Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2008-2012 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe oct. 2009 Versiunea pentru printare
Ordinea de zi pentru şedinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului
din 7 octombrie 2009 ora 9:30

1. Scrisoare din partea domnului Traian Băsescu, Preşedintele României
se trimite Comisiilor juridice ale celor două Camere
2. Moţiune de cenzură iniţiată de 123 deputaţi şi senatori
se prezintă joi, 8 octombrie 2009, ora 10,00 şi se dezbate marţi, 13 octombrie 2009, ora 10,00
3. Scrisoare din partea domnului Emil Boc, prim-ministru, referitoare la angajarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului asupra proiectului de lege privind sistemul unitar de pensii publice
se amână pentru şedinţa Birourilor permanente comune din data de 14 octombrie 2009
4. Raportul comun al Comisiilor de buget din Camera Deputaţilor şi Senat privind audierea candidaţilor pentru Consiliul de administraţie al B.N.R.
la plenul comun al celor două Camere din data de 8 octombrie 2009
5. Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei speciale pentru analizarea crizei intervenite în funcţionarea justiţiei
aprobat
6. Scrisoare din partea Comisiei speciale pentru analizarea crizei intervenite în funcţionarea justiţiei
aprobat, un funcţionar de la Camera Deputaţilor şi un funcţionar de la Senat
7. Nota GRUI privind completarea componenţa nominale a Grupurilor de prietenie din Parlamentul României
la plen
8. Nota Grupului Român al Uniunii Interparlamentare privind modificarea componenţei nominale a Grupului parlamentar de prietenie România - Republica Slovenia
la plen
9. Scrisoare din partea Grupului parlamentar al PNL din Senat privind înlocuirea domnului senator Nicolae Robu cu domnul senator Cristian David în cadrul Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei
la plen
10. Memorandum intern : Cofinanţarea membrului permanent al Secretariatului Conferinţei organismelor specializate în afaceri comunitare şi europene (COSAC)
aprobat
11. Memorandum intern : Completarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.29/1994 privind stabilirea organizaţiilor internaţionale la care participă Parlamentul României
la plen
12. Solicitare din partea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI
adresă Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI
13. Proiect de Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii nr.12/2006 pentru înfiinţarea Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului
la plen
14. Proiectul Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului
aprobat
15. Solicitare din partea Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului privind prelungirea termenului la Plx 238/2009
amânată
16. Solicitare din partea Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului privind prelungirea termenului la L 319/2009
amânată
17. Propunere privind modificarea Hotărârii Parlamentului nr.52/2006 de constituire a Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului României
amânată
18. Notă cu privire la iniţiativele legislative de competenţa şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, înregistrate la Parlament
aprobată, termen: 30 de zile
19. Notă privind repartizarea la Comisii a rapoartelor de activitate ale unor instituţii sau autorităţi publice a căror activitate se află sub control parlamentar: o Raportul public al Curţii de Conturi pe anul 2007. o Raportul asupra pieţei de asigurări şi a activităţii desfăşurate în anul 2008 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. o Raportul anual 2008 al Băncii Naţionale a României. o Raportul privind activitatea Consiliului Superior al Magistraturii în anul 2008- o Raportul privind starea justiţiei pentru anul 2008. o Raportul asupra activităţii desfăşurate de Consiliul Legislativ în anul 2008. o Raportul Autorităţii Electorale Permanente asupra organizării şi desfăşurării alegerilor membrilor din România în Parlamentul European din 7 iunie 2009
se trimit comisiilor competente ; termen de depunere a rapoartelor: 30 de zile
20. Scrisoare din partea domnului deputat Relu Fenechiu
amânată
21. Scrisoare din partea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării cu privire la expirarea mandatelor membrilor Colegiului Director din cadrul instituţiei
amânată
22. Propunere din partea Grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor pentru Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării
amânată
23. Propunere din partea Grupurilor parlamentare ale UDMR din Camera Deputaţilor şi Senat pentru Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării
amânată
24. Candidatura domnului Florin Zeru pentru un post de membru în cadrul Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în prezent vacant
amânată
25. Candidatura doamnei Nicoleta Tatiana Popescu pentru un post de membru în cadrul Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în prezent vacant
amânată
26. Candidatura doamnei Aurora Martin pentru un post de membru în cadrul Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în prezent vacant
amânată
27. Scrisoare din partea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, prin care informează asupra expirării mandatului unui membru al CNVM, în luna octombrie 2009
amânată
28. Scrisoare din partea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice prin care solicită desemnarea unui senator şi a unui deputat, ca reprezentanţi ai Parlamentului în Colegiul de evaluare al activităţii Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor
amânată
29. Propunere din partea Grupurilor parlamentare ale UDMR din Camera Deputaţilor şi Senat pentru Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare
amânată
30.
- Scrisoare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaţilor referitoare la invalidarea alegerii domnului Florin Costache în funcţia de preşedinte al Consiliului Economic şi Social;
- Scrisoare din partea Consiliului Economic şi Social referitoare la validarea domnului Florian Costache în funcţia de preşedinte al CES;
- Hotărârea nr.256/6.04.2009 a plenului CES prin care se propune spre validare Parlamentului, ca preşedinte al CES, domnul Florian Costache
amânate
31. Scrisoare din partea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, referitoare la modalitatea de stabilire a drepturilor conferite de către Legea nr.7/2006, privind Statutul funcţionarului public parlamentar şi de către Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu modificările şi completările ulterioare, aplicabile personalului din cadrul Autorităţii Electorale Permanente
amânată
32. Apel din partea Sindicatelor din Camera Deputaţilor şi Senat
amânat
33. Scrisoare din partea Grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor privind modificări în componenţa Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO
amânată
34. Raportul Băncii Naţionale a României asupra stabilităţii financiare în anul 2009
pentru informare

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 16:05