Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Parlamentul României > Delegatii parlamentare > UIP > Comunicate de presa Versiunea pentru printare

Comitetul Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare
Comunicat de presa din 15 iunie 2015
COMUNICAT DE PRESĂ

privind desfășurarea la Palatul Parlamentului a seminarului regional privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă pentru parlamentele din Europa Centrală şi de Est

Camera Deputaţilor în cooperare cu Uniunea Interparlamentară (UIP) va organiza, în perioada 15-16 iunie 2015, seminarul regional privind "Obiectivele de Dezvoltare Durabilă pentru parlamentele din Europa Centrală şi de Est", la Palatul Parlamentului, Sala Drepturilor Omului, nivel P.

^
Seminarul de la Bucureşti va pune un accent deosebit pe rolul important pe care îl au parlamentele în asigurarea implementării eficiente a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă la nivel naţional şi va urmări să sprijine principalii actori în identificarea celor mai bune modalităţi de a adapta viitoarele obiective globale celor regionale şi naţionale.
În deschiderea lucrărilor sunt invitați să ia cuvântul președintele Camerei Deputaților, domnul Valeriu Ștefan Zgonea, ministrul Mediului Apelor și Pădurilor, doamna Grațiela Leocadia Gavrilescu, secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe, domnul Radu Podgorean, precum și vicepreședintele Uniunii Interparlamentare, domnul Robert del Picchia.
Raportor al acestui seminar internațional este domnul László Borbély, președintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaților, inițiatorul evenimentului.
Reuniunea de la București se va bucura de prezenţa unor înalți oficiali precum domnul Christian Friis Bach, Secretarul executiv al Comisiei Economice a ONU pentru Europa (UNECE), doamna Sandie Blanchet, reprezentantul UNICEF în România, domnul Csaba Kőrösi, fost co-președinte al Grupului de lucru al Adunării Generale ONU însărcinat cu elaborarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, doamna Márta Bonifert, Director Executiv al Centrului Regional de Mediu pentru Europa Centrala si de Est (REC), domnul Sergiu Celac, consilier principal la Centrul Naţional pentru Dezvoltare Durabilă.
Pe lângă reprezentanţi ai parlamentelor din Europa Centrală şi de Est și din Asia Centrală, la seminar vor participa experţi internaţionali, miniştri şi ambasadori ai țărilor invitate acreditați la București, precum și alţi reprezentanţi ai unor instituţii publice şi ai unor organizaţii neguvernamentale.

Reprezentanții presei au acces la sesiunea de deschidere a reuniunii, luni, 15 iunie 2015, în intervalul orar 9:30-10:00 pentru oportunități de imagine.
La finalul sesiunii de deschidere a seminarului regional privind "Obiectivele de Dezvoltare Durabilă pentru parlamentele din Europa Centrală şi de Est", Președintele Comisiei pentru politică externă, raportor al seminarului, domnul László Borbély și vicepreședintele Uniunii Interparlamentare, domnul Robert del Picchia, vor susține declarații de presă. (ora10.30, în fața sălii Drepturilor Omului, hol Parter).

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 20:45