Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 13, 2021
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.152/2021
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 13, 2021 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 13, 2021
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() | |||||
|
Şedinţa a început la ora 8.28. Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Alexandru Rafila, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Florin-Claudiu Roman, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ şi de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|||||
|
|
Bună dimineaţa! Declar deschisă prima parte a şedinţei de astăzi, 13 octombrie 2021, dedicată declaraţiilor politice şi intervenţiilor. O să încep cu Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat. |
||||
|
|
|
Domnul deputat Virgil Alin Chirilă? Vă rog. |
|
||
|
|
Bună dimineaţa, domnule preşedinte de şedinţă! Stimate doamne şi domni parlamentari, Dragi colegi, M-am uitat pe anexa de la Hotărârea Guvernului nr. 1.088/2021 privind distribuţia la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale a peste un miliard de lei din Fondul de rezervă al Guvernului. Vă dau câteva cifre ce reies din această hotărâre de Guvern. La municipiile şi oraşele PSD, au alocat, acolo unde s-a dat ceva, suma de 100-150 mii lei. Sumă fixă. Şi asta doar acolo unde s-a dat, pentru că în multe cazuri, aceste municipii şi oraşe nu au primit nimic. Municipiul Orşova din judeţul Mehedinţi, de exemplu, nu a primit nimic, nu a primit niciun leu. În schimb, la municipiile cu administraţie PNL s-au alocat sume cuprinse între 800.000 şi 1,6 milioane de lei, în timp ce la oraşe au dat între 600.000 şi 1,3 milioane de lei. La comune, Guvernul demis a alocat în marea majoritate sume mici, dar la cele mai multe comune conduse de PSD sau de alte partide nu s-a dat nimic. În schimb, unele comune conduse de primari PNL au primit 200, 300 sau 700 mii lei. Conform notei de fundamentare de la această hotărâre de Guvern infamă, necesarul de finanţare pentru funcţionarea UAT-urilor până la finalul acestui an este de 11,5 miliarde lei. Prin această hotărâre de Guvern s-a distribuit doar un miliard de lei. În scurt timp vom începe să punem lacătul pe primării şi pe consilii judeţene, pentru că acestea nu vor mai avea bani pentru a plăti curentul, încălzirea, salariile sau pentru funcţionarea acestor instituţii, asta dacă nu se vine urgent cu o nouă rectificare bugetară. Vă rog să remarcaţi că toate sumele au fost rotunjite, în foarte multe comune, oraşe şi municipii s-au dat sume egale. Asta arată că nu există niciun calcul elaborat în spatele acestor sume. Au fost date din burtă, după bunul-plac al lui Cîţu sau, mai bine spus, după votul primit de acesta ca să se înscăuneze ca preşedinte al PNL. Este cea mai mare mită electorală care s-a dat vreodată în România. Este o mită ordinară, pe care Cîţu a dat-o în schimbul voturilor primite la Congres. Asta se numeşte abuz în serviciu, iar sancţiunea este penală. Penalul Cîţu va trebui să răspundă în faţa legii penale din România, pentru această mârşăvie. Victimele nu sunt aleşii locali ai PSD sau ai altor partide. Victimele sunt comunităţile locale din România, care n-au avut reprezentanţi la Congresul PNL pentru a-l vota pe domnul Cîţu. Pentru un singur om, lipsit de caracter, cu puşcărie la activ şi dosar penal, este sacrificată o întreagă ţară. Pentru acest Cîţu iresponsabil sunt sacrificate interesele a milioane de cetăţeni români. Săptămâna aceasta l-am auzit pe coordonatorul campaniei de vaccinare că nu a primit bani pentru a promova vaccinarea, iar acum avem a doua cea mai scăzută cotă de vaccinare din Europa. După ce a plecat din minister, doamna ministru al sănătăţii, Ioana Mihăilă, ne-a spus ceea ce i-a fost ruşine să spună când încă ocupa funcţia. Că nu a primit niciun ban pentru pregătirea valului 4 al pandemiei COVID-19, iar acum avem o situaţie catastrofală în sistemul sanitar. De anul trecut tot îi cerem lui Cîţu să cumpere teste pentru şcoli, pentru testarea periodică a elevilor, astfel încât să fie prevenită infectarea cu COVID-19, iar elevii cu test negativ să îşi poată continua cursurile. Deci, domnul Cîţu nu a alocat nimic pentru valul 4, pentru vaccinare, pentru testarea în şcoli, dar a găsit miliarde să dea şpagă celor care l-au votat la Congres. |
||||
|
|
Aş vrea să vă rog să încheiaţi. |
||||
|
|
Imediat, domnule preşedinte. Iar acum, în timp ce România îşi numără morţii, infectaţii, elevii din online, domnul Cîţu şi cu tătucul lui, Iohannis, îşi numără voturile din partid! Nu veţi scăpa nepedepsiţi pentru această crimă! Vom cere anchete penale şi dacă sistemul vă va proteja, cum s-a mai întâmplat şi altădată, veţi veni la judecata finală, în faţa poporului! Iar de asta nu veţi scăpa, domnule Cîţu şi dragi colegi din PNL! Vă mulţumesc frumos. Deputat Alin Virgil Chirilă. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Îl invit pe domnul deputat Daniel Florea, de la Grupul parlamentar al PSD. Şi se pregăteşte doamna Mirela Elena Adomnicăi? Bun. |
|
||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Bună dimineaţa! "Eu nu voi vota niciodată PL-x 393/2021 în forma adoptată de Senat" "Monstruoasa Coaliţie" a pierzătorilor şi habarniştilor PNL - USR - UDMR etc. a produs şi a adoptat în Senatul României un proiect de lege neconstituţional, în deplin dispreţ faţă de drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor români. Este vorba despre PL-x 393/2021 - Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19. PL-x-ul nu are nicio legătură cu Regulamentul UE. Mai mult decât atât, este făcut în dispreţul Constituţiei şi al legislaţiei româneşti! Vreau să fie clar de la început - eu am fost infectat cu COVID-19, am stat două săptămâni internat la "Matei Balş", cu mai mult de 50% din suprafaţa plămânilor afectată de COVID, sunt vaccinat cu ambele doze şi mâine mă voi vaccina cu a treia doză. Dar asta nu înseamnă că, deşi susţin cu tărie combaterea pandemiei, cu toate forţele, de către noi toţi, şi sunt convins că numai împreună putem să ne recăpătăm vieţile de dinainte de pandemia COVID, cu toate acestea, niciodată nu voi fi de acord ca vreunul dintre concetăţenii mei să fie forţat, neconstituţional, să se supună restrângerii unor drepturi şi libertăţi fundamentale numai pentru că aşa a vrut, la un moment dat, un sfertodoct pe nume Cîţu şi un Guvern atât de dispreţuit de români, încât a fost demis, prin moţiune de cenzură, cu cel mai mare număr de voturi din istorie. Sunt cel puţin 6 motive de neconstituţionalitate şi cel puţin 20 de decizii ale Curţii Constituţionale încălcate. Cel puţin, atâtea am găsit eu, căutând foarte serios. 1. Nerespectarea dispoziţiilor Deciziei CCR nr. 157 din 13 mai 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. f) şi ale art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă. Spune Curtea Constituţională - cu privire la critica ce vizează posibilitatea dispunerii de măsuri restrictive în privinţa unor drepturi fundamentale prin acte administrative, Curtea reţine că acţiunile şi măsurile dispuse pe durata stării de alertă, în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, nu pot viza drepturi sau libertăţi fundamentale. De asemenea, Curtea constată că legiuitorul delegat nu poate delega la rândul său unei autorităţi sau entităţi administrative ceea ce el însuşi nu deţine în competenţă. Afectarea/restrângerea drepturilor sau libertăţilor fundamentale nu se poate realiza decât prin lege, ca act formal al Parlamentului. Motiv de neconstituţionalitate nr. 2: PL-x 393/2021 are caracter de lege ordinară, iar, prin forma adoptată de Senat, prin introducerea art. 51, la forma propusă de Guvern, au fost aduse modificări unei legi organice printr-o lege ordinară. Potrivit practicii constante a Curţii Constituţionale, o lege organică nu poate fi modificată printr-o lege ordinară şi nu se poate interveni cu modificări şi completări prin lege ordinară în domeniul rezervat legii organice. Am găsit decizii ale Curţii Constituţionale, de la Decizia nr. 53/1994 până la Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020. Deci, practică constantă a Curţii; sunt 9 hotărâri ale Curţii Constituţionale în această perioadă. Spune Curtea - "Altminteri, însuşi regimul juridic diferit, cu caracter imperativ, instituit de Constituţie, pentru legile constituţionale, organice şi ordinare, precum şi garanţia constituţională pe care acest regim îl asigură ar fi încălcate" . Este o decizie de acum 29 de ani, din 1992. |
||||
|
|
Mulţumesc. Încercaţi să încheiaţi, vă rog. Mulţumesc. |
||||
|
|
Da. Motiv de neconstituţionalitate nr. 3: Potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. (3) - nou introdus -, Guvernul vrea, în mod neconstituţional, să restrângă drepturi şi libertăţi fundamentale, prin hotărâre de Guvern. 4. Motiv de neconstituţionalitate nr. 4: Guvernul vrea, în mod neconstituţional, să modifice, prin hotărâre de Guvern, legi organice. Motiv de neconstituţionalitate nr. 5: Se încalcă atât legislaţia în materia protecţiei datelor cu caracter personal, cât şi Decizia CCR nr. 498/2018, permiţându-se accesul unui număr nelimitat de persoane din cadrul unui număr semnificativ de autorităţi şi instituţii care să aibă acces la datele medicale ale cetăţenilor. Motiv de neconstituţionalitate nr. 6 - şi ultimul: Fiind vorba de date medicale ale cetăţenilor, nu există nicio justificare pentru care Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Apărării Naţionale să aibă atribuţii în procedura de emitere de către România a Certificatului UE. Stabilirea de atribuţii în acest sens în sarcina MApN contravine şi rolului constituţional al Ministerului Apărării Naţionale, prevăzut de art. 118 din Constituţie. |
||||
|
|
Mulţumesc frumos. Mulţumesc. |
||||
|
|
Daniel Florea, deputat al PSD de Bucureşti. |
||||
|
|
Aş vrea să vă rog să încercaţi să vă încadraţi în timp, totuşi. Mulţumesc. |
||||
|
|
|
Deci, de la Grupul parlamentar al PSD, doamna Mirela Elena Adomnicăi. Şi se pregăteşte, de la Grupul parlamentar al PNL, doamna Maria Stoian. |
|
||
|
|
Doamna Mirela Elena Adomnicăi: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "În România, la ATI te salvează medicii şi, destul de des, pompierii. Sistemul de sănătate e pe butuci, dar soluţiile tot întârzie să apară". Sistemul de sănătate din România este în colaps de ceva timp şi întreg dezastrul a fost scos la lumină de criza provocată de pandemie. Am ajuns ca, după 30 de ani de taxe plătite de oamenii cinstiţi din România, la ATI, şansele să te salveze un pompier sunt mai mari decât să te salveze un doctor. Ultimul incendiu de la secţia ATI a spitalului din Constanţa se înscrie în nota deja obişnuită a incendiilor din spitalele din România, lăsate de 30 de ani de izbelişte şi ajunse adevărate camere de gazare, cu nosocomiale şi ruguri în loc de paturi. În ultima perioadă, dezastrele din sistemul medical românesc se ţin lanţ, iar motivele sunt multe. Unul dintre cele mai importante dintre ele este epuizarea cronică a angajaţilor din spitale. Degeaba cadrele medicale sunt mai bine plătite dacă numărul acestora este prea mic pentru nevoile populaţiei, în multe localităţi fiind mai puţini doctori faţă de cât prevede legislaţia în vigoare, respectiv 2,3 de locuitori pentru municipii şi 1,8 pentru oraşe. În condiţiile economice de astăzi, unele care fac ca mulţi medici să părăsească în continuare ţara pentru state mai prospere economic, adăugând şi criza precipitată din sistemul medical, generată de COVID-19, se poate concluziona că situaţia este îngrijorătoare, personalul medical fiind insuficient în multe localităţi, cifrele din legea mai sus-menţionată nerespectându-se în prea multe cazuri. De la Traian Băsescu încoace mulţi au tratat superficial problema şi au crezut că, dacă medicilor nu le convine în ţară, pot să plece unde vor vedea cu ochii, acest lucru nefiind considerată o dramă, chiar aşa exprimându-se şi fostul preşedinte. Medicii români nu au stat pe gânduri şi au plecat cu miile, cu zecile de mii chiar, criza din sănătate adâncindu-se tot mai tare de la an la an. Este lesne de înţeles că, dacă condiţiile vor rămâne neschimbate, migraţia nu se va stopa. Fără o strategie bine gândită, nimic nu se va întâmpla şi va exista în continuare acest exod al forţei de muncă, atât a celei de la bază, dar, şi mai grav, migraţia "creierelor". Este o tragedie pentru ţările cu economii firave, precum a noastră, că le pleacă elitele, iar medicii fac şi ei parte din acest tablou general. Iluzia sistemului medical privat care salvează ineficienţa spitalelor publice este doar o furtună într-un pahar cu apă. Important de precizat, de asemenea, este că la numărul mic de medici din oraşele României se adaugă şi presiunea dată de populaţia rurală. Medicii de la oraş deservesc şi nevoile pacienţilor de la sate, care, în condiţiile jalnice ale dotărilor medicale din zonele rurale - marea majoritate, fără dispensare, unităţi sanitare - se duc să se trateze tot la spitalele şi medicii din oraşe. Deci, cifrele din statisticile referitoare la numărul de medici raportat la populaţie trebuie privite cu şi mai mare rezervă. De exemplu, Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa, în care s-a petrecut ultima tragedie, cu 7 morţi arşi la ATI, tratează nu doar bolnavii din oraş sau din judeţ, ci din toată Dobrogea. Recentele dezastre din sistemul public de sănătate sunt proba faptului că societatea românească merge din rău în mai rău. Ne aflăm pe un drum mocirlos, înfundat şi periculos din care ne va fi tot mai greu să ieşim dacă nu vom conştientiza cu adevărat problema şi dacă nu vom interveni cât mai urgent cu soluţii adecvate. Mulţumesc. Deputat al PSD, Adomnicăi Mirela. |
||||
|
|
Mulţumesc, doamnă deputat. |
||||
|
|
|
Doamna deputat Maria Stoian, Grupul parlamentar al PNL. Şi se pregăteşte domnul Dumitru Flucuş, acelaşi grup parlamentar. |
|
||
|
|
"Sprijinirea IMM-urilor" este tema declaraţiei politice de astăzi. Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Întreprinderile mici şi mijlocii constituie coloana vertebrală a economiei. Ele reprezintă o sursă de abilităţi antreprenoriale, inovare şi creare de locuri de muncă. În Uniunea Europeană, acestea reprezintă 99% din totalul întreprinderilor, cumulează 67% din totalul locurilor de muncă, până la 85% din totalul locurilor de muncă nou create şi aproximativ 59% din valoarea adăugată de economie. Totuşi, ele sunt adeseori confruntate cu imperfecţiunile pieţei. IMM-urile întâmpină frecvent dificultăţi în obţinerea de capital sau credite, mai ales în faza de start-up. Resursele lor limitate pot, de asemenea, să reducă accesul la noi tehnologii sau inovare. De aceea, sprijinul pentru IMM-uri reprezintă o prioritate, atât la nivel naţional, cât şi la nivel european, având în vedere interacţiunea dintre măsurile naţionale şi cele impuse de Uniunea Europeană, pentru susţinerea acestora în domenii precum dezvoltarea regională şi căutarea de fonduri. În plan intern, Programul "IMM Invest România" a fost răspunsul Guvernului la criza sanitară şi economică, în contextul pandemiei COVID-19. "IMM Invest România" este destinat susţinerii mediului antreprenorial, facilitând accesul IMM-urilor la sursele de finanţare, pentru asigurarea lichidităţilor necesare în vederea continuării activităţii economice. Pentru anul 2021, plafonul total al garanţiilor este în valoare de 15 miliarde de lei. De asemenea, în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă au fost identificate 8 măsuri de finanţare şi susţinere directă a activităţii IMM-urilor, măsuri prin care se alocă sprijin financiar de aproximativ 2,2 miliarde de euro. Realizarea de contacte internaţionale deschide noi pieţe pentru IMM-uri şi are potenţialul de a stimula considerabil competitivitatea şi creşterea acestor întreprinderi. Internaţionalizarea poate conduce la câştiguri de competitivitate la nivel de întreprindere, care se pot traduce, în cele din urmă, în îmbunătăţirea performanţelor economice la nivel naţional şi european. Prin urmare, se poate deduce că există o relaţie puternică între internaţionalizare şi inovare. Deşi piaţa unică mai largă a Uniunii Europene şi globalizarea, în general, oferă oportunităţi vaste, puţine IMM-uri din Uniunea Europeană fac afaceri pe plan internaţional, fie în interiorul sau în afara Uniunii Europene, acestea fiind încă dependente în mare măsură de pieţele lor interne. Pornind de la legătura directă dintre internaţionalizare şi creşterea performanţei IMM-urilor, într-o lume globalizată, întreprinderile mici şi mijlocii trebuie să aibă capacitatea de a rezista la creşterea concurenţei din partea economiilor dezvoltate şi de a se conecta la oportunităţile oferite de piaţă. Activităţile internaţionale consolidează creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă, sporesc competitivitatea şi sprijină durabilitatea pe termen lung a întreprinderilor. Vă mulţumesc. Maria Stoian, deputat al PNL, Circumscripţia nr. 36 Teleorman. |
||||
|
|
Mulţumesc, doamnă deputat. |
||||
|
|
|
Domnul deputat Dumitru Flucuş, Grupul parlamentar al PNL. Din partea Grupului parlamentar al USR se pregăteşte domnul deputat Ştefan-Iulian Lőrincz. Este? |
|
||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Am venit astăzi la tribuna Parlamentului ca să-mi cer scuze românilor vlahi din Valea Timocului, Serbia, pentru că statul român nu le acordă sprijin, nu îi apără şi nu îi protejează pe ei şi pe liderii lor. Îmi cer iertare în mod special de la Duşan Pârvulovici, omul care, după ani de procese, a fost condamnat de autorităţile sârbe la închisoare cu executare. Acestui om, care ar trebui să fie decorat de statul român, i-au fost inventate acuzaţii şi a fost, într-un sfârşit, condamnat pentru că a încercat să-i organizeze pe românii vlahi şi a luptat pentru drepturile lor. Este dificil de crezut că în Europa zilelor noastre se mai poate întâmpla aşa ceva, dar aceasta este realitatea. Cunoscând această situaţie, am vrut să-l ajut. Am trimis adrese scrise către domnul preşedinte al României, către domnul ministru de externe şi către Ambasada Serbiei. Nu am primit niciun răspuns până astăzi. Am vorbit personal cu domnul ministru de externe şi, ieri, cu domnul prim-ministru al României, rugându-i să găsească o soluţie. N-am primit de nicăieri niciun răspuns şi niciun ajutor. Şi peste două zile, vineri, 15 octombrie, acest mare patriot, acest mare om va merge la închisoare. Frate Duşan, îmi cer iertare că n-am putut să fac mai mult şi îmi cer iertare pentru dezinteresul autorităţilor române faţă de fraţii noştri, românii vlahi din Valea Timocului! Ştiu că Dumnezeu te va întări şi te va ajuta să treci peste acest moment greu şi ştiu că, la un moment dat, autorităţile române îşi vor face datoria faţă de voi în mod corect. Cu tristeţe în suflet, Dumitru Flucuş, deputat al PNL de Ţara Făgăraşului. Mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Mulţumesc frumos, domnule deputat, şi pentru încadrarea în timp. |
||||
|
|
|
Din Grupul parlamentar al USR, domnul Ştefan-Iulian Lőrincz. Se pregăteşte doamna Denisa-Elena Neagu, da? |
|
||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. La o săptămână de la demiterea lui Florin Cîţu, preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe preşedintele USR, Dacian Cioloş. Amintesc că USR a fost singurul partid participant la consultări care a prezentat un plan concret de priorităţi de guvernare şi cu o propunere de prim-ministru pentru a gestiona multiplele crize cu care se confruntă ţara - pandemia, explozia preţurilor la energie, implementarea PNRR şi a reformelor asumate. Sunt de neînţeles reacţiile ostile din partea tuturor, inclusiv cele ale PNL- colegi cu care vrem să reconstruim coaliţia distrusă de orgolii şi jocuri politice făcute pe sub masă. Dar indiferenţa ne costă pe toţi. Indiferenţa, acum, în apogeul valului 4 al pandemiei, se măsoară nu în zile pierdute, ci în vieţi pierdute. Asumându-ne guvernarea, am demonstrat că suntem un partid responsabil care poate face faţă provocărilor. Dorim să reconstruim Guvernul PNL - USR - UDMR în frunte cu un prim-ministru responsabil. Un Guvern axat pe punerea în aplicare a unui program de guvernare care să pună în prim-plan omul şi problemele sale. Nominalizarea lui Dacian Cioloş este şi o garanţie că reformele pot fi înfăptuite şi în România. Iar delegaţia USR, spre deosebire de celelalte partide, a venit şi cu un pachet de măsuri care să stea la baza programului de guvernare. Propunerile noastre sunt ferme, concrete, cu termene clare de punere în aplicare:
Şi nu în ultimul rând:
Degeaba fugiţi de responsabilitate şi de schimbare. România are nevoie acum de un Guvern care să o scoată rapid din criză. Nici nu se pune problema de a vorbi despre portofolii. USR nu solicită altceva decât garanţia ca reformele asumate să nu fie din nou blocate. De asemenea, implementarea PNRR - un proiect fundament al dezvoltării ţării. România are nevoie urgent de un Guvern învestit pentru ca banii europeni să ajungă în proiectele destinate. Totuşi, un vot de blam din partea colegilor de la PNL ar putea arăta că partidul îşi doreşte mai mult o asociere cu PSD decât cu USR. Or, liberalii trebuie să aleagă două variante - ori refac vechea Uniune Social-Liberală de tristă amintire, ori reconstruiesc Coaliţia de Dreapta, alături de noi şi UDMR, pentru a oferi o şansă României. Vi se pare prea mult? Eu nu cred. Sper ca, în ultimul ceas, PNL şi UDMR să dea dovadă de discernământ şi responsabilitate politică, astfel încât să susţină candidatura lui Dacian Cioloş. Noi nu putem să abandonăm, românii au nevoie de un Guvern stabil! Fuga de responsabilitate şi schimbare este apanajul ipocriţilor. Fiţi alături de USR! Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Doamna deputat Denisa-Elena Neagu, de la Grupul parlamentar al USR. Se pregăteşte domnul deputat Daniel-Gheorghe Rusu, de la Grupul parlamentar AUR. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, "Românii trebuie să ştie că Florin Cîţu a sabotat lupta împotriva pandemiei!" Domnule premier, aţi ignorat permanent avertismentele specialiştilor şi aţi pus beţe-n roate Ministerului Sănătăţii condus de colegii mei din USR, Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă. Apoi, aţi abandonat corabia, chiar de la începutul valului 4. Şi, pe principiul "După mine, potopul!", România este acum devastată de acest val, cu 17.000 de cazuri pe zi. Pe 11 iulie, ţara noastră înregistra cel mai mic număr de cazuri de la începutul pandemiei - 26. Atunci, Ministerul Sănătăţii se pregătea pentru valul 4 şi cerea fonduri pentru combaterea pandemiei. Pe 13 iulie au fost solicitaţi bani pentru medicamente destinate tratamentului împotriva coronavirus. În 30 iulie s-au solicitat 5,2 miliarde de lei, inclusiv pentru fondul de rezervă destinat achiziţiei de medicamente. Dumneavoastră aţi ignorat aceste solicitări urgente până la rectificarea bugetară din septembrie, când situaţia pandemică se agrava accelerat. Aţi găsit pentru sănătatea românilor doar două miliarde de lei, insuficiente pentru prognozele sumbre ale specialiştilor. În plus, v-aţi asumat rolul de coordonator al campaniilor de comunicare şi de vaccinare şi o ţintă de 10 milioane de vaccinaţi până în septembrie. Iată-ne acum, la jumătatea lunii octombrie, cu puţin peste 5,5 milioane de imunizaţi şi o rată de 30% din populaţia eligibilă. Am reuşit performanţa de a fi pe penultimul loc în Uniunea Europeană la acest capitol, după Bulgaria. Ridicaţi acum din umeri şi declaraţi că nu sunteţi "o firmă de advertising". Trebuia să fiţi! Domnule prim-ministru, aţi jucat un fotbal politic înfiorător de cinic, în loc să vă preocupaţi de sănătatea românilor. Când scrieţi pe Facebook "Hai, România!", vă gândiţi şi la numărul celor din "echipa pierzătoare", care creşte tot mai mult? Am avut ieri 442 de morţi într-o singură zi şi 2.142 au murit în ultima săptămână, iar secţiile ATI sunt ocupate în proporţie de 100%. Mulţi dintre aceşti oameni ar fi putut fi şi ei în "echipa câştigătoare" dacă aţi fi coordonat mai bine lupta împotriva pandemiei. Măcar acum, daţi dovadă că sunteţi un lider politic matur şi aşezaţi-vă la masa negocierilor alături de USR şi UDMR. Găsiţi împreună soluţia pentru un nou Guvern funcţional cu puteri depline şi puneţi punct crizei politice! Românii trebuie să ştie că au un Guvern care le pune sănătatea pe primul loc! Mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. |
||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar AUR, domnul deputat Daniel-Gheorghe Rusu. Se pregăteşte, din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Dan-Cristian Popescu. |
|
||
|
|
Bună ziua! Dacă în intervenţia mea anterioară trăgeam un semnal de alarmă cu privire la sindromul Sebeş, unde continuă să ni se servească cancer pe pâine, astăzi vreau să vă relatez câte ceva despre "Impotenţa politică şi administrativă a unui preşedinte de ţară". Stimate domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Dacă o ţară este într-o criză continuă, fără a fi ameninţată din exterior de anumiţi factori, ar trebui să ne ridice semne de întrebare cu privire la sănătatea mintală sau la interesele meschine ale celor care ne conduc. Însuşi preşedintele statului se complace, de 7 ani, să conducă un "stat eşuat, aşa cum recent a declarat el. Acelaşi preşedinte a reuşit să dezbine cetăţenii acestui popor, pe diferite criterii, folosind diferite stigmate pe care, cu prea mare uşurinţă, le-a ataşat la o categorie de cetăţeni sau la alta, ba că suntem extremişti, ba suntem pesimişti sau alte idei de-ale dumnealui. Domnule preşedinte Klaus Iohannis, aţi manipulat o ţară întreagă. Aţi promis oamenilor o Românie normală, a lucrului bine făcut. Guvernul dumneavoastră a dus ţara în pragul colapsului - spitale care iau foc periodic, creşteri explozive de preţuri, categorii largi de populaţie care nu mai au încredere în autorităţi. Sunteţi direct responsabil de criza politică, economică şi sanitară prin care trecem, căci sunteţi omul aflat în vârful sistemului, în fruntea statului român, din păcate. 75% dintre români nu au ce pune pe masă şi nu au bani pentru a-şi achita facturile. Nici mediul nu mai este prioritatea dumneavoastră, nici învăţământul, nici sănătatea, nici economia şi nici acest popor, nici interesele acestui popor. Singura prioritate a dumneavoastră sunteţi dumneavoastră şi cercul dumneavoastră de prieteni pe care îi protejaţi şi pe care îi reprezentaţi, în dispreţul celorlalţi. Aţi semănat ură şi vânt şi acum, probabil, veţi culege furtună! Românii s-au săturat să le fie încălcate drepturile şi libertăţile constituţionale. Românii s-au săturat să trăiască într-o democraţie de faţadă, într-un stat cvasipoliţienesc, controlat de servicii speciale care se sustrag controlului civil, în care la vârful instituţiilor publice sunt promovaţi oameni incompetenţi, dar controlabili de către păpuşarii dumneavoastră din umbră. Românii s-au săturat de prostie şi de aroganţă, domnule preşedinte! Din aceste considerente, domnule Klaus Iohannis, vă cer, în numele poporului român, demisia din funcţia de preşedinte. Şi nu uitaţi de Arafat, să-l luaţi cu dumneavoastră! Asta, dacă mai aveţi un dram de demnitate, deşi nu cred. Mulţumesc. Deputat de Alba, Rusu Daniel. (Aplauze.) |
||||
|
|
Mulţumesc frumos, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Îl invit pe domnul deputat Dan-Cristian Popescu. Şi se pregăteşte domnul deputat Dumitru Coarnă. |
|
||
|
|
Declaraţie politică: "Ultima noapte de guvernare, întâia noapte de realitate". Stimate domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Cu chiu, cu vai am reuşit să avem şi Congresul PNL, pentru care o ţară întreagă se pregătea de luni bune. În fapt, timpul a stat în loc, doar pentru a avea un Cîţu pe post de preşedinte al unui partid ce şi-a demonstrat cu vârf şi îndesat incompetenţa şi incapacitatea de a mai guverna România. Cifrele guvernării liberalo-pluseristă sunt de-a dreptul hilare, într-o ţară acoperită din ce în ce mai mult de tristeţe şi lovită năprasnic de valul 4 al pandemiei COVID. Anunţaţi cu surle şi trâmbiţe că am învins pandemia, că noile tulpini nu au nicio şansă pe meleagurile noastre, că românii sunt fericiţi, că nivelul de trai creşte, dar realitatea este că ne aflăm în faţa unor probleme cărora cu greu le mai putem găsi soluţii. Campaniile roboţilor politici nu au convins oamenii să se vaccineze, România fiind în acest moment la coada clasamentului Uniunii Europene ca grad de vaccinare a populaţiei. Aşteptăm cu sufletul la gură închideri, constrângeri, în timp ce Europa deschide şi ajută. Aşteptăm zilnic buletinele de ştiri care ne anunţă decese din ce în ce mai multe, capitol la care am ajuns pe locul al doilea în lume. În lume! Sălile ATI sunt atât de pline, încât se stă în triaje cu orele, iar personalul medical nu mai poate rezista. În primăvara lui 2020, România trimitea personal medical în Italia, pentru a-i ajuta să depăşească momentele cumplite, acum am ajuns să batem la porţile tuturor ţărilor europene să ne ajute cu ceva, cu oameni, cu medicamente, cu orice. Iar Cîţu, măturat de o moţiune votată de aproape toate partidele politice, se visează premier. Ca şi când situaţia sanitară nu ar fi fost de ajuns, România traversează şi una dintre cele mai grele perioade din punct de vedere economic. Împrumutaţi peste măsură în ultimul an, prin grija aceluiaşi Guvern şi aceluiaşi premier, românii încep să simtă din ce în ce mai mult povara facturilor la gaze şi energie, precum şi povara scumpirilor excesive la toate categoriile de produse, alimentare şi non-alimentare. Realitatea loveşte crunt. Oamenii sunt îngrijoraţi şi obosiţi. Preţurile cresc. Inflaţia galopează. Alţi oameni, nu puţini, mor. Şi mor pentru că pandemia şi măsurile de pregătire au fost ignorate luni bune. Stimaţi guvernanţi, domnule Cîţu, domnule Iohannis, ajunge! Aţi făcut din această ţară arena unor jocuri pe care numai voi le înţelegeţi. Dar jocurile voastre şi pofta de mărire costă vieţi şi destine, costă timp şi bani, costă generaţii pe care le condamnaţi la moarte dureroasă, fizică şi spirituală. Luaţi-vă acoliţii, "Uniunea Satrapii României" şi plecaţi! V-aţi demonstrat neputinţa, cinismul, laşitatea. E timpul ca această ţară să revină la normalitate, să redevină sănătoasă şi să devină în sfârşit educată. Iar acest lucru nu se poate întâmpla decât fără voi. O spune Partidul Social Democrat, o spun oamenii politici responsabili, o spune societatea civilă şi, mai presus de toate, o spun românii. Vă mulţumesc. Deputat al PSD, Circumscripţia electorală nr. 42, Dan-Cristian Popescu. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Domnul deputat Dumitru Coarnă. Se pregăteşte domnul deputat Romulus-Marius Damian. Este? Nu este. OK. Nici domnul Toma. Atunci, o să trecem la Grupul USR. Se pregăteşte domnul Daniel-Sorin Gheba? Perfect. |
|
||
|
|
Bună dimineaţa! Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică se referă la ilegalităţile comise de către o instituţie a statului gestionată politic. "Pestă Porcină Africană la ferma S.C. Comsuin S.A. din Ulmeni, judeţul Călăraşi. DSVSA Călăraşi încalcă legea, prin falsificarea probelor recoltate de personalul specializat din cadrul Laboratorului Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Călăraşi". Pe 14 septembrie 2021, în cadrul LSVSA Călăraşi, s-a obţinut un rezultat pozitiv pentru diagnosticul pestei porcine africane prin test PCR, pe o probă set organe porc provenită de la ferma S.C. Comsuin S.A. din localitatea Ulmeni, judeţul Călăraşi. La momentul recoltării şi eşantionării probei evidenţiate mai sus, observând anumite modificări ale porţiunilor de organe, specialistul din cadrul profilului biologie moleculară a fotografiat şi arhivat rezultatele pozitive obţinute în urma acestei analize. În mod ciudat, proba trimisă pentru confirmare la IDSA Bucureşti a furnizat un buletin de analiză cu rezultat negativ, buletin în care se menţionează în mod expres suspiciunea de înlocuire a probei şi necesitatea retestării la acest institut a contraprobei existente la LSVSA Călăraşi. Ca urmare a retestării contraprobei de la LSVSA Călăraşi, de către IDSA Bucureşti, s-a confirmat rezultatul pozitiv stabilit iniţial. Aceasta înseamnă că vorbim despre un fals. Ce s-a întâmplat, în fapt, şi care a fost strategia gândită de conducerea DSVSA Călăraşi, pentru a muşamaliza focarul de pestă porcină din Ulmeni? De ce a ales această instituţie publică să încalce legea în faţa unui real pericol pentru sănătatea publică? Oare raţiunea pentru care ferma S.C. Comsuin S.A. din Ulmeni, judeţul Călăraşi, comercializează astăzi carne provenită de la animale bolnave este de natură politico-penală? Noi spunem că da, în sensul că S.C. Comsuin S.A. din Ulmeni a sprijinit material candidaţii PNL la alegerile locale şi generale, din 2020. Astfel, după primirea mesajului de informare privind rezultatul pozitiv, conducerea DSVSA Călăraşi, în loc să dispună măsuri legale de suspendare a activităţii şi limitarea extinderii focarului de infecţie depistat, s-a arătat deranjată de emiterea buletinului de analiză cu rezultat pozitiv. Ulterior, directorul şi adjunctul acestuia, numiţi politic de către PNL, au iniţiat o anchetă abuzivă împotriva angajaţilor din cadrul DSVSA Călăraşi, angajaţi care şi-au respectat atribuţiile din fişa postului, în sensul că au scos în evidenţă cu probe ştiinţifice existenţa unui focar de pestă porcină africană, la S.C. Comsuin S.A. Ulmeni Călăraşi. Din verificările noastre, şeful numit politic al DSVSA şi adjunctul acestuia au recurs la ameninţări, acuzaţii nefondate, presiuni şi jigniri asupra personalului din subordine, care a lucrat în litera şi spiritul legii. ANSVSA, instituţie condusă tot politic de un preşedinte al PNL, nu a acordat nici până acum sprijin laboratorului din Călăraşi, ancheta efectuată de grupul de interese încearcă să muşamalizeze cazul, acuzând în final tocmai laboratorul care a semnalat pericolul. Insist să se intervină de urgenţă! Discutăm despre un atentat la sănătatea şi siguranţa alimentară a populaţiei. Cei care au trecut cu vederea un adevărat focar de pestă porcină şi au pus în circulaţie produse alimentare - repet, au pus în circulaţie şi încă se mai pun în circulaţie produse alimentare - de la animale bolnave, astăzi, când noi vorbim aici, în Parlamentul României, trebuie să răspundă penal, civil, administrativ, după caz, pentru încălcarea legii. Dumitru Coarnă, deputat al PSD, Circumscripţia electorală nr. 12 Călăraşi. Mulţumesc, domnule preşedinte. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Domnul deputat Daniel-Sorin Gheba, Grupul parlamentar al USR. Şi se pregăteşte, online - sper că este - doamna Alexandra-Oana Cambera. Este online? Dacă nu este online, domnul deputat Brian Cristian? Domnul deputat Poliţeanu? Perfect. Mulţumesc. |
|
||
|
|
Bună dimineaţa, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi colegi, Titlul declaraţiei mele politice de astăzi - "Hotărârile de Guvern trebuie adoptate cu mai multă responsabilitate!". Subiectul pe care vreau să-l aduc în discuţie astăzi este numărul îngrijorător de mare al hotărârilor adoptate de Guvernul României. În ierarhia juridică a actelor normative, Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni, în prezenţa majorităţii membrilor, iar Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe. În categoria legilor, Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare. Rolul unei hotărâri de Guvern este doar acela de a organiza executarea legilor, ele fiind semnate de primul-ministru şi contrasemnate de miniştri care au obligaţia punerii lor în executare şi publicarea în Monitorul Oficial al României. Prin urmare, Hotărârile Guvernului stabilesc modul în care legile vor fi efectiv puse în aplicare sau alte aspecte organizatorice privind implementarea acestora. În 2021 au fost emise de la începutul anului şi până în prezent peste 1.000 de hotărâri de Guvern, apropiate ca număr cu cele adoptate de Guvernul PSD, condus de Liviu Dragnea, într-un an. Dacă o hotărâre de Guvern este adoptată cu rea-credinţă sau conţine imperfecţiuni, ea nu poate fi modificată prin propunerea unor amendamente. Din punct de vedere legal, ea poate fi doar atacată în instanţa de contencios administrativ, care nu are competenţa de a controla constituţionalitatea Hotărârii Guvernului, ci doar legalitatea acesteia, întrucât actul de reglementare secundară este dat în aplicarea legii, ea organizând şi executarea legilor. În consecinţă, în aplicarea unei legi neconstituţionale se poate adopta un act secundar legal, dar care este, în esenţă, neconstituţional. Mai mult, se poate aştepta rectificarea ei printr-o altă hotărâre de Guvern anul următor, după ce noul buget va fi aprobat. Ambele soluţii se întind pe intervale mari de timp, de cel puţin un an, fapt ce creează instabilitate şi inconsecvenţă în actul guvernamental, punând chiar în dificultate şi întârziere transpunerea în practică a Programului de guvernare. Astfel, datorită faptului că prin hotărâri ale Executivului pot fi dispuse măsuri organizatorice, financiare, instituţionale sau sancţionatorii, iar cu titlu de exemplu, dacă Guvernul României decide alocarea de fonduri în mod preferenţial sau discreţionar către anumiţi aleşi locali, nu se poate stopa acest aspect în timp util prin amendamente sau prin altă modalitate juridică. Într-un stat de drept, democratic şi social, organizat potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, legislativă, executivă şi judecătorească, unde respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, este de neconceput ca o hotărâre de Guvern să devină instrumentul prin care cei care se află vremelnic la putere să emită cu dedicaţie acte de favoritism subordonaţilor din sfera autorităţilor administraţiei publice locale. Parlamentul, ca unică putere legiuitoare a ţării, poate împuternici Guvernul să reglementeze anumite aspecte prin acte normative specifice, în temeiul dispoziţiilor art. 108 din Constituţia României. Aşa dispune Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 686 din 20 mai 2010. Stimaţi colegi, în calitate de reprezentanţi ai poporului român, astăzi fac apel la conştiinţa voastră - este momentul să nu mai încurajăm aceste practici! Haideţi să lăsăm parlamentarilor pârghiile şi prerogativele instituţionale necesare pentru a stopa scurgerea nejustificată de fonduri! Se impune să nu mai încurajăm crearea unui cadru legislativ favorabil, prin care să se urmărească alimentarea sinecurilor! Daniel Gheba, deputat al USR PLUS, Circumscripţia nr. 17 Dolj. Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Domnul deputat Mihai-Laurenţiu Poliţeanu. Şi o să îl rog, de la Grupul parlamentar AUR, pe domnul Dan Tanasă să se pregătească. |
|
||
|
|
Domnul Mihai-Laurenţiu Poliţeanu: Bună dimineaţa domnule preşedinte de şedinţă. Stimate colege, Stimaţi colegi, România se confruntă cu cea mai dureroasă criză sanitară din istoria sa modernă. Ieri au fost înregistrate 442 de decese noi. 442 de români au pierit doar ieri din cauza COVID-19. Alţi 17.000 au fost diagnosticaţi şi dintre aceştia vor muri zeci, poate. Este tragic, dar este adevărul crud cu care ne confruntăm. Suntem pe al doilea loc în Uniunea Europeană, atât în privinţa numărului de decese zilnice raportat la populaţie, cât şi al noilor cazuri, şi pe primele locuri în întreaga lume. Sub 30% dintre cetăţenii României s-au vaccinat cu formula completă. Avem, din păcate, a doua cea mai slabă cotă de vaccinare din Uniunea Europeană. Sistemul nostru medical este deja întins peste capacitatea sa, medicii fac cu greu faţă afluxului de cazuri grave. Militarizarea campaniei de vaccinare, lipsa de transparenţă a acestui proces nu îşi au locul într-un stat democratic. Să nu uităm de demiterea ministrului Vlad Voiculescu, în direct răspuns la publicarea datelor de vaccinare care au scos la iveală tratamentul preferenţial acordat fix celor care coordonau procesul de vaccinare. Aceste practici au frânt încrederea românilor în vaccinare şi au dat culoar liber teoriilor conspiraţioniste şi minciunilor pe care nişte iresponsabili, unii chiar de aici, din Parlamentul României, le-au promovat. Campania de vaccinare trebuie să fie condusă de experţi şi să fie complet transparentă, deschisă oamenilor, fără secretomanie şi fără dubiu asupra integrităţii procesului. Da, modul în care a fost administrată campania de vaccinare a fost greşit - apropo, de domnul Cîţu! Dar să nu vă îmbătaţi cu apă rece, domnilor de la AUR sau de la PSD, şi voi sunteţi responsabili pentru dezastrul umanitar prin care trece ţara. Acei oportunişti politici care au speculat neîncrederea, au promovat propaganda conspiraţionistă, antivaccinistă, mincinoasă care a speriat milioane de români, sunt şi ei vinovaţi pentru amploarea crizei actuale. Măsura unui politician responsabil şi patriot - că tot vă place unora să abuzaţi de acest termen, deşi nu aveţi nicio legătură cu el -, este dată de capacitatea de a pune interesul oamenilor peste interesele politicianiste. România are nevoie de politicieni responsabili. Dacă doriţi să vă demonstraţi responsabilitatea, dragi colegi, opţiunea este clară - votaţi pentru învestirea noului Guvern, pentru a opri circul care are loc de săptămâni bune! Haideţi să scoatem România din criză! Mulţumesc frumos. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Domnul deputat Dan Tanasă, Grupul parlamentar AUR. Şi o să-l rog să se pregătească pe domnul deputat Romulus- Marius Damian, de la PSD. |
|
||
|
|
Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Ba se poate! Propuneri pentru transformarea sănătăţii în prioritate naţională". Stimate domnule preşedinte, Stimaţi colegi, De peste un an şi jumătate, românii sunt supuşi unui asalt al informaţiilor oficiale, al cărui singur efect a fost şi rămâne scăderea record a încrederii românilor în Guvern, preşedinte şi în aproape toate funcţiile de răspundere din statul român. De peste un an şi jumătate, principalii decidenţi ai statului român au semănat în rândul poporului doar frică, dezbinare, ură şi neputinţă. Rând pe rând, toate instituţiile statului, în frunte cu sistemul de sănătate, eşuează în a-şi îndeplini rolul. Însuşi preşedintele Iohannis reclamă cu nonşalanţa caracteristică eşuarea statului român, în fruntea căruia se află de 7 ani. Rata de infectare se apropie de un nou record, iar autorităţile procedează în acelaşi stil absurd, care nu face bine nici pacienţilor şi nici celor sănătoşi. Închidem totul, blocăm totul! Domnul Raed Arafat a anunţat săptămâna trecută, la finalul şedinţei de Guvern, că unităţile sanitare publice din ţară vor suspenda pentru 30 de zile internările şi intervenţiile chirurgicale care nu reprezintă urgenţe, din cauza creşterii numărului de cazuri de COVID-19, o măsură nu doar anticonstituţională, ci şi criminală. În condiţiile în care unităţile suport medical, construite cu investiţii mari, cu donaţii de la românii doritori de a face un efort pentru comunitate, inaugurate cu mare fast de politicieni, zac goale, abandonate de autorităţi, 750 de paturi stau goale doar în Bucureşti, în unităţile din Bucureştii noi şi Pipera! Timp de peste un an şi jumătate, Guvernul nu a fost în stare să facă aceste unităţi de suport medical operaţionale. Abia acum, la presiunea opiniei publice, se preface domnul Arafat că deschide parţial spitalul-suport din Pipera. Sistemul de învăţământ este în cădere liberă. Şcolile se închid în lanţ, deşi cursurile online au fost şi rămân un eşec. Clase întregi de elevi sănătoşi, fără niciun elev infectat, sunt obligate să stea acasă. Aş putea vorbi 24 de ore neîntrerupt despre greşelile şi hoţiile pe care le fac guvernanţii, însă Partidul AUR nu este aici pentru a critica, ci pentru a contribui cu soluţii, pentru a vă arăta o alternativă reală, pentru că este timpul să recunoaşteţi, sunteţi depăşiţi de situaţie, aţi eşuat! Este timpul să vă opriţi! Noi, AUR, suntem gata să susţinem un guvern de specialişti, care în loc să închidă spitale, să deschidă mai multe. Modernizarea sistemului sanitar trebuie să reprezinte o prioritate strategică. Suntem gata să ajutăm următorul Guvern pentru crearea unui sistem-cadru care sa cuprindă:
Dacă nu o să realizaţi că oricât sprijin extern aveţi şi oricâte interese străine serviţi, puterea adevărată vă vine de la români, veţi ajunge lângă Băsescu, Tăriceanu sau Ponta, în lada de gunoi a politicii româneşti. Dan Tanasă, deputat AUR de Mureş. (Aplauze.) |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Îl invit pe domnul deputat Romulus-Marius Damian. Şi o să fac apel la doamna Oana-Alexandra Cambera să deschidă microfonul când vă voi invita, dacă este conectată online, de la Grupul parlamentar al USR. |
|
||
|
|
Bună dimineaţa! Declaraţia mea politică de azi: "Avem nevoie de un prim-ministru pentru români, nu pentru interesele personale". Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Românii plătesc scump pentru eşecul lui Florin Cîţu, şi scump în adevăratul sens al cuvântului. Nu au bani pentru plata facturilor, pentru căldură, alimente, pentru că preţurile au crescut. Nu mai ştiu la ce să renunţe din coşul de cumpărături pentru a se putea descurca până la următoarea lună, nu au primit niciun sprijin concret de la guvernarea PNL-USR PLUS-UDMR pentru a li se îmbunătăţi traiul, dimpotrivă! Poporul român este disperat, din cauza crizei sanitare, a celei economice, la care se adaugă şi cea politică, şi toate acestea în timp ce la Cotroceni propriile interese sunt mai urmărite ca niciodată, în frunte cu preşedintele ţării, care se simte ameninţat din toate părţile şi încearcă să se poziţioneze cât mai bine, pentru a putea să îşi conducă jocurile din umbră, în continuare. Interesul pentru propria persoană şi setea de răzbunare se pot vedea cu ochiul liber. După ce Cîţu, dorind să ne dea o lecţie celor care ne-am săturat de deciziile criminale luate în mandatul său şi am ales să facem ceva pentru români, a ales să împartă un miliard de lei într-un mod jalnic, peste 85% mergând către administraţiile PNL, iar restul administraţiilor locale primind nişte firimituri în bătaie de joc. Ţin să îi transmit prim-ministrului demis că s-a răzbunat pe români, nu pe PSD, şi este personal responsabil pentru criza politică în care se află ţara noastră. Iar preşedintele Iohannis, care încurajează din umbră toată această situaţie, este autorul moral a tot ceea ce trăiesc românii astăzi! Domnilor de la PNL, USR PLUS şi UDMR, lăsaţi la o parte negocierile cu scopul de a vă asigura doar vouă poziţia şi puterea şi nu vă mai bateţi joc de un popor întreg! Aţi furat viitorul acestei ţări şi în continuare jocurile voastre sunt mai presus de orice. Nominalizarea lui Dacian Cioloş pentru funcţia de premier, făcută de preşedintele Iohannis, ne arată în continuare sfidarea faţă de poporul român. Românii au nevoie de specialişti capabili şi patrioţi, care să le vadă nevoile şi să vină cu soluţii pertinente în rezolvarea lor, şi nu de oameni din aceleaşi partide care au dovedit timp de aproape doi ani că nu sunt capabili să gestioneze situaţia gravă prin care trece ţara noastră. Vă mulţumesc. Deputat de Caraş-Severin, Romulus-Marius Damian. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Doamna deputat Oana-Alexandra Cambera, online. O rog să deschidă microfonul, dacă este conectată. Nu. Am înţeles. Dacă se mai poate conecta încă o dată, dacă ne aude cumva? Mulţumesc. Deci de la Grupul parlamentar al USR, domnul Alin-Gabriel Apostol? Vă rog. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Declaraţia mea de astăzi se numeşte "Nevoia de reformă administrativ-teritorială. Capitolul II". În prima şedinţă de după moţiunea de cenzură, Guvernul interimar Cîţu a împărţit un miliard de lei primarilor şi şefilor de consilii judeţene din Fondul de rezervă al Guvernului. Sub masca de fals reformist, Cîţu are aceleaşi metehne PSD-iste. Nu este primul care face acest lucru, un soi de mituire pentru loialitate. An de an, în octombrie, se acordă mulţi bani pentru închiderea bugetelor primăriilor. An de an, trebuie acoperite cheltuielile de funcţionare generate de primăriile iresponsabile. Şi să nu vă imaginaţi că sunt câteva primarii iresponsabile. Nu! Peste 88% dintre primării au nevoie de bani de la Fondul de rezervă al Guvernului. Aproape 9 din 10 primării nu sunt capabile să-şi gestioneze singure bugetul şi au nevoie de suport de la bugetul central. Anul trecut au fost alocaţi 1,3 miliarde de lei. Anul acesta, până în prezent, un miliard. Vă amintiţi de Legea salarizării a lui Dragnea, ce a amplificat haosul? Cea care a permis edililor să mărească lefurile, iar consiliilor locale să-şi mărească organigrama? Totul trebuie să se oprească, căci este o tactică de mituire ce ţine comunităţi întregi în sărăcie. Administraţia locală este împănată de mulţi membri PCR - pile, cunoştinţe şi relaţii. Administraţia locală este supradimensionată. Construcţia bugetului administraţiei locale este cangrenată. Procentul bugetului de cheltuieli de funcţionare reprezintă 70%-80% din bugetul total. Cum mai poţi genera dezvoltare?! De unde bani de investiţii? Această cangrenă trebuie îndepărtată şi singura modalitate este printr-o nouă lege administrativ-teritorială. Vreau să subliniez un aspect important. Primăriile USR nu au primit fonduri, pentru că primarii noştri sunt responsabili cu banul public şi nu fac ce au făcut 31 de ani vechile partide politice. Îşi închid singuri bugetele locale, nu angajează cheltuieli nesustenabile, nu stau cu mâna întinsă după banii din fondul de rezervă al Secretariatului General şi folosesc, bineînţeles, fonduri europene. Vă mulţumesc. Alin Apostol, Circumscripţia nr. 42 Bucureşti. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Îl invit, pentru ultima intervenţie, dacă nu reuşim legătura online cu doamna deputat Cambera, pe domnul deputat Ilie-Alin Coleşa, de la Grupul parlamentar AUR. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. "Certificatul digital - un grav atentat la libertate, un mijloc de discriminare şi de dezbinare a oamenilor". Certificatul digital sau certificatul verde, cum este denumit popular, ar avea drept scop declarat aplicarea Regulamentului nr. 953/2021 al Parlamentului şi al Consiliului European. Dintr-o perspectivă administrativă, certificatul verde ar reglementa exclusiv un cadru organizatoric pentru libera circulaţie între ţările Uniunii Europene. Acest Regulament al Parlamentului şi al Consiliului European nu are putere de obligativitate la nivel naţional, deoarece Uniunea Europeană nu are competenţe în domeniul sănătăţii, competenţe care sunt reglementate de fiecare stat în parte. Acest certificat digital şi-a dovedit cu prisosinţă inutilitatea şi ineficienţa în demersul de stopare şi răspândire a bolii. Deşi este utilizat încă din 1 iulie, deci de trei luni şi jumătate, când nivelurile de infectare în Europa erau foarte mici, nu a împiedicat transmiterea bolii. O ineficienţă dovedită este cea mai clară dovadă că orice persoană fără o imunitate naturală de lungă durată, vaccinată sau nu, poate transmite boala. Abia acum, autorităţile, prin vocea sinistrului Arafat, au recunoscut că testele actuale, PCR sau antigen rapid, au un grad de eroare foarte mare. Modul de redactare a acestui certificat digital şi forma adoptată de Senat prevăd nişte abuzuri inimaginabile care permit ca oricărei persoane să-i fie încălcate libertăţile şi drepturile fundamentale. Altfel spus, este un cec în alb la dispoziţia sinistrului organism, numit Consiliul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Dintr-o perspectivă medicală, apariţia mutaţiilor SARS-CoV-2, cum este şi varianta Delta, poate fi cauzată tocmai de vaccinarea pe timp de pandemie. Să remarcăm că varianta Delta a apărut în timpul vaccinării masive, pe o pantă descendentă a numărului cazurilor de îmbolnăvire. Amestecul politicilor neomarxiste în medicină a dus la pierderea încrederii oamenilor în sistemul medical şi într-un tratament care ne spune că vaccinarea este singura variantă de prevenţie şi vindecare. Corelată cu lipsa antiviralelor din farmacii, interzicerea sau neaprobarea altor medicamente vechi şi verificate în timp a dus şi duce la moartea atât de multor oameni. Sunt oameni care merg la spital prea târziu, tocmai pentru că şi-au pierdut încrederea în sistemul medical şi nu li se oferă o alternativă reală la vaccinare. Sunt lăsaţi să moară tocmai pentru a consolida acest cult al vaccinării obligatorii. Vaccinarea obligatorie nu are niciun temei statistic sau moral. Vaccinarea anti-COVID nu ne fereşte de îmbolnăvire, precum am văzut, dar nu este întărită nici din punct de vedere statistic. Dacă ne referim la datele Institutului Naţional de Sănătate Publică, vedem că în perioada iulie-august numărul bolnavilor vaccinaţi, din totalul bolnavilor, este aproape egal cu numărul vaccinaţilor din totalul populaţiei. În judeţul Cluj, avem 31% bolnavi vaccinaţi, faţă de 37% vaccinaţi, din totalul populaţiei. Aceste date sunt confirmate şi de datele disponibile pe site-urile internaţionale, de unde vedem că nu există nicio legătură între rata cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 şi rata de vaccinare. În ţări cu procente foarte mari de vaccinare, chiar peste 70%, nu au nici pe de parte o rată mică a cazurilor active. Mai mult, există o corelaţie aproape perfectă între totalitatea cazurilor de îmbolnăvire şi rata de vindecare. Altfel spus, există vindecare, dacă tratamentul medical este aplicat la timp şi corect, chiar şi pentru cei nevaccinaţi. În concluzie, condamnăm orice formă de segregare a societăţii între vaccinaţi şi nevaccinaţi, de dezinformare, de manipulare, de răspândire a fricii şi, în final, de cvasiobligativitatea vaccinării, rezultată din îngrădirea şi condiţionarea drepturilor şi libertăţilor noastre - a dreptului la educaţie, la muncă, la linişte şi pace, la unitate. Noi, cei de la AUR, repetăm - vaccinarea este un drept, iar nu o obligaţie, un tratament liber asumat, iar nu un motiv de dezbinare. Mulţumesc. Alin Coleşa, deputat AUR de Cluj. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Încheiem seria intervenţiilor. Au depus în scris declaraţii din partea Grupului parlamentar al PSD următorii deputaţi: Eugen Bejinariu, Mirela Furtună, Ioan Vulpescu, Natalia Intotero, Gabriel Zetea, Silviu Nicu Macovei, Ştefan Muşoiu, Adrian Alda, Laura-Cătălina Ciorbă, Remus Munteanu, Alexandra Presură, Daniel Tudorache, Vasilică Toma, Florian-Claudiu Neaga, Iulian-Alexandru Badea. Din partea Grupului parlamentar al PNL: Florică Ică Calotă, Nicolae Giugea, Ioan Balan, George Şişcu, Florin-Alexandru Alexe, Radu-Marian Moisin, Corneliu Olar, Corneliu-Mugurel Cozmanciuc, Iulian-Alexandru Muraru, Alexandru Popa. Din partea Grupului parlamentar al USR: Radu Panait, Beniamin Todosiu. Iar din partea Grupului parlamentar AUR, Vasile Nagy. (Vociferări.) Am încercat de patru ori cred că online. |
||||
|
|
|
Bine, mai încercăm o dată pentru doamna Cambera. Se poate conecta? S-a conectat. Vă rog, trei minute, ca să putem să încheiem şedinţa. |
|
||
|
|
Doamna Oana-Alexandra Cambera (prin audioconferinţă): Vă mulţumesc. Declaraţia mea politică se intitulează "Aleşii locali nu sunt speciali". Mi-am dorit să iau cuvântul online, întrucât declaraţia vine în contextul în care proiectul USR de eliminare a pensiilor speciale a primarilor a primit ieri raport de respingere în cadrul Comisiei pentru administraţie. Dragi colegi, O să dau citire unui mesaj pe care l-am primit de la un cetăţean: "Vă rugăm să eliminaţi pensiile speciale! De ce sunt politicienii aşa speciali? De ce au crezut că sunt mai importanţi decât noi care aşteptăm de atâţia ani pensii corecte?". Sunt oare aleşii locali mai speciali decât cei care i-au votat, astfel încât să merite indemnizaţii suplimentare la pensie sau o prioritizare în rezolvarea problemelor sistemului de pensii? Am auzit, ieri, în comisie faptul că primarii au fost dedicaţi ani de zile comunităţilor. Da, nu vin să neg asta, dar suntem noi cei care să judecăm că dedicarea lor este mai presus faţă de a altor categorii profesionale şi merită prioritizată? Înţeleg nivelul de responsabilitate pe care îl presupune rolul de ales public, dar acest rol este unul dorit şi asumat. Avem inclusiv o decizie a Curţii Constituţionale care arată că politicienii nu pot avea mai multe drepturi, nu sunt o categorie socio-profesională şi nici o categorie specială ca să merite o indemnizaţie separată pentru ei. Înţeleg că munca acestora trebuie retribuită corespunzător, însă nu prioritar faţă de alte nevoi, şi mai ales în actualul context. Sper să dăm un vot corect când acest proiect va ajunge în plen, pentru că realitatea este că avem aproape un milion de bătrâni cu o pensie minimă garantată de 800 de lei pe lună. Aţi putea, dragi colegi, să priviţi în ochi pensionari care au muncit o viaţă şi să le explicaţi de ce primarii merită acum o indemnizaţie specială? Şi nu doar atât. Să le explicaţi şi de ce trebuie să rezolvăm prioritar aceste pensii înaintea altora, şi după aceea să votăm în plen acest raport de respingere. În Comisia pentru administraţie publică, colegi de la PNL, UDMR şi PSD au susţinut că o indemnizaţie specială este firească şi necesară, pentru că suntem la coada clasamentului în ceea ce priveşte veniturile primarilor şi, prin urmare, şi pensiile. Nu este singurul domeniu în care suntem la coada clasamentului, dar asta nu înseamnă că pensiile primarilor reprezintă o prioritate. Poate că o prioritate ar trebui să fie o soluţie pentru faptul că avem cea mai mare sărăcie în muncă şi 15% dintre angajaţii din România, deşi muncesc, nu se descurcă cu toate cheltuielile, de la o lună la alta. Dragi colegi, vă cer să aveţi curajul să vă asumaţi pentru toată România o reformă a pensiilor, să facem o comisie parlamentară care să îndrepte acest sistem şi să nu susţinem măsuri prioritare pentru colegii de partid, aleşi publici! Vă mulţumesc. Deputat Oana Cambera, Circumscripţia nr. 25 Ilfov. |
||||
|
|
Mulţumesc, doamnă deputat. Încheiem şedinţa de astăzi. Mulţumesc. |
||||
|
(Următoarele declaraţii politice şi intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.) |
|||||
|
"Preţul somnului guvernanţilor a ajuns să se plătească cu mult prea multe pierderi de vieţi omeneşti!" Numărul mereu în creştere al îmbolnăvirilor zilnice şi disperarea strigată necontenit a medicilor din secţiile ATI de peste tot din ţară denotă nepăsarea totală, în faţa morţii românilor, a factorilor de decizie de la Palatul Victoria şi de la Cotroceni. Iar când cetăţeanul ajunge doar o cifră într-o statistică morbidă sau, şi mai rău, sfârşeşte direct la rubrica zilnică pentru decedaţi, în timp ce guvernanţii îşi văd nestingheriţi de calculele meschine privind păstrarea cu orice sacrificiu a puterii, este clar că România se zbate să supravieţuiască. Sunt atât de evidente, din exterior, toate vulnerabilităţile ţării, încât stârnesc mila popoarelor vecine, care şi ele, la rândul lor, sunt chinuite de pandemie şi de scumpirea facturilor pentru energie, dar mulţumite măcar cu o coerenţă politică şi cu mai multă stabilitate şi predictibilitate. În timp ce unii se distrează în nu ştiu ce colţ de lume însorit, jucând golf, în ţara noastră se moare! Se moare în spitale! Se moare mai nou acasă! Dar se moare necontenit! Oamenii se îmbolnăvesc şi ajung să moară. Fie nu mai au locuri în spitale, fie se tem să nu ardă de vii şi aleg să-şi joace soarta şi sănătatea în patul de acasă. Nu îmi doresc sub nicio formă să accentuez şi mai mult tuşele sinistrului şi ale pericolului care bântuie pe străzi şi în spitale, ci vreau să insist ca să trezesc conştiinţele adormite sau lâncezinde ale celor de la PNL - USR - UDMR! Şi Palatul Cotroceni trebuie să înţeleagă că, dacă gândeşte încet şi amână la nesfârşit găsirea unei soluţii pentru eliminarea crizei politice, nu înseamnă că, concomitent, pune stop şi pandemiei! Nu, din contră! Şi mai mulţi români ajung să refuze vaccinarea, să se îmbolnăvească şi, din nefericire, să plece dintre noi! Oare este chiar atât de greu de înţeles că în spatele acelor cifre zilnice, care ni se prezintă de la Guvern, sunt sau, mai bine zis, au fost nişte oameni?! Oameni ale căror vieţi au fost curmate de un virus ucigaş sau de lipsa de atenţie, doar pentru un moment, a unor cadre medicale şi chiar de nişte aparate învechite ori de lipsa medicamentaţiei pentru tratarea COVID-19?! Îmi vine foarte greu să înţeleg de ce Cabinetul Cîţu continuă să nu facă nimic pentru decelerarea pandemiei, în ciuda creşterii mortalităţii. Pur şi simplu frizează nebunia, faptul că bolnavilor cronici continuă să li se refuze dreptul la tratament. Românii au dreptul la asistenţă medicală, potrivit Constituţiei, dar şi potrivit drepturilor financiare, care decurg din plata lunară a cotizaţiilor angajaţilor la asigurările de sănătate. Numai că, încă, guvernanţilor noştri de dreapta, pur şi simplu, continuă să nu le pese! Iar de aici o parte dintre români pun pe seama pierderii de moment a puterii de către liberali şi USR-işti această lipsă de reacţie. Alţii îi suspectează direct de răzbunare îndreptată împotriva celor mulţi, din aceleaşi motive. Iar aceste raţionamente nu se referă strict la Palatul Victoria, ci bat cu aceeaşi putere şi în uşile Palatului Cotroceni. Iar în faţa nepăsării preşedintelui Iohannis şi a premierului interimar Florin Cîţu, noi, parlamentarii PSD, am considerat că se impune să facem tot posibilul să salvăm cât mai multe vieţi. Pentru noi fiecare viaţă contează! Şi, da, este clar că, fiind în opoziţie, nu avem suficiente pârghii la îndemână, dar asta nu înseamnă că nu putem antrena factorii decizionali, fie ei şi interimari, să ia act de măsurile salutare care vor rezulta din dezbaterea pe care am iniţiat-o în Parlament privind situaţia sistemului de sănătate. Dacă Guvernul nu vrea sau nu mai poate face mare scofală din punct de vedere legal, vom face noi în Parlament! Într-o ţară normală, agravarea pandemiei ar fi fost considerată un atentat la siguranţa naţională şi ar fi presupus o serie de şedinţe operative în ambele Palate. La noi, nu! Ar mai fi presupus şi consultarea tuturor specialiştilor şi startul investiţiilor de modernizare accelerată a tuturor spitalelor. Dar la noi se respinge solidaritatea chiar şi atunci când e vorba de salvat vieţi! În schimb, orgoliile personale şi confortul personal al unora au prioritate. Trist, dramatic şi de neiertat! Iar istoria confirmă că nimic nu se iartă! |
|
|||
|
Domnul Iulian-Alexandru Muraru: "Anul acesta se împlinesc 80 de ani de la începerea deportării evreilor din Bucovina în Transnistria, la decizia mareşalului Antonescu, în cea mai neagră perioadă care a marcat istoria recentă a României" Pe 9 octombrie am marcat Ziua Holocaustului în România, instituită la propunerea Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România, condusă de Elie Wiesel, laureat al premiului Nobel pentru Pace în 1986. Anul acesta se împlinesc 80 de ani de la începerea deportării evreilor din Bucovina în Transnistria, la decizia mareşalului Antonescu, în cea mai neagră perioadă care a marcat istoria recentă a României. Muzeul Pogromului de la Iaşi, astăzi funcţional, stă mărturie evenimentelor sângeroase care au curmat vieţile a sute de mii de copii, părinţi şi bătrâni. Ca expresie a respectului şi compasiunii faţă de victimele Holocaustului, avem misiunea de a consolida responsabilitatea civică pentru ca niciodată astfel de acţiuni cu caracter antisemit şi xenofob să nu mai aibă loc. Dincolo de mesajele publice, România are nevoie de acţiuni concrete pentru ca elevii de liceu, viitorii cetăţeni cu drept de vot, să cunoască adevărul factual în privinţa crimelor comise de statul român şi de regimul antonescian împotriva populaţiei evreieşti şi rome. Programa şcolară şi manualele de istorie trebuie revizuite pentru o cunoaştere mai profundă a politicilor de discriminare şi exterminare a propriilor cetăţeni de către statul român. Este o datorie pentru a produce generaţii de viitori cetăţeni cu drept de vot, educate în spiritul toleranţei, respectului reciproc şi străine de fenomenul extremismului politic şi ideologic. Tendinţele extremiste din societate pot fi estompate printr-un sistem de învăţământ care produce absolvenţi ce cunosc, la nivel informaţional, axiologic şi volitiv, deciziile criminale luate de administraţiile româneşti, în perioada 1937-1944, împotriva cetăţenilor de etnie evreiască şi romă. Această parte a istoriei noastre nu este o notă de subsol, ci face parte din identitatea noastră naţională. Imaginaţi-vă că în SUA nu s-ar vorbi în şcoli şi licee despre perioada sclaviei sau politicilor de segregare rasială. În calitate de consilier onorific al prim-ministrului şi Reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei, am iniţiat deja demersuri pentru evaluarea programei pentru disciplina obligatorie Istorie la nivelul de liceu. Odată cu această programă ar trebui revizuite şi manualele de istorie pentru clasa a XII-a - etapa în care elevii învaţă despre istoria României. Programa de Istorie pentru liceu nu a mai fost modificată de mai bine de un deceniu. În actualele manuale de clasa a XII-a, cu câteva excepţii, robia romilor şi Holocaustul sunt, cel mai des, menţionate superficial, fără a se insista asupra contextului sau fără a puncta date esenţiale în privinţa politicilor statale întreprinse pentru discriminarea şi exterminarea propriilor cetăţeni de etnie evreiască sau romă. Am avut o întâlnire cu domnul Claudiu Săftoiu, directorul Editurii Didactice şi Pedagogice. Am discutat despre situaţia manualelor şcolare şi, împreună, am agreat că este nevoie de o revizuire a manualelor pentru ca acest capitol tulbure din istoria naţională - antisemitismul, Holocaustul - să fie tratat cu onestitate şi acurateţe istorică. Istoria slujeşte adevărului, nu edulcorării trecutului pentru a ne face pe noi să ne simţim bine în prezent. |
|
|||
|
"Dacian Cioloş are responsabilitatea formării unei majorităţi parlamentare care să susţină învestirea noului Guvern" Actuala criză politică, declanşată prin demersul comun USR -PSD - AUR de a vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîţu, trebuie soluţionată tocmai de partidele care au creat-o şi care au demonstrat că deţin majoritatea în Parlamentul României. Orice altă încercare a liderilor politici din aceste partide de a pasa responsabilitatea către Partidul Naţional Liberal denotă ipocrizie şi lipsă de asumare a propriilor acte! Românii au nevoie de politicieni care au capacitatea de a înţelege că interesul naţional trebuie să fie mai presus de interesele politice de moment. Suntem în faţa unor provocări imense, în următoarea perioadă, şi avem nevoie de o mobilizare exemplară pentru a traversa România prin criza sanitară şi economică! Sunt măsuri care trebuie luate urgent! Trebuie să depăşim valul 4 al pandemiei, să găsim soluţii eficiente pentru criza preţurilor la energie şi gaze naturale, să reducem impactul măsurilor sanitare asupra economiei româneşti, drept pentru care România are nevoie urgent de un Guvern învestit cu puteri depline, care să fie capabil să gestioneze toate aceste probleme. Trei sferturi dintre români consideră că România merge într-o direcţie greşită, iar acesta este un semnal extrem de important, care nu mai poate fi ignorat! Din păcate însă, în aceste zile, asistăm la un spectacol grotesc, iar cei responsabili de provocarea acestei crize trebuie să înţeleagă că nu se mai poate continua aşa şi că e nevoie de maturitate şi decenţă în gestionarea acestei crize. PNL nu poate fi părtaş la acest joc meschin de-a guvernarea şi va continua să administreze ţara cu acest Guvern interimar până când liderii acestei majorităţi conjuncturale vor înţelege că suntem pe marginea prăpastiei! Stimaţi colegi din USR - PSD - AUR, românii nu mai au răbdare şi aşteaptă soluţii! Stă în puterea voastră de a opri acest circ politic şi să guvernaţi pentru cetăţenii acestei ţări sau, dacă nu, să-i lăsaţi pe cei care se pricep! |
|
|||
|
Domnul Iulian-Alexandru Badea: "Responsabilitatea - un principiu perisat de jocurile politice" Apelurile la responsabilitate au ţinut laitmotivul discursurilor publice ale tuturor actorilor politici. Fie că a fost vorba de premier, de reprezentanţii partidelor politice sau chiar de către preşedintele statului, toţi au folosit acest termen pentru a-şi justifica acţiunile. În realitate, nimeni nu a fost călăuzit de acest principiu, iar cei în faţa cărora ar fi trebui să demonstreze responsabilitatea, poporul, au fost lăsaţi pe ultimul loc. În ultimele zile, asistăm la un ping-pong de acuzaţii de iresponsabilitate, acesta fiind adevăratul joc pe care îl joacă cei din coaliţia de la guvernare. Nici unii dintre aceştia nu vin cu soluţii pentru problemele care îi pasc pe români în prag de iarnă, cu o explozie a infecţiilor cu coronavirus, dar şi cu o explozie de neimaginat a preţurilor la gaze şi energie electrică. O ţară întreagă stă şi priveşte un spectacol grotesc, un spectacol care nu îi apără de boală, nu le salvează rudele internate la terapie intensivă, nu le achită facturile imense la utilităţi şi nu le oferă siguranţa zilei de mâine. În timp ce unii se ceartă pe scaune de şefi de partid sau pe funcţii înalte în Guvern, populaţia suferă de foame, de frig, de sărăcie cruntă. În timp ce partidele se acuză unele pe altele de incapacitate de guvernare, România a ajuns pe primul loc la rata de mortalitate din cauza îmbolnăvirilor de COVID. Şi, da, toate acestea arată că majoritatea factorilor politici suferă şi ei de o boală cronică - iresponsabilitatea. Pentru a dovedi că ne respectăm angajamentul faţă de români trebuie însă să încheiem criza politică. Interesul ţării este acela de a avea o clasă politică implicată, care să găsească soluţii, care să renunţe la jocurile de culise şi care să găsească drumul către ieşirea din criza sanitară şi economică pe care o traversăm. Fac un apel către toţi reprezentanţii partidelor politice să încheie aceste criză şi să guverneze ţara aşa cum declară că îşi doresc, cu cea mai mare responsabilitate, cu asumare, implicare şi eficienţă. |
|
|||
|
Nimeni nu îşi doreşte să facă parte din Guvernul Zero Bis. Dacian Cioloş, acest politician cu pretenţii, dar niciodată trecut prin examen electoral individual, liderul Guvernului Zero din 2016 şi celebrul candidat din partea unui partid pe care îl sabota, este acum numit să construiască o majoritate. Va fi greu, căci el şi partidul pe care acum îl conduce, USR, n-au construit nimic. Au criticat, au contestat, au dărâmat, inclusiv propriul Guvern, prin moţiune, dar n-au construit niciodată. Ei nu ştiu şi nu pot să adauge valoare, să creeze, să armonizeze, ştiu doar să îi încurce pe cei care pot. Ei ştiu doar să ridice ameninţător pumnul acolo unde ceilalţi întind o mână, pot doar să arate cu degetul acolo unde mâinile celorlalţi trudesc fără grija reclamei, ei ştiu doar scandal, acuzaţii şi sloganuri, în timp ce oamenii responsabili caută liniştea în care se poate construi durabil, ei ştiu să se îngrijească de poză, în timp ce noi, ceilalţi, întoarcem capul de la formă şi ne preocupăm conştiincios de fondul problemelor. Cum să conducă Guvernul, care va trebui să gestioneze fonduri europene generoase, un om care a condus Guvernul cu zero fonduri europene atrase?! Cum să rezolve problemele pandemiei un Guvern alcătuit de partidul care a creat dezastrul pe care îl trăim astăzi?! Cum să găsească soluţii pentru criza energiei, a facturilor şi a sărăcirii românilor un partid preocupat doar de soarta celor care câştigă mult?! Ne va costa pe toţi aventura politică a partidelor din coaliţia care şi-a asumat acum un an guvernarea. Vom agoniza în continuare, vom vedea bolnavi disperaţi şi oameni care nu îşi mai pot acoperi costul vieţii. Va urca spirala preţurilor şi va coborî abrupt nivelul de trai. Tot ceea ce a construit guvernarea PSD, în trecut, s-a năruit deja, economia se va îndrepta către colaps şi oamenii îşi vor pierde complet speranţa că ţara lor s-ar putea îndrepta în direcţia corectă. Vom vedea zilele viitoare dacă un partid care a excelat în a demola orice competitor politic poate construi o echipă de guvernare. Dacă nu va reuşi, avem confirmarea că oricât ar fi de meşteşugit rafinată poza lor, imaginea este totuşi un aspect secundar, ea vine în urma faptelor, şi acestea contează mai mult. Dacă va reuşi, vom avea, după cinci ani, Guvernul Zero Bis! |
|
|||
|
"Asumarea" Dacian Cioloş şi Uniunea Salvaţi România îşi asumă preluarea guvernării şi depăşirea crizei politice, dar şi implementarea unor măsuri coerente care să scoată ţara din criza economică şi sanitară. Este un moment critic pentru România, iar asumarea politică face diferenţa între politruci şi adevăraţii oameni de stat. USR susţine în continuare că pentru România cea mai bună soluţie este, astăzi, un Guvern USR - PNL - UDMR, cu un nou prim-ministru şi cu un program de guvernare care să fie respectat de partenerii de coaliţie. Dacian Cioloş va negocia formarea unui nou Guvern, punând pe masă reforme concrete şi măsuri menite să reducă efectele pandemiei, ale exploziei preţurilor la energie şi să asigure reformele din PNRR. Într-o "Românie normală", decizia preşedintelui Klaus Iohannis, de a-l desemna pe Dacian Cioloş premier, ar fi salutată dacă în spatele ei nu s-ar afla un calcul politic meschin al încercării, de a-l discredita pe liderul USR. Şeful statului, premierul demis, Florin Cîţu, şi strategii PNL speră ca USR şi Dacian Cioloş să eşueze în încercarea de a salva România din criza profundă în care au aruncat-o liberalii. În ciuda acestor jocuri de culise pe care le face PNL cu sprijinul preşedintelui, USR îşi asumă guvernarea şi are încredere că Dacian Cioloş va reuşi să formeze un Guvern legitim şi profesionist, care să gestioneze cu succes situaţia politică, economică şi sanitară în care se află România. Le recomandăm celor din Partidul Naţional Liberal şi lui Florin Cîţu să lase lamentările şi să îşi asume continuarea guvernării, alături de USR. Suntem conştienţi că liberalii şi-ar dori un loc confortabil în opoziţie, însă românii nu îi vor lăsa să doarmă în următorii ani, după ce i-au înglodat în datorii, au amânat reformele pentru care au fost votaţi şi au gestionat pandemia şi campania de vaccinare în cel mai dezastruos mod posibil. E timpul să treceţi la muncă, domnilor liberali, şi să puneţi mâna să reparaţi ceea ce aţi stricat, în frunte cu cel mai slab premier pe care l-a avut România postdecembristă. Închei cu un apel către toate partidele parlamentare, să manifeste responsabilitate politică şi să nu contribuie la adâncirea crizei în care România se află. Lipsa unui Guvern legitim şi prelungirea haosului politic nu fac decât să crească factura crizei economice şi sociale, pe care, în final, o vor deconta toţi românii. |
|
|||
|
"Apă pentru agricultură" Avem nevoie de alimente, iar pentru a le produce avem nevoie de apă dulce curată. O treime din apa utilizată în Europa revine sectorului agricol. Agricultura afectează atât cantitatea, cât şi calitatea apei disponibile pentru alte utilizări. Schimbările climatice cu care se confruntă omenirea reprezintă un element suplimentar de incertitudine în ceea ce priveşte disponibilitatea resurselor de apă. Confruntaţi cu schimbările climatice şi cu o cererea tot mai mare, mulţi utilizatori, inclusiv natura, vor întâmpina greutăţi în ceea ce priveşte acoperirea necesităţilor de apă. În situaţia unui deficit de apă, sectorul industrial şi gospodăriile pot dezvolta metode de reducere a cantităţilor de apă utilizate, însă ecosistemele sunt expuse riscului de a suferi distrugeri ireversibile. Irigarea culturilor reprezintă un domeniu în care politicile şi practicile pot facilita în mod semnificativ consumul eficientizat al apei. În ţări europene sudice, precum Grecia, Italia, Portugalia, Cipru, Spania şi Franţa, aproximativ 80% din apa utilizată în agricultură este folosită pentru irigaţii, din cauza condiţiilor aride sau semiaride. Până în prezent, politicile UE nu au contribuit suficient la reducerea impactului agriculturii asupra resurselor de apă. Potrivit unui raport publicat de Curtea de Conturi Europeană la sfârşitul lunii septembrie, politicile UE nu reuşesc să garanteze că fermierii utilizează apa într-un mod sustenabil. Impactul agriculturii asupra resurselor de apă este unul major şi incontestabil, şi fermierii beneficiază de prea multe derogări, acestea împiedicând eforturile de a asigura o bună utilizare a apei. În cadrul PAC, ajutorul pe care Uniunea Europeană îl acordă fermierilor nu este condiţionat de respectarea unor obligaţii care încurajează utilizarea eficientă a apei. Unele plăţi sprijină culturi care necesită cantităţi mari de apă. Cu toate acestea, irigaţiile nu trebuie să fie atât de mari consumatoare de apă. Consumul eficientizat al apei se realizează deja în unele ţări din Europa, atât prin eficienţa transportului apei, cât şi prin eficienţa aplicării irigaţiilor pe terenul agricol. Prin utilizarea apelor uzate se pot pune la dispoziţie mai multe resurse de apă dulce pentru alte necesităţi, inclusiv pentru natură şi gospodării individuale. Apa uzată tratată poate reprezenta o alternativă eficientă pentru acoperirea cererii de apă a sectorului agricol. Prin aplicarea politicilor şi practicilor agricole corecte putem obţine un consum eficientizat al apei în agricultură, ceea ce ar însemna resurse de apă mai mari, disponibile pentru alte utilizări şi în special pentru natură. |
|
|||
|
"Politicienii rupţi de realitate fac politici pentru România!" Cu mare părere de rău constat că tinerii politicieni, în care mulţi români şi-au pus încrederea, cred că politica pentru ţară se face doar pe reţelele de socializare. Ultimul an ne-a demonstrat că tinereţea este o valoare importantă, dar nu suficientă pentru a lua decizii care să nu afecteze milioane de români. Când spun acest lucru, mă gândesc la tinerii miniştri care, deşi s-au autodeclarat că salvează România, au fugit de responsabilitatea guvernării chiar atunci când ţara avea mai multă nevoie de ei şi care au lăsat în urmă decizii profund greşite. De fapt, au demonstrat că sunt cu totul desprinşi de realitatea în care trăiesc românii. Cu chiu, cu vai, fără nicio fărâmă de transparenţă la nivel naţional, fostul ministru Ghinea a trimis la Comisia Europeană Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă, document care ar fi trebuit să aducă beneficii românilor, nu întristare. Am aflat şi noi, românii, abia după ce documentul a ajuns la Bruxelles, că domnul Ghinea s-a angajat în faţa oficialilor europeni că, până în anul 2023, românii vor renunţa la încălzirea locuinţelor cu lemne. Nu îl bănuiesc pe tânărul ministru nici de interese ascunse, nici de slabă pregătire profesională, ci de o totală necunoaştere a realităţii din ţara noastră. Dacă l-aş avea acum în faţă, l-aş întreba cum a putut să ia o asemenea decizie, de unul singur, când mai mult de 80% dintre gospodăriile din mediul rural nu au altă sursă de încălzire pe timpul iernii decât lemnul de foc. L-aş întreba dacă a văzut vreodată cum trăiesc miile de moţi din Apuseni sau agricultorii din Balta Brăilei şi cum crede Domnia Sa că aceştia ar putea să se conecteze la gaze pe vârful muntelui sau să încălzească locuinţa cu energie electrică, în condiţiile în care încă avem 70% dintre gospodării fără gaze naturale, iar Kw a ajuns să coste de 3 ori mai mult decât în urmă cu un an. Şi numai din această decizie absurdă am înţeles, cu toţii, că politica de pe Facebook nu se potriveşte cu priorităţile românilor. Este păcat că tineri precum Ghinea, Ion, Drulă, Năsui, oameni de la care cu toţii avem mari speranţe, s-au remarcat mai degrabă prin decizii cu efecte negative, decât prin fapte în beneficiul românilor. Vreau să cred că Florin Cîţu, sau oricare premier va fi învestit de Parlament, prima decizie pe care o va lua va fi aceea de a informa Comisia Europeană asupra faptului că renunţarea la încălzirea cu lemne, la care s-a angajat domnul Ghinea, a fost greşeala unui început cu două mandate de ministru şi că România nu poate îndeplini această condiţie nici măcar în următorii 10-15 ani, mai ales în zonele de munte şi zonele izolate. |
|
|||
|
Domnul Florin-Alexandru Alexe: "Putem răspunde provocărilor viitorului! "România Educată" reprezintă România generaţiilor viitoare" Începând cu anul 1994, elevii şi dascălii sărbătoresc Ziua Mondială a Educaţiei în data de 5 octombrie. Ziua marchează semnarea, în 1966, a recomandării UNESCO/OIM privind statutul profesorilor. Această recomandare, alături de cea "privind învăţământul superior" din 1997, constituie principalul cadru de referinţă pentru asigurarea drepturilor cadrelor didactice la nivel internaţional. Liberalii consideră că educaţia reprezintă şansa pe care fiecare stat şi-o acordă pentru viitor. Fără educaţie, un stat nu poate asigura nici sănătatea sau siguranţa cetăţenilor. România trebuie să fie ţara în care fiecare cetăţean îşi găseşte şansa de a-şi atinge potenţialul, plecând de la accesul echitabil la o educaţie de calitate. Pentru ca educaţia să reprezinte fundaţia solidă pentru o societate dezvoltată, trebuie să existe un program unitar al tuturor actorilor esenţiali din statul român, care să reunească soluţiile la provocările actuale, precum şi strategia pentru adaptarea la provocările viitorului. Potrivit preşedintelui Klaus Iohannis, "România Educată" este proiectul generaţiilor viitoare, fundamentul pe care să putem construi România următorilor 100 de ani. Credem că trebuie să ajutăm fiecare copil în demersul de a-şi maximiza potenţialul. Investiţia în educaţia timpurie este esenţială pentru dezvoltarea armonioasă a personalităţii fiecărui om şi integrarea sa socială. Trebuie să oferim condiţiile necesare copiilor de la cele mai mici vârste. Din nefericire, ţara noastră are una dintre cele mai mici rate de acces la educaţia timpurie pentru copiii de 0-3 ani din UE. Doar 1 din 6 copii are acces la astfel de servicii. Elevii trebuie să rămână în şcoli. Rata de părăsire timpurie a şcolii este îngrijorătoare. Abandonul şcolar generează probleme pentru întreaga societate. Părăsirea şcolii cauzează şomaj, excluziune socială, sărăcie şi probleme de sănătate. Potrivit datelor Eurostat, în România, rata de părăsire timpurie a şcolii a fost de 15,3% în anul 2019. Pentru a reduce părăsirea timpurie a şcolii este nevoie de măsuri care să permită identificarea din timp a situaţiilor de risc, dar şi de instrumente flexibile pentru corectarea acestora. Trebuie să încurajăm tinerii să studieze. În 2020, ponderea tinerilor români cu studii superioare în grupa de vârstă 30-34 de ani a fost de 26,4%, potrivit Eurostat. Avem responsabilitatea să direcţionăm tinerii către domeniile care îi interesează şi să le oferim instrumentele necesare să poată realiza întreg parcursul academic. Trebuie să redăm demnitatea educaţiei profesionale. Printr-o îmbunătăţire a actului educaţional profesional şi printr-o conectare reală cu nevoile de pe piaţa muncii, putem răspunde la aspiraţiile viitoarelor generaţii, dar şi să oferim angajatorilor cei mai bine pregătiţi salariaţi. Avem multe datorii faţă de noile generaţii. Neatenţia autorităţilor faţă de nevoile copiilor ne-au adus într-o situaţie îngrijorătoare. Iniţiativa preşedintelui Klaus Iohannis, "România Educată", răspunde provocărilor viitorului. Prin susţinerea proiectului, putem salva viitoarele generaţii. Uniţi, putem salva viitorul României! |
|
|||
|
"Fondul de rezervă, puşculiţă pentru baronii galbeni" Guvernul Cîţu, deşi demis, foloseşte banii din fondul de rezervă pentru a-şi răsplăti baronii galbeni care l-au votat la Congresul PNL. Modul discreţionar în care premierul demis Cîţu a împărţit banii din fondul de rezervă către unităţile administrativ-teritoriale reprezintă un abuz în serviciu fără precedent. Astfel, premierul demis a dat primăriilor din fondul de rezervă peste un miliard de lei, bani pe care i-a împărţit în special primăriilor PNL şi UDMR, care au primit peste 80% din sumă. Un asemenea mod de a împărţi banii din fondul de rezervă este inadmisibil, practic, pedepsind locuitorii din oraşele şi comunele care nu au primari PNL. De exemplu, 1.136 de localităţi conduse de primari PSD, printre care se numără şi oraşe mari, precum Craiova, nu au primit niciun leu sau au primit sume de până în 50.000 de lei. Prin comparaţie, baronii galbeni au primit sume cuprinse între 200 de mii şi 7 milioane de lei. Mai grav, banii pentru baronii PNL, în valoare de un miliard de lei, au fost luaţi de la pensii şi alocaţii. Este inadmisibil să tai bugetul Ministerului Muncii cu 3 miliarde de lei şi să foloseşti un miliard din aceşti bani pentru a-ţi răsplăti primarii care te-au votat şef la PNL. Premierul demis Florin Cîţu a folosit fondul de rezervă ca puşculiţă personală, iar acest lucru nu poate rămâne fără urmări. Partidul Social Democrat va intenta mii de procese în contencios administrativ pentru a contesta modul de împărţire a fondurilor, dar va face şi plângere penală împotriva domnului Cîţu pentru abuz în serviciu. Se încearcă acreditarea ideii că fondurile au fost acordate pentru asistenţă socială sau pentru diverse proiecte derulate de autorităţile locale. Aceasta este doar o minciună sfruntată, deoarece se ştia de aceste necesităţi şi acum o lună de zile, când a fost făcută rectificarea bugetară. De asemenea, nu numai în localităţile conduse de primari PNL sunt proiecte în derulare sau dificultăţi în a asigura fondurile pentru asistenţa socială. Prin modul în care a împărţit propriilor lui susţinători un miliard de lei, abuziv şi discreţionar, Florin Cîţu ne arată, încă o dată, că nu mai are ce căuta la Palatul Victoria. |
|
|||
|
"Avem medici bine pregătiţi, dar sistemul sanitar nu poate fi eficient cu o infrastructură concepută în anii 70" România are nevoie de investiţii urgente în sistemul medical, pentru ca tragedii de genul celor petrecute în spitalele din Piatra Neamţ, Bucureşti sau, mai nou, Constanţa să fie evitate. Incendiile produse la aceste unităţi medicale au dus, din păcate, la pierderea de vieţi omeneşti. Întrebarea este dacă există riscul să se mai producă asemenea incidente, dar, din păcate, nimeni nu se încumetă să ofere un răspuns clar. Reţelele electrice sunt învechite mai peste tot, iar în această perioadă circuitele din spitale sunt solicitate la maximum pe fondul pandemiei şi al numărului mare de pacienţi care ajung la terapie intensivă. Zilele trecute, tabloul electric principal al Spitalului de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara a fost schimbat după 60 de ani. Managerul spitalului din Banat a explicat că înlocuirea tabloului era esenţială pentru că exista riscul ca să se producă oricând un scurt circuit şi instalaţia să ia foc. Situaţia de la spitalul timişorean nu este singulară, iar investiţii serioase ar trebui să aibă loc urgent în toate unităţile din România. Este adevărat că o lucrare complexă care vizează reabilitarea completă a reţelei de alimentare cu energie electrică presupune mutarea pacienţilor internaţi, iar, în actualele condiţii de pandemie, acest lucru este greu de pus în practică. Însă nici nu putem expune bolnavii la pericole majore, astfel că toţi cei care sunt implicaţi în managementul spitalelor trebuie să găsească formula optimă. Sistemul sanitar din România se bazează pe o infrastructură concepută în anii 70, când altele erau nevoile în privinţa asigurării serviciilor medicale. Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă reprezintă una dintre soluţiile la îndemână pentru refacerea infrastructurii medicale. În total, la capitolul sănătate din PNRR, România va putea cheltui peste 2,4 miliarde de euro până în anul 2026. De altfel, printre obiectivele PNRR pe sănătate se numără şi cel referitor la creşterea siguranţei în spitale, acest lucru presupunând inclusiv refacerea clădirilor, dar şi a circuitelor, care prezintă un pericol pentru pacienţi. România are nevoie, aşadar, de investiţii uriaşe în infrastructura medicală, iar premisele sunt favorabile. Avem medici bine pregătiţi, cei mai mulţi dintre ei spun că vor să muncească în continuare în această ţară, dar nu este suficient, trebuie să le asigurăm şi condiţiile necesare. Este obligatoriu să construim spitale noi şi să le modernizăm pe cele existente pentru ca tragediile de genul celor petrecute recent să nu se mai repete. PNRR e doar una dintre soluţii, vom avea la dispoziţie şi fondurile europene din exerciţiul financiar 2021-2027, dar şi sume consistente de la bugetul naţional. Pentru prima dată, după anul 2000, bani pentru investiţii sunt. Acum mai rămâne să şi trecem la treabă! |
|
|||
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: "România, în derivă - un proiect al Dreptei Româneşti" Se împlinesc doi ani de când dreapta politică a preluat puterea executivă în România. Începând cu Guvernul Orban, învestit în noiembrie 2019, PNL şi USR au scufundat ţara în crize, datorii şi scandaluri. Să vorbim despre starea sistemului medical sau despre incendiile din spitale? Să vorbim despre tarifele plătite de români pentru energie? Să vorbim despre campania de vaccinare? Să vă reamintesc că inflaţia a ajuns, în septembrie, conform INS, la 6,3%? Cât mai trebuie să distrugeţi, stimaţi reprezentanţi ai dreptei româneşti, până să realizaţi că, efectiv, nu sunteţi în stare să guvernaţi? Nu numai că nu aţi fost în stare să administraţi aparatul executiv, dar nici nu vă înţelegeţi între voi. Este un haos general. Nici măcar în interiorul propriilor partide nu aveţi consens. Deşi Congresul PNL a trecut, partidul este în continuare divizat. Săptămâna trecută, în spaţiul public, 41 de parlamentari PNL şi-au manifestat public o poziţie contrară conducerii PNL. Este aberant că aceiaşi oameni, care nu sunt în stare să îşi facă ordine în propria ogradă, mai au pretenţii să conducă România până în 2024. Câtă iresponsabilitate! Mă întreb, după doi ani de guvernare, cu ce se laudă PNL? Ce realizări aveţi? Un PNRR întârziat şi un stat eşuat? Singurul obiectiv pe care l-aţi îndeplinit cu succes este polarizarea societăţii româneşti, care este mai divizată ca niciodată. Voi, PNL şi USR, aţi împărţit oamenii în categorii medicale, umanitatea şi persoana fiecăruia dintre noi fiind pusă în plan secundar. Ruşine! Suntem oameni şi suntem cu toţii, indiferent de preferinţele voastre, cetăţeni egali. Ce nu înţelegeţi este că tot răul pe care l-aţi provocat se va întoarce tot asupra voastră. Românii au văzut cine sunteţi şi ce ştiţi să faceţi, şi, mai devreme sau mai târziu, veţi pica examenul democratic exact aşa cum a picat Superman în Parlament. |
|
|||
|
"România are nevoie de o reformă fiscală!" În urmă cu şase ani, Parlamentul României a reuşit să actualizeze cea mai mare parte a prevederilor fiscale, acestea fiind cuprinse într-un nou Cod fiscal. Măsurile liberale cuprinse în această lege au ajutat România să înregistreze o creştere economică importantă chiar din anul următor, 2016, şi a determinat o dezvoltare importantă a antreprenorilor români. Chiar dacă cele mai multe dintre măsuri şi principii au fost avansate de parlamentarii PNL, trebuie spus că această lege a fost generată printr-un consens productiv între toate partidele politice parlamentare de la acea dată. Aşadar, putem să apreciem că, atunci când există voinţă politică din partea tuturor partidelor politice, România şi românii au de câştigat. Chiar dacă actualul cadru fiscal definit prin Legea nr.227/2015 este unul relativ bun, cred că am constatat cu toţii, în ultimii 5 ani, mai multe aspecte care ar putea să fie ameliorate. Când spun acest lucru mă gândesc, înainte de toate, la povara fiscală mult prea mare aplicată veniturilor din salarii. Atâta vreme cât salariaţii plătesc din venitul lor brut nu mai puţin de 41,5%, la care se adaugă şi contribuţia asiguratorie pentru muncă plătită de angajatori, oare de ce ne mai punem întrebări că în România există muncă la negru, muncă la gri sau şomaj? Poate că unii vor spune că şi în alte state din Uniunea Europeană munca este taxată aproape la fel, însă una este să impozitezi un salariu de 450 de euro, în România, şi alta este să impozitezi un salariu de 3.000 de euro, în vestul continentului. Cum să compari angajatul român, care rămâne cu 250 de euro în mână la sfârşit de lună, cu angajatul vest-european, căruia îi rămân peste 1.500 de euro?! Preţurile de consum fiind comparabile! Un alt aspect, care ţine de cadrul fiscal naţional, este cel privitor la evaziunea fiscală foarte mare în domeniul TVA, problemă care trenează de ani de zile şi la care pare că nu găsim soluţii. După aprecierile Comisiei Europene, bugetul de stat pierde anual peste 30% din această resursă, adică peste 30 miliarde de lei din TVA, fie pentru că legea permite evitarea sa, fie pentru că este neclară şi pot fi formulate interpretări. Guvernele PNL au luat unele măsuri în acest sens şi sper să îşi producă şi rezultatele aşteptate. Cert este că, dacă pentru TVA am avea o colectare de 100%, ţara noastră şi-ar permite foarte uşor să diminueze alte impozite care apasă asupra populaţiei şi antreprenorilor din ţara noastră. Nu în ultimul rând, rezolvarea unei probleme vechi, legate de plata impozitului pe profit, în România, ar trebui să îşi găsească şi ea soluţia justă cât mai rapid. Am convingerea că partidele politice parlamentare vor găsi înţelepciunea şi maturitatea de a găsi consensul asupra unor teme majore pentru ţară, aşa cum este aceasta. O bună colectare a impozitelor, de la toţi, nu doar de la unii, ar putea asigura Guvernului resursele financiare pentru majorarea veniturilor populaţiei şi pentru investiţii publice de calitate. Îmi doresc ca în perioada următoare să văd acest gest de responsabilitate transpus în practică la nivelul Parlamentului României. |
|
|||
|
"Vaccinarea nu trebuie să fie o obligaţie, ci o conştientizare informată a protejării sănătăţii noastre!" România trece în aceste momente prin cea mai grea situaţie epidemiologică de la izbucnirea pandemiei de COVID-19, în urmă cu mai bine de un an. În plin val 4, ţara noastră este printre primele locuri din lume la numărul de infectări zilnice, dar, cel mai grav, şi la numărul de decese cauzate de complicaţiile produse de virusul SARS-CoV-2. Suntem fruntaşi la cel mai trist clasament al epocii noastre, în condiţiile în care avem toate armele de a ne proteja şi de a încheia această pandemie: există măşti suficiente, produse de igienă şi, fără precedent în istoria pandemiilor umanităţii, multiple vaccinuri eficiente, cu tehnologii diferite, produse rapid şi suficient pentru toată populaţia. Şi, totuşi, în România nu se testează, nu se vaccinează, ambulanţele fac coadă în curtea spitalului, oamenii ajung să blocheze terapiile intensive, mult prea mulţi mor. Puteam să evităm toate acestea... Doresc de la bun început să lămuresc unele principii după care îmi ghidez activitatea de reprezentare a cetăţenilor români care m-au votat şi care m-au ales să le fac auzite dorinţele în Parlamentul României. În primul rând, cred cu tărie în dreptul la sănătate al oricărui om. Fiecare dintre noi are dreptul să îşi protejeze sănătatea cum crede mai bine, însă fără a pune în pericol sănătatea celor din jurul său. În al doilea rând, nu cred că acest drept la sănătate poate fi condiţionat în vreun fel de către autorităţi sau de statul român, şi nici impus cu forţa. În al treilea rând, este de datoria noastră să ne asigurăm că sănătatea publică, a tuturor românilor, este asigurată cu cea mai mare grijă şi respect. Având în vedere aceste trei principii fundamentale, poziţia pe care o afirm public este cea de încurajare a vaccinării anti-COVID-19 prin convingerea oamenilor, şi nu prin obligativitate sau prin impunerea vaccinării. Este obligaţia noastră, ca reprezentanţi ai poporului, să transmitem vocea şi sfaturile specialiştilor, în cazul de faţă, recomandarea oamenilor de ştiinţă este clar către vaccinare. Medicina a progresat enorm în ultimele decenii, după ce sute de ani tratarea bolilor sau a rănilor grave presupunea doar lovituri, ierburi sau amputări. Până la descoperirea antibioticelor, în anii 1930-1940, orice infecţie, pe care astăzi o tratăm în câteva zile, era fatală. Totuşi, ignorarea sfatului medicilor de utilizare a antibioticelor are efecte negative majore, cum ar fi rezistenţa organismului la infecţii sau chiar apariţia unor tulpini noi de superbacterii. Antibioticele, trebuie reţinut, sunt eficiente contra infecţiilor produse de bacterii, nu şi contra virusurilor. Infecţiile virale, începând de la banala răceală şi până la bolile extrem de grave (hepatită, variolă, febră hemoragică) pot fi prevenite şi, în cele mai multe cazuri, eradicate prin vaccinare. Prevenirea bolilor infecţioase şi controlul epidemiilor se practică încă dinaintea erei noastre! În China şi India se practica o metodă de variolizare, imunizarea contra variolei, folosindu-se un fel de liofilizat primitiv: se luau cruste de la bolnavi, se măcinau, şi pulberea obţinută se administra celor sănătoşi prin insuflaţie nazală. Şi în Ţările Române se practicau diferite metode preventive împotriva variolei. În Transilvania şi Valahia se practica un procedeu numit ultuire (var. altuire, oltuire): se scăldau copiii nou-născuţi în lapte provenit de la vacile bolnave de variola vacilor, care aveau pe uger pustule de variolă. După cum vedeţi, vaccinarea se foloseşte de mii de ani. Acum, în secolul al XXI-lea, când avem super-computere, mii de oameni de ştiinţă care lucrează simultan la producerea de vaccinuri, când medicina a progresat enorm, ne găsim în faţa unui val de neîncredere a oamenilor de neînţeles. Cercetătorii în psihologie socială afirmă că efectul negativ cel mai puternic asupra ştiinţei şi medicinei, în general, îl au reţelele sociale virtuale, aşa numitele reţele de socializare. Aici vocea neştiutorului şi a ignorantului are aceeaşi valoare de adevăr ca cea a specialistului sau a omului de ştiinţă care a învăţat şi lucrat zeci de ani într-un domeniu. Informaţiile superficiale, zvonurile sau chiar dezinformarea capătă valoare de adevăr doar fiindcă foarte mulţi oameni cred fără a cunoaşte şi răspândesc fără a cerceta. Este, din păcate, cazul şi acestei pandemii, când vocea medicilor şi a epidemiologilor este acoperită de strigătele vehemente ale celor care nu cred în virus, în boală sau în vaccin. Virusul SARS-CoV-2, boala COVID-19 nu sunt lucruri de credinţă, ci lucruri de ştiinţă, observabile şi măsurabile obiectiv. Morţile miilor de români infectaţi de COVID-19 ar fi putut fi evitate. Chinurile şi spaima zilelor de terapie intensivă cu intubare invazivă ar fi putut fi evitate. Simpla vaccinare asigură şi doar acest mic beneficiu: chiar dacă te îmbolnăveşti, nu faci forme grave, iar riscul de deces din cauza COVID-19 este redus cu peste 94%! Eşecul campaniei de vaccinare, în România, nu este din vina oamenilor, ci din vina responsabililor politici care au gestionat atât de incompetent şi iresponsabil subiectul vaccinării. Este vina guvernanţilor că nu au dat glas specialiştilor, că nu au încurajat personalităţi cunoscute şi apreciate de toată populaţia să explice oamenilor beneficiile. În schimb, guvernanţii USR şi PNL au luat campania de vaccinare pe nume propriu, încercând să câştige electoral. Incompetenţa lor politică a fost depăşită doar de incompetenţa în administrarea uneia dintre cele mai mari crize prin care a trecut România în ultimele decenii. Sper în înţelepciunea poporului român şi în bunul-simţ de a asculta vocea raţiunii şi a competenţei medicale. Nu pot să susţin niciun fel de obligativitate în ceea ce priveşte vaccinarea sau restrângere a drepturilor constituţionale. Nu doresc, totodată, nici să spun cuiva să se vaccineze sau să nu se vaccineze. Pot, în schimb, să ascult pe cei care se pricep mai bine ca mine şi să aleg să îmi protejez sănătatea mea şi a celor dragi cum se poate mai eficient. |
|
|||
|
Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc: "Investiţiile duc România mai departe" Atât Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, cât şi Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny" au un factor comun - nu sunt promisiuni fără conţinut făcute românilor, ci planuri de acţiune care abordează problemele semnalate de cetăţeni şi care trebuie rezolvate cât mai repede. Gândirea, iniţiativa şi eforturile PNL sunt evidente în acest sens. Din momentul în care am ajuns la guvernare, au fost investite resurse notabile pentru a produce schimbări de durată şi a-i scuti pe români de un scenariu cu care erau mult prea familiarizaţi: patru ani de retorică grandomană, lipsă de acţiune, reforme şi progres. Valul de proteste provocat în urma adoptării O.U.G. nr. 13, cel mai amplu după 1989, a reprezentat un strigăt clar de ajutor, întrucât democraţia se afla în pericol, iar funcţiile au fost abuzate şi instrumentalizate în interes propriu de către PSD şi ALDE. Din păcate, astăzi, în ciuda eforturilor noastre, imaginea unei ţări verzi, educate, digitalizate, plină de oportunităţi şi atractivă pentru investiţii este periclitată din nou. Demiterea Guvernului care conducea România pe drumul dorit de electorat în mijlocul celei mai grave crize sanitare din acest secol reprezintă dovada lipsei de raţiune şi perspectivă. Cazurile zilnice de îmbolnăviri cu SARS-CoV-2 ating recorduri, ţara noastră cere ajutor în afară pentru că sistemul de sănătate e în pragul colapsului. Iar strategia pentru a preveni acest lucru şi a revitaliza campania de vaccinare a fost anulată de interese şi ambiţii ale USR, fără a veni cu un plan de siguranţă, o alternativă care să îndeplinească unicul scop pe care toţi cei de la guvernare îl avem: să ajutăm România să treacă peste provocările curente. În schimb, demiterea Guvernului a reuşit să obţină fix opusul - incertitudine, scăderea încrederii românilor în guvernanţii lor şi panică, tocmai elementele care adâncesc criza sanitară, dar şi pe cea a preţurilor la energie ce ridică mari probleme în Europa. Mai mult decât atât, dacă e să abordăm şi afrontul ideologic adus românilor, alianţa dintre USR şi AUR a fost o dovadă a lipsei de principii, de verticalitate şi de coerenţă în idealuri. A fost demonstrată prioritizarea intereselor temporare în locul valorilor, care ar trebui să fie esenţa unui partid. România trebuie să treacă peste acest impas care îi afectează imaginea şi în ochii partenerilor externi. Eficienţa, dialogul şi democraţia sunt metodele prin care proiectele ce compun PNRR vor fi adoptate, prin care valul patru al pandemiei nu va duce la colapsul sistemului de sănătate, iar caracterul unei bune guvernări va fi restaurat. Asigurarea unei viziuni unitare asupra sănătăţii şi educaţiei este detrimentală, iar Ministerul Sănătăţii, sub conducerea USR, nu a înţeles acest lucru. Este vremea maturităţii şi a responsabilităţii, nu a ambiţiilor politice, demagogiei şi cinismului. Trebuie să scoatem România din criză, iar PNL este unicul partid care nu s-a abătut de la această responsabilitate! |
|
|||
|
Prin intervenţia mea de astăzi, doresc să vă atrag atenţia asupra modului în care Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale îi umileşte, încă o dată, pe românii care se zbat în sărăcie. Obţinerea ajutorului de încălzire în 2021 este condiţionat de completarea unui formular de 14 pagini. Acest volum de informaţii este unul foarte mare, iar înscrierea datelor este descurajantă din start, asta pentru că solicitanţii sunt, în marea lor majoritate, persoane în vârstă, oameni cu venituri mici, neobişnuite cu astfel de chestiuni birocratice, adesea cu probleme de vedere sau chiar de scriere/înţelegere. Aceste ajutoare sunt absolut necesare pentru a face faţă frigului, bolilor şi lipsurilor de tot felul care s-au abătut asupra lor acum, în aceste vremuri deloc uşoare. Dincolo de acest aspect deloc de neglijat, aş putea spune că, prin impunerea acestui formular, Ministerul Muncii forţează un fel de recensământ agricol mascat - fie că funcţionarii din minister au dat, din neştiinţă copy/paste formularului pentru recensământul agricol, fie că au făcut-o cu anumite intenţii, ceea ce a rezultat este de domeniul absurdului. Prin urmare, ţinând seama că este vorba despre nişte oameni care trăiesc în condiţii grele, ce înseamnă întrebările la care ei trebuie să răspundă - batjocora, umilinţă, bătaie de joc sau prostie şi rea-voinţă din partea celor care au întocmit aceste documente? Astfel, pe lângă informaţiile normale, referitoare la starea civilă, sursele de venit, locurile de muncă anterioare, locuinţă - inclusiv despre felul în care persoana care cere ajutor de încălzire a dobândit o locuinţă, prin cumpărare sau moştenire - formularul de la Ministerul Muncii cere zeci de informaţii care s-ar potrivi, mai degrabă, unuia care vrea să-şi dezvolte o afacere agricolă. De exemplu - numărul de hectare de grâu, din care grâu dur şi grâu semincer; venituri din exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole, culturi de struguri pentru masă, struguri pentru vin de calitate, struguri pentru vin de masă, dar şi caprine, oi mame, alte ovine, purcei, scroafe pentru reproducţie, porci pentru îngrăşat, alte porcine etc. Fără comentarii! Pentru a acorda aceste ajutoare, statul va trebui să verifice declaraţiile de câte 14 pagini pe care le-ar depune, să presupunem, un milion de oameni. Aceasta înseamnă că pentru astfel de verificări este nevoie de mulţi specialişti în plus care vor fi plătiţi de la bugetul statului, probabil cu sume mai mari decât cele care reprezintă ajutoarele pentru încălzire. Şi mai e ceva - facturile care deja se anunţă uriaşe vor trebui mai întâi plătite şi abia apoi se va analiza fiecare cerere de ajutor, iar asta înseamnă că neplata facturilor poate duce la executare silită. Întrebările care îi preocupă deja pe cei aflaţi în această situaţie sunt dramatice. Ce se va întâmpla cu cei care nu vor putea să-şi achite cheltuielile de încălzire în această iarnă? Cum îşi vor putea plăti românii facturile? Ce se va alege de aceşti oameni care, chiar dacă vor supravieţui pandemiei, se vor îmbolnăvi de grija neputinţei de a-şi plăti datoriile? |
|
|||
|
"Atentat la sănătatea poporului român!" În plină criză sanitară şi politică, după aproape 2 ani de guvernare, coaliţia PNL-USR-UDMR continuă seria de decizii prin care pun în pericol viaţa românilor. Situaţia actuală în România este mult mai tragică ca la începutul pandemiei, iar Guvernul Cîţu, demis prin moţiune de cenzură, este responsabil în continuare de situaţia critică, din punctul de vedere al sănătăţii, prin care trece populaţia. După aproape 2 ani, în care românii cu boli cronice nu au avut acces la tratamente în spitale, deoarece majoritatea erau destinate COVID, după ce am văzut mult prea des incendii în spitale, soldate cu victime, fără niciun fel de măsuri eficiente luate de Ministerul Sănătăţii pentru eliminarea acestora pe viitor, după o campanie de vaccinare antiCOVID eşuată, care nu şi-a atins obiectivul stabilit din cauza politizării ei, astăzi ne aflăm din nou în plină criză sanitară majoră. Măsurile luate în sănătate de Guvernul demis prin moţiune de cenzură au înrăutăţit situaţia, iar urmările se văd în numărul mare de infectări zilnice în ţara noastră, culminând cu cele din data de 11 octombrie 2022, când în România au fost confirmate 16.742 de noi infectări cu SARS-CoV-2 şi 443 de pacienţi care au murit din cauza infecţiei cu acest virus, cel mai mare număr de decese, determinate de o singură cauză, într-o singură zi, din ultimii ani. La secţiile ATI sunt 1.667 de pacienţi, unul dintre recordurile de internări de la începutul pandemiei. Avem doar 5.546.922 de persoane vaccinate cu schema completă până la 11 octombrie 2022, în condiţiile în care zeci de mii de doze au expirat sau au fost cedate sau donate altor ţări. Medicii din România şi-au exprimat vădit îngrijorarea şi nemulţumirea faţă de actuala diminuare marcată, până la dispariţia stocurilor de medicamente din spitale, mai ales a medicamentelor specifice tratamentului infecţiilor cu virusul SARS-COV-2, cât şi a materialelor sanitare necesare pentru protecţia pacienţilor şi a personalului medical. Guvernul Cîţu nu a luat măsurile necesare pentru a preveni dispariţia din spitalele româneşti a medicamentelor care pot fi folosite în tratarea pacienţilor infectaţi cu SARS-COV-2. A alocat bani, într-un târziu, pe 29 septembrie, în plin valul 4 al pandemiei, în vederea achiziţionării de medicamente precum Remdesivir şi Tocilizumab, pentru care nu s-au găsit furnizori, ci doar donaţii, necesare în tratamentul anti-COVID, cât şi pentru achiziţia de anticorpi monoclonali, primiţi tot din donaţii. Am ajuns în situaţia disperată în care Guvernul Ungariei trimite României 1000 de cutii de Favipiravir, medicament viral folosit la tratarea COVID-19, fiindcă Guvernul demis nu l-a achiziţionat şi, mai grav, nu a luat nicio măsură pentru producerea acestuia, cât şi a altor medicamente necesare în ţara noastră. Avem o instituţie care desfăşoară activităţi de interes strategic în domeniul cercetării şi producţiei de preparate farmacologice, esenţiale în asigurarea stării de sănătate a populaţiei, şi anume, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară Cantacuzino, care ar putea produce medicamente incluse în protocolul de tratament al infecţiei cu SARS-CoV-2 şi, mai ales, ar putea produce un vaccin românesc, în colaborare cu centre de cercetare în domeniu, cu experienţă şi rezultate, sau producţia în România a vaccinului anti-COVID, de către firmele farmaceutice producătoare la nivel european, internaţional. Este necesară adaptarea schemelor de tratament, cu posibilitatea limitării internărilor şi tratamentul la domiciliu, dar cu monitorizarea permanentă a pacienţilor, inclusiv prin utilizarea telemedicinei, şi administrarea ambulatorie a medicamentelor antivirale, atunci când este posibil. Este nevoie de continuarea campaniei de vaccinare, în special a pacienţilor cu afecţiuni cronice, agravante, a categoriilor de personal care prezintă riscul crescut de infectare şi/sau de transmitere a bolii. Este nevoie de explicarea eficienţei şi necesităţii vaccinării în combaterea acestei pandemii, întregii populaţii. Este nevoie a se lua măsurile necesare pentru testarea facilă a celor simptomatici, a izolării pacienţilor cu forme uşoare sau medii, a izolării contacţilor, limitarea deplasărilor în comunităţile cu incidenţe crescute ale infecţiei COVID-19, în conformitate cu reglementările legale. De ce nu se doreşte găsirea unei soluţii, mai ales când dispunem de resurse chiar şi la noi în ţară? Guvernul următor trebuie să rezolve aceste probleme urgent şi să nu dea dovadă de incompetenţa criminală a predecesorului său. |
|
|||
|
"Relansarea economică este însoţită de deficitul de forţă de muncă şi de slaba capitalizare a economiei româneşti!" România a ajuns în situaţia neplăcută în care veştile bune privind relansarea economică şi creşterea producţiei, în loc să-i bucure, îi întristează pe cei mai mulţi dintre operatorii economici autohtoni. Supărarea vine din faptul că forţa de muncă disponibilă este aproape pe jumătate plecată la muncă în străinătate, iar resursele de muncă disponibile în ţară aproape că nu mai există. Să nu ne îmbătăm cu apă rece atunci când Institutul Naţional de Statistică ne spune că rata şomajului e mică, pentru că acest lucru reflectă mai puţin locurile noi de muncă din economia noastră naţională şi mai mult faptul că migraţia românilor nu s-a domolit nici în anul 2021, în plină criză pandemică. Dacă veţi întreba un fermier român căruia i-a dat Dumnezeu o recoltă bună în acest an, o să vă spună că nu are cu cine să recolteze roadele pământului, pentru că e muncă grea, trebuie făcută rapid, iar tinerii sunt tot mai puţini în satele româneşti. Dacă veţi întreba un întreprinzător român care vrea să repare mai multe autovehicule sau să producă mai multe pâini, o să vă spună că ar face-o, dar nu poate, pentru că nu are cu cine. Personal, nu cred că problemele pe care le are România pe piaţa muncii se pot rezolva cu ajutorul "importului" de forţă de muncă din Asia, Africa sau alte state cu economii mai slabe decât economia noastră. Ar trebui să ne uităm la "case mai mari", adică la state dezvoltate din Uniunea Europeană, unde migraţia nu doar că nu a rezolva problema, ci a generat multiple alte probleme în plan social şi politic. Cred cu putere că există trei soluţii eficiente şi eficace, la îndemâna noastră, care pot rezolva problema pe termen lung, restul aşa-ziselor soluţii fiind doar improvizaţii. În primul rând, capitalizarea tuturor ramurilor economiei naţionale, de la agricultură şi până la producţia industrială, ar transforma economia din una intensivă în utilizarea factorului muncă, în una în care capitalurile aduc cea mai mare parte din valoarea adăugată. Mai mult decât atât, o economie capitalizată poate să ofere salarii foarte mari, ceea ce ne duce la cea de-a doua soluţie, adică repatrierea românilor plecaţi la muncă în străinătate. Cu declaraţii politice şi discursuri lacrimogene nu o să aducem niciun român acasă. Doar cu salarii mari putem să-i păstrăm pe tineri în ţară şi să-i convingem pe cei plecaţi să se întoarcă la casa părintească. Nu în cele din urmă, România trebuie, măcar acum, în ceasul al doisprezecelea, să pună în aplicare un program serios de creştere a natalităţii. Vrem sau nu să recunoaştem, ţara noastră are tot mai puţini copii, iar tendinţa nu pare să se inverseze. Ceea ce vreau să spun este că, dacă astăzi avem o mare problemă, în câţiva ani vom avea o problemă deosebit de gravă şi fără soluţii. Vreau să cred că, după soluţionarea crizei politice de către cei care au produs-o, vom avea un guvern stabil, care, având la dispoziţie cei mai mulţi bani din istoria ţării noastre, va face toate eforturile să rezolve problemele cu adevărat importante pentru România. |
|
|||
|
"România are una dintre cele mai mari filiere universitare francofone din lume" Începând chiar din secolul al XVIII-lea, cultura şi limba franceză au pătruns masiv în educaţia membrilor înaltei societăţi româneşti, iar în secolul al XIX-lea a contribuit la edificarea instituţiilor României moderne. În ziua de azi, limba franceză reprezintă un avantaj la orice loc de muncă, precum şi în viaţa de zi cu zi, iar predarea limbii franceze va continua să fie o prioritate în România., Aproximativ 88% dintre elevi din învăţământul primar şi secundar învaţă limba franceză ca prima sau a doua limbă străină, iar învăţământul şcolar şi profesional deţine 115 filiere francofone, de stat sau private. În prezent, avem aproximativ 40 de unităţi de învăţământ cu secţii bilingve, dintre care 24 fac parte din Programul comun franco-român instituit în 2006. 22% dintre elevii de liceu din aceste unităţi aleg apoi programele universitare în limba franceză. 41% din numărul total de elevi din sistemul de învăţământ preuniversitar învaţă limba franceză. În cursul anului şcolar 2018-2019, aproximativ 1,2 milioane de elevi au studiat limba franceză la şcoală, inclusiv aproape 7.000 de elevi de liceu, care învaţă franceza intens sau în cadru bilingv. De asemenea, Olimpiada Internaţională de Limba Franceză a fost organizată pentru prima dată în 2015, la iniţiativa României, iar elevii români au ocupat, în fiecare an, primele locuri. Într-un interviu acordat de Ambasadorul Franţei, Excelenţa Sa Laurence Auer a vorbit despre reţeaua francofonă din România, pe care o consideră una dintre cele mai puternice, reţea din care fac parte şi Universităţile de Medicină din Cluj-Napoca, Iaşi şi Universitatea din Bucureşti. Acestea sunt centre universitare care s-au implicat în cercetare, inovaţii tehnologice, în crearea şi menţinerea legăturilor româno-franceze şi, anual, formează printre cei mai buni specialişti în diverse domenii şi, de asemenea, anual, vin mii de studenţi străini care îşi doresc să obţină nu doar un loc la specializarea dorită, ci să obţină cunoştinţele şi experienţa necesară, pentru a performa şi a cunoaşte succesul în cariera mult dorită. Doar anul trecut, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca a înregistrat cea mai mare concurenţă din ultimii 6 ani pentru locurile studenţilor care vin din străinătate - 1759 de candidaţi din 90 de ţări - fiind universitatea cu cel mai mare număr de studenţi străini din ţară, iar aceste lucruri au fost confirmate şi de doamna Ambasador Laurence Auer - "...delegaţia din Tunisia mi-a spus că are 2.000 de studenţi în România care vin pentru a învăţa medicina...". Doamna Ambasador al Franţei, Excelenţa Sa Laurence Auer a afirmat că disciplinele ştiinţifice, cu studiul bilingv, vor fi printre cele mai căutate diplome în viitor, iar eu susţin acest lucru. Întotdeauna voi sprijini implicarea ţării noastre în dezvoltarea francofoniei ştiinţifice şi voi încuraja organizarea unor evenimente cu totul speciale pentru viitorul celei mai mari reţele universitare din lume. |
|
|||
|
Ne aflăm în faţa celui mai mare val al pandemiei de până acum, valul 4, un val despre care autorităţile au început să vorbească în urmă cu câteva luni şi, cu toate acestea, pare să ne fi luat prin surprindere, la fel cum o face iarna an de an. De ce? Colegii din PNL au fost mult prea preocupaţi de campania internă. Să ne amintim de data de 27 septembrie, imediat după Congresul PNL. Acea zi a adus doar în Bucureşti peste 2.500 de noi cazuri, când în zilele precedente numărul părea a se afla în scădere, sub 1000. Nu voi face acuzaţii, însă diferenţa este izbitoare, iar noi încă ne mirăm de teoriile conspiraţioniste care încă îşi fac loc în plină pandemie. Florin Cîţu număra voturi, în timp ce România îşi număra morţii de COVID-19. În luna februarie, ţara noastră ocupa locul şapte în lume la vaccinări. Acum, în plin valul patru, suntem codaşi. În loc să regândească strategia campaniei de vaccinare, fostul premier Cîţu a încercat să ne scoată pe noi ţapi ispăşitori, spunând că noi nu am încurajat campania de vaccinare - noi, cei care am derulat o campanie de informare, noi, cei care ne-am vaccinat fără să ezităm de îndată ce am avut ocazia, noi, cei care ne-am interesat în mod constant de maratoanele şi campaniile de vaccinare. USR PLUS a fost de departe cea mai responsabilă formaţiune politică atunci când a venit vorba despre prevenţie şi conştientizare. Am avut în fruntea Ministerului Sănătăţii doi miniştri care au făcut o treabă ireproşabilă, atât cât le-a fost permis. La debutul celui de-al patrulea val, judeţul Satu Mare a fost primul care a intrat în scenariul roşu, a fost judeţul care a avut cele mai multe localităţi în carantină şi rămâne în continuare printre judeţele cu un procent foarte mic de vaccinare. În timp ce PNL îşi făcea campanie internă, spitalele noastre rămâneau fără locuri la ATI. Am văzut neputincioşi cum oamenii au murit din cauză că nu existau locuri disponibile pe ATI. Astăzi, situaţia arată la fel. Medicii se află în faţa unei noi crize sanitare, iar presiunea pare a fi mai mare ca niciodată. Suntem obligaţi să avem grijă ca ei să nu cedeze, să le oferim toate ustensilele necesare câştigării bătăliei cu acest virus necruţător. Este momentul ca cei responsabili să iasă în faţă şi să facă ceva. Or, dacă nu, să cedeze locul oamenilor care au capacitatea de a schimba ceva. USR îşi asumă această responsabilitate. Sănătatea şi bunăstarea românilor nu sunt negociabile! |
|
|||
|
"Repartizarea pomenilor la primarii PNL, din Fondul de rezervă al Guvernului" Aproape de ultima suflare în calitate de prim-ministru, Florin Cîţu şi-a achitat din banii românilor funcţia de preşedinte al PNL, români care muncesc cinstit, plătitori de taxe şi impozite, români care sunt abandonaţi în faţa pandemiei şi pentru care ziua de mâine a devenit o nouă zi de mari îngrijorări generate de crize suprapuse peste crize. În timp ce spitalele iau foc, criza medicamentelor devine tot mai acută, iar elevii se mută rând pe rând în mediul virtual, Cîţu şi-a atins scopul. A devenit preşedintele PNL, un preşedinte fără guvern, un preşedinte demis din funcţia de premier prin moţiune de cenzură. Apogeul "măreţiei sale" a fost atins şi se datorează voturilor cumpărate din banii românilor. Competenţele şi meritocraţia nu există în PNL! În libera sa cădere din funcţia de prim-ministru, Florin Cîţu trage după el şi cetăţenii, îndeosebi cetăţenii din zonele cu primari PSD. Primarii PSD, votanţii PSD, cetăţeni ai României, sunt victime ale frustrărilor şi aroganţei unui om căţărat, pe datorie, la şefia unui partid, un om care împarte România în două, un om care, în cinismul său, este capabil să calce pe oricine în picioare şi să bage adânc mâna în buzunarele tuturor. La nivel central, 80% - bani alocaţi primăriilor PNL şi UDMR din Fondul de rezervă - reprezintă bani risipiţi pe promisiuni şi minciuni, bani care vor ajunge la clientela de casă sau la consultanţii de partid. Nu doar locuitorii din zonele cu primari PSD sunt condamnaţi la sărăcie, frig şi foame! Toţi cetăţenii sunt condamnaţi de liberalii agăţaţi cu ghearele de fotoliul de prim-ministru, avizi de sângele puterii şi îngrijoraţi doar de propria bunăstare. Românii primesc o ţară îndatorată, scindată, dezorientată şi împovărată. "Guvernul meu", ce a mai rămas din el, lasă în urmă o Românie cu o infrastructură rutieră precară - fără autostrăzi, o infrastructură feroviară în suferinţă gravă, oameni cu o sănătate tot mai şubredă şi generaţii de copii care, încet, încet, îşi vor uita originea şi viitorul le va sta sub semnul întrebării. Această guvernare politică şi discreţionară este plătită şi cu voturile românilor care au fost minţiţi, nu doar cu banii din Fondul de rezervă. Românii plătesc votul acordat dreptei, cu vieţile pierdute sub scuza pandemiei, cu banii din pensiile şi salariile îngheţate, cu banii din datoria publică generată de fantasticul guvern de dreapta şi cu facturile la electricitate şi gaz din piaţa liberalizată, şi nu numai. Alianţa politică de dreapta cocoţată la putere, cu premeditare şi obrăznicie, pedepseşte toţi cetăţenii României şi pregăteşte înlocuirea Guvernului în spiritul propriilor interese, demonstrat deja. Prioritatea este rocada în alianţa pierzătorilor şi formarea unui nou guvern, un alt Guvern al ruşinii, falimentului şi sărăciei! Incompetenţa ar trebui plătită de cei care se fac vinovaţi de ea, nu şefiile de partid, nu scaunul de prim-ministru, nu funcţiile de conducere, nu ciolanul puterii, singurul care contează pentru dreapta. Şi în clipa în care ţara geme şi lăcrimează, din cauza numărului de infectaţi cu COVID, românii sunt tot abandonaţi. PSD nu va vota niciodată un nou Guvern ZERO şi singura soluţie este reîntoarcerea la oameni, prin alegeri anticipate, care să genereze o majoritate legitimă. Clasa politică trebuie să fie responsabilă, să guverneze pentru români, nu doar pentru a avea acces la Fondul de rezervă, puşculiţa cu bani pentru funcţii şi interese de partid! |
|
|||
|
"Don Cîţu rămâne Don Cîţu până la capăt!" În iulie, în plină bătaie pe funcţia de preşedinte al PNL, erau chemaţi, în Palatul Victoria, la sărutat inelul, primarii liberali, care jurau credinţă pentru votul din septembrie. Acum, când a bătut recordul la votul unei moţiuni de cenzură împotriva sa şi la distrugerea unei ţări, don Cîţu foloseşte Fondul de rezervă al Guvernului pentru a-şi recompensa susţinătorii şi cumpără puţină simpatie în partid. Până-n ultima zi, acest "domn" foloseşte bugetul de stat ca şi cum acesta ar fi contul său personal din bancă. Nu se opreşte să toace şi ultimul leu pentru a-şi asigura interesele, râzându-le tuturor românilor în faţă. Zilnic, a îndatorat România pe generaţii, fără niciun argument, fără să explice o secundă de ce o face în realitate şi pentru cine. Zi de zi, nu a făcut altceva decât să folosească şi să se folosească de resursele României strict pentru interesele lui şi ale celor care l-au propulsat într-o funcţie pe care, în mod obişnuit, o persoană asemenea lui nu ar căpăta-o în veci, dacă nu s-ar fi călcat repetat şi sistematic în picioare voinţa poporului. Zilnic, ne-a servit pe ton doct şi arogant lecţii despre cum să fim responsabili şi competenţi, când el însuşi este întruchiparea iresponsabilităţii şi a incompetenţei crase. Puţin i-a păsat că ne aflăm în plină pandemie. Declarativ, a făcut totul, practic, nimic, iar rezultatele se văd acum, când toată ţara este copleşită. Ard spitale, cresc preţurile, se pierd sute de mii de locuri de muncă, firmele falimentează pe capete. Am ajuns acum să cerem ajutor internaţional pentru a ne salva de COVID. Nimic din toate acestea nu a contat şi nu contează pentru Don Cîţu, familia sa care-i execută orbeşte ordinele şi naşul mai mare care-l îndeamnă să nu renunţe. Până la ultimul leu al ţării, până la ultima posibilitate de spoliere, don Cîţu nu se opreşte. Îşi plăteşte funcţia obţinută la Congres, că doar nu plăteşte din banii lui. Mai contează câţi români vor suferi de foame, frig şi sărăcie din comunităţile care, neconduse de primari PNL, nu au primit bani pentru acoperirea cheltuielilor în 2021? Sunt tare curios. În mediul privat în care se tot laudă că a lucrat ca geniu finanţist, cum se numea atunci când foloseai banul clientului, ca să îţi satisfaci propriile hatâruri şi interese?! Ori, pentru mediul public, nu e valabil? Ceea ce face cu atâtea înverşunare, nepăsare şi aroganţă acest "domn" Cîţu poartă un singur nume, un nume prevăzut şi sancţionat clar de legea atât de abuzată de o marionetă care a ajuns să se creadă păpuşar. |
|
|||
|
Nominalizarea lui Dacian Cioloş la funcţia de prim-ministru reprezintă cea mai mare bătaie de joc la adresa românilor. Mandatul de premier al lui Dacian Cioloş din anul 2015-2016 a fost catastrofal, a rămas în istoria neagră a României ca premierul ZERO. Anul 2015-2016, în care Dacian Cioloş şi garnitura sa de "tehnocraţi" s-au jucat de-a guvernarea, a fost un an obişnuit, fără evenimente economice, sociale sau sanitare de amploare şi nici în acele condiţii Dacian Cioloş nu a reuşit să facă ceva pentru ţară. Singura iniţiativă pe care a avut-o ca premier, într-un an de mandat, a fost colecta publică pentru achiziţionarea Cuminţeniei Pământului, care s-a dovedit a fi, practic, un joc de imagine al premierului Cioloş şi al ministrului culturii de la aceea vreme, înainte de cele două scrutine electorale din anul 2016 la care USR participa pentru prima dată la alegeri. România se află acum în cel mai dificil moment, cu multiple crize, sanitară, criza preţurilor la energie şi gaze naturale, motiv pentru care abordarea politică trebuie să fie una serioasă, vizionară şi cu rezultate atât imediate, cât şi pe termen mediu şi lung. Nominalizarea ca premier al lui Dacian Cioloş este complet neserioasă şi neviabilă pentru a gestiona probleme curente ale societăţii. Incompetenţii miniştri ai coaliţiei PNL-USR PLUS au luat lumină şi de la Dacian Cioloş în calitate de copreşedinte al Alianţei USR PLUS. Rezultatele s-au văzut imediat, nu? Vlad Voiculescu, scos din pepiniera PLUS a lui Cioloş, a distrus Ministerul Sănătăţii şi sistemul de sănătate public în integralitate şi se grăbea să implementeze politica USR PLUS de privatizare a sistemului public de sănătate, iar exemplele pot continua. Este limpede pentru toată lumea că Dacian Cioloş nu poate fi soluţia pentru criza economică, sanitară, socială şi politică în care se află România în acest moment, criză declanşată de USR PLUS şi PNL. Desemnarea premierului de la un partid cu 15% susţinere parlamentară reprezintă un act de batjocoră şi de cinism la adresa românilor şi a legii fundamentale, din partea preşedintelui României, şi este, mai întâi de toate, un prim pas spre redesemnarea lui Florin Cîţu. Partidul Social Democrat nu va vota această nominalizare perfidă a preşedintelui. Vrem un guvern competent, apt să gestioneze problemele ţării şi care să respecte normele constituţionale din punctul de vedere al majorităţii parlamentare, care reflectă, practic, voinţa alegătorilor. |
|
|||
|
"Ţebea, 12 septembrie 2021" În cimitirul bisericii din Ţebea, un sat învecinat municipiului Brad, din Hunedoara, se află mormântul "Crăişorului munţilor", un loc de pelerinaj la serbările naţionale organizate în fiecare toamnă. Alături de locul de veci al lui Avram Iancu, mai multe monumente au fost ridicate de-a lungul timpului în cinstea ostaşilor români care au luptat în Războiul de Independenţă al României, în Primul şi al Doilea Război Mondial. Privirile oaspeţilor "Panteonului moţilor", aşa cum este numit Cimitirul din Ţebea, sunt atrase de silueta neobişnuită a unui trunchi de stejar, la umbra căruia, în urmă cu 149 de ani, a fost înmormântat Avram Iancu. Gorunul lui Horea, vechi de peste patru secole, a fost cimentificat, autorităţile încercând a-l menţine. Ramurile sale s-au prăbuşit de-a lungul timpului, iar cea mai mare parte din arbore s-a uscat. Pot fi văzute, ieşind dintr-o scorbură a sa, şi câteva vlăstare mici, înfrunzite, semn că bătrânul gorun nu s-a uscat pentru totdeauna. Stejarul din Cimitirul de la Ţebea a intrat în istorie în toamna târzie a anului 1784. Se spune că a fost locul de întâlnire a capilor Răscoalei condusă de Horea, Cloşca şi Crişan, împotriva nobilimii maghiare. Aici, liderii răsculaţilor au plănuit revoltele sângeroase ale moţilor, care s-au răspândit cu repeziciune în satele din Ţara Zărandului şi din ţinuturile Devei şi Hunedoarei. Răscoala a ocolit Ţebea, satul liniştit, cu oameni ospitalieri, de pe valea Crişului Alb. Nici în timpul Revoluţiei din Transilvania anilor 1848-1849 nu au fost ucideri în Ţebea, informau "Ziarul duminical" în 1858, şi Revista ungară "Patria şi străinătatea", din 1867, în relatări despre Ţebea şi despre gorunul lui Horea. La începutul secolului XX, istoricul Nicolae Iorga a vizitat ţinutul Apusenilor şi a oferit o descriere amplă despre gorunul din Ţebea, în volumul "Neamul românesc în Ardeal şi Ţara ungurească", 1906. Ţebea avea din vechi timpuri o biserică de lemn şi în cimitirul acesteia creştea un mare stejar vestit în împrejurimi pentru bogăţia ramurilor sale. În umbra lui, zice povestea, s-ar fi strâns răsculaţii din 1784 şi ar fi făcut jurământul lor de credinţă şi frăţie în luptă, în graiul lor aspru care păstrează încă neatinsă limba celor mai vechi timpuri. Câteva decenii mai târziu, lângă stejarul secular avea să fie înmormântat Avram Iancu, după ce ultimele săptămâni de viaţă zăcuse în spitalul din Baia de Criş, învecinat satului Ţebea. Avram Iancu a murit în dimineaţa zilei de 10 septembrie 1872, la doar 48 de ani, iar istoricii susţin că în ultimii ani din viaţă era bolnav şi prefera să rătăcească prin satele muntenilor din Apuseni, nedespărţit de fluierul cu care doinea. De peste un secol, gorunul a început să se usuce. Pentru a fi protejat, în anul 1924, a fost legat cu cercuri de oţel şi cimentat în interior, iar trunchiul a fost retezat de la înălţimea de circa nouă metri, de unde s-a dezvoltat o creangă laterală. În 1947, Gorunul lui Horea a intrat într-o nouă etapă de "restaurare". Trunchiul său a fost îmbrăcat în ciment, pe care a fost imprimat modelul scoarţei. Trei decenii mai târziu, autorităţile au amplasat un stâlp de beton pentru a susţine ultima creangă a gorunului. În vara anului 2005, o vijelie puternică a dus la ruperea ei. Stâlpul care o susţinea a fost îndepărtat. Din ramura ruptă a fost cioplită o cruce, pe care localnicii au aşezat-o lângă bătrânul stejar. Avram Iancu s-a născut în Ţara Moţilor, în satul Vidra de Sus, actualmente denumită Avram Iancu, judeţul Alba. Cel dintâi, despre care se mai pomeneşte în familia lui Avram Iancu, este bunicul său, Gheorghe Iancu, care ar fi fost preot ortodox şi ar fi luat parte la Răscoala lui Horea din anul 1784. Unele surse afirmă că Gheorghe Iancu ar fi fost rudă cu Horea. Bunicul său a trecut la cele veşnice probabil înainte de anul 1812. Gheorghe Iancu a avut şapte copii, pe Sântioana, Maria, Zamfira, Ana, Alisandru, Avram şi Ioan. Alisandru Iancu va fi tatăl legendarului erou Avram Iancu. Avram Iancu nu a fost căsătorit niciodată şi nu a avut urmaşi direcţi. Unele surse de informare spun că el ar fi avut în tinereţe, în timpul Revoluţiei paşoptiste, câteva legături amoroase, dintre care cel puţin una cu o unguroaică, însă niciuna nu este bazată pe dovezi, nici măcar slabe de tot. Toate acestea sunt până în ziua de azi speculaţii, făcute de diverşi autori din varii motive. Despre copilăria lui Avram Iancu s-au păstrat foarte puţine informaţii. A îndrăgit de mic muzica şi cântatul, ştia să cânte frumos din gură, din frunză, la tulnic, fluier, violină şi flaut. În anul 1837 este dat de părinţi la gimnaziul din Zlatna. Gimnaziul din Zlatna era şcoală maghiară, dar, neexistând şcoli româneşti, Avram Iancu trebuie să o urmeze pe aceasta, ca fiind singura existentă în zonă. Profesorii de aici sunt cu toţii preoţi romano-catolici, limba de predare este cea latină, iar Iancu se va trezi cu religia sa ortodoxă modificată în matricolă ca fiind greco-catolică. În anii următori va fi din nou trecut în scripte cu religie ortodoxă. Avram Iancu trece cu succes examenele gimnaziului. Pe timpul studiilor la şcoala din Zlatna, Avram Iancu va da dovadă de sârguinţă excepţională, praestans, iar la toate cele patru materii predate va obţine nota cea mai mare, eminens. Timp de patru ani, Avram Iancu se va menţine printre primii elevi ai şcolii, cu excepţia anului trei, când va arăta un uşor regres, recuperat cu succes în anul următor. Profesorii săi îi apreciază râvna, dar şi calităţile intelectuale. Pe timpul şederii la Zlatna, tânărul Iancu a locuit la un oarecare funcţionar la oficiul minier, pe nume Wilhelm. Ca profesori i-a avut pe Iozephus Stanken, în anul şcolar 1837-1838, Gregorius Iakabus (1838-1839) şi Ludovicus Kovács (1839-1840 şi 1840-1841). După terminarea liceului, Avram va absolvi Facultatea de Drept din Cluj, în anul 1846. Poporul l-a iubit din toată inima pe Avram Iancu, dedicându-i o seamă de cântece ce au rămas peste timp în conştiinţa naţională. Un astfel de cântec, poate cel mai cunoscut şi mai îndrăgit, este Marşul lui Iancu, pe versuri adaptate în epocă după cele ale lui C. Negruzzi. În cursul anului 1872, starea sănătăţii lui Iancu se va agrava din ce în ce mai mult. Spre sfârşitul lunii august, Iancu a plecat spre casa preotului Toma Faur din Valea Bradului, pentru a petrece acolo câteva zile. După aceea, a plecat înapoi spre Baia de Criş, unde va muri în scurt timp. Avram Iancu se va alătura strămoşilor săi în noaptea de 9/10 septembrie 1872, la Baia de Criş, în Zărand. A fost găsit mort, în dimineaţa zilei de 10 septembrie 1872, pe prispa casei lui Ioan Stupină, zis Lieber, un brutar din localitate, la care trăsese peste noapte. Iancu nu avea mai nimic asupra lui, au fost găsite la el numai o năframă zdrenţuită, fluierul de cireş din care îi plăcea atât de mult să doinească şi o jalbă către împăratul austriac Franz Joseph, unsă şi mototolită, pe care nu a trimis-o niciodată destinatarului. Cauza decesului lui Iancu a fost o nouă hemoragie, fatală de această dată. Va fi înmormântat la Ţebea pe 13 septembrie 1872, cu funeralii naţionale atât de mari şi cu prezenţa atâtor români, încât autorităţile, maghiare de data aceasta, au fost deosebit de îngrijorate. La ceremonial au participat, printre alţii, şi foştii camarazi de arme ai lui Iancu, prefecţi şi tribuni care supravieţuiseră timpului şi persecuţiilor autorităţilor austriece - Axente Sever, Simion Balint, Mihai Andreica, Nicolae Corcheş şi Clemente Aiudeanu. Prohodul a fost cântat de treizeci şi şase de preoţi, în frunte cu protopopii Mihălţeanu şi Balint. O coloană uriaşă de oameni a condus cortegiul funerar de la Baia de Criş la Ţebea, întinzându-se pe câţiva kilometri. Treizeci şi şase de preoţi au slujit la slujba de înmormântare a lui Iancu. A doua zi după înmormântare, la preotul ortodox de la Ţebea s-au prezentat doi moţi care au întrebat cât a costat înmormântarea lui Iancu. Aflând suma, au plătit pe loc cheltuielile de înmormântare, după care au plecat fără să spună niciun cuvânt. Ei nu au vrut ca mortul lor scump să fie înmormântat pe cheltuiala unui stat străin, care îl duşmănise şi îl persecutase. Numele celor doi moţi nu se cunoaşte nici până în ziua de azi. Crucea de piatră, care şi azi străjuieşte mormântul eroului, a fost donată de preotul din Ţebea, Iosif Tisu. Era crucea pe care o pregătise pentru el însuşi, dar a pus-o la căpătâiul lui Avram Iancu. Placa din marmură albă de pe mormântul lui Avram Iancu a fost pusă la 1 noiembrie 1931. Cei care au pus această placă sunt renumiţii istorici Gheorghe I. Brătianu şi Constantin C. Giurescu. Ea a fost sculptată de Gheorghe M. Cantacuzino şi poartă inscripţia - "Craiului Munţilor. Naţiunea Română întregită în hotarele ei fireşti şi unită în spiritul libertăţii. MDCCCXLVIII-MCMXVIII". Avram Iancu se odihneşte lângă Gorunul lui Horea, iar ultima sa dorinţă, exprimată în testamentul său, din averea rămasă de la el să se ridice o Facultate de Drept pentru români, el fiind convins că doar luptătorii pe tărâm juridic vor putea să câştige drepturile naţiunii române. Supranumit de români "Crăişorul Munţilor", Avram Iancu a deschis calea spre deşteptarea naţională, faptele sale înscriindu-se în conştiinţa poporului român, pregătind calea spre Marea Unire ce va avea loc în anul 1918. |
|
|||
|
Doamna Laura-Cătălina Vicol-Ciorbă: "Nominalizarea lui Dacian Cioloş pentru funcţia de premier, act de iresponsabilitate la vârful statului" În timp ce românii mor cu sutele, noi, cu toţii, trebuie să asistăm la un joc politic de maxim cinism, ce va avea drept consecinţă prelungirea crizei politice şi a suferinţei românilor. Nominalizarea lui Dacian Cioloş pentru funcţia de premier arată că nici măcar în ultimul ceas preşedintele nu a putut accepta soluţia raţională pentru acest moment, un guvern nonpolitic, pentru a gestiona ţara până la alegerile anticipate, la rândul lor absolut necesare. Din motive greu de înţeles de orice om raţional din această ţară, preşedintele a ajuns să nominalizeze o persoană fără sprijin politic. Această nominalizare este un act de iresponsabilitate la cel mai înalt nivel al statului. Românii nu au timp şi nu au dorinţa de a sta să analizeze jocurile preşedintelui şi care sunt mizele din spatele gestului acesta. România este devastată de valul 4 al pandemiei de coronavirus, val nepregătit de guvernarea PNL-USR-UDMR, despre care preşedintele Klaus Iohannis şi premierul demis Florin Cîţu au zis că nu mai vine. Dar a venit. Românii tremură de frica facturilor din iarnă, iar guvernul demis a făcut totul pentru a bloca plafonarea preţurilor. În tot acest context, ce face preşedintele? Joacă poker cu România şi românii! Asta a ajuns ţara aceasta pentru Klaus Iohannis, Florin Cîţu şi autointitulata echipă câştigătoare - un teren de joc pentru satisfacerea setei de putere. De ce altă dovadă mai mare, că România este condusă de oameni care nu au ce căuta în aceste funcţii mai avem nevoie? Setea de putere este pentru aceşti oameni mai importantă chiar şi decât viaţa şi sănătatea românilor, iar acest lucru nu poate fi nici iertat, nici uitat! |
|
|||
|
"Subfinanţare şi suprafinanţare. Cultura românească în faţa utopiei franceze" Desfăşurarea crizei sanitare din ultimul an ne-a învăţat că dezideratul minimal pe care ni-l putem îngădui în vremuri de criză este ajungerea pe un platou - acest simulacru al echilibrului şi stabilităţii, menit să amorţească frica şi să creeze iluzia unei situaţii aflate sub control. Problemele apar însă atunci când dezideratul stabilizării pe un platou este transferat şi în alte sfere ale vieţii unei societăţi, aşa cum s-a întâmplat în privinţa sferei culturale. Aflată şi ea în plină desfăşurare, criza culturii româneşti a ajuns într-adevăr pe un platou, dar într-un sens cu totul aparte. Măsurile aberante sau absenţa măsurilor necesare din sectorul cultural s-au stabilizat într-un punct sigur, în care nu mai trezesc surprinderea sau revolta nimănui, în care nu mai îngrijorează real decât pe cei puţini şi direct implicaţi, un punct în care criza a luat locul normalităţii. Subfinanţarea acestui sector, de la debutul pandemiei până în prezent, la care se poate adăuga absenţa unor măsuri decizionale vitale pentru buna desfăşurare sau pentru existenţa de facto a anumitor evenimente şi instituţii culturale, reprezintă doar o mică parte din "contribuţia" actualei guvernări la criza sectorului cultural. În ultimul an, cultura a încasat numeroase lovituri tocmai din partea celor responsabili, paradoxal, cu susţinerea şi ajutorarea sectorului cultural, deja vulnerabilizat de criza sanitară - bugetele Festivalurilor de film TIFF şi Astra de la Sibiu au fost tăiate cu până la 65%, bugetul de proiecte al Muzeului Naţional al Literaturii Române a fost şi el diminuat cu 74%, şi, dacă nu era suficient, pentru Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia nu a mai fost alocat niciun ban, artiştii vizuali care se ocupau de instalaţiile video fiind nevoiţi să aducă de acasă cabluri şi prelungitoare. Cât despre măsuri decizionale fundamentale, Ministerul Culturii abordează cu nonşalanţă strategia laissez-faire-ului. Festivalul George Enescu a rămas, de anul acesta, fără director executiv, prin pensionarea gratuită a lui Mihai Constantinescu, lăsând următoarea ediţie a festivalului sub semnul incertitudinii. În acelaşi timp, au mai rămas doar câteva zile până la încheierea mandatului de preşedinte interimar a lui Mirel Taloş la Institutul Cultural Român. Nici în momentul de faţă, 12 octombrie, nu a fost comunicată procedura de alegere a unui nou preşedinte, deşi interimatul lui Mirel Taloş se încheie în mai puţin de două săptămâni. În tot acest timp, Curtea de Conturi a Franţei îşi exprimă îngrijorările cu privire la "suprafinanţarea" sectorului cultural francez şi reclamă mijloace de control şi evaluare a cheltuielilor agenţilor culturali. În comparaţie, sectorul cultural românesc încă mai aşteaptă ca statul să îi arunce, de milă, câte un leu, un contrast deprimant pentru România! Abia dacă putem vorbi despre o subfinanţare a culturii în România, câtă vreme până şi ideea de finanţare a domeniului cultural lipseşte cu desăvârşire din agenda Ministerului Culturii. De mai bine de un an, soarta acestui sector este pecetluită. Lăsaţi să se descurce, condamnaţi la subzistenţă şi trataţi ca "neesenţiali", agenţii culturali din România nu pot decât să privească cu jind la "utopia" franceză. 400 de milioane de euro - aceasta este suma anunţată în urmă cu două zile de ministrul culturii din Franţa, pentru finanţarea sectorului cultural, în contextul crizei sanitare. Anul trecut, acelaşi minister francez a oferit un sprijin de două miliarde de euro industriei culturale, conform Le Monde, dând dovadă de o generozitate care, în absenţa unor mijloace de control şi evaluare a modului în care sunt cheltuiţi aceşti bani, a ridicat "suspiciuni" din partea magistraţilor. Cu alte cuvinte, în timp ce unii se întreabă dacă nu cumva au fost "prea generoşi" cu sectorul lor cultural, noi ne întrebăm dacă şi când guvernul îşi va face milă de artişti, de oamenii de cultură, de toţi cei angrenaţi în această industrie esenţială pentru orice ţară civilizată. Din nefericire, guvernanţii noştri şi-au însuşit cu seriozitate vorbele unui fost preşedinte al republicii franceze: "Que voulez-vous, nous sommes ici aux portes de lOrient, oů tout est pris à la légère..." - Raymond Poincaré. |
|
|||
|
"HoReCa în faliment, prin dispoziţii ilegale de carantinare a localităţilor" Ceea ce se întâmplă astăzi, în România, încalcă toate scenariile negre la care puteam să ne aşteptăm în ultimii doi ani de zile. Politruci şi acoliţi ai celor aflaţi la putere, care se cred "mici Dumnezei", oameni fără nicio empatie faţă de semenii lor, iau decizii pe care le contrazic singuri peste noapte şi apoi rânjesc în faţa durerii şi a neputinţei celor pe care hotărârile lor îi afectează sau chiar îi falimentează. În Maramureş, "dreapta absolută" şi care guvernează doar pentru a se bucura de durerea celor năpăstuiţi emite hotărâri absolut ilegale, doar pentru că are impresia că poate, dar şi pentru că nu suportă oamenii care nu fac plocoane în faţa lor. Un caz concret face referire la carantinarea absolut ilegală a comunei Recea, în data de 6 octombrie 2021, la rata de 5,96, deşi legea spune că acest lucru este posibil doar dacă rata depăşeşte incidenţa de 6 cazuri de COVID-19 la 1000 de locuitori. Este foarte interesant faptul că nimeni nu ştie cu exactitate care este rata de incidenţă a comunei Recea, Maramureş, aici unde există o sală de evenimente care a fost reţinută pentru petreceri organizate încă cu un an, doi, sau chiar trei ani înainte. Sigur, explicaţia ar fi faptul că patronul localului "Romaniţa", pentru că vizat este în special acest resort, nu acceptă să răspundă "prezent" la toate inepţiile celor care reprezintă azi puterea în România. Deşi angajaţii "Romaniţa Events" sunt toţi vaccinaţi, aşa cum prevede legea pentru a-i lăsa să funcţioneze, deşi la toate evenimentele participanţii au prezentat certificatul verde, a fost necesar ca salariaţii acestui resort să protesteze în stradă pentru a cere să fie lăsaţi să lucreze. Vorbim despre oameni care au fost în şomaj tehnic mai bine de şase luni în anul 2020, oameni care nu au putut munci luni de zile nici în anul 2021, oameni care au familii, rate, întreţinere de plătit, oameni care vor ajunge să moară de foame, la propriu! În ceea ce priveşte acest resort, la fel cum putem vorbi despre multe alte restaurante din Maramureş şi din ţară, dreapta vrea să falimenteze HoReCa! Nu poţi carantina o localitate miercuri, ştiind că sunt evenimente stabilite pentru sâmbătă şi duminică! Miercuri deja pregătirile pentru petrecerile de la sfârşitul săptămânii sunt în toi, carnea este cumpărată şi o parte deja pregătită şi ştim cu toţii cât de perisabile sunt alimentele şi cât de mari sunt amenzile în cazul unor produse neconforme! Astfel de decizii nu pot apărea peste noapte, pentru că nu afectează doar prestatorul de servicii economice, care rămâne cu produsele cumpărate şi pe care nu-l despăgubeşte nimeni! Vorbim şi despre cei care au antamat evenimentul, care au contractat servicii de foto şi video, de muzică, care au făcut programări la saloane de înfrumuseţare, care şi-au achiziţionat haine pentru un eveniment care este anulat! Cu toţii pierd bani şi timp, iar o astfel de decizie de a carantina o localitate de pe o zi pe alta, la mijlocul săptămânii, provoacă un val de pierderi financiare pe care nimeni nu le despăgubeşte. Mă întreb şi vă întreb cum pot să justifice decizia de carantinare instituţii care nu dau dovadă de nicio urmă de transparenţă, unde cazurile de COVID-19 apar peste noapte, din pix, unde o localitate intră sau iese din carantină în funcţie de culoarea politică a primarului sau în funcţie de relaţiile personale ale unora şi altora?! Nu vă mai bateţi joc de HoReCa, nu mai umiliţi românii, domnilor guvernanţi! Nu puteţi da hotărâri care să fie valabile 24 de ore sau o săptămână, nu puteţi trata românii cu atâta indiferenţă. Congresul ilegal al PNL a putut fi organizat cu 5.000 de oameni, la UNTOLD au putut fi prezenţi 300.000 de oameni. La ei s-a putut, la restul, nu! Nu mai împărţiţi România între PeNeL-işti şi restul! Veţi plăti pentru toate aceste mizerii! Lăsaţi HoReCa să trăiască! |
|
|||
|
"88% dintre români cred că dreapta duce ţara într-o direcţie greşită!" Greşelile deosebit de grave ale guvernării de dreapta nu rămân netaxate de către români. Pentru prima dată în istoria postrevoluţionară a României, sondajele de opinie au contabilizat cea mai amplă decepţie, care a cuprins aproape toată populaţia din cauza politicilor greşite, aplicate de PNL-USR-UDMR. 88% dintre români consideră că ţara este îndreptată într-o direcţie eronată, iar acest procent nu este unul deosebit de îngrijorător doar la nivel de optimism personal şi colectiv, ci descrie exact dezastrul obţinut în doi ani de guvernare a formaţiunilor de dreapta. Altfel spus, până şi votanţii tradiţionali ai actualilor guvernanţi au început să-şi piardă speranţa şi încrederea în cei pe care i-au girat ani de-a rândul cu voturile lor. Doar 11% dintre români consideră că ţara merge într-o direcţie bună, după cum arată un sondaj realizat de IRES. Criza economică de la sfârşitul deceniului trecut indica faptul că, în ciuda tuturor măsurilor falimentare luate de guvernele de la acea vreme, 25% din populaţie credita, în continuare, cu încredere Executivul. Aşadar, criza sanitară de acum, peste care s-au suprapus şi cea economică şi umanitară, nu le-a dat sorţi de izbândă liberalilor cu blufurile lor comunicaţionale. Procentul infim de români încrezători, ca să nu-i numim fericiţi, în potenţialul bine ocultat sau direcţionat cu dedicaţie al actualilor încă guvernanţi, demonstrează, de fapt, criza acută politică pe care o traversăm din cauza unor orgolii şi a dimensiunilor lor giganteşti. Ţin să subliniez că această direcţie nu este doar o concluzie a unui sondaj de opinie, ci este confirmată şi de realitatea din teritoriu. Atât mie, cât şi mai multor colegi parlamentari ai PSD ni se plâng oamenii necontenit, nu doar în cadrul audienţelor săptămânale, ci ori de câte ori ne întâlnesc pe stradă. Ni se cere pur şi simplu să îi salvăm prin orice chip de guvernarea dezastru de dreapta, dublată de impertinenţă, dar şi de demagogia deşănţată a celor de la AUR! Dragi colegi, oamenii nu mai au deloc resurse să suporte sărăcia lucie în care i-aţi aruncat! Populaţia nu poate face faţă bolii şi foamei cu resurse atât de puţine, la care încă mai au o parte dintre ei acces! Oamenii nu mai au răbdare cu dumneavoastră! Românii nu vă înţeleg viteza melcului cu care luaţi decizii, iar acelea, din păcate, se dovedesc ţintite tot împotriva lor! Nu vă îmbătaţi cu "apă rece" care are ca sursă unele sondaje de opinie prea indulgente şi prea darnice cu dumneavoastră, cei de la PNL şi USR, pentru că, în realitate, populaţia înclină, într-un procent mult mai mare, către PSD. 31% dintre subiecţii chestionaţi cred că PSD ar trebui să dea premierul, 19% consideră că acest drept revine PNL, iar un sfert dintre ei nu şi-au exprimat vreun punct de vedere sau au refuzat să răspundă. Poate ar fi mai bine ca şi dumneavoastră să ajungeţi să folosiţi acea apă rece, care le ajunge pe ţeavă şi în calorifere multor români, nu doar majorităţii locuitorilor capitalei europene numită Bucureşti, ca să vă treziţi mai repede la realitate! Chiar nu vă spune nimic faptul că 60% dintre români cred că demiterea guvernului condus de Florin Cîţu prin moţiunea de cenzură e un lucru bun?! Chiar nu vă îngrijorează nici realitatea flagrantă care vă râde în nas, respectiv că peste jumătate dintre respondenţii chestionaţi pe această temă, în speţă 32%, reprezintă electorat PNL, adică acel partid care îl susţine în continuare pe Florin Cîţu pentru Palatul Victoria?! Mi-e greu să cred că nu vă înspăimântă aceste date, la fel cât îmi este de uşor să constat că vă lasă pur şi simplu indiferenţi seriile de tragedii pe care le generaţi cu atâta uşurinţă pe toate planurile! Mi-ar plăcea să faceţi măcar ceva concret pentru decelerarea pandemiei şi reducerea deceselor dacă tot veţi forţa, prin orice mijloc, mecanismele constituţionale ca să rămâneţi la putere! Noi nu ne dorim puterea, ci ne dorim binele românilor! Ne dorim salvarea României, în ultima clipă, de la dezastrul total în care aţi afundat-o! Noi, toţi ceilalţi, ne cerem doar ţara înapoi pentru revenirea la normalitate! Şi pentru acest deziderat legitim, noi, cei de la PSD, muncim, lucrăm pentru o strategie exhaustivă de politici publice, astfel încât, atunci când vom ajunge la guvernare, să nu sfârşim să improvizăm ca dumneavoastră! Noi avem specialişti, dar asta nu înseamnă că trebuie să-i călim şi mai mult pe seama românilor, aşa cum procedaţi dumneavoastră! Iar pe lângă ei sunt bine primiţi, ca întotdeauna, oamenii noi, cu iniţiativă. Noi suntem decişi să reconstruim ceea ce aţi năruit! Noi ne pregătim intens, aşa cum am făcut-o tot timpul şi rezultatele eforturilor noastre din trecut încă se văd. Şi sunt chiar evidenţiate până şi de sondajele de opinie de astăzi, în detrimentul dumneavoastră, domnilor guvernanţi de dreapta! |
|
|||
|
"Domnul Cîţu şi-a răsplătit primarii votanţi cu fonduri publice!" Imediat după trecerea moţiunii de cenzură a PSD, domnul Cîţu a decis să-şi achite cu bani publici datoria faţă de primarii PNL care i-au acordat voturile la congres. Cu maxim cinism, a alocat un miliard de lei din Fondul de rezervă, aproape în totalitate, primarilor PNL. Probabil nervos pentru că PSD i-a demonstrat incompetenţa şi l-a trimis acasă, domnul Cîţu, fără a ţine cont de nevoile şi cererile administraţiei locale, a repartizat peste 80% din fonduri primarilor PNL. Nicio teamă că alocarea preferenţială, fără criterii obiective, reprezintă o faptă penală... domnul Cîţu are experienţă penală internaţională! Practic, premierul Cîţu şi-a plătit astfel funcţia de la Congresul PNL, condamnând la subdezvoltare, frig, sărăcie şi foame comunităţile care nu sunt conduse de un primar liberal. Şi pentru a masca ilegalitatea, domnul Cîţu a crezut că este suficient să aloce câţiva lei şi unora dintre primarii PSD, respectiv sume de peste 10 ori mai mici decât cele acordate primarilor PNL din localităţi de aceeaşi mărime. Argumentele pentru alocarea discreţionară ilegală decisă de Guvernul Cîţu se regăsesc din abundenţă chiar în Anexa la Hotărârea de Guvern. Pe ansamblul judeţului Dolj, s-au acordat 22,766 milioane lei. Municipiul Craiova nu a primit nimic, drept pedeapsă pentru că cetăţenii şi-au ales un primar PSD. În schimb, pentru judeţul Suceava, păstorit de domnul Flutur, susţinător înfocat al lui Cîţu, s-au aprobat 46,293 milioane lei, din care 15 milioane lei pentru Primăria Suceava. Este prima dată în istoria transferurilor de la bugetul de stat către administraţiile locale, când un oraş de mărimea Craiovei este pedepsit pentru că nu a votat cum trebuie. Fără transferuri de la bugetul de stat, anul acesta nu vor mai putea fi plătite indemnizaţiile către persoanele cu handicap din municipiul Craiova şi nici transportul elevilor şi pensionarilor, deşi aceste cheltuieli trebuie subvenţionate de guvern, conform legislaţiei în vigoare. Salariile şi pensiile au fost îngheţate, preţurile au explodat şi guvernul nu a luat nicio măsură. Asta mai trebuia, pedepsirea populaţiei pentru modul cum au votat. Acum, domnul Cîţu poate să îşi frece mâinile de satisfacţie. A reuşit ceea ce nimeni nu credea, revenirea la starea de dinainte de revoluţie - frig şi întuneric în casele oamenilor, înfometare pentru pensionari şi familiile dezavantajate. PSD va face plângere penală faţă de toţi demnitarii implicaţi în avizarea şi aprobarea Hotărârii de Guvern pentru alocarea discreţionară a banilor către primării din Fondul de rezervă al Guvernului. Bătaia de joc la adresa populaţiei continuă. Deşi se ştia de valul 4 al pandemiei de multe luni, domnul Cîţu umbla astă-vară prin ţară să cerşească voturi pentru funcţia de preşedinte al PNL, în loc să pregătească sistemul sanitar. S-a ajuns astfel la recorduri incredibile de îmbolnăviri şi sute de morţi în fiecare zi. Pentru dezastrul produs, prin votarea moţiunii de cenzură a PSD, Guvernul Cîţu este istorie, dar se agaţă de fotoliile de la Palatul Victoria şi încearcă pe ultima sută de metri să mai facă rău. Aveam speranţa că domnul Iohannis, autorul moral al dezastrului sanitar şi economic, va încerca, acum când statul a eşuat şi populaţia suferă, să rezolve măcar criza politică. Dar soluţia supei reîncălzite cu domnul Cioloş, prim-ministrul "zero", nu oferă nicio perspectivă. Soluţia PSD a alegerilor anticipate reprezintă calea unică pentru un guvern stabil, competent şi responsabil. Numai prin întoarcerea la popor vom avea un guvern care să nu uite că administraţiile locale, indiferent de culoarea politică a primarilor, reprezintă comunitatea. |
|
|||
![]() |





