|
1.
|
Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
|
|
|
2.
|
Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
|
|
|
3.
|
Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
|
|
|
4.
|
Scrisoare din partea domnului deputat Mircea Duşa, liderul grupului parlamentar PSD
|
|
|
5.
|
Avizul întocmit de Comisia pentru afaceri europene a Parlamentului României asupra Propunerii de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind condiţiile de intrare şi şedere a resortisanţilor ţărilor terţe în vederea ocupării unor locuri de muncă sezoniere - COM (2010) 379
|
|
|
6.
|
Punct de vedere al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi referitor la scrisoarea domnului deputat Mihai Tudose
|
|
|
7.
|
Informare din partea domnului deputat Cosmin Mihai Popescu
|
|
|
8.
|
Raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi referitor la sesizarea domnului deputat Eugen Nicolicea
|
|
|
9.
|
Scrisoare din partea Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor şi Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO
|
|
|
10.
|
Scrisoare din partea domnilor Mircea Eugen Burada şi Eugen Lucan, membri ai Comitetului Economic şi Social European din partea României
|
|
|
11.
|
Scrisoare din partea Revistei române de şah "Gambit" şi a ASC "Elisabeta Polihroniade"
|
|
|
12.
|
Memorandum intern - Solicitarea Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC)
|
|
|
13.
|
Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
|
|
| |
13.1 |
Memorandum intern privind participarea la reuniunile interparlamentare organizate de Parlamentul European la Bruxelles în perioada 14 - 15 martie 2011
|
|
| |
13.2 |
Memorandum intern privind deplasarea în Republica Moldova a domnului deputat Tudor Panţîru, 10 - 12 martie 2011
|
|
| |
13.3 |
Memorandum intern privind deplasarea în SUA şi Canada a domnului deputat Mircea Lubanovici, 10 - 27 martie 2011
|
|
| |
13.4 |
Memorandum intern privind participarea la Conferinţa preşedinţilor de parlamente din statele membre ale Uniunii Europene (Bruxelles, 4 - 5 aprilie 2011)
|
|
| |
13.5 |
Memorandum intern privind participarea la reuniunea Comisiei permanente a AP NATO (Ponta Delgada, Portugalia, 1 - 3 aprilie 2011)
|
|
| |
13.6 |
Memorandum intern privind organizarea la Bucureşti a reuniunii Comisiei pentru cultură, ştiinţă şi educaţie a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, mai 2011
|
|
| |
13.7 |
Memorandum intern privind participarea la cea de a 124-a Adunare a Uniunii Interparlamentare şi reuniunile asociate (Panama City, Panama, 14 - 20 aprilie 2011)- Nota Comitetului Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare (GRUI) privind participarea la cea de a 124-a Adunare a Uniunii interparlamentare şi reuniunile asociate
(Panama City, 14 - 20 aprilie 2011)
|
|
| |
13.8 |
Informare privind participarea la lucrările Comisiei pentru mediu, agricultură, probleme locale şi regionale a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Paris, 25 februarie 2011)
|
|
| |
13.9 |
Informare privind participarea la Seminarul parlamentar cu tema "OCDE la 50 de ani: Politici mai bune pentru vieţi mai bune" (Paris, 23 - 24 februarie 2011)
|
|
|
14.
|
Solicitare din partea domnului deputat Tudor Panţîru
|
|