Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 martie 2026
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.34/2026
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 martie 2026 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 martie 2026
|
Şedinţa a început la ora 20.32. Lucrările şedinţei au fost conduse de doamna deputat Natalia-Elena Intotero, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistată de doamna deputat Silvia-Claudia Mihalcea şi de doamna deputat Oana Murariu, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Bună seara, doamnelor şi domnilor deputaţi! Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi anunţ că, din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa un număr de 261. Şedinţa se desfăşoară prin mijloace electronice, în format mixt de prezenţă, fizic şi online. În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulament, vă informez că au fost distribuite electronic şi afişate pe pagina de Internet a Camerei următoarele documente - ordinea de zi pentru şedinţa Camerei Deputaţilor din ziua de joi, 19 martie 2026; programul de lucru pentru perioada 16-21 martie 2026; lista rapoartelor depuse în perioada 9-19 martie 2026 de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente. Potrivit programului de lucru, astăzi dezbatem cele două proiecte de lege înscrise pe ordinea de zi, iar la încheierea dezbaterilor asupra acestora vom avea votul final. Reamintesc că tot astăzi este programată şedinţa comună cu Senatul, în vederea dezbaterii Proiectului Legii bugetului de stat şi a Proiectului Legii asigurărilor sociale de stat pentru anul 2026. Stimaţi colegi, Întreb liderii de grup dacă în legătură cu ordinea de zi există observaţii. Nu. Mulţumesc. Intrăm în ordinea de zi. |
|||||
|
|
|
1. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010; PL-x 213/2026; caracter ordinar; procedură de urgenţă; avem şi amendamente admise. Potrivit prevederilor art. 118 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, proiectul de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. Are cuvântul reprezentantul iniţiatorului, Guvernul României. Vă rog, domnule secretar de stat. |
|
|||
|
|
Domnul György Attila (subsecretar de stat, Ministerul Finanţelor): Bună seara! Prin proiectul de lege se propun modificări şi completări la Legea nr. 69/2010, în vederea transpunerii în legislaţia naţională a Directivei (UE) 2024/1265. De asemenea, sunt propuse reformulări menite să aducă îmbunătăţiri legislaţiei privind responsabilitatea fiscal-bugetară. Guvernul susţine iniţiativa legislativă. Mulţumim. |
|||||
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Vă mulţumesc. Invit la cuvânt reprezentantul comisiei sesizate în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci. Are cuvântul domnul preşedinte Bogdan Huţucă. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Raport asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010 Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 69/2010, în sensul transpunerii Directivei (UE) 2024/1265 a Consiliului din 29 aprilie 2024 de modificare a Directivei 2011/85/UE privind cerinţele referitoare la cadrele bugetare ale statelor membre. Principalele modificări prevăzute de Directiva (UE) 2024/1265 se referă la standardele de contabilitate publică, cerinţele de raportare a datelor privind deficitul şi datoria publică, calitatea prognozelor macroeconomice şi bugetare, precum şi prevederi privind Consiliul Fiscal. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, să transmită plenului Camerei Deputaţilor un raport prin care se propune adoptarea proiectului de lege cu amendamentele prezentate în anexă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Domnule preşedinte, vă rog să propuneţi un timp pentru dezbaterea pe articole. |
|||||
|
|
3 minute. |
|||||
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Vă rog să vă pregătiţi pentru vot. Să înceapă votul. |
|||||
|
|
268 de voturi pentru, un vot împotrivă, 4 colegi care nu votează. Adoptat. Din partea grupurilor parlamentare, domnul deputat Bogdan Ionel-Ovidiu, Grupul parlamentar al PNL. |
|||||
|
|
Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Proiectul de lege conţine multe evoluţii pozitive. Avem un calendar precis de reducere a deficitului bugetar, o diminuare progresivă a unor cheltuieli, concomitent cu majorarea ponderii investiţiilor publice în PIB şi mutarea centrului de greutate al creşterii economice pe investiţii şi exporturi. Cu toate acestea, îmi doresc ca astăzi să am un discurs mai puţin tehnic pe marginea Proiectului de Lege pentru adoptarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2026. Aş vrea să vă aduc aminte contextul în care a fost adoptată Legea responsabilităţii fiscal bugetare nr. 69/2010. (Vociferări.) |
|||||
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Este cu responsabilitatea fiscală acest proiect de lege. Dumneavoastră faceţi referire la următorul punct, pe care încă nu l-am dezbătut. Mulţumesc. Domnul deputat Stoica Alin-Bogdan, Grupul parlamentar al USR. |
|||||
|
|
Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Astăzi modificăm una dintre, probabil, cele mai ignorate legi pe care le avem în România. Guvernele anterioare nu au fost deloc responsabile fiscal, însă nu au făcut absolut niciun demers ca să respecte reglementările din această lege. Este bine că există o directivă europeană, pe care o implementăm astăzi, care spune să mergem măcar la Consiliul Fiscal şi să explicăm de ce nu respectăm reglementările din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare. De fiecare dată când un guvern a depăşit limitele de deficit ar fi trebuit să vină şi să facă un plan prin care să rezolve problema. Ei bine, acel guvern a dispărut şi acum urmează ca noi să rezolvăm problema acestui Guvern. Vă mulţumesc. (Aplauze. Vociferări.) |
|||||
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de lege. Avem 25 de amendamente admise. Dacă există obiecţii, comentarii? Nu. Adoptate. Dezbaterile fiind finalizate, proiectul de lege rămâne pentru votul final. |
|||||
|
|
|
2. Proiectul de Lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2026; PL-x 214/2026; caracter ordinar; procedură de urgenţă; avem şi amendamente admise. Dau cuvântul iniţiatorului, reprezentantul Guvernului. Vă rog, domnul secretar de stat. |
|
|||
|
|
Domnul György Attila: Mulţumesc frumos. Prin proiectul de lege s-au stabilit plafoanele indicatorilor specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pentru anul 2026, în conformitate cu regulile de responsabilitate fiscal-bugetară. Guvernul susţine iniţiativa legislativă. Mulţumim. |
|||||
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Vă mulţumesc. Îl invit la cuvânt, pentru prezentarea raportului, Comisia sesizată în fond, pe domnul preşedinte Bogdan Huţucă, preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Raport asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2026 Obiectul de reglementare al proiectului de lege îl reprezintă aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2026, în conformitate cu prevederile Legii responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010. La dezbaterea proiectului de lege s-au avut în vedere avizele Consiliului Legislativ şi Consiliului Economic şi Social. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, să transmită plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport pentru adoptarea proiectului de lege cu amendamentele admise prezentate în anexă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Vă mulţumesc. Vă rog să propuneţi şi un timp pentru dezbaterea... |
|||||
|
|
3 minute. |
|||||
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: 3 minute. Să înceapă votul. |
|||||
|
|
276 de voturi pentru, 4 voturi împotrivă, o abţinere, 2 colegi care nu votează. Adoptat. Domnul deputat Bogdan Ionel-Ovidiu, Grupul parlamentar al PNL. |
|||||
|
|
Am mai câştigat câteva secunde. Aş vrea să vă aduc aminte, având în vedere că deja ştiţi prima parte, aş vrea să vă aduc aminte contextul în care a fost adoptată... (Aplauze.) Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, o lege care impune Guvernului şi Parlamentului nu numai obligaţia aprobării anuale a plafoanelor bugetare, ci şi o atitudine responsabilă şi o conduită prudentă a decidenţilor faţă de orice modificări ale politicilor fiscal-bugetare. În anul 2010, când a fost adoptată legea, România se afla într-o situaţie bugetară deosebit de dificilă, iar deficitul bugetar se finanţa la nişte costuri uriaşe. Atunci nu a putut fi evitat un acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional, motiv pentru care România şi-a pierdut o parte din autonomia decizională. Astăzi, din fericire, România are autonomie decizională. Nu se pune problema şi nu ne spune nimeni ce să facem şi cum să facem curăţenie. Disciplina financiară trebuie să pornească de la noi, adică să dăm dovadă de responsabilitate. În anii 2010 şi 2011, respectarea principiilor Legii responsabilităţii fiscal-bugetare ne-a ajutat să depăşim criza bugetară, şi, chiar din anul 2011, România a ieşit din recesiune. Un an mai târziu, în 2012, România a înregistrat deja o revenire economică. Din păcate, se pare că unii colegi au uitat lecţiile dure ale trecutului, nepunând mare preţ pe disciplina bugetară şi pe nevoia de consolidare fiscală. Stimaţi colegi, Dincolo de tertipuri politice, vă subliniez, aşa cum am făcut-o şi în cadrul Comisiei pentru buget, finanţe, că orice cheltuială suplimentară introdusă în buget determină o majorare automată a deficitului şi o creştere a costurilor de îndatorare cu alte miliarde de lei anual. PNL va vota pentru adoptarea acestui proiect de lege. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Domnul deputat Adrian Câciu, Grupul parlamentar al PSD. |
|||||
|
|
Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Sunt convins că, de la acest microfon, în fiecare an, ni s-a spus că Legea plafoanelor este o lege extraordinar de bună şi nu se va modifica în timpul anului. În ultimii doi ani, rectificările au modificat şi plafoanele -plafoanele privind deficitul, plafoanele privind datoria publică. Să dea Dumnezeu ca anul acesta să nu se mai modifice! Dar mai devreme aţi votat un proiect de lege care pune în acord Legea responsabilităţii fiscal-bugetare cu ceea ce înseamnă regulamentele europene sau directivele europene. Şi aici este foarte bine. Numai că, vedeţi dumneavoastră, avem un plan fiscal structural agreat cu Comisia, care ne-a spus că în anul 2027 ar trebui să avem, de exemplu, un deficit de 5,7; astăzi stabilim că va fi de 5,1. Pentru 2026 era stabilit să fie 6,4; foarte bine, astăzi stabilim să fie 6,2. Numai că, atunci când îţi închizi spaţiul fiscal, să nu te întrebi de ce nu mai ai bani să intervii în situaţii de criză. Şi e la uşă, face cioc-cioc. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Vă mulţumesc. Avem două solicitări, doamna... De fapt, o solicitare a mai rămas, doamna vicepreşedinte Gianina Şerban, vă rog, Grupul parlamentar AUR. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Aş vrea doar să îi spun colegului de la PNL, care a avut un discurs foarte bun, dar nu potrivit pentru un deputat aflat în Coaliţia de guvernare: dumneavoastră aţi fost la guvernare în ultimii 18 ani, într-o formă sau alta - PDL, PNL şi alte formule. Dumneavoastră aţi fost cei care aţi făcut bugetul în fiecare an. De fiecare dată v-am spus că este un buget nerealist. V-aţi asumat sume de colectat care nu s-au colectat. V-aţi asumat lucruri şi sume în bugetele pe care le-aţi aprobat, în fiecare an, nerealiste. Ce aţi avut dumneavoastră de transmis... disciplina bugetară şi disciplina financiară... bineînţeles că e foarte important să existe disciplină. Asta o învaţă orice copil de clasa a IX-a, disciplina financiară. Doar că o spuneţi, o transmiteţi, dar nu o aplicaţi. Nici măcar în bugetul de anul acesta nu aveţi o disciplină bugetară. Aţi alocat zeci de milioane pentru stadion, de exemplu, şi nu v-aţi gândit la copii, nu v-aţi gândit la mame, nu v-aţi gândit la oamenii care au realmente nevoie de ajutor. Asta nu e disciplină bugetară, stimate coleg. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Domnul deputat Făget Mădălin-Laurenţiu, neafiliat. |
|||||
|
|
Domnul Mădălin-Laurenţiu Făget: Mulţumesc, doamnă preşedinte. Un act normativ foarte bun, dar numai că ne pune la treabă. Sau, mai bine spus, îl pune pe premier la treabă. De ce spun aceasta? Pentru că avem un articol în care se spune că trebuie să ne încadrăm în acel deficit de 60%. Deficit... balanţa aceea de datorii să nu depăşească 60% din produsul brut. E adevărat că am venit repede cu crearea acestui buget nou, pe 2026, unde am pus foarte uşor o sumă destul de mare, 391 de miliarde, ca să putem să ne încadrăm în datoria noastră, pe care o avem. Numai că, cu siguranţă, având în vedere că anul trecut nu s-a reuşit să se închidă bugetul cu veniturile promise, s-ar putea să avem o surpriză şi sunt curios dacă domnul premier va face faţă acestei situaţii. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Trecem la dezbaterea pe articole. Avem 19 amendamente admise. Dacă există obiecţii, comentarii? Nu. Adoptate. Dezbaterile fiind finalizate, proiectul de lege rămâne pentru votul final. Într-un minut începem şedinţa de vot final. |
|||||
|
După o scurtă pauză |
|
||||
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Începem şedinţa de vot final. Vă propun să facem un vot de control, pentru verificarea cvorumului. Să înceapă votul! |
|||||
|
|
166 de voturi pentru... mă rog, suntem în cvorum, 286 prezenţi. Întreb liderii de grup dacă au fost sesizate eventuale probleme. Nu. |
|||||
|
|
|
Legi ordinare. Adoptări 1. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010; PL-x 213/2026; lege ordinară; procedură de urgenţă. Comisia pentru buget propune adoptarea proiectului de lege. Suntem Cameră decizională. Să înceapă votul. |
|
|||
|
|
205 voturi pentru, 66 împotrivă, 21 de abţineri, 2 colegi care nu votează. Adoptat. |
|||||
|
|
|
2. Proiectul de Lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2026; PL-x 214/2026; lege ordinară; procedură de urgenţă. Comisia pentru buget propune adoptarea proiectului de lege. Suntem Cameră decizională. Să înceapă votul! |
|
|||
|
|
205 voturi pentru, 73 de voturi împotrivă, 16 abţineri, un coleg care nu votează. Adoptat. |
|||||
|
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă informez că, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, astăzi, 19 martie 2026, s-au depus la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarele legi adoptate în procedură de urgenţă de ambele Camere ale Parlamentului: - Legea pentru modificarea şi completarea Legii responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010; PL-x 213/2026; - Legea pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2026; PL-x 214/2026. Termenul pentru sesizare este de două zile pentru legile adoptate în procedură de urgenţă, de la data depunerii, astăzi, 19 martie 2026. Declar închisă şedinţa planului nostru. Ne vedem la ora 21.00, pentru şedinţa de plen comun. Vă mulţumesc. |
|
|||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 20.54. |
||||||
![]() |



