Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 iunie 2008

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.58/2008
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 iunie 2008

14. Reexaminarea Legii privind atribuirea unei locuinţe generalului în retragere Marin Lungu, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.970/2007 (rămasă pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 280/2007

 

Domnul Valer Dorneanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

La pct.15: Reexaminarea Legii privind atribuirea unei locuinţe generalului în retragere Marin Lungu, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale nr.970/2007; lege reexaminată de Senat. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a propus respingerea.

Domnule vicepreşedinte Iordache, vă rog să prezentaţi raportul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Aşa cum aţi spus şi dumneavoastră, noi, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, am propus respingerea.

În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate în comisie, în raport cu obiectul şi conţinutul său, legea are caracter de lege ordinară.

Curtea Constituţională a fost sesizată în temeiul art.146 alin.a) din Constituţie, de către Preşedintele României, cu obiecţia de neconstituţionalitate a legii.

În urma analizei, Curtea Constituţională a constatat că, pentru considerentele expuse în Decizia nr.970, legea este neconstituţională.

Ţinînd cont de această decizie şi analizând foarte clar, noi propunem plenului Camerei Deputaţilor respingerea.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc. Dacă doreşte cineva să intervină? Nu.

Vom supune propunerea de respingere votului final.

La pct.16: Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.80/2007 pentru completarea şi modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic şi consular.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială avea termen pentru raport pe 17 iunie. Raportul nu a fost depus, astfel încât se amână dezbaterea şi va fi retrecută pe ordinea de zi în momentul în care va fi distribuit raportul.