Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of December 10, 2018
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.1/2019
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of December 10, 2018 |
Sittings of the Chamber of Deputies of December 10, 2018
|
Şedinţa a început la ora 16,08. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Georgian Pop şi de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
Bună ziua, stimaţi colegi! Vă rog să luaţi loc, să putem începe şedinţa. Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că, din totalul celor 329 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa 172 de deputaţi. În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă informez că au fost distribuite următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor, din zilele de luni, 10 decembrie, şi miercuri, 12 decembrie 2018; programul de lucru pentru perioada 10-15 decembrie 2018; lista rapoartelor depuse în perioada 5-10 decembrie 2018; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile de specialitate. |
|||||
|
|
|
Avem trei informări scrise. Domnii deputaţi Spânu Ion, Popa Mihai Valentin şi Mohaci Mihai ne aduc la cunoştinţă că îşi încetează activitatea în cadrul Grupului parlamentar al PSD, devenind deputaţi neafiliaţi. La ora 17,00 avem primirea de răspunsuri la interpelările adresate membrilor Guvernului. Pe procedură, înţeleg... Imediat... Vă rog. |
|
|||
|
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Vă rog să supuneţi votului următoarele modificări la ordinea de zi, şi anume: Poziţia 39 - PL-x 589/2018 (Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2018 pentru completarea art. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene) - să fie adus pe poziţia 101. |
|
|||
|
|
Da... numai puţin... Să înceapă votul. |
|||||
|
|
101 voturi pentru, 12 voturi împotrivă, un coleg nu şi-a exprimat votul. Propunerea a fost adoptată. Mai departe. |
|||||
|
|
Poziţia 48 - Pl-x 456/2018 (Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării") - să fie adusă pe poziţia 102. |
|||||
|
|
Da. Să înceapă votul. Numai puţin, să anunţ rezultatul votului. |
|||||
|
|
113 voturi pentru, 16 voturi împotrivă, două abţineri. Propunerea a fost adoptată. Mai departe. |
|||||
|
|
PL-x 539/2018 (Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii cooperaţiei agricole nr. 566/2004) - poziţia 34 - să fie adus pe poziţia 103. |
|||||
|
|
Da. Să înceapă votul. Repet, toate acestea sunt pe ordinea de zi. Da? |
|||||
|
|
116 voturi pentru, 16 voturi împotrivă, trei abţineri. Propunerea a fost adoptată. Mai departe. |
|||||
|
|
Sub rezerva primirii raportului, PL-x 422/2018 (Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2018 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice) - să fie introdus pe poziţia 104. |
|||||
|
|
Deci, la acest proiect legislativ, toate grupurile parlamentare sunt de acord, da? Să înceapă votul. (Rumoare.) Staţi puţin! Deci este vorba despre... Domnule... faceţi următoarea precizare... dacă la acest proiect de lege nu toate grupurile parlamentare sunt de acord, nu poate fi introdus pe ordinea de zi. Îi întreb pe liderii grupurilor parlamentare dacă la PL-x... spuneţi care... PL-x 422... |
|||||
|
|
PL-x 422/2018. |
|||||
|
|
Vă rog... da... (Domnul deputat Gabriel Andronache solicită să ia cuvântul.) Deci, repet, acest proiect de lege nu se află pe ordinea de zi. Plenul poate să îl introducă, dar introducerea pe ordinea de zi se face numai cu unanimitatea liderilor grupurilor parlamentare. Dacă... vă rog... Vă rog, două minute, pauză. Îi rog pe liderii grupurilor parlamentare să se întrunească. Dacă, repet, cu unanimitatea voturilor, toate grupurile parlamentare sunt de acord, îl introducem pe ordinea de zi, sub rezerva primirii raportului. Dacă nu sunt toate grupurile parlamentare de acord, îmi pare rău, nu îl putem introduce pe ordinea de zi. (Consultări.) Doamnă Chichirău, până se pronunţă colegii, vă rog. Înţeleg că aveţi o observaţie pe procedură. Doamna deputat Chichirău. Vă rog. |
|||||
|
|
Doamna Cosette-Paula Chichirău: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Aş vrea să salutăm un grup de vizitatori de la Iaşi, care sunt în balcon, acolo sus. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Vă rog. |
|||||
|
|
Da, toate grupurile parlamentare sunt de acord. Prin urmare, vă rog să supuneţi votului propunerea ca PL-x 422/2018 să fie introdus pe ordinea de zi, sub rezerva primirii raportului, pe poziţia 104. |
|||||
|
|
Am înţeles. Bun. Să înceapă votul. |
|||||
|
|
133 de voturi.. numai puţin... Cu unanimitate de voturi, propunerea a fost adoptată. Mai aveţi altceva? |
|||||
|
|
|
Ultima propunere, domnule preşedinte - poziţia 23 de pe ordinea de zi - Pl-x 415/2018 (Propunerea legislativă privind organizarea şi funcţionarea Institutului Român pentru Drepturile Omului) - o săptămână, comisiei. |
|
|||
|
|
Da. Să înceapă votul. |
|||||
|
|
Mulţumesc. 148 de voturi pentru, o abţinere. Propunerea de retrimitere la comisie a fost adoptată. Mai sunt alte intervenţii? Domnule Suciu? (Domnul deputat Laurenţiu-Dan Leoreanu solicită să ia cuvântul.) Numai puţin. Imediat, domnule Leoreanu! Domnule Suciu? Domnul Matei Suciu, văd că are... nu? Vreţi să interveniţi? Nu. Domnule Leoreanu, vă rog. |
|||||
|
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Solicităm ca Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe - PL-x 686/2018 - poziţia 18 - să fie retrimis comisiei, o săptămână. |
|
|||
|
|
Da, la Comisia pentru cultură. Să înceapă votul. |
|||||
|
|
146 de voturi pentru, 7 abţineri. Propunerea de retrimitere a fost adoptată. Alte intervenţii dacă mai sunt? Nu. Bun. Intrăm în ordinea de zi. |
|||||
|
|
|
2. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 125/2016 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor; PH CD 88/2018. Proiectul a fost distribuit. Dacă sunt obiecţii sau comentarii? Nu. Dacă sunt obiecţii la titlu? Nu. Adoptat. La preambul, obiecţii? Nu. Adoptat. La articolul unic, obiecţii? Nu. Adoptat. Rămâne la votul final. |
|
|||
|
|
|
6. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 10/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul gestionării financiare a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune; este vorba despre PL-x 584/2018. Guvernul? Domnul secretar de stat? Ministerul Agriculturii, şi apoi domnul preşedinte Stănescu. Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru buget. Vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Claudiu Sorin Roşu Mareş (secretar de stat, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale): Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Sorin Roşu Mareş - secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Prin promovarea prezentului act normativ, se urmăreşte modificarea şi completarea cadrului legislativ naţional, în vederea adoptării unor măsuri adecvate care să asigure flexibilizarea mecanismelor de acordare şi de recuperare a avansurilor, măsuri care să faciliteze beneficiarilor accesul la finanţarea publică nerambursabilă, prin realizarea de proiecte în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală. Întrucât absorbţia fondurilor europene nerambursabile destinate dezvoltării mediului rural, reprezintă un obiectiv strategic pentru România, considerat, în Programul de guvernare al actualei guvernări, o prioritate majoră, apreciem că proiectul de act normativ vizează interesul public. Vă rugăm să acordaţi un vot favorabil acestui proiect de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Comisia? Domnul preşedinte Alexandru Stănescu. Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru buget. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Raport comun înlocuitor Comisia pentru buget şi Comisia pentru agricultură au fost sesizate, spre dezbatere în fond, în vederea reexaminării şi depunerii unui nou raport, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul gestionării financiare a fondurilor europene nerambursabile aferente Politicii Agricole Comune. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Proiectul de lege supus reexaminării are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul gestionării financiare a fondurilor europene nerambursabile, aferente politicii agricole comune, în vederea adoptării unor măsuri adecvate care să asigure flexibilizarea mecanismelor de acordare şi recuperare a avansurilor, măsuri care să faciliteze beneficiarilor accesul la finanţarea publică nerambursabilă, prin realizarea de proiecte în cadrul PNDR. În urma reexaminării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii celor două Comisii, au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor raportul înlocuitor de adoptare a Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 10/2018, cu amendamentul admis prezentat în Anexa nr. 1. Amendamentul respins se regăseşte la Anexa nr. 2. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dezbateri generale? Domnul Oros. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. În forma în care, astăzi, ne este prezentat proiectul de lege, Partidul Naţional Liberal îi va acorda votul, pentru că, într-adevăr, acesta se referă la modificarea unor proiecte legislative, al unor legi care legiferau domeniul fondurilor europene - mă refer aici la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3 şi la Ordonanţele nr. 49, nr. 74 şi nr. 79 - pentru a simplifica accesul la scrisori de garanţie pentru beneficiarii fondurilor europene şi pentru a crea instrumente necesare pentru punerea în executare a unor hotărâri judecătoreşti. Vreau să le reamintesc colegilor mei că, iniţial, în textul acelei legi au fost strecurate câteva articole total neavenite, ca să zic aşa, şi anume - se crea posibilitatea ca Serviciul de control intern al acestei autorităţi să analizeze care dintre angajaţi are dreptul să aibă acces la documente clasificate. Vreau să precizez că niciun document cu care operează AFIR nu are caracter clasificat, ci toate au caracter administrativ. Se crea, astfel, un instrument de poliţie politică, în opinia noastră, şi de presiune pe angajaţi. De asemenea, refuzul de a trece pe funcţia de execuţie - contractul de muncă se considera încheiat, cu acordul părţilor. Mă bucur că majoritatea a înţeles că aceste articole nu au nimic de-a face cu această lege şi, în sfârşit, au fost eliminate. În final, vă spun că Partidul Naţional Liberal va vota, în această formă, acest proiect legislativ. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Dacă mai sunt alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Nu. Avem 23 de amendamente admise şi un amendament respins. Dacă la titlul legii sunt intervenţii? Nu. La articolul unic, intervenţii? Nu. De la 3 la 10 dacă sunt intervenţii? Nu. De la 11 la 20, intervenţii? Nu. De la 21 la 23, intervenţii? Nu. Mulţumesc. Rămâne la votul final, miercuri, la ora 12,00; caracter ordinar. |
|||||
|
|
|
10. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local; caracter organic; PL-x 520/2018. Dacă dintre colegii iniţiatori doreşte cineva? Nu. În aceste condiţii, îl invit pe domnul preşedinte al Comisiei pentru administraţie. Domnule Roman, vă rog. Raport comun - Comisia pentru administraţie şi Comisia juridică. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie au fost sesizate cu PL-x 520/2018 din 10 octombrie 2018, cu dezbaterea în fond a proiectului menţionat. Senatul a adoptat. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Am ţinut cont de: avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei pentru agricultură, avizul favorabil al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic, punctul de vedere favorabil al Guvernului, cu observaţii şi o propunere. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 255/2010, în sensul declarării ca lucrări de utilitate publică, a lucrărilor de interes naţional pentru realizarea infrastructurii destinate depozitării definitive, în siguranţă, a deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat, rezultate din funcţionarea şi dezafectarea instalaţiilor nucleare şi radiologice existente pe teritoriul naţional. Comisia pentru administraţie a examinat proiectul de lege în 30 octombrie 2018. Comisia juridică a examinat proiectul în 13 noiembrie 2018. În urma examinării iniţiativei legislative şi a opiniilor exprimate de membrii comisiilor, s-a hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea proiectului de lege amintit, cu amendamentele admise prezentate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport. În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Da. Mulţumesc. Dacă sunt intervenţii? Nu sunt intervenţii. Avem 5 amendamente admise. Dacă la titlul legii sunt intervenţii? Nu. La articolul unic, intervenţii? Nu. Până la poziţia 5 dacă sunt intervenţii? Nu. Rămâne la votul final; caracter organic. |
|||||
|
|
|
101. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2018 pentru completarea art. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene; PL-x 589/2018 Guvernul? Doamnă secretar de stat, vă rog. Şi apoi, Comisia pentru buget, domnul vicepreşedinte Nosa. |
|
|||
|
|
Doamna Magda Ştefania Bîrlibescu (secretar de stat, Ministerul pentru Relația cu Parlamentul): Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. În esenţă, prin proiectul de act normativ supus dezbaterii, se vizează exceptarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier şi a Autorităţii Navale Române de la obligaţia de a reduce cu 10% plăţile efectuate în anul 2018, pentru bunurile şi serviciile aferente întreţinerii şi funcţionării instituţiilor prevăzute la alin. (1) al art. 15 din Ordonanţa de urgenţă nr. 90/2017. Faţă de cele prezentate, susţinem raportul comisiei sesizate în fond. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul Iuliu Nosa, vicepreşedintele Comisiei pentru buget. Vă rog. |
|||||
|
|
Raport asupra proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2018 pentru completarea art. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege, în şedinţa din data de 17 octombrie 2018. În conformitate cu prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Proiectul de Lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare exceptarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier şi a Autorităţii Navale Române de la obligaţia de a reduce cu 10% plăţile efectuate în anul 2018, pentru bunurile si serviciile aferente întreţinerii si funcţionării instituţiilor. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, proiectul de lege amintit. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă sunt intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt intervenţii. Neavând amendamente, rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
102. Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării"; Pl-x 456/2018. Dacă dintre iniţiatori doreşte cineva? Nu. A, vă rog! Domnule Simion, vă rog. |
|
|||
|
|
În contextul în care Delta Dunării este recunoscută ca fiind una dintre cele mai întinse zone umede din lume, cu valoare de Patrimoniu Natural Universal şi statut de Rezervaţie a Biosferei aflată sub protecţia UNESCO, protecţia mediului, a habitatelor, a ecosistemelor din arealul deltaic constituie o problemă fundamentală pentru felul în care localnicii, turiştii se raportează la mediu. Problema cea mai dificilă cu care se confruntă această zonă este reprezentată de deşeurile menajere. S-au căutat mereu soluţii, s-au adoptat hotărâri. Avem o legislaţie care favorizează această zonă cu statut special - de exemplu Ordonanţa nr. 27 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în această zonă. Este recunoscut caracterul unicităţii Deltei Dunării. Sunt tot felul de legi care limitează diversitatea activităţii economice, tocmai pentru a se asigura acel grad ridicat de protecţie impus de statutul arealului deltaic, dar nu trebuie să uităm că Delta Dunării a fost, este şi va fi în continuare locuită. Activitatea umană din această zonă, fie că vorbim despre turism, despre piscicultură, de acvacultură, este generatoare de deşeuri. Serviciul de colectare a deşeurilor este asigurat cu mari eforturi financiare pentru localităţile Deltei. Iar despre igienizarea şi salubrizarea traseelor turistice nu se poate vorbi până în acest moment de un program coerent. Habitatul natural este profund afectat de materiale eterogene din deşeuri, astfel încât se impune funcţionarea unui sistem integrat de gestionare a acestora, sistem care devine funcţional în urma unor investiţii cu fonduri europene pe întreg teritoriul Deltei, începând cu anul 2019. Dar va funcţiona greu, cu costuri mari, în situaţia în care colectarea deşeurilor menajere şi transportul lor cu auto sau cu barje, pe apă, la depozitul ecologic de la Mihai Bravu, la 30 de kilometri de Tulcea, revine autorităţilor locale care se confruntă cu dificultăţi financiare tot mai mari. Direct proporţională cu cantitatea de gunoi menajer colectat, care este în creştere, urmare firească a dezvoltării activităţilor de turism şi nu numai, creşte şi tariful pentru serviciul public de salubritate, cu valoarea transportului naval şi auto, reprezentând un efort financiar suplimentar pe capul fiecărui locuitor din Delta Dunării, şi aşa greu încercaţi. Acestea sunt motivele pentru care considerăm că este absolut necesară subvenţionarea a 50% din tariful pentru serviciul public de salubrizare, pentru că nu este normal ca locuitorii Deltei să ajungă să plătească pentru colectarea şi transportul unui kilogram de deşeu menajer dublu sau triplu faţă de preţul plătit pe zona continentală. Vă rog, stimaţi colegi, să votaţi acest proiect de lege, pentru că nu facem decât să venim în sprijinul unei comunităţi greu încercate şi unui mediu specific, Patrimoniu al UNESCO. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnule preşedinte Roman, vă rog. Raport comun - Comisia pentru administraţie şi Comisia pentru buget. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci au fost sesizate, spre dezbatere în fond, în procedură obişnuită, cu Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/1996. Suntem Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă, în şedinţa din 3 septembrie 2018. Consiliului Legislativ a avizat favorabil. Consiliului Economic şi Social a avizat favorabil. Comisiei pentru drepturile omului a avizat favorabil. Comisia pentru transporturi şi infrastructură a avizat negativ. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/1996, în sensul ca familiile cu domiciliul într-una dintre localităţile situate pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" să beneficieze de reducerea cu 50% din tariful pentru serviciul public de salubrizare. Potrivit prevederilor art. 61 şi art. 63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, cele două comisii sesizate în fond au dezbătut proiectul de act normativ în şedinţe separate. Comisia pentru buget, finanţe a examinat propunerea legislativă în 20 noiembrie 2018; şi-au înregistrat prezenţa 24 de deputaţi, din totalul de 25. Comisia pentru administraţie publică a examinat propunerea legislativă în 27 noiembrie 2018, fiind prezenţi 21 de deputaţi din totalul de 23. La dezbaterea propunerii legislative, au participat, în calitate de invitaţi, reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice şi ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii sesizate în fond au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor întocmirea unui raport comun de adoptare a propunerii legislative, cu amendamentele admise, prezentate în Anexa 1. Amendamentul respins se regăseşte în Anexa nr. 2 . În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă sunt intervenţii la dezbateri generale? Domnule Olar, vă rog. Cu Munţii Apuseni... |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, În urmă cu 3 luni, eu şi colegul meu, Florin-Claudiu Roman, am depus un amendament, exact ceea ce dumneavoastră, săptămâna trecută, prin Hotărâre de Guvern, aţi aprobat - o echilibrare de buget. Este un lucru care se întâmplă, să ştiţi! Nu este prima dată când am fost noi plagiaţi sau copiaţi, cum vreţi dumneavoastră, însă bine că aţi dat-o şi pe aia. Vă mulţumim! Dar puteaţi să aprobaţi şi amendamentul nostru, pentru că era mult mai bun! |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnule Roman, vă rog. Figurează la amendamente respinse... |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Aici a fost vorba despre o chestiune de natură administrativă şi am sperat că vom vorbi cu toţii aceiaşi limbă - adică, dacă aplici un principiu în zona Biosferei "Delta Dunării", în mod similar ar fi trebuit să-l aplici şi Zonei Munţilor Apuseni. În urmă cu 3 luni, când am depus acel amendament prin care am propus ca din Fondul de rezervă al Guvernului să fie asigurată acea diferenţă de 50% la bugetele locale, majoritatea PSD a respins acel amendament. Ce să vezi? Ideile bune al Partidului Naţional Liberal devin hotărâri de Guvern. Şi, în ultima şedinţă de Guvern, copy-paste, acest amendament este preluat în proiectul de hotărâre de Guvern cu care a venit MDRAP şi, dintr-o dată, Guvernul susţine şi este şi Hotărâre de Guvern. Aşa înţeleg unii colegi să facem administraţie publică! Când este o propunere liberală o respingem, le-o furăm şi venim cu Hotărâre de Guvern! Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnul Petru Movilă, Grupul PMP. |
|||||
|
|
Vom vota acest proiect de lege. Este necesar pentru acordarea de facilităţi familiilor care locuiesc în zone speciale, o dată, pentru a susţine aceste familii, iar în al doilea rând, pentru a proteja mediul, pentru a proteja spaţiul în care aceste familii locuiesc. Însă, ar fi important, dacă tot a început această campanie de facilităţi, ca Guvernul României să facă o evaluare a tuturor regiunilor din ţară, în care se pot acorda aceste facilităţi şi... la fel cum au spus colegii noştri, că a fost preluată ideea lor sau era o ideea mai veche, ei au iniţiat-o... toţi românii de pe teritoriul României, care trăiesc în asemenea zone, în asemenea regiuni speciale, să primească facilităţi de la Guvernul României, pentru că este absolut normal să-i tratăm pe toţi cu aceeaşi măsură. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnule Márton, vă rog. Grupul UDMR. |
|||||
|
|
Domnule vicepreşedinte, Doamnelor şi domnilor, Grupul nostru parlamentar este consecvent în această privinţă şi suntem întru totul de acord cu cele spuse de antevorbitorul meu, pentru că din Maramureş până în Retezat, cred că toţi locuitorii zonelor montane, care trăiesc din pădure, din păşunat, ar trebui să aibă aceleaşi facilităţi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Dacă mai sunt alte intervenţii? Nu. Avem cinci amendamente admise. Dacă la titlul legii sunt intervenţii? Nu. La articolul unic, intervenţii? Nu. De la 3 la 5 dacă sunt intervenţii? Nu. Rămâne la votul final; are caracter ordinar. Următorul. |
|||||
|
|
|
103. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii cooperaţiei agricole nr. 566/2004; PL-x 539/2018. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva? Nu doreşte. Iniţiatori de la toate grupurile parlamentare. Comisia pentru agricultură? Domnul preşedinte Stănescu. Avem raport din partea Comisiei pentru agricultură. |
|
|||
|
|
Da. Mulţumesc, domnule preşedinte. Raport asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii cooperaţiei agricole nr. 566/2004. Comisia pentru agricultură a fost sesizată în dezbatere pe fond cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii cooperaţiei agricole nr. 566/2004. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii cooperaţiei agricole nr. 566/2004, cu modificările şi completările ulterioare. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, în unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii cooperaţiei agricole nr. 566/2004, cu amendamentele admise redate în Anexa nr. 1 şi amendamentul respins redat în anexa nr. 2, care fac parte integrantă din prezentul raport. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Da. Mulţumesc. Domnul Oros, vă rog, la dezbateri, din partea grupului. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Acest proiect de lege era unul aşteptat de cei care activează în agricultură şi în industria alimentară. În opinia noastră, a Partidului Naţional Liberal, reuşeşte să încurajeze în mod real asocierea, prin facilităţile fiscale care sunt prevăzute, încurajează fermierii activi. Şi, de asemenea, speranţa noastră că se va reuşi o integrare, atât pe orizontală, cât şi pe verticală, a activităţilor din agricultură şi din industria alimentară. Drept pentru care Partidul Naţional Liberal va vota pentru acest proiect de lege. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnul Botez, Grupul USR. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Şi USR va susţine acest proiect. Aş vrea să mai adaug totuşi că... Cooperaţia o duce greu în România. Avem un sistem cooperatist care nu funcţionează, şi ar trebui încurajat. Ar trebui încurajat mai mult, şi la nivel guvernamental, şi la nivel de judeţ, ar trebui ca implicarea autorităţilor să fie mai consistentă pe acest subiect. Sper să mai vină şi alte măsuri în acest sens. Mulţumesc mult. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dacă mai sunt alte intervenţii, alte grupuri parlamentare? Nu. Avem 30 de amendamente admise, unul respins. La titlul legii. Intervenţii? Nu. Articolul unic. Intervenţii? Nu. De la 3 la 10. Intervenţii? Nu. De la 11 la 30. Dacă sunt intervenţii? Rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
Am ajuns la poziţia 13. Reexaminarea Legii privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a reţelelor şi sistemelor informatice, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 455 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.622 din 18 iulie 2018; PL-x 280/2018/22.10.2018; raport fără amendamente. Guvernul? Vă rog, doamnă secretar de stat. Vă rog. |
|
|||
|
|
Doamna Carmen Elian (subsecretar de stat, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale): Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Proiectul de lege privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a reţelelor şi sistemelor informatice transpune în totalitate Directiva 2016/1148 a Parlamentului European şi a Consiliului privind măsuri pentru un nivel comun ridicat de securitate a reţelelor şi a sistemelor informatice în Uniune, care avea termen de transpunere data de 9 mai 2018. În urma adoptării de către Parlamentul României, proiectul de lege a fost transmis, în data de 24 mai, către Preşedintele României, pentru promulgare. Preşedintele României a sesizat Curtea Constituţională, invocând faptul că proiectul avea nevoie de avizul CSAT, iar prin Decizia nr. 455/2018, Curtea Constituţională a constatat faptul că proiectul avea într-adevăr nevoie de avizul CSAT şi a fost declarat neconstituţional în ansamblu. Urmare a faptului că prin Hotărârea CSAT nr. 106 din 2.10.2018 s-a obţinut avizul CSAT, proiectul a fost supus din nou aprobării Senatului şi Camerei Deputaţilor. Luând în considerare raportul favorabil al comisiilor permanente care au fost sesizate în fond şi având în vedere faptul că motivul neconstituţionalităţii a fost eliminat, vă rugăm să fiţi de acord cu adoptarea proiectului de lege. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Raport comun, Comisia pentru tehnologia informaţiei şi Comisia juridică. O invit pe doamna deputat Aida Căruceru să prezinte raportul comun. |
|||||
|
|
Doamna Aida-Cristina Căruceru: Mulţumesc, domnule preşedinte. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Legea adoptată de Parlamentul României a fost transmisă spre promulgare Preşedintelui României, la data de 24 mai 2018. Preşedintele României, la data de 2 iunie 2018, a formulat o sesizare de neconstituţionalitate asupra legii mai sus menţionate. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată cu reexaminarea legii, a reexaminat legea, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, şi a adoptat Legea privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a reţelelor şi sistemelor informatice, ca urmare a prezentării de către Guvern a Hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. 106 din 2 octombrie 2018, prin care se avizează proiectul de lege. Ca urmare a dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Legii privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a reţelelor şi sistemelor informatice, în forma adoptată de Senat, în urma reexaminării, fără amendamente. Legea face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dezbateri generale? Domnul Socotar, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Dincolo de titlul lung şi aparent pompos, vorbim de o lege despre securitatea sistemelor informatice, începând de la cele guvernamentale, până la cele ale persoanelor private care fac orice tip de business în spaţiul virtual. După cum a spus şi doamna secretar de stat, este o transpunere a Directivei nr. 1148/2016 privind securitatea cibernetică, directivă cunoscută ca "Directiva NIS". Dacă vă aduceţi aminte, legea a mai trecut o dată prin Parlament şi a fost respinsă de Curtea Constituţională, pe motiv că nu a solicitat avizul Consiliului Suprem de Apărare. Deoarece ulterior acest aviz a fost solicitat şi obţinut, fără niciun fel de obiecţii, iată, legea ajunge din nou la Camera decizională, la Camera Deputaţilor. Pe fond, legea stabileşte nişte obligaţii şi nişte proceduri pe care toţi posesorii de sisteme informatice, în mediul virtual, au obligaţia să le facă. Şi face un lucru important - asupra căruia insist, încă o dată, să vă atrag atenţia -, practic creează un nou loc de muncă sau va crea noi locuri de muncă. Creează o nouă specialitate, respectiv specialistul în securitate cibernetică. Aşa cum firmele şi instituţiile, astăzi, au obligaţia să aibă un expert în securitatea muncii, şi să-l aibă ori ca angajat, ori ca serviciu externalizat, legea va obliga ca firmele care lucrează în acest domeniu, al tehnologiei informaţiei şi folosesc Internetul ca spaţiu de dezvoltare, să aibă nevoie de acest expert, angajat sau externalizat. Deci va crea şi posibile noi locuri de muncă şi noi servicii. Bineînţeles că Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat susţine adoptarea acestei legi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dacă mai sunt alţi colegi care doresc să intervină? Nu mai sunt. Rămâne la votul final, neavând amendamente. |
|||||
|
|
|
15. Reexaminarea Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 528 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 676 din 3 august 2018; PL-x 73/2018/3.09.2018. Avem amendamente admise şi respinse. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva? Nu doreşte. Comisia pentru învăţământ? Doamna preşedinte Gavrilă, vă rog, raport comun, Comisia pentru învăţământ şi Comisia juridică. |
|
|||
|
|
Voi puncta succint, pentru că raportul este destul de complex. Cele două comisii - Comisia pentru învăţământ, Comisia juridică - au analizat în şedinţe separate Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei, aflată în procedură de reexaminare, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 528 din 17 iulie 2018. Legea are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea art. 99 din Legea educaţiei naţionale, în sensul organizării în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale a centrelor atestate de formare continuă în limbile minorităţilor naţionale, cu personalitate juridică. Vorbim de lege organică. Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată. S-au formulat critici de neconstituţionalitate de natură extrinsecă - acestea au fost respinse, nu mai intru în detalii, raportul le conţine detaliat - şi critici de natură intrinsecă. Şi din acestea o parte nu au fost considerate viabile de către Curtea Constituţională. Mă refer la art. 2 acum, cu referire la art. 321 din Ordonanţa de urgenţă nr. 75, prin care se consideră că s-a realizat o extindere a obiectului de reglementare care nu a fost avută în vedere în varianta iniţiatorului, respectiv asigurarea formării continue în limbile minorităţilor naţionale, în această nouă formă, într-o formă puţin clară, insuficientă şi care creează impredictibilitate, legat de efectele fuziunii sau divizării, prin care se poate ajunge la alte entităţi cu personalitate juridică, şi care să nu mai îndeplinească condiţiile necesare iniţiale. Se fac referiri aici la responsabilităţile ARACIP - Autoritatea de Acreditare - care acordă fie autorizare de funcţionare, fie acreditare şi care dacă, într-o anumită măsură, la reorganizarea prin fuziune ar putea rămâne valabilă, în privinţa divizării, efectele sunt mai puţin predictibile. Sunt detaliate aceste aspecte, motiv pentru care s-a considerat că articolul respectiv nu este constituţional. Comisiile au analizat. În acest sens s-au făcut completări, reformulări, amendamente care fac parte din raportul prezentat. Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a dezbătut legea, în data de 27 noiembrie. Cu majoritatea voturilor, s-a acceptat raportul şi s-au acceptat amendamentele admise şi respinse care fac parte integrantă din acest raport. De asemenea, membrii Comisiei juridice s-au întâlnit în şedinţă separată, în 4 decembrie, şi au aprobat, cu majoritate de voturi, raportul de adoptare a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei, cu amendamente admise şi respinse din anexă, deci, de asemenea, parte integrantă din acest raport. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Dacă sunt intervenţii din partea colegilor? Nu sunt. Avem 11 amendamente admise. Dacă la titlul legii avem intervenţii? Nu. La... A, domnul Ganţ, vă rog. Domnul Ganţ. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte. Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi, Apreciem ca bună soluţia care a fost găsită, în sensul că a se înfiinţa astfel de centre de formare continuă în limba minorităţilor naţionale o să contribuie la creşterea calităţii învăţământului de această factură. Faptul că se foloseşte pluralul e interesant, în sensul că în momentul de faţă există un singur astfel de centru - cel pentru formare în limba germană, de la Mediaş. Asta înseamnă că putem de acum să salutăm înfiinţarea unor noi astfel de centre. Vreau să spun că acela de la Mediaş e un exemplu de bună practică. La iniţiativa minorităţii germane, cu sprijinul Guvernului României şi cel al Republicii Federale Germania, s-a creat cu mulţi ani în urmă acest centru - deja sunt 20. A dat rezultate foarte bune, aşa că nu putem decât să recomandăm ca acest exemplu de bună practică să se multiplice. Pe de altă parte, insistăm asupra faptului că această entitate cu personalitate juridică se află direct în subordinea Ministerului Educaţiei şi, în consecinţă, nu va putea să fie, ştiu şi eu, adus într-o altă construcţie administrativă, împreună cu alţii, în subordinea altora, pentru că face obiectul tratatului bilateral dintre cele două ţări, deci trebuie să rămână o entitate cu personalitate juridică de sine stătătoare. Pe de altă parte, în chestiunea legată de formarea duală. Aici, dincolo de faptul că e bizar să vorbim de formare duală făcută de stat. Dual tocmai asta înseamnă, că alte entităţi, nu statul, se ocupă de asta. Dar mai bine aşa decât nimic. E o soluţie bună pentru rezolvarea parţială a deficitului de forţă de muncă calificată. Tocmai ce am înfiinţat prin lege un centru naţional în subordinea prim-ministrului. În consecinţă, e bine să rămână acolo, să nu-l mutăm iarăşi la Ministerul Educaţiei, cunoscând de altfel aversiunea Ministerului Educaţiei pentru această formare profesională. Nu are rost să insistăm, ştim şi cine e de vină pentru asta. Aşa că, cu atât mai mult, salutăm faptul să rămână în subordinea prim-ministrului, deşi, sigur, naşte discuţii referitoare la dubla subordonare, ingerinţă a unora în treaba celorlalţi, chestiuni legate de acreditare şi aşa mai departe, amănunte care însă trebuie rezolvate prin legislaţia subsecventă. În consecinţă, trăgând linie, vom vota în favoarea acestui proiect. Vă mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule Ganţ. Dacă mai sunt alţi colegi care intervin? Nu. Dacă la titlul legii vrea să intervină cineva? Nu. Adoptat. Articolul I? De la 3 la 10? 11? Rămâne la votul final; are caracter organic. Şi ultimul. |
|||||
|
|
|
16. Proiectul de Lege pentru stabilirea cadrului legal, instituţional şi procedural necesar aplicării Deciziei nr. 406/2009/CE privind partajarea efortului statelor membre de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, astfel încât să respecte angajamentele Comunităţii prin limitarea creşterii emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2020; este vorba de PL-x 565/2018; procedură de urgenţă. Guvernul? Vă rog, domnul secretar de stat. Şi apoi, raport comun, Comisia pentru mediu şi Comisia pentru industrii. Vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Dorin-Octavian Corcheş (vicepreşedinte, Administraţia Fondului pentru Mediu): Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor, domnilor membri ai Camerei Deputaţilor, Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea cadrului legal instituţional şi procedural necesar aplicării Deciziei nr. 404/2009 a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2009. Prezentul proiect de act normativ va contribui la dezvoltarea instituţională specifică pentru asigurarea procesului de transformare a economiei naţionale într-o economie eficientă, cu emisii scăzute de carbon. Guvernul susţine proiectul de lege. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Raport comun, Comisia pentru mediu şi Comisia pentru industrii? Comisia pentru mediu. |
|||||
|
|
Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic şi Comisia pentru industrii şi servicii au fost sesizate pentru dezbaterea în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru stabilirea cadrului legal, instituţional şi procedural necesar aplicării Deciziei nr. 406/2009. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea cadrului legal, instituţional şi procedural necesar aplicării Deciziei nr. 406 a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind efortul statelor membre de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, astfel încât să respecte angajamentele Comunităţii, de reducere a emisiilor de gaze, în vederea necesităţii stabilirii unor acţiuni specifice şi a unor relaţii de colaborare la nivel intersectorial al autorităţilor publice, pentru reducerea emisiilor provenite din sectoarele specifice. Senatul a adoptat proiectul de lege. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea Proiectului de Lege pentru stabilirea cadrului legal, instituţional şi procedural necesar aplicării Deciziei nr. 406. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dezbateri generale? Doamna Tudoriţa Lungu. Se pregăteşte domnul Ilişanu, de la PSD. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Prin prezentul act normativ se stabileşte cadrul legal de aplicare a Deciziei nr. 406/2009, ceea ce înseamnă colaborarea dintre ministere cu autoritatea competentă pentru protecţia mediului, precum şi raportarea progresului în domeniul schimbărilor climatice, aceasta transpunându-se în înfăptuirea de politici şi dispoziţii promovate de statele membre, pe palierul tuturor sectoarelor economice. Limitele de emisii de gaze cu efect de seră trebuie riguros îndeplinite, altminteri existând măsuri de corecţie defavorabile statului respectiv. Principalele acţiuni referitoare la procesul de monitorizare, estimare şi raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră sunt reprezentate de consolidarea mecanismelor de coordonare interministerială, precum şi a capacităţii instituţionale la nivelul administraţiei publice centrale şi locale. Toate aceste măsuri au ca efect reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal votează pentru adoptarea acestui proiect de lege. |
|||||
|
|
Da. Domnul Ilişanu, Grupul PSD, vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Claudiu-Augustin Ilişanu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Prezentul proiect de act normativ va contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră din sectoarele specifice care nu se află sub incidenţa schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, prin crearea cadrului instituţional, procedural şi legal pentru aplicarea Deciziei nr. 406/2009 a Consiliului European, conducând la reducerea asociată a poluării aerului, apelor şi solului. Grupul PSD din Camera Deputaţilor susţine acest proiect de act normativ. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dacă mai sunt alte intervenţii? Nu. Avem 24 de amendamente. La titlul legii. Intervenţii? Nu. De la 2 la 10? Nu. De la 11 la 24? Rămâne la votul final, miercuri, la ora 12,00. Şi ultimul. |
|||||
|
|
|
17. Proiectul de Lege privind înfiinţarea Consiliului naţional pentru dezvoltarea resurselor umane din administraţia publică; PL-x 567/2018; caracter ordinar; procedură de urgenţă. Doamna secretar de stat Caraman, vă rog. |
|
|||
|
|
Doamna Sirma Caraman (secretar de stat, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice): Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Aşa, după cum ştiţi, România a avut mai multe condiţionalităţi ex-ante pentru Programarea 2014-2020 şi în domeniul administraţiei publice. Una dintre acestea este stabilirea strategiei privind dezvoltarea funcţiei publice, iar o măsură este înfiinţarea Consiliului Naţional pentru Dezvoltarea Resurselor Umane. Acest organism este consultativ, fără personalitate juridică. Din acesta fac parte mediul academic, sindicatele, societatea civilă, precum şi autorităţile publice centrale care au atribuţii în domeniul resurselor umane. Scopul este ca acest Consiliu naţional să dezbată şi să avizeze toate politicile publice în domeniul resurselor umane şi să avizeze toate actele normative. Vă rugăm a adopta acest proiect de act normativ în forma prezentată de cele două comisii de specialitate. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Domnul Roman, vă rog, raport comun Comisia pentru administraţie şi Comisia pentru muncă. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Raport comun asupra Proiectului de Lege privind înfiinţarea Consiliului naţional pentru dezvoltarea resurselor umane din administraţia publică. În conformitate cu prevederile art. 95 şi 115 din Regulament, Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru muncă au fost sesizate cu dezbatere şi avizare pe fond, în procedură de urgenţă, cu proiectul de lege amintit. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat. Consiliul Legislativ avizează favorabil. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare înfiinţarea Consiliului naţional pentru dezvoltarea resurselor umane din administraţia publică, organism cu rol consultativ, fără personalitate juridică, cu activitate nepermanentă, care urmează să funcţioneze pe lângă Secretariatul General al Guvernului. Potrivit prevederilor art. 61 şi 63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, comisiile au examinat proiectul de lege în şedinţe separate. Comisia pentru administraţie publică, în 27 noiembrie; Comisia pentru muncă, în 20 noiembrie. La dezbaterile care au avut loc a participat şi doamna secretar de stat Sirma Caraman. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea proiectului de lege amintit. În funcţie de obiectul şi conţinutul său, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Şi, pentru stenogramă, o să rog să se consemneze şi o eroare materială. În textul propus de comisie era 1 ianuarie 2019. Trebuie corectat cu 31 ianuarie 2019. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Da. Mulţumesc. Dacă sunt intervenţii? Nu sunt intervenţii. Avem 9 amendamente. La titlul legii? A, mă scuzaţi, vă rog, domnul Csoma Botond, Grupul UDMR. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Este un proiect bine-venit. Avem nevoie de un asemenea Consiliu naţional. Eu sper că acest Consiliu naţional nu va deveni o simplă sinecură pentru anumite persoane şi se vor organiza cursuri foarte importante pentru cei care lucrează în administraţia publică locală. UDMR susţine acest proiect de lege. |
|||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Dacă sunt alte intervenţii? Nu. Avem 9 amendamente admise. La titlul legii. Intervenţii? Nu. De la 1 până la 8. Dacă sunt intervenţii? Nu. Rămâne la votul final. Am încheiat aici prima parte a şedinţei noastre. La ora 17,00 este şedinţa consacrată răspunsurilor la interpelări. Mulţumesc. |
|||||
|
După o scurtă pauză |
|
||||
|
|
Continuăm partea a doua a şedinţei noastre, consacrată răspunsurilor la interpelări. Domnul Lovin, este doamna secretar de stat Sirma Caraman. V-a prezentat răspunsul, da? Da. Vreţi să interveniţi, domnule Lovin? Nu. Mulţumesc. Tot domnul Lovin. Aţi primit răspuns din partea domnului secretar de stat, din partea Ministerului Fondurilor Europene, domnul Octav-Dan Paxino? L-aţi primit, da? Mulţumesc. Mai departe. Tot domnul Lovin, la Ministerul Sănătăţii. Este domnul secretar de stat Dan Dumitrescu. Aţi primit răspunsul, da? Vreţi să interveniţi, domnule deputat? Nu. Mulţumesc. Mergem mai departe. |
|||||
|
|
|
Este prezent domnul deputat Gheorghe Andrei. Aţi primit răspuns din partea domnului secretar de stat Dan Dumitrescu. Vreţi să interveniţi? Vă rog, vă rog, domnule deputat. Înţeleg că v-a remis... cu desfiinţarea orei de vară. Vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Mulţumesc, domnule preşedinte. Foarte clar şi foarte pe scurt. Haideţi, domnule, odată, să desfiinţăm ora aceasta de vară, că e o aberaţie şi creează numai probleme, inclusiv pentru sănătatea publică. Aţi văzut, şi în Europa s-au luat anumite decizii. Există un studiu făcut la nivel european. Noi doar ne jucăm, aşa, schimbăm ora de vară şi dăm peste cap toată populaţia, timp de o lună. E o chestiune care ţine şi de sănătatea publică, ţine şi de rentabilitatea muncii, ţine şi de programul fiecărui om în parte. Nu înţeleg de ce mai trebuie să folosim astfel de mecanisme care erau specifice nu ştiu când, pe vremea războiului, când mai aveam nevoie de încă o oră de... |
|||||
|
Domnule coleg, e în vigoare noua directivă, cu desfiinţarea orei, să ştiţi. |
||||||
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Păi, asta vă rog, s-o desfiinţăm. |
|||||
|
|
Da. Păi, tocmai, e în vigoare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Atunci, e foarte bine. |
|||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Mai departe. Domnul Lovin. Aveţi o interpelare adresată Ministerului Energiei. Este domnul secretar de stat aici. Aţi primit răspunsul. E domnul Tudorache. Aţi primit răspunsul? Da. Mulţumesc. L-aţi primit, da? Domnule Tudorache, vreţi să...? Da, vă rog. Vă rog, prezentaţi-i domnului Lovin răspunsul. Vă rog, domnule Tudorache, daţi-i domnului Lovin răspunsul. Mai departe. Din partea Ministerului Muncii este domnul Chiotan prezent. Este şi domnul deputat Constantin Codreanu. Aţi primit răspunsul? Vreţi să interveniţi? Domnul Chiotan, vă rog. Pe scurt. Foarte pe scurt. După care vă rog să-i înaintaţi domnului deputat răspunsul. |
|
|||
|
|
Domnul Adrian Vlad Chiotan (secretar de stat, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale): Mulţumesc, domnule preşedinte. Referitor la interpelarea dumneavoastră, domnule deputat, având ca obiect "Numărul minorilor şi majorilor români şi străini beneficiari ai alocaţiei de stat pentru copii", dorim să vă comunicăm următoarele. Punctul 6. Precizăm că de la data de 1 ianuarie 2007, România, ca stat membru al Uniunii Europene, are obligaţia de a aplica prevederile Regulamentului privind coordonarea sistemelor de securitate socială. Regulamentul privind coordonarea sistemelor de securitate socială stabileşte regulile de bază pentru acordarea prestaţiilor familiale în statele membre ale Uniunii Europene sau care aparţin spaţiului economic european. Copiii cetăţenilor români stabiliţi în statele membre ale Uniunii Europene care aparţin spaţiului economic, împreună cu părinţii, au dreptul să primească alocaţie din statul de activitate şi reşedinţă. Din datele statistice de la Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială, în perioada 1 ianuarie 2018 - 30 septembrie 2018 au fost depuse cereri de alocaţii - în următorul tabel. Tabelul o să vi-l înmânez direct dumneavoastră. Cuantumul alocaţiei în statele membre vizează 24,25 euro/lună/copil în Spania şi 194 de euro/copil în Germania. Toate datele din tabel reprezintă numărul de cereri de alocaţii depuse în statele membre în perioada 1 ianuarie 2018 - 30 septembrie 2018, şi nu numărul total de alocaţii pe care aceste state le plătesc copiilor cetăţenilor români. Totodată, ANPIS - Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Muncii, nu deţine situaţia la zi referitoare la numărul total al alocaţiilor plătite copiilor cetăţenilor români în statele membre ale Uniunii Europene, întrucât numărul cetăţenilor români de pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este într-o continuă dinamică. Aveţi aici anexat un tabel cu statistica din România, pe judeţe, grupa de vârstă şi sumele plătite. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Vă rog, domnule Codreanu. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Îi mulţumesc şi domnului secretar de stat pentru răspunsul prezentat. Din câte am putut vedea, chiar înaintea acestei sesiuni de răspunsuri la interpelări, tabelul prezentat nu are, pe categorii, următoarele lucruri. Şi anume, pe lângă faptul că sunt prezentate datele pe categorii de vârstă, am mai solicitat să fie prezentate date separat, pe următoarele trei categorii: a) copii cetăţeni români, b) copii cetăţeni străini, c) copii ai persoanelor fără cetăţenie, rezidenţi în condiţiile legii în România. În plus, pentru fiecare unitate teritorial-administrativă am mai solicitat şi o separare pentru copiii cu dizabilităţi şi fără. Şi nu în ultimul rând, o a treia întrebare care a rămas fără răspuns - care este dinamica numărului total de beneficiari ai indemnizaţiei de stat pentru copii, pe ultimii 10 ani? Sper la un răspuns complet data viitoare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Tot domnul Chiotan este prezent şi să răspundă domnului deputat Gheorghe Andrei Daniel. Vă rog să-i daţi... I-aţi dat...? Mulţumesc. Vreţi să interveniţi? Nu. Mulţumesc. Mergem mai departe. Este prezent domnul secretar de stat, domnul profesor Petru Andea. Are un răspuns pentru domnul Paşcan. Vreţi să interveniţi, domnule Paşcan? (Vociferări.) Poftiţi? |
|
|||
|
Domnul Emil-Marius Paşcan (din sală): Aştept răspunsul. |
||||||
|
|
Da. Domnul... N-aţi dat răspunsul, domnule Andea? Vă rog, prezentaţi-i domnului Paşcan răspunsul. Vă rog, şi răspunsul oral şi scris. Foarte succint răspunsul oral şi daţi-i documentul scris. |
|||||
|
|
Domnul Petru Andea (secretar de stat, Ministerul Educaţiei Naţionale): Interpelarea se referă la faptul că învăţământul este suprateoretizat. Faţă de această interpelare aş vrea să spun, în esenţă, că schimbările de pe piaţa muncii reprezintă o preocupare constantă pentru experţii în curriculum, politici educaţionale şi consiliere în carieră. Iar de la începutul anilor 2000, sistemul preuniversitar de educaţie beneficiază de aportul unui număr în creştere de consilieri şcolari. Una din principalele lor atribuţii este informarea şi consilierea elevilor pe probleme legate de formare şi carieră. În fiecare an, ei organizează activităţi de grup - zilele porţilor deschise, vizite la agenţi economici şi activităţi în colaborare cu agenţiile judeţene de ocupare a forţei de muncă şi altele. De asemenea, primesc informaţii de pe site-urile AJOFM, sistemul EURES, Skills Panorama, ESCO, instrumentele Europass şi altele. Vă mulţumesc foarte mult. |
|||||
|
|
Vă rog, domnul Paşcan. Mulţumesc, domnule profesor. Domnule Andea, vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Nu sunt mulţumit de acest răspuns, întrucât eu consider că s-ar fi cuvenit să răspundeţi în sensul întrebării mele. Am susţinut că doamna ministru Ecaterina Andronescu a mai fost ministru al educaţiei, este un om pragmatic şi, din experienţa pe care o are şi în calitate de cadru didactic universitar, ar trebui să se implice mai mult şi să găsească formule. Am înţeles că va promova un nou proiect de Lege a educaţiei, în sensul de a pragmatiza învăţământul. Astăzi se educă - şi a reieşit acest lucru şi din ceea ce au studiat cei din Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ - se educă în mod special memorarea, se fac exerciţii de culturism al memoriei, nu se educă abilităţi practice concrete şi nu se corelează, mai ales, piaţa educaţiei cu cea a muncii, în sensul ca elevii să aibă posibilitatea, într-adevăr, să cunoască ce înseamnă atribuţii profesionale, să meargă, într-adevăr, nu doar teoretic şi pe hârtie, la aceste proiecţii de documentare şi vizite de documentare. Şi pentru acest lucru ar trebui să se aşeze la aceeaşi masă, cei de la Instituţia Prefectului, de la serviciile deconcentrate şi toate instituţiile din mediul privat. O să primesc răspunsul şi sigur voi reveni cu o interpelare concretă pe această temă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Şi eu vă mulţumesc. |
||||||
|
|
|
Mai departe. Domnul Virgil Popescu are o interpelare adresată Ministerului Afacerilor Interne. Domnul Mihai Chirică i-a prezentat răspunsul. Domnul Toma Ilie de la PSD. Domnul secretar de stat Iura de la Ministerul Finanţelor Publice, vă rog prezentaţi-i. Domnul... vreţi să interveniţi? Foarte pe scurt. Înţeleg că aţi prezentat... Foarte pe scurt, domnule Ilie Toma, că sunt numai răspunsuri. |
|
|||
|
|
Da. Mulţumesc, foarte mult, domnule preşedinte de şedinţă. Dar ideea era următoarea. Aş fi vrut să avem o mai bună colaborare cu toţi factorii decidenţi, pentru că - vă dau un caz concret, creditul "Investeşte în tine". Un student, anul I de facultate, până începe anul universitar, banii nu şi-i primeşte. Deci formularistica - este foarte mult, timpul până îşi primeşte banii este enorm, iar părintele sau studentul respectiv este nevoit să-şi ia un împrumut la împrumut, deci nişte bani plătiţi în plus. Aceasta era ideea. Vă mulţumesc foarte mult. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Discutaţi cu domnul secretar de stat, pentru a completa. Şi ultima interpelare. Vine din partea domnului deputat Vlad Duruş, către Ministerul Culturii. Pentru toate celelalte se solicită amânarea. Domnule Duruş, vreţi să interveniţi? Aţi primit... Dacă vreţi să interveniţi, vă rog. Nu vreţi să interveniţi. Este prezent domnul secretar de stat Ieremia, de la Ministerul Culturii, v-a dat răspuns. Dacă vreţi să...? Nu. Vă mulţumesc. Pentru toate celelalte, deci interpelarea domnului Vlad Sergiu Cosmin... (Vociferări.) Păi, se solicită amânarea, nu ştiu, din partea Ministerului Transporturilor. Data viitoare. Ministerul Transporturilor, pentru domnul Paşcan. De asemenea, se solicită amânarea. Şi Ministerul Justiţiei, şi Ministerul Afacerilor Externe, la interpelarea domnului deputat Gheorghe Andrei Daniel, se solicită amânarea. Acestea fiind spuse, mulţumesc. Declar şedinţa închisă. Ne vedem miercuri dimineaţă, la 8,30, la declaraţii politice. |
|||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 17,18. |
||||||
![]() |



