|
Domnul Kerekes Károly: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică de azi va fi scurtă pentru că lucrurile sunt simple şi clare. De asemenea, va fi amară pentru că arată incapacitatea unora de a învăţa din greşeli şi încăpăţânarea de a se agăţa de lucruri anacronice. Afirm aceasta pentru că, după aproape două decenii de la Revoluţie şi de la lecţia convieţuirii, pe care ar fi trebuit să o asimilăm după evenimentele de la Târgu-Mureş din martie 1990, în comuna cu populaţie etnică mixtă Sântana de Mureş, judeţul Mureş, în imediata apropiere a municipiului Târgu-Mureş, am fost martor la o campanie cum nu aş fi crezut să mai văd în România europeană în mileniul III. Nu aş fi crezut că un candidat la demnitatea de primar, cu vechime în administraţia locală - reales negreşit până acum de fiecare dată - ar putea considera de efect electoral discursuri şi afişe care îndeamnă populaţia comunei la "vot românesc" în încercarea de a evita primejdia ajungerii "sub călcâiul unguresc", primejdie iminentă, având în vedere şansele reale ale contracandidatului său reprezentând UDMR. Şi tot textul primarului în funcţie numeşte acest pericol punerea sorţii oamenilor "în mâini duşmane". Adică la mai bine de un an de când suntem membri ai uniunii popoarelor europene şi la aproape două decenii de democraţie, unii politicieni - şi încă unul având vechime în administraţia locală - mai cred ca agitând coarda naţionalismului şi ridicând stindardul luptei etnice pot acumula voturi. Este regretabil faptul că filiala judeţeana Mureş a PSD nu s-a delimitat de practica naţional-şovină a candidatului său. Este vorba despre un partid care se pretinde a fi democrat, făcând parte din marea familie a partidelor socialiste din Europa, grupare pe care nu o caracterizează astfel de manifestări. Se pare că electoratul s-a deşteptat în ritm mai rapid decât aceşti demagogi, mărturie stând rezultatele finale ale votului. Aşadar, candidatului în cauză i-a fost servită o lecţie despre ce aşteptări au cu adevărat oamenii de la administratorul treburilor publice la nivel local şi s-a pus capăt lungii perioade de păstorire a comunităţii locale. Două învăţăminte pot fi trase din lecţia de la Sântana Mureş: pe de o parte, oamenii au căpătat discernământ în ceea ce priveşte votul pe care îl acordă, de multe ori la nivel local nu culoarea politică a candidatului contează, cât capacitatea de a administra problemele de interes local, şi pe de altă parte, faptul că aţâţarea la ură etnică e o poveste demult uitată şi fără efect în urne. Cu toate acestea, persistă amărăciunea mea în faţa evidenţei că astfel de strategii de campanie mai sunt abordate de unii candidaţi. În plus, recomand cazul incalificabil atenţiei Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării spre cercetare şi luare de poziţie. Mulţumesc.
|