|
Domnul Adrian Echert: Bună ziua! Mulţumesc. Interpelarea mea se adresează Ministerului Afacerilor Interne, domnului ministru Marian-Cătălin Predoiu. Potrivit datelor comunicate de Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor unui post de televiziune de ştiri, în perioada de la iniţierea noilor proceduri 2023 până la 31 decembrie 2025 au fost anulate 162.036 de acte de identitate româneşti. Dintre acestea, aproximativ 66% aparţin persoanelor care au locul de naştere în Republica Moldova, ceea ce înseamnă peste 100.000 de cetăţeni români născuţi în acest stat vecin şi prieten, afectaţi direct de "Operaţiunea buletinul". Această amplă operaţiune administrativă este justificată oficial de MAI, prin necesitatea combaterii practicilor de stabilire fictivă a domiciliului, destructurarea reţelelor care furnizează documente de identitate neconforme cu realitatea şi protejarea securităţii naţionale. În schimb, nu avem informaţii complete despre cum au fost notificaţi aceşti oameni şi unii dintre ei ne-au semnalat că au fost întorşi chiar la vamă sau în aeroport, fiindu-le comunicat atunci că actul lor de identitate nu mai este valabil. Pe fondul acestor aspecte, vă adresez următoarele întrebări şi solicitări de clarificare. Vă rog să comunicaţi, defalcat, date statistice la zi - pe ani şi pe categorii relevante - privind: - Numărul total de acte de identitate anulate în perioada 2023-2025 şi primele luni ale anului 2026; - Distribuţia pe state de naştere, cu accent pe Republica Moldova; - Numărul de persoane care şi-au refăcut până la acest moment actul de identitate, respectiv procentul raportat la totalul celor afectaţi. Vă rog să precizaţi, în mod concret, care este procedura aplicată în prezent pentru informarea cetăţenilor înainte de anularea menţiunii de domiciliu şi a încetării valabilităţii actului de identitate: - Ce tip de acte administrative se emit - somaţii, notificări, dispoziţii -, în ce termene şi la ce adresă se comunică?; - Prin ce mijloace de comunicare - poştă, e-mail, afişare electronică, portal digital etc.?; - În ce constă garanţia efectivă că persoana ia la cunoştinţă de procedură, având în vedere situaţia celor care locuiesc de facto în altă parte sau în străinătate?; - Care sunt căile de atac prevăzute şi cum este asigurat accesul efectiv la acestea? Având în vedere că un procent covârşitor dintre cei afectaţi sunt cetăţeni români născuţi în Republica Moldova, vă rog să-mi indicaţi dacă MAI a realizat o analiză de impact şi o evaluare de proporţionalitate a măsurilor, din perspectiva art. 16, art. 25 şi art. 53 din Constituţie, inclusiv sub aspectul riscului de discriminare indirectă pe criteriul originii sau al situaţiei juridice particulare. Ce măsuri concrete a dispus MAI pentru a evita situaţiile în care cetăţenii află despre încetarea valabilităţii actului de identitate doar la frontieră sau la momentul interacţiunii cu alte instituţii publice? Vă rugăm să ne comunicaţi răspunsurile la acestea şi toate celelalte menţionate în interpelare, pentru o mai bună desfăşurare a activităţii şi a... (I se întrerupe microfonul.)
|