Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2004-2008 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe iun. 2006 Versiunea pentru printare
Ordinea de zi pentru şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor
din 26 iunie 2006 ora 13:00

1. Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
aprobat
2. Cererea Grupului Parlamentar al PSD
aprobat
3. Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
aprobat
4. Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
aprobat: la punctul IIA nu s-a aprobat procedura de urgenţă
5. Solicitare din partea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei
scrisori la Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi la Comisia pentru sănătate şi familie pentru urgentarea depunerii rapoartelor la aceste proiecte de legi
6. Notă privind convocarea unei sesiuni extraordinare
aprobat
7. Comunicare din partea Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă
s-a luat act
8. Comunicare din partea Comisiei pentru industrii şi servicii
s-a luat act
9. Solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi
se solicită Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi să constate dacă există încălcări ale Regulamentului Camerei Deputaţilor şi ale Statutului deputaţilor şi senatorilor; se pune la dispoziţie echipamentul tehnic necesar
10. Punct de vedere al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi
amânat
11. Comunicare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi
nu a fost aprobată
12. Comunicare din partea Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
s-a luat act
13. Comunicare din partea Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor
amânat
14. Cererea domnului deputat Slavomir Gvozdenovici
aprobat
15. Cererea domnului deputat Antal Istvan
aprobat
16. Proiect de hotărâre a Biroului permanent al Camerei Deputaţilor privind participarea la acţiunile externe cu caracter parlamentar
amânat
17. Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
   17.1  Ceremonia finală a Programului twinning PHARE "Întărirea capacităţii administrative a Parlamentului României"
aprobat
   17.2  Vizita la Camera Deputaţilor a delegaţiei Comisiei pentru politică externă a Adunării Naţionale a Republicii Socialiste Vietnam, 10 iulie 2006
aprobat
   17.3  Participarea la reuniunile comisiilor pentru probleme politice, juridică şi de monitorizare ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Gaziantep, Turcia, 11-12 septembrie a.c. şi Nafplion, Grecia, 14-15 septembrie a.c.)
aprobat: Participă domnul deputat Adrian Severin (PSD)
   17.4  Conferinţa preşedinţilor de Parlamente din ţările membre UE şi din ţările candidate, Copenhaga, 29 iunie - 2 iulie 2006
aprobat: Participă domnul deputat Valer Dorneanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi doamna Georgeta Ionescu , secretar general al Camerei Deputaţilor
   17.5  Suplimentarea cheltuielilor de deplasare la reuniunile APCE (21-30 iunie a.c. Paris, Strasbourg)
aprobat
   17.6  Suportarea din bugetul Camerei Deputaţilor a costului unui bilet de avion pentru domnul deputat Relu Fenechiu
aprobat
   17.7  Participare la reuniunea extraordinară a Comisiei economice a Adunării Parlamentare Euro-Mediteraneene - APEM (Varşovia, 26 iunie 2006)
aprobat: Participă domnul deputat Alexandru Ştiucă (PSD)
   17.8  Informare privind participarea la a VIII-a Conferinţă Interparlamentară Europeană a Spaţiului (Bruxelles, 12-14 iunie 2006)
aprobat
18. Scrisoarea Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative privind alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, a Preşedintelui României, alegerile autorităţilor administraţiei publice locale, finanţarea campaniilor electorale şi alegerea europarlamentarilor referitoare la stadiul iniţiativelor legislative care vizează reforma sistemului electoral din România
s-a luat act
19. Cererea domnului deputat Adrian Năstase privind acordarea a 5 zile de concediu plătit în perioada 26-30 iunie 2006
aprobat
20. Scrisoarea Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul referitoare la urgentarea procesului de ratificare a Convenţiei internaţionale împotriva dopajului în sport
aprobat
21. Memorandum intern: Solicitare a Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Produselor şi Serviciilor din România privind folosirea în condiţii de gratuitate a unei săli din Palatul Parlamentului
aprobat: (reducere 50%)
22. Informare privind reglementări referitoare la înregistrarea prezenţei parlamentarilor în parlamentele naţionale şi Parlamentul European
s-a luat act

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 24 septembrie 2026, 2:55