|
1.
|
Moţiune simplă iniţiată de 53 de deputaţi
|
|
|
2.
|
Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
|
|
|
3.
|
Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
|
|
|
4.
|
Proiectul Declaraţiei Parlamentului României cu ocazia zilei Internaţionale a Democraţiei -15 septembrie 2010
|
|
|
5.
|
Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
|
|
|
6.
|
Notă referitoare la unele prevederi ale Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2010 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative
|
|
|
7.
|
Scrisoare din partea domnului deputat Călin Popescu Tăriceanu, liderul Grupului parlamentar al PNL
|
|
|
8.
|
Solicitare din partea domnului deputat Victor Paul Dobre, preşedintele Comisiei pentru muncă şi protecţie socială
|
|
|
9.
|
Scrisoare din partea domnului deputat Cristian Dumitrescu, preşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
|
|
|
10.
|
Solicitare din partea doamnei deputat Sulfina Barbu, preşedintele Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic
|
|
|
11.
|
Scrisoare din partea domnului deputat Ioan Cindrea, vicepreşedinte al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială
|
|
|
12.
|
Scrisoare din partea domnului deputat Mircea Toader, liderul Grupului parlamentar al PD-L, referitoare la modificarea componenţei Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă
|
|
|
13.
|
Comunicări din partea domnului deputat Mircea Toader, liderul Grupului parlamentar al PD-L, privind modificări în componenţa birourilor unor comisii permanente
|
|
|
14.
|
Solicitare din partea domnului deputat Claudiu Ţaga referitoare la acordarea concediului cu plată, în perioada 20-29 septembrie 2010
|
|
|
15.
|
Solicitare din partea domnului deputat Victor Paul Dobre referitoare la acordarea concediului cu plată, în perioada 6-8 septembrie 2010
|
|
|
16.
|
Solicitare din partea domnului deputat Iosif Veniamin Blaga referitoare la acordarea concediului fără plată, în perioada 13-15 septembrie 2010
|
|
|
17.
|
Solicitare din partea domnului deputat Iulian Iancu referitoare la motivarea absenţelor în perioada 13-17 septembrie 2010
|
|
|
18.
|
Scrisoare din partea domnului Ion Moraru, secretar general al Senatului, referitoare la scrisoarea Avocatului Poporului
- Scrisoare din partea Avocatului Poporului referitoare la prevederile Ordonanţei de urgenţă nr.58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale
|
|
|
19.
|
Memorandum intern - SRTV - Fotografii în regim de gratuitate
|
|
|
20.
|
Memorandum intern - Filmare în regim de gratuitate - Israel net news
|
|
|
21.
|
Memorandum intern - Filmare în regim de gratuitate - Domino Film, Italia
|
|
|
22.
|
Scrisoare din partea Fundaţiei Renaşterea
|
|
|
23.
|
Scrisoare din partea Asociaţiei WWF Programul Dunăre - Carpaţi România
|
|
|
24.
|
Scrisoare din partea domnului David Hobbs, secretarul general al Adunării Parlamentare a NATO, referitoare la organizarea sesiunii de toamnă a AP NATO la Palatul Parlamentului în perioada 7-10 octombrie 2011
|
|
|
25.
|
Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
|
|
| |
25.1 |
Memorandum intern privind vizita la Camera Deputaţilor a unei delegaţii a Comisiei economice a Conferinţei Consultative Politice a Poporului Chinez (14 septembrie 2010)
|
|
| |
25.2 |
Memorandum intern privind participarea la reuniunea interparlamentară a Comisiilor pentru apărare, ordine, publică şi siguranţă naţională din statele membre ale Uniunii europene (Bruxelles, 28 septembrie 2010)
|
|
| |
25.3 |
Memorandum intern privind participarea la reuniunea comună a comisiilor Adunării Uniunii europei Occidentale (AUEC) cu Consiliul Permanent UEO (Bruxelles, 29 septembrie 2010)
|
|
| |
25.4 |
Memorandum intern privind vizita la Camera Deputaţilor a doamnei dr.h.c., Susanne Kastner, preşedinta Comisiei de apărare a Bundestag-ului şi preşedinta Grupului de prietenie româno-german din Parlamentul german (21 septembrie 2010)
|
|
| |
25.5 |
Memorandum intern privind vizita în România a domnului Ranko Krivokapic, preşedintele Parlamentului muntenegrean (4-5 octombrie 2010)
|
|
| |
25.6 |
Informare privind participarea la misiunea de observare a referendumului constituţional din Republica Moldova (Chişinău, 3-5 septembrie 2010)
|
|
| |
25.7 |
Informare privind participarea delegaţiei Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului României la reuniunea preşedinţilor Conferinţei organelor specializate în afaceri comunitare şi europene - COSAC (Bruxelles, 4-5 iulie 2010)
|
|
|
26.
|
Sesizare depusă de Grupul parlamentar al PNL
|
|
|
27.
|
Solicitare din partea Grupului parlamentar al PD-L
|
|
|
28.
|
Buletin legislativ european, săptămâna 30 august - 5 septembrie 2010
|
|