| Obiect de reglementare: |
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea art.36 din Legea nr.46/2008, cu un nou alineat, respectiv alin. (8), în sensul instituirii unei excepţii de la prevederile art.35, prin care să se permită scoaterea definitivă din fondul forestier naţional a terenurilor care, au fost deţinute de persoane care au fost deposedate de acestea prin acte normative intervenite după anul 1944 şi cu privire la care au intervenit în mod abuziv modificări în ceea ce priveşte categoria de folosinţă, respectiv terenurile cu destinaţie agricolă care au fost incluse în fondul forestier naţional devenind terenuri care servesc nevoilor de cultură - pepiniere. De asemenea, după reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestor categorii de terenuri - pepiniere care nu mai sunt împădurite, se poate solicita revenirea la categoria de folosinţă agricolă avută iniţial şi scoaterea definitivă a acestei suprafeţe de teren din fondul forestier naţional fără compensare şi fără plata altor obligaţii băneşti;
|