Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of April 14, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.55/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of April 14, 2010

  Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru.

Şedinţa a început la ora 10.05.

Lucrările şedinţei au fost conduse de doamna deputat Roberta-Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor şi de domnul senator Alexandru Pereş, vicepreşedinte al Senatului, asistaţi de domnul deputat Dumitru Pardău, secretar al Camerei Deputaţilor şi de domnul senator Cornel Popa, secretar al Senatului.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Declar deschisă şedinţa comună de astăzi, 14 aprilie 2010, a Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Vă aduc la cunoştinţă că din 470 de parlamentari şi-au înregistrat prezenţa 271 de parlamentari şi sunt absenţi 199 de parlamentari.

Cvorumul legal este îndeplinit.

Birourile permanente reunite ale celor două Camere au adoptat proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru pentru această şedinţă comună în forma în care au fost deja distribuite parlamentarilor.

Sunt observaţii la ordinea de zi? Nu sunt observaţii.

Supun votului dumneavoastră ordinea de zi.

Cine este pentru?

Cine este împotrivă?

Cine se abţine?

Cu unanimitate de voturi, ordinea de zi a fost aprobată.

Sunt observaţii în legătură cu programul de lucru? Nu sunt observaţii.

Supun votului dumneavoastră programul de lucru.

Cine este pentru?

Cine este împotrivă?

Cine se abţine?

Cu unanimitate de voturi, programul de lucru a fost aprobat.

La primul punct din ordinea de zi este înscris Proiectul ...

Doriţi să luaţi cuvântul pe procedură, domnule Stanciu? Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anghel Stanciu:

Doamnă preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni senatori şi deputaţi,

Domnilor miniştri,

Doamnă preşedinte, evident că intenţia dumneavoastră şi a noastră, a tuturor, este ca astăzi să lucrăm în mod eficient, astfel încât să ne putem deplasa în teritoriu şi să stăm la dispoziţia celor care ne-au ales.

De aceea, pentru a lucra într-un mod - să spunem eficient - cred că trebuie, doamnă preşedinte, să verificăm dacă "tovarăşii" noştri colegi sunt sau nu sunt în cvorum.

De aceea, în calitate de vicelider, cred, doamnă preşedinte, că ar trebui să găsim o modalitate de a asigura cvorumul de lucru necesar unei şedinţe comune a Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Ca atare, vă rog, în numele Grupurilor parlamentare ale Alianţei Politice PSD+PC din Camera Deputaţilor şi Senat, să dispuneţi verificarea cvorumului.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Domnule deputat Cristian Dumitrescu, aveţi cuvântul.

Între timp, îi rog pe domnii secretari să verifice cvorumul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Doamnă preşedinte a Camerei Deputaţilor,

Nu sunt un domn.

Vă rog foarte mult să-mi spuneţi "domnul deputat" sau "deputat Dumitrescu".

Prefer acest apelativ, de "deputat", în locul celui de "domn".

Vă mulţumesc.

Ce vreau să vă spun?

Suntem în procedura Camerelor reunite.

Aceasta este o procedură care are anumite prevederi şi, înainte să supuneţi la vot, ca să nu existe această solicitare din partea ..., trebuie să ne spuneţi care este cvorumul de şedinţă, dacă este îndeplinit cvorumul de şedinţă, consultând listele semnate de cei prezenţi, câţi sunt prezenţi sau cel puţin semnaţi.

Aceasta este o condiţie sine qua non ad validitatem asupra desfăşurării şedinţei comune a celor două Camere.

Vă rog frumos să ne spuneţi dacă este îndeplinită această condiţie.

Se poate vedea foarte uşor din ce aveţi dumneavoastră în lista cu semnături.

Vă mulţumesc şi mă scuzaţi că am făcut această intervenţie, dar a fost o mică scăpare a secretarilor.

Vă rog să-mi spuneţi "domnule deputat".

Aşa am fost obişnuit de 20 de ani.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Şi mie îmi plăcea să vă spun "domnule preşedinte", ţinând cont de faptul că sunteţi şi preşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, dar, domnule deputat Dumitrescu, în legătură cu cvorumul, am anunţat lucrul acesta încă de la începutul şedinţei.

Probabil a fost gălăgie în sală, dar am anunţat că, din totalul de 470

de deputaţi şi senatori, şi-au înregistrat prezenţa 271 de parlamentari şi sunt absenţi 199 de parlamentari.

Deci cvorumul, potrivit listei, aşa cum aţi solicitat, este îndeplinit.

Prin urmare, cred că putem să trecem mai departe.

Îmi confirmă şi secretarii lucrul acesta.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Hotărâre pentru modificarea art. 9 din Hotărârea Parlamentului nr. 9/2009 privind înfiinţarea unei Comisii speciale comune pentru dezbaterea în fond, în procedură de urgenţă, a Codului penal, a Codului de procedură penală, a Codului civil şi a Codului de procedură civilă.

La primul punct din ordinea de zi este înscris Proiectul de Hotărâre pentru modificarea art. 9 din Hotărârea Parlamentului nr. 9/2009 privind înfiinţarea unei Comisii speciale comune pentru dezbaterea în fond, în procedură de urgenţă, a Codului penal, a Codului de procedură penală, a Codului civil şi a Codului de procedură civilă.

Proiectul de Hotărâre a fost distribuit.

Comisia solicită, de fapt, modificarea art. 9 din Hotărârea Parlamentului României în sensul prelungirii mandatului pentru depunerea rapoartelor la Proiectul de lege privind Codul de procedură penală şi la Proiectul de lege privind Codul de procedură civilă.

Termenul este de 15 mai 2010, data până la care Codul de procedură civilă şi Codul de procedură penală să fie gata.

Intrăm în dezbaterea Proiectului de Hotărâre şi invit la microfon reprezentanţii grupurilor parlamentare, dacă doresc.

Din partea comisiei, îi ofer cuvântul domnului deputat Florin Iordache.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Data de 15 mai 2010 este o dată pe care o susţin Grupurile parlamentare ale Alianţei Politice PSD+PC.

Considerăm că până la această dată cele două Coduri:

Codul de procedură civilă şi Codul de procedură penală vor fi finalizate pentru a putea fi supuse dezbaterii în Parlament.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnule deputat Mircea Toader, aveţi cuvântul, din partea Grupurilor parlamentare ale PDL.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Şi noi susţinem şi credem că data de 15 mai 2010 este o dată la care se pot finaliza Codul de procedură penală şi Codul de procedură civilă, cu o rugăminte pe care o adresez tuturor membrilor comisiei ca, indiferent de activitatea pe care o au în plen sau în cadrul comisiilor permanente, să dea atenţia necesară pentru finalizarea Codului de procedură penală şi Codului de procedură civilă care, oricum, sunt întârziate.

Sper ca membrii acestor comisii să poată finaliza, 15 mai 2010 fiind termenul limită - deja am dat mai multe termene -, pentru a putea intra după aceea în dezbaterea în plen şi, în această sesiune, să putem finaliza, aşa cum ne-am propus, aceste Coduri.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Îi ofer cuvântul domnului deputat Eugen Nicolăescu, din partea Grupurilor parlamentare ale PNL.

Urmează domnul deputat Márton Arpád Francisc, din partea Grupurilor parlamentare ale UDMR.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamnă preşedinte, Întrucât membrii acestei comisii nu şi-au îndeplinit mandatul până acum, este firesc să le prelungim mandatul, dar vreau să subliniez un lucru important în acest moment.

Ne uităm la telejustiţie şi, în acelaşi timp, constatăm că în actualul Cod de procedură penală avem multe lucruri care nu sunt în regulă.

De aceea, oameni care beneficiază de prezumţia de nevinovăţie sunt purtaţi în cătuşe pe la televizor şi aşa mai departe.

Poate le atragem atenţia colegilor noştri din această comisie ca în viitorul Cod de procedură penală să se prevadă lucrurile mult mai bine, să fie foarte bine documentat tot acest Cod de procedură penală, încât asemenea abateri de la, aş spune eu, demnitatea omului, să nu se mai repete de acum încolo în România.

Grupurile parlamentare ale PNL vor susţine acest Proiect de Hotărâre.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Îi ofer cuvântul domnului deputat Márton Arpád Francisc, din partea Grupurilor parlamentare ale UDMR.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Márton Arpád Francisc:

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Teoretic şi eu sunt pentru celeritatea elaborării, avizării, a depunerii rapoartelor de către cele două comisii.

Am mai spus-o chiar în săptămâna aceasta în legătură cu o altă lege care, mă rog, tot nu rezolvă anumite probleme.

Cred că în acest sens, într-adevăr, ar fi util să avem un raport pe data de 15 mai 2010, dar, ca o persoană care figurează ca membru în comisia care trebuie să depună raportul pe data de 15 mai 2010 pentru Proiectul de lege privind Codul de procedură penală, trebuie să vă informez că această comisie, dacă va lucra aşa cum lucrează actualmente, data poate să fie 15 mai, dar din anul 2011.

Atunci va reuşi comisia, eventual, să depună raportul.

Pentru a se depune raportul într-o comisie sunt necesare două lucruri:

1. Primordial, să se ţină şedinţă.

Din moment ce de săptămâni nu se ţine şedinţa acestei subcomisii, nu are cum să se înainteze.

Nu suntem nici la o treime dintre articolele puse în discuţie, tocmai acele articole grele despre care bine a vorbit antevorbitorul meu;

încă nu am ajuns acolo.

2. Să vină colegii din toate partidele, dacă se ţine şedinţa, într-un cvorum necesar pentru a se lua decizii.

Numărul minim să fie necesar pentru a da un vot.

Dacă aceste două cerinţe nu se realizează, cel puţin această subcomisie nici pe data de 15 mai 2010 nu va reuşi să ajungă măcar la jumătatea acestui proiect.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Nu mai sunt alte intervenţii în cadrul dezbaterilor generale.

Intrăm în dezbaterea pe articole.

Proiectul de Hotărâre pentru modificarea art. 9 din Hotărârea Parlamentului României nr. 9/2009 privind înfiinţarea unei Comisii speciale comune pentru dezbaterea în fond, în procedură de urgenţă, a Codului penal, a Codului de procedură penală, a Codului civil şi a Codului de procedură civilă.

Sunt observaţii? Nu sunt.

Adoptat.

Articolul unic.

Sunt observaţii? Nu sunt.

Adoptat.

Articolul prevede, în acelaşi timp, data de 15 mai 2010.

Sunt observaţii? Nu sunt.

Adoptat.

Supun votului dumneavoastră Proiectul de Hotărâre în ansamblu.

Cine este pentru?

Cine este împotrivă? Un vot împotrivă.

Cine se abţine? Nu sunt abţineri.

Cu un vot împotrivă, Proiectul de Hotărâre a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Hotărâre privind prelungirea mandatului preşedintelui şi al celorlalţi membri ai Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune.

Trecem la punctul 2 din ordinea de zi, Proiectul de Hotărâre privind prelungirea mandatului preşedintelui şi al celorlalţi membri ai Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune.

Îi invit la microfon pe reprezentaţii grupurilor parlamentare.

Îi ofer cuvântul domnului deputat Eugen Nicolăescu, din partea Grupurilor parlamentare ale PNL.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Ştim că mâine expiră prelungirea mandatului actualului Consiliu de administraţie de la Societatea Română de Radiodifuziune.

Ştim că nu suntem în faza de pregătire a numirii unui nou consiliu de administraţie şi, ca atare, se impune prelungirea mandatului actualului consiliu de administraţie.

Vă propun două modificări în textul hotărârii supus astăzi dezbaterii plenului reunit al celor două Camere, şi anume ca articolul unic să aibă două alineate.

Primul alineat este actualul text, deci cel care este pe masa tuturor colegilor noştri, în care să se prevadă că prelungirea va avea loc "până la data de 15 iunie 2010".

Motivaţia o ştim cu toţii şi se pare că toată lumea a fost de acord că se doreşte depolitizarea numirilor la cele două societăţi naţionale publice de audio-video şi este nevoie, până la acea dată, să se revizuiască legislaţia în materie.

În acelaşi timp, sunt declanşate procedurile de numire a unui nou Consiliu de administraţie la Societatea Română de Radiodifuziune şi, în consecinţă, este nevoie de introducerea unui nou alineat la acest articol, care să aibă următoarea formulare - "În vederea aplicării prezentei Hotărâri, procedurile de desemnare a membrilor consiliului de administraţie se suspendă", astfel încât să putem să intrăm în legalitate cu toate procedurile pe care le avem prevăzute de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Mai sunt intervenţii în cadrul dezbaterilor generale?

Domnule deputat Márton Arpád Francisc, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Márton Arpád Francisc:

Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Dacă în dezbaterea dinainte am fost de acord cu cele spuse de domnul deputat Nicolăescu, de data aceasta nu sunt de acord.

Nu sunt de acord din două motive.

1. Ca membru al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, nu ştiu încă de declanşarea procedurilor pentru numirea niciunei societăţi.

După cum cunosc eu Regulamentul şi legea, aceste proceduri, din păcate, nu au fost declanşate.

2. Dacă am merge pe ideea propusă de domnul deputat Nicolăescu, atunci ar trebui, din contră, să mai includem ceva care să ne trimită la o eventuală adoptare a unei alte legi, pentru că, altfel, cum facem o amânare pentru a se putea realiza această numire, suspendând totodată activitatea de numire? Deci este o contradicţie în intenţii.

Ca atare, nu susţin introducerea acestui alineat, care este de prisos.

Nu are ce să fie suspendat, pentru că nu au fost demarate procedurile, iar din punct de vedere al termenelor rezonabile - întotdeauna am fost pentru termene rezonabile -, aş susţine mai mult data de 30 iunie 2010.

Asta nu înseamnă că nu putem să numim consiliul de administraţie pe data de 1 iunie 2010, dar să nu trebuiască din nou şi din nou să venim cu amânări dacă nu ne-am făcut treaba.

Pentru că, de fapt, este problema noastră dacă am reuşit să ne facem treaba sau nu.

Deci propun data de 30 iunie 2010.

Este un termen mult mai realist, este termenul maxim al sesiunii acesteia şi, dacă reuşim să numim consiliul de administraţie la ambele societăţi înainte de acest termen, foarte bine! Nimeni nu ne împiedică să numim mai repede.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Domnule deputat Márton Arpád, am o precizare cu caracter tehnic.

La intervenţia dumneavoastră, proiectul de hotărâre se referă la prelungirea mandatului preşedintelui şi al celorlalţi membri.

Procedura de numire a fost declanşată, a fost scrisoare trimisă către grupurile parlamentare, a fost scrisoare transmisă Radiodifuziunii.

De altfel, şi dumnealor, la rândul Domniilor Lor, au făcut aceste proceduri şi în sensul acesta venea propunerea făcută de domnul deputat Eugen Nicolăescu, corectă, tocmai având în vedere faptul că intenţionăm să adoptăm o lege şi nu are niciun rost să mergem mai departe cu procedurile deja declanşate.

Asta era ideea, pe care şi eu o susţin.

Mai sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare?

Domnule deputat Socaciu, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor Socaciu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Grupurile parlamentare ale Alianţei Politice PSD+PC sunt de acord cu depolitizarea structurilor de conducere a Societăţii Române de Televiziune şi a Societăţii Române de Radiodifuziune.

Suntem de acord cu prelungirea mandatului Consiliului de administraţie şi al preşedintelui Societăţii Române de Radiodifuziune până la data de 30 iunie 2010.

Aşadar, considerăm că va trebui să urgentăm şi noi toate procedurile de desemnare a membrilor consiliului de administraţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Intrăm în dezbaterea proiectului de hotărâre.

Cei de la secretariatul tehnic - şi am să-i cer acordul domnului deputat Eugen Nicolăescu - au sesizat faptul că ar trebui introdus un nou articol, articolul 2, şi am să vă rog dacă se poate să supun în felul acesta la vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamnă preşedinte, Am vorbit cu stafful şi cu Departamentul legislativ.

Într-adevăr, se pare că Domniile Lor au mai multă dreptate şi mai multă experienţă, în sensul în care articolul unic să fie articolul 1, iar textul propus de mine să fie articolul 2.

Deci Hotărârea să aibă două articole.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Aşa voi supune la vot: articolul 1, care cuprinde şi termenul de 15 iunie 2010, aşa cum a fost propus de domnul deputat Nicolăescu.

Mai aveţi o intervenţie pe procedură, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Înainte de vot, după o consultare cu preşedintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă şi cu Grupurile parlamentare ale PDL şi Grupurile parlamentare ale UDMR, se doreşte ca termenul să nu fie 15 iunie 2010, ci 30 iunie 2010.

Putem să acceptăm şi noi 30 iunie 2010 şi, în consecinţă, vă propun să modificăm această dată.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Deci în cadrul primului articol rămâne propus termenul de 30

iunie 2010.

Supun votului dumneavoastră acest prim articol.

Cine este pentru?

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Cu unanimitate de voturi, a fost adoptat articolul 1.

Supun votului dumneavoastră articolul 2, care se referă la suspendarea procedurilor de numire a membrilor în consiliile de administraţie.

Cine este pentru?

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Cu unanimitate de voturi, a fost adoptat articolul 2.

Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră proiectul de hotărâre în ansamblu.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru?

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Proiectul de hotărâre a fost adoptat cu unanimitate de voturi.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Hotărâre privind organizarea audierilor, în cadrul Grupului pentru combaterea traficului de persoane, a reprezentanţilor instituţiilor publice cu atribuţii în acest domeniu.

Trecem la punctul 3 din ordinea de zi, Proiectul de Hotărâre privind organizarea audierilor, în cadrul Grupului parlamentar pentru combaterea traficului de persoane, a reprezentanţilor instituţiilor publice cu atribuţii în acest domeniu.

Există intervenţii în cadrul dezbaterilor generale?

Domnule deputat Chiuariu, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Tudor Alexandru Chiuariu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Organizarea acestei audieri publice are câteva scopuri foarte precise: în primul rând, de creştere a gradului de cunoaştere a eforturilor autorităţilor române privind combaterea traficului de persoane, şi mă refer la cunoaşterea atât în plan intern, cât şi în plan extern; în al doilea rând, identificarea unor modalităţi mai eficiente privind coordonarea acţiunilor diferitelor autorităţi implicate; de asemenea, identificarea posibilităţilor de îmbunătăţire a cadrului legislativ.

Nu în ultimul rând, în urma acestor audieri publice, vom fi în măsură să comunicăm mai eficient cu colegii noştri cu atribuţii similare din parlamentele altor state membre ale Uniunii Europene, România fiind considerată, deocamdată, ţară de tranzit şi de provenienţă privind traficul de persoane.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Domnule Toader, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Grupul parlamentar al PDL susţine acest proiect şi înfiinţarea unui astfel de grup în cadrul Comisiei pentru afaceri europene.

Cred că nu este numai util, este şi foarte important pentru a demonstra că şi Parlamentul României este interesat de problema traficului de persoane, în corelare cu acţiunile pe care le desfăşoară întreaga Uniune Europeană.

Deci susţinem acest proiect şi, ca atare, îl vom vota.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Sunt intervenţii din partea altor grupuri parlamentare?

Domnul Márton Arpád.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Márton Arpád Francisc:

Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Am o problemă de terminologie.

În Regulamentul şedinţelor comune şi în regulamentele celor două Camere este definit ce se înţelege prin "grup parlamentar", şi aici am o problemă din moment ce vorbim de acest grup parlamentar, care poate fi o subcomisie sau orice altceva decât un grup parlamentar.

Din punct de vedere regulamentar, această terminologie este incorectă.

Deci suntem pentru a se înfiinţa un astfel de grup de lucru, de comisie, subcomisie, orice, dar nu este grup parlamentar.

Grupurile parlamentare sunt altceva, conform Regulamentului nostru.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulţumesc, domnule Márton Arpád.

Este corectă sesizarea dumneavoastră.

Domnule deputat, ca să ştiu ce supun la vot, propuneţi eliminarea cuvântului "parlamentar" şi atunci rămâne "Grupului pentru combaterea traficului de persoane", da?

Supun, în primul rând, la vot acest amendament.

Cine este pentru?

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Cu unanimitate de voturi, amendamentul a fost adoptat.

Intrăm în dezbaterea ...

Vă rog, doamnă deputat Jipa, aveţi cuvântul din partea Grupurilor parlamentare ale Alianţei Politice PSD+PC.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Florina-Ruxandra Jipa:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi, Îmi pare foarte rău că am ajuns să vorbim de grupuri.

Nu putem să înfiinţăm un grup.

Putem, eventual, să înfiinţăm o comisie, pentru că grupurile sunt grupuri pe algoritm, pe politic, sunt cu totul altceva.

Or, aici cred că există, unanim, acordul tuturor grupurilor parlamentare să se înfiinţeze aşa ceva, dar nu sub denumirea de "grup".

Grupul reprezintă altceva.

Din punctul de vedere al PSD, susţin faptul că este bine-venită, într-adevăr, această iniţiativă, dar să eliminăm terminologia de "grup", pentru că nu corespunde nici Regulamentului nostru, nici altor lucruri.

Deci daţi-i o altă titulatură şi suntem de acord întru totul cu ceea ce doriţi să înfiinţăm.

Să fie o comisie, să fie altfel denumirea, nu de grup.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Să înţeleg, doamnă deputat Jipa, că dumneavoastră propuneţi o retrimitere la iniţiatori pentru a reformula?

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Florina-Ruxandra Jipa:

Doamnă preşedinte, Cred că dacă s-a pornit cu titulatura aceea şi nu o putem schimba, atunci să fie retrimisă la iniţiatori, dar să nu dureze nişte luni de zile.

Am mai văzut, mai înainte, discuţia pe Codurile acestei ţări, care, pe mine personal, ca jurist cu o veche experienţă, mă lasă fără grai.

Un cod, indiferent că este penal, civil, de procedură penală, de procedură civilă, este foarte greu să se facă pe genunchi.

De aceea avem şi problemele pe care le avem.

Un Cod penal făcut de mari somităţi, de jurişti mari ai acestei ţări - şi vă dau un singur nume: profesorul Vintilă Dongoroz -, un Cod penal făcut de un colectiv de oameni la acest nivel, ştiţi cât a durat elaborarea lui? Opt ani.

Mă îndoiesc de faptul că în câteva luni grupul acesta, format, în sfârşit, aşa cum a fost format, poate să-şi îndeplinească această misiune grea.

Dacă nu putem să reformăm ceea ce considerăm că nu mai este de actualitate sau că trebuie schimbat, este necesar să ne aplecăm cu multă atenţie asupra lor.

Îmi pare rău că nu fac parte - sunt conferenţiar universitar şi predau procedură civilă de aproape 20 de ani - din grupul care elaborează Codul de procedură civilă, la care pot să spun că mă pricep cel mai bine, dacă predau de atâţia ani.

Nu pot să spun că nu am făcut şi altceva în afară de civil, dar ce văd că se întâmplă cu Codurile este ceva fără precedent şi avem nevoie, oameni buni, de aceste Coduri.

Dar trebuie făcute aşa cum scrie la carte, nu pe genunchi.

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Îi ofer cuvântul domnului deputat Chiuariu.

Urmează domnul deputat Márton Arpád.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tudor Alexandru Chiuariu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Vreau să le atrag atenţia colegilor că Hotărârea nu este despre înfiinţarea grupului, care a fost înfiinţat printr-o altă hotărâre a plenului - şi toate aceste dezbateri poate că trebuiau să aibă loc atunci -, acum doar stabilim această audiere publică.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Înţeleg că domnul deputat Márton Arpád a renunţat la intervenţie.

Intrăm în dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind organizarea audierilor, în cadrul Grupului pentru combaterea traficului de persoane, a reprezentanţilor instituţiilor publice cu atribuţii în acest domeniu.

Sunt observaţii? Nu sunt.

Adoptat.

La articolul 1 sunt observaţii? Nu sunt.

Adoptat.

La articolul 2 sunt observaţii? Nu sunt.

Adoptat.

La articolul 3 sunt observaţii? Nu sunt.

Adoptat.

Ordinea de zi a fost epuizată.

Vă mulţumesc.

Camerele revin la programul normal. (Discuţii la prezidiu)

Supun votului dumneavoastră proiectul de hotărâre în ansamblu.

A fost o scăpare de-a mea.

Cine este pentru?

Voturi împotrivă? Un vot împotrivă.

Abţineri?

Cu un vot împotrivă, proiectul de hotărâre a fost adoptat.

Vă mulţumesc.

Camerele revin la programul de lucru pentru ziua de astăzi.

Vă mulţumesc şi vă doresc o săptămână bună în continuare!

 
Video in format Flash/IOS  

Şedinţa s-a încheiat la ora 10.35.