|
Domnul Aledin Amet: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Încă o dată despre problema Cimitirului musulman din Bucureşti". Deja a devenit, din păcate, o tradiţie, ca, o dată pe an, să readucem în discuţie problema obţinerii terenului necesar amenajării unui cimitir musulman în Bucureşti. Din partea mea au mai fost, în acest sens, câteva intervenţii de la tribuna Parlamentului, neexistând, însă, o concretizare a demersurilor începute. Firesc, Primăria Generală a Capitalei deţine mijloacele necesare rezolvării problemei. Vocea comunităţii musulmane din Bucureşti trebuie auzită, însă, şi în Camera Deputaţilor. Regretăm tradiţia deja formată deoarece, în cazul în care s-ar fi finalizat într-un mod favorabil respectivele demersuri, nu ar mai fi fost nevoie de redeschiderea subiectului. O situaţie dramatică, petrecută în urmă cu câteva săptămâni, ne-a demonstrat, dacă mai era nevoie, că trebuie, cât mai repede, amenajat un cimitir musulman în Bucureşti. Nu este normal ca un cetăţean român, de religie islamică, să nu fie înmormântat într-un cimitir îngrijit de autorităţile statului nostru, ci într-un cimitir îngrijit de un alt stat. În Bucureşti, am mai specificat şi cu alte ocazii, trăieşte o importantă comunitate de musulmani. Aşteptăm de foarte mulţi ani din partea autorităţilor locale, în locul politeţurilor şi promisiunilor încă neonorate, rezolvări concrete. S-au strâns numeroase hârtii, s-au purtat multe discuţii, s-au căutat soluţii. Un lucru este cert: dincolo de aspectele relatate, rezolvarea se află, încă, în faza de început. Noi, însă, suntem consecvenţi şi vom insista pentru găsirea celei mai bune soluţii. Vă mulţumesc
|