Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2008-2012 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe apr. 2010 Versiunea pentru printare
Ordinea de zi pentru şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor
din 13 aprilie 2010 ora 13:30

1. Întâlnirea membrilor Biroului permanent cu liderii grupurilor parlamentare şi preşedinţii comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor
2. Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
aprobat, cu modificări
3. Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
aprobată, cu modificări
4. Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
aprobată, la I B, BPI 260/2010 nu s-a aprobat procedura de urgenţă
5. Informare privind iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor care se dezbat în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului
la Birourile permanente reunite
6. Solicitare din partea domnului deputat Claudiu Iulian Manda referitoare la cumulul calităţii de deputat cu funcţia de lector universitar la Universitatea Spiru Haret
la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi
7. Scrisoare din partea doamnei deputat Sanda Maria Ardeleanu şi domnului deputat Gabriel Gospodaru privind învoirea de la lucrările plenului şi ale comisiilor din data de 13 aprilie 2010
aprobată
8. Memorandum intern: Completarea listelor de dotări independente ale Centrului Internaţional de Conferinţe pe anul 2010
amânat
9. Memorandum intern: Plata cotizaţiei pe anul 2010 către Consiliul Internaţional al Arhivelor
aprobat
10. Memorandum intern: Solicitarea Primăriei Municipiului Bucureşti şi a Companiei D&D East Entertainment referitoare la organizarea concertului AC/DC la Bucureşti
amânat
11. Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
   11.1  Memorandum intern privind participarea la lucrările Conferinţei Preşedinţilor de Parlament din statele membre ale Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP) - Istanbul, 3 - 5 mai 2010)
aprobat
   11.2  Informare privind participarea la lucrările Comisiei pentru mediu, agricultură, probleme locale şi regionale a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Paris, 7 aprilie 2010)
aprobată
12. Raportul anual privind progresele realizate de România în vederea atingerii obiectivelor de referinţă din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, transmis de domnul Cătălin Predoiu, Ministrul Justiţiei
se trimite Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi pentru informare
13. Solicitare din partea Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice
aprobată

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 12:35