|
1.
|
Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
|
|
|
2.
|
Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
|
|
|
3.
|
Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
|
|
|
4.
|
Notă privind proiecte de acte legislative şi documente consultative primite de la Comisia Europeană între 3.09.2012 - 6.09.2012
|
|
|
5.
|
Scrisoare din partea domnului prim-ministru Victor-Viorel Ponta privind Lista priorităţilor legislative ale Guvernului pentru cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2012
|
|
|
6.
|
Scrisoare din partea domnului Dan-Coman Şova, Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, privind situaţiile unor iniţiative legislative parlamentare aflate în procedură parlamentară
|
|
|
7.
|
Hotărâre privind stabilirea atribuţiilor vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Camerei Deputaţilor
|
|
|
8.
|
Scrisoare din partea domnului deputat Silviu Prigoană
|
|
|
9.
|
Informare din partea unor membri ai Comisiei pentru apărare,ordine publică şi siguranţă naţională
|
|
|
10.
|
Scrisoare din partea domnului deputat Costică Canacheu
|
|
|
11.
|
Raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi privind solicitarea Agenţiei Naţionale de Integritate de constatare a demiterii de drept a domnului Andon Sergiu din calitatea de deputat, de către Camera Deputaţilor
|
|
|
12.
|
Raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi privind solicitarea Agenţiei Naţionale de Integritate prin care transmite raportul de evaluare în ceea ce îl priveşte pe domnul deputat Florin-Costin Pâslaru
|
|
|
13.
|
Solicitări din partea Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
|
|
|
14.
|
Solicitare din partea Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă referitoare la prelungirea termenului de depunere a raportului la proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.27/2012 privind unele măsuri în domeniul cultural (PLx 251/2012)
|
|
|
15.
|
Scrisoare din partea domnului Valentin Preda, secretar de stat - Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
|
|
|
16.
|
Solicitare din partea domnului deputat Horia Cristian referitoare la acordarea concediului cu plată pentru perioada 10-13 septembrie 2012
|
|
|
17.
|
Scrisoare din partea domnului deputat Ştefan Buciuta
|
|
|
18.
|
Memorandum intern privind Ziua Internaţională a Democraţiei - 15 septembrie 2012
|
|
|
19.
|
Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
|
|
| |
19.1 |
Memorandum intern privind vizita la Parlamentul European a Preşedintelui Camerei Deputaţilor, domnul Valeriu Ştefan Zgonea (Strasbourg, 11-12 septembrie 2012)
|
|
| |
19.2 |
Memorandum intern privind întrevederea comisarului european pentru mediu cu parlamentari români (13 septembrie 2012)
|
|
| |
19.3 |
Memorandum intern privind participarea la Reuniunile de toamnă ale Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (AP OSCE) - (Tirana, Albania, 5-7 octombrie 2012)
|
|
| |
19.4 |
Memorandum intern privind participarea la seminarul AP NATO privind situaţia din Orientul Mijlociu şi regiunea Mediteranei (Italia, Catania, 8-10 octombrie 2012)
|
|
| |
19.5 |
Memorandum intern privind decontarea cheltuielilor pentru deplasarea în Grecia a domnului deputat William Gabriel Brînză (20-24 iulie 2012)
|
|
| |
19.6 |
Memorandum intern privind decontarea cheltuielilor pentru deplasarea în Italia a domnului deputat William Gabriel Brînză (23-26 august 2012)
|
|
| |
19.7 |
Informare privind participarea domnului deputat Marius C. Dugulescu la Conferinţa: "Valorile fundamentale pentru economia Europei şi relaţiile dintre UE şi Israel" şi Congresul ECPF (European Christian Political Foundation) - (Bruxelles, 7-8 iunie 2012)
|
|
|
20.
|
Pentru informare:
|
|
| |
20.1 |
Raportul privind administrarea datoriei guvernamentale în conformitate cu Strategia de Administrare a Datoriei Publice guvernamentale 2011-2012 întocmit de Ministerul Finanţelor Publice
|
|
| |
20.2 |
Scrisoare din partea unui grup de protestatari
|
|
| |
20.3 |
Scrisoare din partea domnilor Simionov Walter şi Daraban Maricel, Luptători Revoluţionari cu Merite Deosebite
|
|
|
21.
|
Materiale suplimentare:
|
|
| |
21.1 |
Scrisoare din partea Administraţie.ro - Gala premiilor de excelenţă
|
|
| |
21.2 |
Scrisoare din partea Grupului parlamentar PNL privind numirea domnului deputat Bogdan Radu Ţîmpău în funcţia de secretar al Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor
|
|
| |
21.3 |
Scrisoare din partea domnului deputat Iulian Iancu
|
|
| |
21.4 |
Solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi
|
|