|
1.
|
Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
|
|
|
2.
|
Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
|
|
|
3.
|
Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
|
|
|
4.
|
Scrisoare din partea domnului deputat Călin Popescu Tăriceanu, liderul Grupului parlamentar al PNL, referitoare la modificarea componenţei Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi
|
|
|
5.
|
Memorandum intern - Activităţi aniversare prilejuite de sărbătorirea Zilei Independenţei de Stat a României şi a Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial
|
|
|
6.
|
Solicitare din partea domnului deputat Gheorghe Zoicaş de a redeveni membru al Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor
|
|
|
7.
|
Scrisoare din partea doamnei Laura Codruţa Kovesi, procuror General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitoare la participarea procurorilor la audierile organizate în cadrul Grupului pentru combaterea traficului de persoane
|
|
|
8.
|
Scrisoare din partea Societăţii de Scleroză Multiplă din România
|
|
|
9.
|
Scrisoare din partea domnului Horia Dorin Uioreanu, preşedintele Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO
|
|
|
10.
|
Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
|
|
| |
10.1 |
Memorandum intern privind participarea la cea de a şasea reuniune a Parteneriatului Parlamentar Asia - Europa (Bruxelles, 30 mai - 1 iunie 2010)
|
|
| |
10.2 |
Memorandum intern privind vizita la Camera Deputaţilor a delegaţiei Congresului Puterilor Locale al Consiliului Europei (Bucureşti, 25 mai 2010)
|
|
| |
10.3 |
Memorandum intern privind participarea la Conferinţa preşedinţilor parlamentelor din statele membre ale Consiliului Europei şi la reuniunea secretarilor generali ai parlamentelor statelor membre ale Consiliului Europei (Limassol, Cipru, 11 - 22 iunie 2010)
|
|
| |
10.4 |
Informare privind participarea la Conferinţa internaţională ştiinţifico-practică cu tema "Credincioşii ortodocşi de rit vechi. Tradiţii spirituale şi culturale" (Chişinău, 23 - 25 aprilie 2010)
|
|
| |
10.5 |
Informare privind participarea la Dezbaterea-Masă rotundă pe tema "Către un Sistem European comun de Azil: studiu asupra unor chestiuni orizontale" (Bruxelles, 26 aprilie 2010)
|
|