a Adunare a Uniunii Interparlamentare (UIP) şi la reuniunile asociate (Lusaka, Zambia, 19 - 23 martie 2016)
Cea de-a 134-a Adunare a Uniunii Interparlamentare (UIP) şi reuniunile asociate au avut loc la Lusaka, Zambia, în perioada 19-23 martie a.c., lucrări la care au participat parlamentari din peste 120 de ţări.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru politică externă
Borbély László, la Paris: “Anii următori vor fi decisivi în ceea ce privește combaterea schimbărilor climatice și a fenomenelor meteorologice extreme”
Aflat la reuniunea parlamentară organizată de Uniunea Interparlamentară (UIP) şi parlamentul francez, în marja Conferinţei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (COP21/CMP11), ce s-a desfăşurat la Paris, în perioada 5-6 decembrie a.c., domnul Borbély László, președintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaților, vicepreședinte al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare (GRUIP), a subliniat în alocuţiunea sa că:
|
COMUNICAT DE PRESĂ
În perioada 5-6 decembrie 2015, Uniunea Interparlamentară (UIP) şi Parlamentul francez vor organiza, la Paris, în marja Conferinţei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (COP21/CMP11), o reuniune parlamentară care va oferi participanţilor, oportunitatea de a dezbate aspectele principale şi orientările majore ale COP21/CMP11, de a interacţiona cu negociatori guvernamentali şi de a se familiariza cu recomandările UIP referitoare la acţiunea parlamentară privind schimbările climatice.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
privind participarea cea de-a 133-a Adunare a UIP şi la reuniunile asociate
(Geneva, 17 -21 octombrie 2015)
Cea de-a 133-a Adunare a Uniunii Interparlamentare şi reuniunile asociate au avut loc la Geneva, în perioada 17-21 octombrie a.c. La lucrări au participat aproximativ 800 de parlamentari din 135 de ţări, peste 90 de delegaţii naţionale au fost conduse de preşedinţi sau vicepreşedinţi de parlamente.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
privind participarea la cea de-a 133-a Adunare a Uniunii Interparlamentare (UIP) şi la reuniunile asociate (Geneva, 17 - 21 octombrie 2015)
În perioada 17 -21 octombrie 2015, la Geneva, vor avea loc lucrările celei de-a 133-a Adunări a Uniunii Interparlamentare (UIP) şi reuniunile asociate.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
privind desfășurarea la Palatul Parlamentului a seminarului regional privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă pentru parlamentele din Europa Centrală şi de Est
Camera Deputaţilor în cooperare cu Uniunea Interparlamentară (UIP) va organiza, în perioada 15-16 iunie 2015, seminarul regional privind "Obiectivele de Dezvoltare Durabilă pentru parlamentele din Europa Centrală şi de Est", la Palatul Parlamentului, Sala Drepturilor Omului, nivel P.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
privind participarea delegaţiei GRUI la cea de-a 132-a Adunare a UIP şi reuniunile asociate
(Hanoi, 27 martie-1 aprilie 2015)
O delegaţie a Grupului Român al Uniunii Interparlamentare (UIP) a participat, în perioada 27 martie-1 aprilie a.c., la cea de-a 132-a Adunare a UIP şi reuniunile asociate, organizată la Hanoi, la invitaţia Adunării Naţionale a R.S. Vietnam. Din delegaţia română condusă de domnul deputat Ioan Stan, preşedintele GRUI, au mai făcut parte: domnul deputat Ionel Palăr, vicepreşedinte al GRUI; domnul senator Dumitru Oprea, secretar al Biroului Executiv al GRUI; domnul deputat Liviu Bogdan Ciucă, membru al Comitetului Director al GRUI, precum şi domnul deputat Gheorghe Marin.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
privind
participarea la Sesiunea anuală 2015 a Conferinţei parlamentare privind Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC)
(Geneva, 16-17 februarie 2015)
În perioada 16-17 februarie 2015, la Geneva, la sediul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), va avea loc Sesiunea anuală 2015 a Conferinţei parlamentare cu tema "OMC la 20 de ani", organizată de Uniunea Interparlamentară (UIP) în colaborare cu Parlamentul European.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
privind vizita oficială în Marea Britanie
a delegației Grupului Român al Uniunii Interparlamentare
(Londra, 24-28 noiembrie 2014)
În perioada 24-28 noiembrie 2014, la invitația președintelui Grupului Britanic al Uniunii Interparlamentare, domnul Alistair Burt, membru al Camerei Comunelor, a avut loc vizita oficială în Marea Britanie a delegației Grupului Român al Uniunii Interparlamentare (GRUI).
|
COMUNICAT DE PRESĂ
privind
participarea la vizita oficială în Marea Britanie a unei delegaţii a Grupului Român al Uniunii Interparlamentare (GRUI)
Londra, 24-28 noiembrie 2014
În perioada 24-28 noiembrie 2014, are loc vizita oficială în Marea Britanie a unei delegaţii a Grupului Român al Uniunii Interparlamentare (GRUI), la invitaţia Grupului Britanic al Uniunii Interparlamentare.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
privind participarea delegaţiei GRUI
la cea de-a 131-a Adunare a UIP şi reuniunile asociate
Delegaţia GRUI la sesiunea de toamnă a UIP (Geneva, 12-16 octombrie a.c.) şi-a continuat activitatea în plenul Adunării şi în cadrul organelor specializate ale organizaţiei.
|
COMUNICAT DE PRESA
privind participarea delegaţiei GRUI
la cea de-a 131-a Adunare a UIP şi reuniunile asociate
În perioada 12-16 octombrie a.c., la Geneva se desfăşoară lucrările celei de-a 131-a Adunări a Uniunii Interparlamentare (sesiunea de toamnă a UIP).
|
COMUNICAT DE PRESĂ
privind participarea la cea de-a 131-a Adunare a Uniunii Interparlamentare (UIP) şi reuniunile asociate
(Geneva, 12-17 octombrie 2014)
În perioada 12-17 octombrie 2014, la Geneva, va avea loc cea de-a 131-a Adunare a Uniunii Interparlamentare (UIP) şi reuniunile asociate (sesiunea de toamnă).
|
COMUNICAT DE PRESĂ
privind
participarea la cea de-a XI-a Reuniune a parlamentarilor şi experţilor în probleme parlamentare
(Wroxton College, Oxfordshire, Marea Britanie, 26-27 iulie 2014)
În perioada 26-27 iulie 2014, la Wroxton College, Oxfordshire, Marea Britanie va avea loc cea de-a XI-a Reuniune a parlamentarilor şi experţilor în probleme parlamentare, organizată de Uniunea Interparlamentară (UIP) în colaborare cu Centrul de Studii Legislative al Universităţii Hull.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
privind
participarea la Summit-ul Global cu tema “Eliminarea violenţei sexuale
în situaţii de conflict” -
(Londra, 10-13 iunie 2014)
În perioada 10-13 iunie 2014, la Londra, va avea loc summit-ul global cu tema ”Eliminarea violenţei sexuale în situaţii de conflict”, organizat de Grupului britanic al Uniunii Interparlamentare (UIP) în colaborare cu Comitetului Internaţional Executiv al Asociaţiei Parlamentare a Commonwealth.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
Participarea delegaţiei GRUI la cea de-a 130-a Adunare a UIP
(Geneva, 16-20 martie 2014)
Delegaţia GRUI, alcătuită din dl. deputat Valeriu Andrei Steriu, şeful delegaţiei, dl. senator Mario Ovidiu Oprea, secretar al Biroului Permanent al Senatului, dna. deputat Viorica Marcu şi dl. deputat Cristian Constantin Roman, şi-a continuat activitatea în diferitele structuri decizionale şi specializate ale organizaţiei, care s-au întrunit pe parcursul celor cinci zile ale sesiunii UIP.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
Participarea delegaţiei GRUI la cea de-a 130-a Adunare a UIP
(Geneva, 16-20 martie 2014)
O delegaţie a Parlamentului României participă la Geneva, în perioada 16-20 martie, la cea de-a 130-a Adunare a Uniunii Interparlamentare (UIP). Evenimentul marchează aniversarea a 125 de ani de la crearea UIP, organizaţie din care fac parte în prezent 164 de membri.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
privind
participarea la cea de-a 130-a Adunare a Uniunii Interparlamentare (UIP) şi reuniunile asociate
(Geneva, 16-20 martie 2014)
În perioada 16-20 martie 2014, la Geneva, vor avea loc cea de-a 130-a Adunare a Uniunii Interparlamentare (UIP) şi reuniunile asociate (sesiunea de primăvară). Sesiunea de primăvară din acest an marchează aniversarea a 125 de ani de la înfiinţarea organizaţiei.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
În zilele de 10-12 martie 2014 au avut loc la New York, la sediul ONU, reuniunea parlamentară anuală a Uniunii Interparlamentare (UIP), organizată cu prilejul celei de-a 58-a sesiuni a Comisiei Naţiunilor Unite pentru Statutul Femeilor (CSF), şi reuniunile asociate
|
COMUNICAT DE PRESĂ
În zilele de
10-12 martie 2014 a avut loc la New York, la sediul ONU, reuniunea parlamentară anuală a Uniunii Interparlamentare (UIP), organizată cu prilejul celei de-a 58-a sesiuni a Comisiei Naţiunilor Unite pentru Statutul Femeilor (CSF), şi reuniunile asociate
|
COMUNICAT DE PRESĂ
În zilele de 17 și 18 februarie 2014, la Palatul Parlamentului, a avut loc seminarul regional cu tema "Transpunerea angajamentelor internaţionale privind drepturile omului în realităţi naţionale: contribuţia parlamentelor la activitatea Consiliului Drepturilor Omului al Naţiunilor Unite", organizat de Camera Deputaţilor în cooperare cu Uniunea Interparlamentară.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Direcţia generală pentru afaceri externe
În perioada 17-18 februarie va avea loc, la Bucureşti, seminarul regional cu tema "Transpunerea angajamentelor internaţionale privind drepturile omului în realităţi naţionale: contribuţia parlamentelor la activitatea Consiliului Drepturilor Omului al Naţiunilor Unite", organizat de Camera Deputaţilor în cooperare cu Uniunea Interparlamentară (Palatul Parlamentului, sala "Nicolae Bălcescu", nivel P).
|
COMUNICAT DE PRESĂ
privind
participarea la sesiunea anuală 2013 a Conferinţei parlamentare privind Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), organizată de Uniunea Interparlamentară şi Parlamentul European, cu sprijinul Camerei Reprezentanţilor din Indonezia, în marja celei de-a 9-a Conferinţe Ministeriale a OMC
(Bali, Indonezia, 2 şi 5 decembrie 2013)
În zilele de 2 şi 5 decembrie 2013, la Bali, Indonezia, va avea loc Sesiunea anuală 2013 a Conferinţei Parlamentare privind Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), organizată de Uniunea Interparlamentară şi Parlamentul European, cu sprijinul Camerei Reprezentanţilor din Indonezia, în marja celei de-a 9-a Conferinţe Ministeriale a OMC.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
privind
participarea la cea de-a 129-a Adunare a Uniunii Interparlamentare şi reuniunile asociate (sesiunea de toamnă a UIP)
(Geneva, Elveţia, 6-10 octombrie 2013)
În perioada 6-10 octombrie 2013, la Geneva, a avut loc cea de-a 129-a Adunare a Uniunii Interparlamentare (UIP) şi reuniunile asociate (sesiunea de toamnă a UIP), la care au participat domnii deputaţi Cornel-George Comşa, Şeful delegaţiei, Horia Grama, Mihai Aurel Donţu, precum şi doamna deputat Sanda-Maria Ardeleanu.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
privind
participarea la cea de-a 129-a Adunare a Uniunii Interparlamentare şi reuniunile asociate (sesiunea de toamnă a UIP)
(Geneva, Elveţia, 6-10 octombrie 2013)
În perioada 6-10 octombrie 2013, la Geneva, va avea loc cea de-a 129-a Adunare a Uniunii Interparlamentare (UIP) şi reuniunile asociate (sesiunea de toamnă a UIP), la care vor participa domnii deputaţi Cornel-George Comşa, Horia Grama, Mihai Aurel Donţu, precum şi doamna deputat Sanda-Maria Ardeleanu.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
privind
participarea la dezbaterea panel asupra contribuției pe care parlamentele
o pot aduce activității Consiliului Drepturilor Omului
Geneva, 29 mai 2013
Miercuri, 29 mai 2013 va avea loc, în cursul sesiunii 23 a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului (CDO), o dezbatere panel asupra contribuției pe care parlamentele o pot aduce activității CDO, inclusiv procesului de evaluare periodică universală, în baza rezoluției inițiate de România, împreună cu Italia, Spania, Ecuador, Argentina și Maldive.
|
| |
|