Ştefan Muşoiu
Ştefan Muşoiu

Sittings of the Chamber of Deputies of October 13, 2021

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.152/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 13, 2021

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.45 Ştefan Muşoiu - declaraţie politică intitulată "88% dintre români cred că dreapta duce ţara într-o direcţie greşită!";

Domnul Ştefan Muşoiu:

"88% dintre români cred că dreapta duce ţara într-o direcţie greşită!"

Greşelile deosebit de grave ale guvernării de dreapta nu rămân netaxate de către români. Pentru prima dată în istoria postrevoluţionară a României, sondajele de opinie au contabilizat cea mai amplă decepţie, care a cuprins aproape toată populaţia din cauza politicilor greşite, aplicate de PNL-USR-UDMR. 88% dintre români consideră că ţara este îndreptată într-o direcţie eronată, iar acest procent nu este unul deosebit de îngrijorător doar la nivel de optimism personal şi colectiv, ci descrie exact dezastrul obţinut în doi ani de guvernare a formaţiunilor de dreapta. Altfel spus, până şi votanţii tradiţionali ai actualilor guvernanţi au început să-şi piardă speranţa şi încrederea în cei pe care i-au girat ani de-a rândul cu voturile lor. Doar 11% dintre români consideră că ţara merge într-o direcţie bună, după cum arată un sondaj realizat de IRES.

Criza economică de la sfârşitul deceniului trecut indica faptul că, în ciuda tuturor măsurilor falimentare luate de guvernele de la acea vreme, 25% din populaţie credita, în continuare, cu încredere Executivul. Aşadar, criza sanitară de acum, peste care s-au suprapus şi cea economică şi umanitară, nu le-a dat sorţi de izbândă liberalilor cu blufurile lor comunicaţionale. Procentul infim de români încrezători, ca să nu-i numim fericiţi, în potenţialul bine ocultat sau direcţionat cu dedicaţie al actualilor încă guvernanţi, demonstrează, de fapt, criza acută politică pe care o traversăm din cauza unor orgolii şi a dimensiunilor lor giganteşti.

Ţin să subliniez că această direcţie nu este doar o concluzie a unui sondaj de opinie, ci este confirmată şi de realitatea din teritoriu. Atât mie, cât şi mai multor colegi parlamentari ai PSD ni se plâng oamenii necontenit, nu doar în cadrul audienţelor săptămânale, ci ori de câte ori ne întâlnesc pe stradă. Ni se cere pur şi simplu să îi salvăm prin orice chip de guvernarea dezastru de dreapta, dublată de impertinenţă, dar şi de demagogia deşănţată a celor de la AUR!

Dragi colegi, oamenii nu mai au deloc resurse să suporte sărăcia lucie în care i-aţi aruncat! Populaţia nu poate face faţă bolii şi foamei cu resurse atât de puţine, la care încă mai au o parte dintre ei acces! Oamenii nu mai au răbdare cu dumneavoastră! Românii nu vă înţeleg viteza melcului cu care luaţi decizii, iar acelea, din păcate, se dovedesc ţintite tot împotriva lor!

Nu vă îmbătaţi cu "apă rece" care are ca sursă unele sondaje de opinie prea indulgente şi prea darnice cu dumneavoastră, cei de la PNL şi USR, pentru că, în realitate, populaţia înclină, într-un procent mult mai mare, către PSD. 31% dintre subiecţii chestionaţi cred că PSD ar trebui să dea premierul, 19% consideră că acest drept revine PNL, iar un sfert dintre ei nu şi-au exprimat vreun punct de vedere sau au refuzat să răspundă.

Poate ar fi mai bine ca şi dumneavoastră să ajungeţi să folosiţi acea apă rece, care le ajunge pe ţeavă şi în calorifere multor români, nu doar majorităţii locuitorilor capitalei europene numită Bucureşti, ca să vă treziţi mai repede la realitate!

Chiar nu vă spune nimic faptul că 60% dintre români cred că demiterea guvernului condus de Florin Cîţu prin moţiunea de cenzură e un lucru bun?! Chiar nu vă îngrijorează nici realitatea flagrantă care vă râde în nas, respectiv că peste jumătate dintre respondenţii chestionaţi pe această temă, în speţă 32%, reprezintă electorat PNL, adică acel partid care îl susţine în continuare pe Florin Cîţu pentru Palatul Victoria?! Mi-e greu să cred că nu vă înspăimântă aceste date, la fel cât îmi este de uşor să constat că vă lasă pur şi simplu indiferenţi seriile de tragedii pe care le generaţi cu atâta uşurinţă pe toate planurile!

Mi-ar plăcea să faceţi măcar ceva concret pentru decelerarea pandemiei şi reducerea deceselor dacă tot veţi forţa, prin orice mijloc, mecanismele constituţionale ca să rămâneţi la putere! Noi nu ne dorim puterea, ci ne dorim binele românilor! Ne dorim salvarea României, în ultima clipă, de la dezastrul total în care aţi afundat-o! Noi, toţi ceilalţi, ne cerem doar ţara înapoi pentru revenirea la normalitate! Şi pentru acest deziderat legitim, noi, cei de la PSD, muncim, lucrăm pentru o strategie exhaustivă de politici publice, astfel încât, atunci când vom ajunge la guvernare, să nu sfârşim să improvizăm ca dumneavoastră!

Noi avem specialişti, dar asta nu înseamnă că trebuie să-i călim şi mai mult pe seama românilor, aşa cum procedaţi dumneavoastră! Iar pe lângă ei sunt bine primiţi, ca întotdeauna, oamenii noi, cu iniţiativă. Noi suntem decişi să reconstruim ceea ce aţi năruit! Noi ne pregătim intens, aşa cum am făcut-o tot timpul şi rezultatele eforturilor noastre din trecut încă se văd. Şi sunt chiar evidenţiate până şi de sondajele de opinie de astăzi, în detrimentul dumneavoastră, domnilor guvernanţi de dreapta!