Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Parlamentul României > Delegatii parlamentare > UIP > Comunicate de presa Versiunea pentru printare

Comitetul Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare
Comunicat de presa din 17 octombrie 2014
COMUNICAT DE PRESĂ
privind participarea delegaţiei GRUI la cea de-a 131-a Adunare a UIP şi reuniunile asociate

Delegaţia GRUI la sesiunea de toamnă a UIP (Geneva, 12-16 octombrie a.c.) şi-a continuat activitatea în plenul Adunării şi în cadrul organelor specializate ale organizaţiei.

^
În ziua de 14 octombrie a.c., dna. deputat Mărioara Nistor a luat cuvântul în plenul Adunării, la dezbaterea generală cu tema realizarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi eliminarea violenţei împotriva femeilor. Dna. deputat : a subliniat rolul esenţial al Parlamentului României în elaborarea cadrului legislativ şi în promovarea dialogului interinstituţional şi a implicării societăţii civile în domeniul egalităţii de şanse ; a prezentat succint obiectivele, mandatul şi activitatea celor două comisii de specialitate din Camera Deputaţilor şi Senat ; a menţionat, în contextul măsurilor de ordin instituţional menite să asigure o abordare mai eficientă a problematicii egalităţii de gen, înfiinţarea, în cadrului Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, a Departamentului pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi.
Dna. deputat a prezentat de asemenea principalele elemente ale Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie 2013-2017, s-a referit la modificările aduse Codurilor Civil şi Penal referitoare la violenţa în familie şi a menţionat că autorităţile române pregătesc cadrul juridic şi organizaţional în vederea ratificării Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice (Convenţia de la Istanbul), semnată de România la 27 iunie 2014.
Comisia UIP pentru Naţiunile Unite, la lucrările căreia a participat dl. deputat Kerekes Karoly, a organizat trei dezbateri-panel referitoare la: promovarea unei noi ordini internaţionale democratice şi echitabile; rolul corporaţiilor în procesul decizional la Naţiunile Unite; cooperarea internaţională în sprijinul unei strategii integrate de combatere a problemei globale a drogurilor.
Dl. deputat Valeriu Steriu, membru al Comisiei UIP pentru dezvoltare durabilă, finanţe şi comerţ, a participat la dezbaterea interactivă intitulată Realizarea unui nou sistem de guvernanţă a resurselor de apă - promovarea acţiunii parlamentelor. În intervenţia sa, dl. deputat Valeriu Steriu: a subliniat că resursele de apă reprezintă un element vital pentru oameni şi mediu şi un motor al dezvoltării durabile; a precizat că guvernanţa resurselor de apă trebuie abordată şi din perspectiva drepturilor omului, amintind, în acest sens, că dreptul la apă este un drept al omului, recunoscut ca atare de Naţiunile Unite. În perspectiva adoptării noilor Obiective ale Dezvoltării Durabile (ODD), dl. deputat şi-a exprimat opinia că guvernanţa resurselor de apă trebuie să ocupe un loc prioritar în viitoarea agendă de dezvoltare. Confirmând acest punct de vedere, experţii internaţionali invitaţi în calitate de panelişti au arătat că guvernanţa resurselor de apă trebuie să se constituie într-un Obiectiv de Dezvoltare distinct şi au facut apel la parlamentarii prezenţi să susţină şi să promoveze acest deziderat.
În ziua de 15 octombrie, membrii Adunării au adoptat rezoluţia privind rolul parlamentelor în susţinerea unui răspuns imediat şi eficient împotriva epidemiei de Ebola (punct de urgenţă), prin intermediul căreia: fac apel la guverne şi la donatorii internaţionali să mobilizeze de urgenţă asistenţă financiară, medicală şi logistică pentru zonele afectate de Ebola; subliniază că sunt necesare eforturi suplimentare pentru sensibilizarea opiniei publice cu privire la epidemie; solicită elaborarea unor protocoale eficiente, de securitate şi medicale, pentru limitarea transmiterii virusului.
Cei trei reprezentanţi ai României în Consiliul Director al UIP - dl. deputat Valeriu Andrei Steriu, dl. senator Augustin-Constantin Mitu, membri ai Comitetului Director al GRUI, precum şi dna. deputat Mărioara Nistor - au participat la dezbaterile referitoare la: activităţile din ultimul semestru ale Uniunii; programul reuniunilor viitoare ale organizaţiei; stadiul transpunerii în practică a Strategiei UIP pentru perioada 2012-2017; cooperarea UIP-ONU. Consiliul a luat notă de rezultatele reuniunilor specializate organizate în cadrul sesiunii şi a aprobat programul şi bugetul organizaţiei pentru 2015.
În ultima zi a sesiunii, membrii Consiliului Director au ales un nou Preşedinte al UIP, în persoana dlui. Saber Chowdhury (Bangladesh), parlamentar cu o bogată experienţă în domeniul cooperării parlamentare internaţionale, atât în cadrul UIP - unde a deţinut succesiv funcţiile de vicepreşedinte şi apoi preşedinte al Comisiei pentru pace şi securitate internaţională, co-raportor al Comisiei pentru dezvoltare durabilă, finanţe şi comerţ, membru al Comisiei pentru Naţiunile Unite - cât şi în alte foruri, precum Reţeaua Parlamentarilor pentru neproliferare şi dezarmare nucleară, pe care o co-prezidează.
Sesiunea de toamnă a UIP s-a încheiat cu o şedinţă plenară a Adunării, la care a fost adoptat documentul final care sintetizează principalele concluzii şi recomandări ale dezbaterii generale cu tema realizarea egalităţii de şanse între femei şi barbaţi şi eliminarea violenţei împotriva femeilor.
Sesiunea de toamnă a UIP s-a încheiat joi, 16 octombrie, cu o şedinţă plenară a Adunării, la care a fost adoptat un document ce sintetizează principalele concluzii şi recomandări ale dezbaterii generale cu tema realizarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi eliminarea violenţei împotriva femeilor. Cu aceeaşi ocazie, a fost prezentată şi Declaraţia privind terorismul a Comitetului Executiv al UIP, document care: reiterează angajamentul UIP în favoarea democraţiei, drepturilor omului, păcii şi securităţii internaţionale; exprimă profunda îngrijorare faţă de proliferarea actelor teroriste şi consecinţele dezastruoase ale acestora; face apel la toţi parlamentarii să se implice activ în combaterea miturilor din jurul unor ideologii extremiste ce pot sta la originea actelor teroriste.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 18:11