|
1.
|
Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
|
|
| |
1.1 |
Situaţia privind împlinirea termenelor constituţionale
|
|
| |
1.2 |
Stadiul proiectelor de legi cuprinse în Programul legislativ prioritar al Guvernului
|
|
| |
1.3 |
Lista iniţiativelor legislative pentru care termenele de depunere a rapoartelor comisiilor sunt depăşite
|
|
|
2.
|
Notă privind iniţiativele legislative pentru care rapoartele comisiilor au fost depuse şi distribuite în perioada 21 – 23 noiembrie care, la propunerea motivată a Biroului permanent sau a unui lider de grup parlamentar, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, în unanimitate, poate aproba înscrierea pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor pentru a fi dezbătute în zilele de luni, 27 și marți, 28 noiembrie 2017
|
|
|
3.
|
Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
|
|
| |
3.1 |
Secretari de şedinţă
|
|
|
4.
|
Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
|
|
|
5.
|
Notă privind documentele emise de Comisia pentru afaceri europene în urma examinării unor proiecte europene de acte legislative şi/sau fără caracter legislativ
|
|
|
6.
|
Solicitare din partea Comisiei pentru afaceri europene referitoare la sesizarea cu proiecte de acte normative interne
|
|
|
7.
|
Solicitare din partea Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci de a lucra în ziua de luni, 27 noiembrie 2017
|
|
|
8.
|
Solicitare din partea Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci de a lucra, împreună cu Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, în paralel cu plenul Camerei Deputaţilor din ziua de luni, 27 noiembrie 2017
|
|
|
9.
|
Solicitare din partea Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic de a lucra în paralel cu plenul Camerei Deputaţilor din data de 28 noiembrie 2017
|
|
|
10.
|
Propunere din partea Grupului parlamentar PSD privind modificarea componenței nominale a unor comisii permanente
|
|
|
11.
|
Solicitare din partea doamnei deputat Oana-Mioara Bîzgan-Gayral privind citirea unei Declarații cu prilejul Zilei Internaționale pentru eliminarea violenței împotriva femeii
|
|
|
12.
|
Solicitare din partea unor deputați privind renunțarea la calitatea de coinițiatori și de retragere a semnăturilor de pe Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor (PL-x nr. 424/2017)
|
|
|
13.
|
Notă referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, raportate la art. 13-2 din același act normativ, cu referire la infracțiunea de abuz în serviciu
|
|
|
14.
|
Solicitare din partea doamnei deputat Oana-Mioara Bîzgan-Gayral privind suplimentarea cu un post de membru a Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi și a Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare
|
|
|
15.
|
Solicitare din partea domnului deputat Adrian Dohotaru referitoare la menținerea sa în calitate de membru al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială
|
|
|
16.
|
Solicitare din partea doamnei deputat Viorica Cherecheș privind efectuarea unui concediu cu plată
|
|
|
17.
|
Solicitare din partea doamnei deputat Angelica Fădor privind efectuarea unui concediu cu plată
|
|
|
18.
|
Solicitare din partea domnului deputat Dumitru Mihalescul privind efectuarea unui concediu cu plată
|
|
|
19.
|
Solicitare din partea domnului deputat Răzvan Sorin Prișcă privind efectuarea unui concediu cu plată
|
|
|
20.
|
Solicitare din partea domnului deputat Cornel Zainea privind efectuarea unui concediu cu plată
|
|
|
21.
|
Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
|
|
| |
21.1 |
Memorandum intern privind deplasarea la Roma a domnului deputat Dorel-Gheorghe Căprar, preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Camerei Deputaţilor (Roma, Italia, 28 – 30 noiembrie 2017)
|
|
| |
21.2 |
Memorandum intern privind participarea la cea de-a 12-a sesiune a Comitetului interguvernamental pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial UNESCO (Jeju, Republica Coreea, 4 – 9 decembrie 2017)
|
|
| |
21.3 |
Memorandum intern privind participarea la cea de-a cincea ediție a Conferinței miniștrilor justiției din Asia Centrală și Uniunea Europeană privind statul de drept (Bruxelles, 7 decembrie 2017)
|
|
| |
21.4 |
Memorandum intern privind participarea la lucrările Comisiei pentru egalitate și nediscriminare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Paris, Franța, 7 decembrie 2017)
|
|
| |
21.5 |
Memorandum intern privind participarea la reuniunea Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept – Comisia de la Veneția (Veneția, Italia, 7 decembrie 2017)
|
|
| |
21.6 |
Memorandum intern privind participarea la lucrările Comisiei pentru afaceri sociale, sănătate și dezvoltare durabilă și ale Comisiei pentru migrație, refugiați și persoane strămutate ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Paris, 6 și 8 decembrie 2017)
|
|
| |
21.7 |
Memorandum intern privind participarea la Forumul Parlamentar pentru Securitate și Intelligence (Washington DC, 7 decembrie 2017) și la a 17-a ediție a Forumului Parlamentar Transatlantic al AP NATO (Washington DC, 11 – 13 decembrie 2017)
|
|
| |
21.8 |
Informare privind vizita Comisiei ad hoc a AP OSCE pentru combaterea terorismului (Viena, Austria, 12 – 14 noiembrie 2017)
|
|
| |
21.9 |
Informare privind vizita oficială în România a domnului Irakli Kobakhidze, președintele Parlamentului Georgiei ( 13 – 15 noiembrie 2017)
|
|