|
Domnul Valeriu Zgonea:
Am intervenit pe formă, acum o să intervin pe fond şi o să vă uitaţi în documentul pe care îl aveţi, îl citiţi acasă, vă uitaţi când vreţi. Dragi colegi, În primul rând, documentul pune parlamentarul, în faţa unei comisii, într-o situaţie absolut jenantă. Membrii comisiei s-au reunit să interpreteze încetarea de drept, articolul 32 alin. (3) din Statutul deputatului şi senatorului. Cu ruşine şi cu lipsă de respect faţă de oricare dintre colegii noştri, indiferent că are o zi sau 20 de ani în Parlament, că este deputat neafiliat sau este al unui grup parlamentar, introduc în tema respectivă neadevărul că eu am fost consultat, că punctul meu de vedere a fost analizat de către comisie. Aceasta este o minciună ruşinoasă pentru cei care sunt astăzi membri ai acestei comisii şi în special pentru un vechi parlamentar ca domnul preşedinte Bogdan Niculescu Duvăz - şi o spun ca să rămână pe stenogramă. Documentul pe care eu l-am pus şi care a fost citat acolo este un document depus de mine la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, la solicitarea Grupului parlamentar PSD, în noţiunea juridică de revocare, acea noţiune existând şi în Regulamentul Senatului şi în Regulamentul Camerei, conform Constituţiei României. Punctul meu de vedere cu privire la încetarea de drept sau al preşedintelui Senatului cu privire la această chestiune, sau al membrilor Biroului permanent, pentru că şi ei puteau să-şi exprime un punct de vedere, nu a existat. Dacă vă uitaţi în raport, acest lucru este specificat contraargument, adică "părţile au fost audiate". Confuzia unei comisii de o asemenea putere - se bagă confuzia între încetare de drept şi revocare, ca termeni juridici - este din punctul meu de vedere ruşinoasă. Dar mai ruşinos este că se scrie în raport, în preambul, că eu am fost consultat. Solicitarea Grupului parlamentar PSD, pe care am citit-o, face referire strict la o singură chestiune, cere Comisiei pentru statut să interpreteze articolul 32 alin. (3). Mi se pare, nu ştiu cum să vă spun, poate că fiecare dintre dumneavoastră, într-o zi, vă veţi simţi în aceeaşi situaţie şi să vi se aducă, să vă pomenească punctul dumneavoastră de vedere pe care nu l-aţi exprimat în materia, nu ştiu, modificării Legii construcţiilor, şi să vă explice punctul dumneavoastră de vedere de la Legea fondului funciar. Cam aşa este diferenţa între cele două noţiuni, care sunt: una în atributul Regulamentului Camerei Deputaţilor şi cealaltă în atributul de interpretare al Comisiei pentru Statut. Al doilea argument pe care vreau să vi-l spun, pe fond, comisia a omis cu bună ştiinţă art. 35 din Statutul deputaţilor şi senatorilor, care spune un lucru foarte clar: în materia drepturilor şi libertăţilor individuale, stabilite prin Constituţie, singurele care pot stabili încetarea de drept sunt regulamentele celor două Camere, un pic mai încolo, în acelaşi capitol, dar câteva rânduri mai încolo. Mie mi se pare foarte interesant că acest articol, care este copiat strict din Constituţia României, scapă din vedere unei comisii onorabile, atunci când ni se cere un astfel de punct de vedere, care, până la urmă, stabileşte încetarea de drept a mandatului unui preşedinte de Cameră sau unui membru al Biroului permanent din cele două Camere. Eu credeam că, este bine să fie stabilit un punct de vedere al preşedintelui Senatului şi al preşedintelui Camerei, care rămâneau în stenogramă, erau exprimate şi atunci, eu cred că, se îndeplineau nişte condiţii procedurale sau măcar se spunea acolo: "nu au fost consultaţi", comisia are această competenţă să nu invite pe nimeni şi să stabilească Domnia Sa interpretarea. Niciuna dintre aceste condiţii nu a fost făcută. Sunt foarte surprins! A doua chestiune pe fond, la ora 14.30, comisia îşi încetează activitatea, preşedintele comisiei face comunicarea cu privire la această concluzie pertinentă. La 14.30, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor îşi începe activitatea. Unul dintre membrii Biroului permanent, care este şi membru al Comisiei pentru regulament, se deplasează la Comisia pentru regulament a Camerei. Documentul ajunge la ora 14.40 la Camera Deputaţilor, la secretarii generali ai celor două Camere, care stabilesc pentru Biroul permanent - şi discutăm astăzi această chestiune -, dar el este luat. (Discuţii în sală.)
|