Parliamentary debates

Domnul Marius Rogin:

"În grija cui rămân refugiaţii?"

Cei mai mulţi dintre noi au aflat, la un moment dat, că în România există, pe lângă clasicele "naţionalităţi conlocuitoare", o mulţime de anonimi veniţi de departe. Încântaţi de faptul că deţin această informaţie, băştinaşii nu se mai obosesc să facă vreun pas în plus. Nu-şi pierd vremea încercând să afle ce e dincolo de aerul lor înstrăinat. Ce i-a făcut să aleagă drept staţie terminus o ţară care nu e tocmai cea mai bună posibilă. Şi ce au adus cu ei de departe. Câţi dintre noi ştiu ce tradiţii culturale sunt în Congo, ce anume celebrează kurzii, care sunt sărbătorile sirienilor ori în ce fel au îmbogăţit arta lumii iranienii?

Chipuri exotice. Le remarci pe stradă şi treci mai departe. Ai destule lucruri care să te preocupe, oamenii ăştia n-au loc în gândurile tale. Şi totuşi, cine sunt străinii cu care împarţi oraşul? Refugiaţii - de la fete străine la prieteni. Mulţi dintre ei sunt studenţi, alţii au venit aici cu afaceri. Inşi obişnuiţi, de care nu te deosebeşti prea mult. Dar mai sunt şi altfel de personaje, cei care n-au ajuns aici de plăcere. Li se spune refugiaţi. Au plecat din ţările lor pentru a putea supravieţui. Persecuţii politice, abuzuri sexuale, războaie civile, sărăcie, foamete, nimic din ce-au lăsat acasă nu le hrăneşte dorul. Doar familiile, ramase în urmă, într-o lume la care majoritatea nu mai are acces.

Pe data de 4 decembrie 2000, Adunarea Generală a scos în evidenţă faptul că în 2001 se celebrează cea de-a 50-a aniversare a Convenţiei din 1951 referitoare la Statutul Refugiaţilor şi că Organizaţia pentru Unitatea Ţărilor Africane (OAU) a fost de acord cu sărbătorirea Zilei Internaţionale a Refugiaţilor concomitent cu Ziua Refugiaţilor din Africa (20 iunie). În concluzie, s-a hotărât ca, începând cu anul 2001, ziua de 20 iunie să reprezinte Ziua internaţională a refugiaţilor.

La 28 iulie 1951, în cadrul Conferinţei Plenipotenţiarilor Naţiunilor Unite este adoptată Convenţia ONU cu privire la statutul refugiaţilor. Principalul scop al Convenţiei a fost de a furniza o definiţie generală a persoanelor care trebuie considerate ca refugiaţi şi a statutului legal al acestora. Punctul de plecare al convenţiei este Carta Naţiunilor Unite şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, unde sunt enunţate drepturile şi libertăţile fundamentale ce trebuie respectate tuturor oamenilor, indiferent de rasă, religie, naţionalitate etc.

În Articolul 1 al Convenţiei de la Geneva din 1951, refugiatul este definit ca fiind persoană care "În urma unor evenimente petrecute înainte de 1 ianuarie 1951 şi a unei temeri bine întemeiate de a fi persecutată datorită rasei, religiei, naţionalităţii, apartenenţei la un anumit grup social sau opiniei publice, se află în afara ţării a cărei cetăţenie o are şi care nu poate, sau datorită acestei temeri, nu doreşte să se pună sub protecţia acestei ţări; sau care, neavând nicio cetăţenie şi găsindu-se în afara ţării în care avea reşedinţa obişnuită, ca urmare a acestor evenimente, nu poate sau, datorită acestei temeri, nu doreşte să se reîntoarcă".
Refugiaţii se definesc ca fiind acele persoane care devin refugiaţi datorită evenimentelor apărute în ţara de origine în timpul absenţei lor.

Există doua categorii de reglementări a problematicii refugiaţilor la nivel regional: Agenţii ale Naţiunilor Unite special create pentru a opera la nivel regional. O persoană nu poate beneficia de statutul de refugiat conform Convenţiei din 1951 dacă beneficiază de protecţia şi asistenţa unor Agenţii ale Naţiunilor Unite altele decât Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi. UNRWA (the United Nations Relief and Works Agency for Palestine Refugees in Near East), spre exemplu, acordă asistenţă şi protecţie numai în unele ţări ale Orientului Mijlociu - dacă un refugiat din Palestina solicită protecţie în afara zonei în care operează UNRWA, solicitarea acestuia poate fi luată în considerare în conformitate cu criteriile Convenţiei din 1951.

Acorduri ale guvernelor dintr-o anumită regiune, independente de comunitatea internaţională. Un instrument regional recent, ce guvernează aspectele specifice ale problemelor refugiaţilor din Africa, este Convenţia Organizaţia Unităţii Africane (OUA), adoptată de Adunarea şefilor de stat şi de guvern ai OUA în anul 1969.

Una dintre obligaţiile autorităţilor, dar nu numai a lor, ci şi a noastră, este aceea de a ne preocupa de integrarea acestor persoane în comunităţile în care au fost primiţi. Fiecare dintre noi putem contribui la îmbunătăţirea condiţiilor lor de viaţă, prin acceptarea lor în rândurile noastre, prin oferirea unui adăpost, a unui loc de muncă sau a unei mici posibilităţi de a-şi educa copiii. Pentru oricare dintre noi aceste lucruri sunt extrem de importante. Iar ceea ce nu trebuie să uităm este că aşa cum şi românii au între ei refugiaţi şi românii au fost în anumite locuri şi anumite vremuri nişte refugiaţi. Şi ei au pierdut tot ceea ce aveau, inclusiv identitatea. Şi ei au fost mai mult sau mai puţin sprijiniţi, iar noi se cuvine ca la rândul nostru să sprijinim.