Ordinea de zi pentru şedinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului
din 7 martie 2016 ora 14:00

1. Scrisoarea domnului Ciprian Bucur, ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul, prin care solicită adoptarea, în procedură de urgenţă, a proiectului de lege pentru ratificarea Deciziei Consiliului Uniunii Europene 2014/335/UE, Euratom privind sistemul de resurse proprii al Uniunii Europene, adoptată la Bruxelles, la 26 mai 2014
la plenul reunit
2. Nota Grupului Român al Uniunii Interparlamentare privind modificarea componenţei nominale a Grupului parlamentar de prietenie România – Republica Islamică Iran
la plenul comun
3. Propunere din partea Grupurilor parlamentare PNL din Camera Deputaţilor şi Senat privind modificarea componenţei Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei
la plenul comun
4. Propunere din partea Grupului parlamentar PNL din Camera Deputaţilor privind modificarea componenţei nominale a Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României şi Parlamentul Republicii Moldova
la plenul comun
5. Hotărârea Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Senatului şi Camerei Deputaţilor privind interpretarea prevederilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, în vederea aplicării corecte şi a interpretării unitare a prevederilor legii
la liderii grupurilor parlamentare
6. Propuneri din partea Grupurilor parlamentare privind nominalizări pentru componenţa Comisiei comune speciale a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru controlul execuţiei bugetelor Curţii de Conturi pe anii 2013 şi 2014
la liderii grupurilor parlamentare pentru a reanaliza propunerile
7. Scrisoare din partea Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor referitoare la urgentarea declanşării procedurii de numire a Consiliului de administraţie al SRTV
se declanşează procedura de numire a Consiliului de administrație al SRTV
8. Punctul de vedere al Comisiei pentru cultură şi media din Senat asupra solicitării a şapte membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului, de revocare din funcţia de preşedinte a doamnei Laura Georgescu
Comisiile de cultură din cele două Camere să depună rapoartele comune la Rapoartele de activitate ale CNA pe anii 2009, 2010, 2011, 2012, 2013 și 2014
9. Scrisoarea Comisiei economice, industrii şi servicii din Senat şi a Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor referitoare la situaţia audierii candidaţilor pentru numirea a trei membri în Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei
Comisiile sesizate să depună raportul până pe 21.03.2016
10. Scrisoarea Asociaţiei Foştilor Parlamentari referitoare la aplicarea normelor metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată
la Comisia permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor,organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului
11. Scrisoarea domnului Dan-Petru Lazăr, senator în legislatura 1992-1996, referitoare la aplicarea normelor metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată
la Comisia permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor,organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului
12. Plângere administrativă prealabilă a domnului Ioan Bâldea împotriva Hotărârii nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată
la Comisia permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor,organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.Termen:o săptămână
13. Proiect de Hotărâre pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată
aprobat
   13.1  Punctul de vedere al Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice asupra normelor metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor
   13.2  Punctul de vedere al Ministerului Finanţelor Publice asupra normelor metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor
14. Notă cu privire la iniţiativele legislative de competenţa şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, înregistrate la Parlament
aprobată
15. Raportul de activitate pe anul 2015 a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor
la Comisia juridică,de disciplină şi imunităţi şi la Comisia pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor precum și comisiilor similare din Senat
16. Sinteza Raportului de audit al performanţei privind modul de gestionare a deşeurilor rezultate din activitatea medicală la Ministerul Sănătăţii cât şi la unităţile din subordinea/coordonarea/autoritatea acestuia pentru perioada 2012-2014, transmisă de Curtea de Conturi
la Comisia pentru sănătate şi familie şi la Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic din Camera Deputaţilor precum şi comisiilor similare din Senat
17. Organizarea primei ediţii a Congresului românilor de pretutindeni
aprobată. Calendarul

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 0:46