| Obiect de reglementare: |
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.411/2004, a Legii nr.204/2006, precum şi a Legii nr.187/2011. Principalele modificări vizează: stabilirea de principii privind regulile de investire şi atribuţiile directorilor de investiţii din cadrul administratorilor, stabilirea unui procent de 3% în situaţia în care statul român are deţineri sau participaţii în cadrul entităţilor de private equity, respectiv 5% în cazul în care fondurile de investiţii private de capital în care se investeşte sunt finanţate atât din fonduri alocate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi ale statului român, diferenţierea s-a realizat în scopul „oferirii unui cadru facil de alocare mai diversificată a activelor pentru creşterea investiţiilor pe piaţa locală”, astfel cum este menţionat în cadrul „Tabloului de bord privind acoperirea recomandărilor specifice de ţară din 2019 şi 2020”, stabilirea atribuţiilor structurii de management al riscului în cadrul administratorilor şi principiile privind modul de evaluare a activelor fondurilor şi responsabilitatea administratorilor, suplimentarea activităţile privind administrarea unui fond de pensii, stabilirea obligaţiei administratorului de a deţine permanent un nivel adecvat de lichiditate, a cărui valoare acoperă activitatea curentă pentru o perioadă de cel puţin 6 luni, instituirea obligaţiei de constituire la nivelul entităţii a unui comitet de investiţii format din membrii independenţi (care va adopta decizii pentru operaţiunile de investire/dezinvestire), precum şi a unui comitet de remunerare, stabilirea obligaţiilor aflate în sarcina conducerii administratorilor de fonduri de pensii de a defini şi supraveghea implementarea mecanismelor de guvernanţă care asigură gestionarea eficientă şi prudentă a acestora, stabilirea un comision unic de administrare, perceput de administrator pentru prestarea activităţilor principale şi a celor secundare/conexe, introducerea obligaţiei respectării, în orice moment, pe parcursul activităţii, a condiţiilor de autorizare şi a celor de funcţionare, completarea cerinţelor de raportare şi transparenţă, stabilirea dreptului imprescriptibil al participanţilor şi al beneficiarilor de a cere plata activului personal net sau a pensiei private, introducerea posibilităţii ca, în cazul declanşării procedurii de administrare specială, ASF să poată desemna Fondul de Garantare a Drepturilor din Sistemul Pensii drept administrator special, în condiţiile stabilite prin reglementări, pentru asigurarea unui nivel suplimentar de siguranţă a sistemului de pensii private, în cazul în care niciun alt administrator nu îndeplineşte cerinţele legale în acest sens
|