|
Stenograma şedinţei Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului din 8 iunie 2016 ora 16:30
|
|
|
Şedinţa a început la ora 16.40. Lucrările au fost conduse de domnul senator Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului, asistat de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor. Au participat: De la Camera Deputaţilor: domnul Florin Iordache, doamna Rodica Nassar, domnul Petru Gabriel Vlase - vicepreşedinţi; domnul Ion-Marcel Ciolacu, domnul Laurenţiu Chirvăsuţă, domnul Niculae Mircovici - secretari; domnul Marian Neacşu, domnul Mircea-Gheorghe Drăghici, domnul George Ionescu - chestori; domnul Florin-Costin Pâslaru - Grupul parlamentar al PSD, doamna Luminiţa-Pachel Adam - Grupul parlamentar al UNPR, domnul Máté András-Levente - Grupul parlamentar al UDMR, domnul Liviu-Bogdan Ciucă - Grupul parlamentar ALDE, domnul Varujan Pambuccian - Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale. De la Senat: domnul Ioan Chelaru, domnul Augustin-Constantin Mitu, domnul Teodor Atanasiu, domnul Vasile Nistor - vicepreşedinţi; domnul Ion Rotaru, domnul Ion-Simeon Purec, domnul Mario-Ovidiu Oprea - secretari; domnul Neculai Bereanu, domnul Niculae Bădălău, domnul Verestóy Attila - chestori; domnul Mihai-Viorel Fifor - Grupul parlamentar al PSD; domnul Constantin Popa - Grupul parlamentar al UNPR. Invitaţi: Din partea Guvernului: domnul Ciprian Bucur, ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul. De la Camera Deputaţilor: domnul Cristian Adrian Panciu - secretar general, domnul George Ionuţ Dumitrică - secretar general adjunct, doamna Silvia Călin Mihalcea - secretar general adjunct, domnul Georgică Tobă - Departamentul legislativ, domnul Gabriel Stecoza şi domnul Ştefan Lagunovschi - Departamentul secretariatului tehnic, doamna Adriana Diaconescu şi domnul Gheorghe Popescu - Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, doamna Gabriela Enea - Direcţia comunicare şi relaţii publice, doamna Ruxandra Rîmniceanu - director general la Cancelaria preşedintelui, doamna Alexandra Ioana Iordănescu - director general la Cabinetul secretarului general. De la Senat: domnul Ion Vărgău - secretar general, doamna Cristina Ionescu - secretar general adjunct, doamna Roxana Truinea - directorul general al Direcţiei generale legislative, doamna Camelia Tomescu - directorul Direcţiei proceduri, sinteză, studii şi evidenţă legislativă, doamna Claudia Pencea - directorul Direcţiei pentru organizarea lucrărilor plenului şi comisiilor, doamna Mariana Carabin - director la Cabinetul secretarului general, domnul Gabriel Sterea - directorul Direcţiei secretariat general, doamna Elena Diaconu - şeful Serviciului pentru lucrările Biroului permanent, doamna Ionela Mihăilă - consilier la Serviciul pentru lucrările Biroului permanent, doamna Hermina-Nicoleta Uţă - director la Cabinetul preşedintelui Senatului, domnul Cristian Ionescu - consilier la Cabinetul preşedintelui Senatului, domnul Andrei Alexandru - directorul Grupului de consilieri pentru relaţia cu mass-media. *
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Dragi colegi, bună ziua! Domnule preşedinte, aţi primit ordinea de zi? Ordinea de zi conţine punctele pe care eu le-am propus domnului preşedinte Zgonea şi, totodată, punctele pe care domnul preşedinte Zgonea le-a solicitat, în scrisoarea de săptămâna trecută, să fie incluse pe ordinea de zi la punctul 16. Pe de altă parte, cinci membri ai Biroului permanent al Senatului şi şapte membri ai Biroului permanent al Camerei solicită o completare a ordinii de zi, dacă nu mă înşel, cu trei puncte care se regăsesc în lista documentelor care fac obiectul şedinţelor comune. Şi, de asemenea, există o solicitare a domnului preşedinte de a scoate din proiectul ordinii de zi punctul referitor la punctul de vedere al comisiei permanente a Senatului, cu privire la dispoziţiile art. 32 alin. (3) din Legea nr. 96/2006, care se regăseşte.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Ceea ce eu nu am. (Discuţii în sală.)
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Aceea era o solicitare pentru convocarea Birourilor permanente, dar, în final, prin discuţiile pe care le-am avut cu dumneavoastră am convenit ora de astăzi şi suntem în şedinţă, aşa că solicitarea nu mai are obiect. Bun. Stimaţi colegi, Vă solicit să analizaţi ordinea de zi şi să vă exprimaţi punctele de vedere. Dacă aveţi de făcut modificări la ordinea de zi, vă rog să interveniţi. Domnul Marian Neacşu.
|
|
|
|
Domnul Marian Neacşu:
Vă mulţumesc, domnule preşedinte al Senatului. Am urmărit ceea ce aţi spus dumneavoastră în preambulul acestei şedinţe. Am să vă rog frumos, ca să fie foarte lămurit ceea ce solicit acum, pentru că modul în care dumneavoastră aţi prezentat problema, corect de altfel, n-a fost şi foarte lămuritor. În acea solicitare de convocare a şedinţei Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, la solicitarea unui număr regulamentar de senatori şi deputaţi, mai erau câteva puncte în ordinea de zi, care nu se regăseau nici în ordinea de zi a şedinţei pe care dumneavoastră aţi solicitat-o săptămâna trecută şi nici în ordinea de zi a acestei şedinţe pe care aţi convenit-o împreună cu preşedintele Camerei pentru astăzi. Şi, am să vă rog frumos, se referă la. - dumneavoastră, cred că aveţi materialul nostru în faţă -, la punctele 11, 12 şi 13 de pe ordinea de zi, respectiv: - Propunere legislativă pentru interpretarea art. 38 alin. (11) din Legea nr. 96/2006 (PL-x 247/2016); - Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor (PL-x 565/2013); - Propunere legislativă pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor (PL-x 525/2011). Am să vă rog ca ordinea de zi să fie suplimentată şi cu aceste trei poziţii.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Am reţinut, domnule deputat. Vă mulţumesc. Domnul preşedinte Zgonea.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Sunt de acord cu dumneavoastră. Nu am nicio problemă, numai că... completarea ordinii de zi trebuie să fie distribuită tuturor membrilor birourilor. Cele trei puncte eu nu le am în mapa mea.
|
|
|
|
Domnul Marian Neacşu:
Nu se aude.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Cele trei puncte pe care dumneavoastră le-aţi solicitat şi sunt absolut corecte... nu le avem în ordinea de zi.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Adu-mi punctul 16. cu punctele încercuite.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Numai o secundă. Deci, punctele pe care dumneavoastră le-aţi solicitat şi care sunt într-o solicitare făcută conform regulamentelor celor două Camere, un număr de 4 deputaţi şi 5 senatori, pot convoca un Birou permanent... Birourile permanente reunite. Dar, dacă dumneavoastră aveţi şi ordine de zi stabilită, după ce închidem această şedinţă, discutăm şedinţa convocată de dumneavoastră absolut regulamentar, şi atunci distribuim din nou colegilor şi mai stăm 5 minute. Dacă doriţi doar cele trei puncte, pe care le-aţi spus dumneavoastră, atunci va trebui să aşteptăm să le avem şi noi în ordinea de zi pentru că noi am stabilit o ordine de zi pe care o înaintăm dumneavoastră, dumneavoastră aţi solicitat pe bună dreptate să completaţi ordinea de zi, ca membru al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi ar trebui ca şi senatorii şi deputaţii să aibă cele trei puncte ale ordinii de zi. Atât, nimic altceva.
|
|
|
|
Domnul Marian Neacşu:
Atunci v-aş propune să aşteptăm...
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Nu! Domnule deputat, numai o clipă. Numai o clipă. Staţi că problema e rezolvată. Cele trei puncte, cele trei PL-x-uri de la punctele 11, 12, 13...
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Unul este la poziţia 16.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
... sunt deja în lista documentelor care fac obiectul şedinţelor comune.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Exact, dar.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Dar nu sunt pe ordinea de zi şi, dacă această solicitare este făcută, putem s-o analizăm şi să le trecem pe ordinea de zi. Da?
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Eu am propus la punctul 16, toate acele puncte care au rapoarte sau nu au rapoarte, cu termen depăşit sau nedepăşit, care se află pe ordinea de zi a plenului reunit sau se află în dezbaterea comisiilor comune sau comisiilor reunite şi trebuie să aibă raport către Biroul permanent ca să stabilim o şedinţă de plen reunit şi să stabilim automat şi ordinea de zi. Printre acestea se află şi interpretarea lui 38, dar nu ştiu dacă se află şi interpretarea lui 15. Nu. în acest moment, nu pot să-mi dau seama... adică cel de-al doilea PL-x pe care l-aţi citit dumneavoastră... al treilea nu ştiu care este.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Să te uiţi tu la ele să le identifici.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Dacă mai repetaţi o dată ne uităm imediat la ele.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Acestea trei...
|
|
|
|
Domnul Ioan Chelaru:
Da.
|
|
|
|
Domnul Marian Neacşu:
Eu cred că se află, domnule preşedinte, Zgonea, pentru că le-am citat şi ni le-am însuşit din solicitarea dumneavoastră adresată secretarului general al Camerei Deputaţilor pe data de 1 iunie. Cred că dacă le-aţi citit pe toate înseamnă că ar trebui să fie şi acestea.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Atunci înseamnă că sunt şi ele acolo, fără nicio problemă. Deci, PL-x 528 aţi zis dumneavoastră, nu?
|
|
|
|
Domnul Marian Neacşu:
PL-x 247/2015, PL-x 565/2013 şi PL-x 528/2011.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
565 este, da, la pagina 12.
|
|
|
|
Domnul Marian Neacşu:
528/2011.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Tot la pagina 12 din ultimul punct. Şi PL-x cât aţi zis?
|
|
|
|
Domnul Marian Neacşu:
528/2011.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Sunt toate trei.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Da, sunt toate trei. Trebuie să fie. Pe ultimul nu-l văd, 528. Dar trebuie să fie şi acesta. Primele două sunt. Deci, 228 şi 565 sunt... şi 528. Toate trei sunt. Le aveţi la poziţia... pagina 11 şi 12 - documente care fac obiectul şedinţelor comune pentru care nu au fost depuse rapoartele comisiilor sesizate în termen. Dar pentru unul dintre ele... Domnule deputat, cele care... unul dintre ele, acela cu interpretarea art. 38 are raportul făcut pe 17 mai. La celelalte două nu s-a depus raportul.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Deci, de la punctul 33...
|
|
|
|
Domnul Marian Neacşu:
Eu 240 cu 7 nu l-am văzut.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
PL-x 204, e 33 o dată.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Da, are depus raportul. Acela e pe 38.
|
|
|
|
Domnul Marian Neacşu:
204 da, pe treizeci şi...
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Pe 38 e acela. Acela e depus. Pe 17 mai a fost făcut. Deci, acela cu privire la 38 are raportul depus... de mai mult de 10 zile, de pe 17 mai, deci poate fi introdus. Cele pe care le-aţi spus, celelalte trei, sunt fără raport depus. Se pot introduce şi ele cu condiţia să aibă şi raportul. Trebuia depus până la 1.04.2014, adică. şi 16 septembrie, unul dintre ele. Domnule preşedinte, Toate trei, toate patru pot fi. De fapt sunt patru nu? Domnule Neacşu, patru sunt?
|
|
|
|
Domnul Marian Neacşu:
Domnule preşedinte, În adresă sunt numai trei, cel puţin atât văd eu aici. Încă o dată şi reiau: 247/2016, 565/2013, 528/2011.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Perfect. Unul are raport depus celelalte două nu au rapoarte depuse. Toate trei pot fi introduse pe ordinea de zi a Biroului permanent, cu acordul colegilor care aprobă şedinţa de Birou permanent. Sunt de acord şi eu.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Bun. Atunci, în primul rând, vă solicit. dacă sunteţi de acord cu introducerea celor trei proiecte pe ordinea de zi. Cine este pentru? Toată lumea. Sunt abţineri? Nu. Voturi împotrivă? Nu sunt. Bun. Din sală: Două voturi împotrivă.
|
|
|
|
Domnul Ioan Chelaru:
Trei.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Trei voturi împotrivă. Bine, în regulă.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Şi acum la ordinea de zi, dacă-mi daţi voie... înainte de a supune dumneavoastră la vot...
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Da, vă rog.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Domnilor colegi, Solicitarea mea este una foarte simplă şi nu are nicio legătură cu faptul că peste trei zile, acum trei luni sau acum patru luni, unul dintre preşedinţii celor două Camere va fi revocat conform art. 32 alin. (3), ci în documentul pe care dumneavoastră l-aţi primit o să vedeţi ce principii încălcăm, ce proceduri regulamentare... Regulamentul şedinţelor comune dar şi Regulamentul Senatului şi Regulamentul Camerei, care sunt obligatorii pentru toţi parlamentarii, inclusiv documentul pe fond conţine - eu le-aş spune, nu ştiu - lucruri neadevărate, cu privire la analiza respectivă. Şi, ca să vă reîmprospătez şi dumneavoastră memoria - cu scuzele de rigoare, pentru că aţi fost toţi în campanie -, pe 6 mai această comisie s-a întrunit, preşedintele comisiei a anunţat că a fost cvorum şi a făcut raportul pentru art.30 alin. (3) la solicitarea Grupului parlamentar al PSD de la Camera Deputaţilor, depus într-o şedinţă a Birourilor permanente reunite şi o cerere ad-hoc, după care doi dintre membrii comisiei au spus că nu au fost la comisie. O săptămână şi jumătate mai târziu, pe 17 mai, această şedinţă este convocată din nou, având. neoficial, neapărând nicăieri pe nicio stenogramă, având teoretic o singură informare: comunicarea domnului preşedinte Bogdan Niculescu Duvăz, preşedintele comisiei, cu privire la solicitarea Grupului parlamentar al PSD. Dar în aceeaşi şedinţă se face şi raportul cu privire la solicitarea... la iniţiativa parlamentară făcută de câţiva dintre dumneavoastră pentru interpretarea art. 38. Vă reamintesc că art. 38 se referă la dezincriminarea conflictelor de interese, anterior modificării Regulamentului şedinţelor comune şi a Statului deputatului şi senatorului, adică 2013. Acum, eu nu vreau să intru în alte amănunte, dar am să vă spun care este precedentul periculos. Senatul întotdeauna are un singur vot, este minoritar în orice şedinţă de comisie reunită comună, comisie comună sau în plen. Obligaţia noastră este să respectăm Regulamentul. Şi eu şi domnul preşedinte Tăriceanu avem această obligaţie constituţională, scrisă în regulamentele celor două Camere... că trebuie să verificăm la respectarea Regulamentului şi a Constituţiei. Constituţia spune foarte clar cum îşi desfăşoară activitatea un parlamentar. Într-o sesiune parlamentară sunt două tipuri de activităţi: în Parlamentul României şi în circumscripţia electorală. Ele sunt plătite diferit, avem atribuţii diferite şi sub nicio formă când suntem în circumscripţiile electorale nu putem să lucrăm în Parlament. Aceste texte sunt prevăzute în foarte multe decizii ale Curţii Constituţionale, nu vreau să intru în amănunte. Domnul preşedinte Tăriceanu stabileşte cu dumneavoastră de comun acord - şi în document este prezentat, stenograma pusă pe site -, ca în perioada 16 - 23 mai şi apoi continuaţi până la sfârşitul lunii mai, Senatul României, care este minoritar în orice comisie comună, să fie în teritoriu, adică să primească resurse financiare şi să aibă activitate obligatorie conform Statului deputatului şi senatorului în circumscripţiile electorale. În această perioadă, aşa cum nicio comisie parlamentară la Senat nu poate să lucreze sâmbăta şi duminica, că dumneavoastră sunteţi în circumscripţiile electorale, nici la Camera Deputaţilor, nicio comisie nu poate lucra fără aprobarea Biroului permanent, şi dumneavoastră şi noi supunem proiectul ordinii de zi şi programul de lucru, plen şi comisii, votului plenului. Deci, cele două plenuri sunt suverane. Pe cale de consecinţă, cei care sunteţi jurişti ştiţi, la fel este şi în cazul Birourilor permanente reunite. Comisiile permanente reunite sau comisiile comune lucrează doar cu aprobarea noastră când ambele Camere sunt la Parlament şi noi şi dumneavoastră aţi aprobat că suntem în activitate în comisii. Pe data de 17 mai, doar Camera Deputaţilor era în activitate la Parlament, dumneavoastră eraţi în activitate în circumscripţiile electorale. Nu este nicio problemă aici, dar se creează un precedent unic în ultimii 26 de ani. Şi pentru că dumneavoastră, senatorii, sunteţi în minoritate, vă veţi trezi într-o zi că, deputaţii - în celelalte comisii, nu vreau să le specific că le ştiţi foarte bine, sunt colegi aici care sunt în acele comisii -, se vor întâlni, atunci când mai sunteţi în circumscripţii, adică într-o sâmbătă şi o duminică, în timpul unei sesiuni parlamentare şi vor vota un raport sau un punct de vedere, pe care îl vor trimite plenului reunit. Conform Regulamentului, plenul este suveran, şi conform deciziilor Curţii Constituţionale, niciodată, în actele interne ale Parlamentului, Curtea nu se pronunţă, cu o singură excepţie: dacă acele acte produc efecte juridice periculoase pentru societatea românească. Aici, în cazul de faţă, este vorba de o interpretare pe 32 alineatul (3), a mai fost făcută o dată, nu este o problemă. La 38 problema este mult mai gravă că dezincriminează conflictul de interese şi acesta poate fi un atac.
|
|
|
|
Domnul Marian Neacşu:
Îl incriminează, nu-l dezincriminează.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Zgonea:
Incriminează conflictul de interese, scuzaţi-mă, cum ziceţi dumneavoastră - stabileşte o interpretare a articolului 38 benefică pentru parlamentarii care se află sub această chestiune. Dar se creează un precedent în care o majoritate pe care o vom avea şi din 2017, recte Camera Deputaţilor, care se află în activitate în Parlament, poate să convoace, pentru că are preşedintele comisiei, o şedinţă de comisie comună, în momentul în care Senatul României se află în circumscripţii electorale. Eu nu cer decât un singur lucru: suntem astăzi aici, se poate întâlni după-amiază, în 4 minute, aceeaşi comisie să facă cele două rapoarte regulamentare; mâine dimineaţă sau peste o oră, ne întâlnim într-o şedinţă normală, în care cele două Camere au fost în Parlament, luăm cele două documente făcute pe 17 mai, şi ele se duc, una către plenul Camerei, către Biroul permanent al Camerei, cealaltă către plenul reunit, dar se respectă o procedură parlamentară. Se creează un precedent extrem de periculos şi vă rog frumos, în afară de faptul că este strict legată de poziţia preşedintelui Camerei Deputaţilor, aş vrea să vă gândiţi la efectele juridice pe care le generează această chestiune. Pentru că se va crea un precedent şi toată lumea va spune: "acest precedent, odată creat, se poate face". Nu am ce să comentez în rest, nu critic pe nimeni, nu am nicio problemă să-i reproşez domnului Duvăz că el aşa a interpretat Regulamentul sau vreunui membru al Biroului permanent de la Cameră sau de la Senat. Dar, cum sunt membru al acestui Birou permanent reunit, am dreptul să-mi exprim un punct de vedere, şi pe Regulamentul şedinţelor comune. activităţilor comune şi pe regulamentul celor două Camere acest lucru nu este permis. Este un punct de vedere pe care l-am exprimat. Aici mă opresc. Nu cer nimic altceva. Ca şi dumneavoastră, de foarte multe ori v-aţi exprimat un punct de vedere. Atrag atenţia că se încalcă principiul stabilit prin Constituţie al bicameralismului. Mulţumesc foarte mult.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Da. Domnul vicepreşedinte Florin Iordache.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache:
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Apreciez şi eu grija pe care domnul deputat Zgonea o are pentru Senat, dar vreau să vă spun altceva. Deci, Birourile permanente reunite au solicitat Comisiei pentru statut ca, în termen de o săptămână, să prezinte un punct de vedere. În termen de o săptămână ne-am întâlnit şi acolo au fost două păreri care s-au tranşat prin vot: dacă dăm punct de vedere sau dacă nu dăm punct de vedere. S-a tranşat prin vot şi s-a stabilit că vom da un punct de vedere pentru că o parte dintre colegi au spus că nu este nevoie să dăm un punct de vedere pentru că Statutul, aşa cum este, este suficient de bine şi clar. Deci, în această primă şedinţă, s-a tranşat prin vot faptul că vom da un punct de vedere. S-a stabilit de comun acord cu toţi membrii comisiei să ne întâlnim peste o săptămână. Peste o săptămână, în data de 17, domnul senator Grapă, singurul senator, a participat la lucrări. Deci, faptul că Senatul nu a fost informat. domnul senator Grapă a participat la lucrări, a avut un punct de vedere şi, în urma dezbaterilor din comisie, noi v-am înaintat dumneavoastră un punct de vedere şi la primul punct şi la cel de al doilea punct. Deci, faptul că Senatul, într-un fel sau altul, a fost văduvit este total greşit, reprezentantul Senatului a participat, domnul senator, potrivit stenogramei, a avut un punct de vedere, a susţinut, prin vot s-a tranşat şi punctul de vedere şi la primul punct, la 32 cu 3 şi la celălalt sunt puse la dispoziţia dumneavoastră. Repet, pentru că prin şedinţa de Birou permanent reunit am stabilit ca termen o săptămână. În prima săptămână nu am tranşat-o, am stabilit că vom stabili. În cea de a doua săptămână v-am înaintat cele două puncte de vedere. Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Vă mulţumesc. Dacă nu mai sunt alte intervenţii, atunci am să îmi permit să fac două observaţii. La punctul 3. Am ascultat şi acum nişte comentarii care nu văd unde se încadrează, am văzut şi în spaţiul public aceleaşi afirmaţii legate de incriminarea sau dezincriminarea conflictului de interese. Aici este o simplă referire la articolul 32 alineatul (3) din Legea 96/2006. Aşa cum a menţionat şi domnul vicepreşedinte Florin Iordache, comisia s-a întrunit conform dispoziţiilor din Regulamentul de funcţionare comun, a prezentat un punct de vedere care, după părerea mea, este valid. Trebuie, ca atare, să ţinem cont de punctul de vedere al domnului preşedinte Zgonea, care are obiecţii în legătură cu acest punct şi, prin urmare, mă simt obligat să supun aprobării dumneavoastră ordinea de zi. Nu am reţinut dacă Domnia Sa a solicitat în mod explicit scoaterea de pe ordinea de zi a punctului 3.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Zgonea:
Domnule preşedinte, îmi permiteţi? Numai 30 de secunde.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Vă rog.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Zgonea:
Eu vă spun încă o dată dumneavoastră, m-am uitat cu multă atenţie în Regulamentul Senatului şi cred că ştiţi şi dumneavoastră că regulamentele le cunosc foarte bine.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Da.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Zgonea:
Nu am nicio contestaţie asupra fondului problemei.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Nu, am înţeles, asupra chestiunii de procedură.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Zgonea:
Eu cred că ceea ce v-a spus domnul preşedinte Iordache arată gravitatea situaţiei şi argumentează în favoarea punctului meu de vedere. Senatorii care sunt în circumscripţii, din varii motive, vin într-o comisie fără acordul de lucru în Parlament, în comisie sau în plen al preşedintelui Senatului, cu acordul Biroului permanent al Senatului - aşa cum scrie în Constituţie şi în Regulamentul Senatului şi este obligatoriu pentru şedinţele comune - şi pe baza acestei chestiuni se iau decizii care afectează nu numai Camera Deputaţilor, ci şi Senatul României. Eu nu vreau altceva decât să rămână în stenogramă acest lucru. Nu am niciun alt punct de vedere, nu reproşez nimănui. Îi mulţumesc domnului Iordache pentru acest argument care arată că am avut dreptate sută la sută. Se va crea un precedent pe care viitoarele generaţii de politicieni, venind în Parlament, îl vor lua şi vor spune: "S-a făcut atunci, înseamnă că se poate şi acum.". Cei care la această masă sunteţi jurişti sau aţi fost în funcţii publice ştiţi că această chestiune poate fi evitată în 24 de ore şi nu mai există nicio problemă administrativă. Altfel. (Discuţii în sală.) Eu vorbeam de articolul 38 solicitat de domnul Neacşu, cu raport făcut în aceeaşi zi, trimis 48 de ore mai târziu către cele două Birouri permanente, dar care a ajuns în dezbaterea Comisiei pentru regulament a Camerei în aceeaşi zi, deşi înregistrarea la Cameră este făcută pe 19 mai. Nu poate fi contestată nicăieri o astfel de chestiune, dar lasă o umbră de îndoială asupra legalităţii unei majorităţi care decide. Politicul întotdeauna are o majoritate, dar întotdeauna - şi pe dumneavoastră, domnule preşedinte Tăriceanu v-am auzit de foarte multe ori spunând - trebuie să îmbrace haina legalităţii orice decizie pe care noi o luăm. În rest, aşa cum aţi spus şi dumneavoastră, prin vot dumneavoastră veţi decide. Eu mi-am exprimat punctul de vedere şi în rest mă abţin.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Da. Bun. Solicitarea expresă, explicită a domnului preşedinte este de a scoate de pe ordinea de zi punctul 3, pentru raţiunile pe care le-a prezentat Domnia Sa. (Discuţii în sală.)
|
|
|
|
Domnul Valeriu Zgonea:
Şi cu 38, că sunt amândouă în aceeaşi zi, pe 17.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Care cu 38?
|
|
|
|
Domnul Valeriu Zgonea:
Celălalt PL-x care a fost citit de domnul. de dumneavoastră şi se află pe poziţia 32 în lista documentelor care au fost trimise către cele două Birouri permanente. Amândouă au fost votate - acela are un raport de interpretare, este o iniţiativă legislativă -, pe 17 mai, în Comisia comună pentru Statutul deputatului şi senatorului, în momentul în care în una dintre Camere se lucra în circumscripţii.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Am înţeles. Am văzut. Deci este vorba. o dată avem punctul 3 de pe ordinea de zi. Şi în al doilea rând este propunerea legislativă privind interpretarea art. 38 alin. (11) din Legea 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, PL-x nr.247/2016, Domnia Sa solicită scoaterea de pe ordinea de zi a acestor puncte. Vă rog să vă pronunţaţi prin vot. Cine este pentru?
|
|
|
|
Domnul Ioan Chelaru:
Separat.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Pentru fiecare. Întâi pentru punctul 3. Pentru punctul 3 cine este de acord să fie scos de pe ordinea de zi? Vă rog să votaţi, prin ridicarea mâinii. Voturi pentru. 3 voturi. Cine este împotrivă? Le numărăm. Vreţi să le numărăm?
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache:
Majoritatea.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Abţineri? Vă rog, dacă sunt abţineri. Nu sunt. Vă mulţumesc. Deci, punctul 3 a rămas pe ordinea de zi. Acum, punctul referitor la interpretarea art. 38. De asemenea, domnul preşedinte Zgonea a propus scoaterea de pe ordinea de zi. Cine este pentru? 3 voturi. Cine este împotrivă? Da. Vă mulţumesc. Abţineri? Nu. A rămas în ordinea de zi. Aşadar, supun acum votului dumneavoastră ordinea de zi în integralitatea ei. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Domnul Verestóy, vă rog, voturi împotrivă? Voturi împotrivă nu sunt. Abţineri? 3 abţineri. Vă mulţumesc.
|
|
|
PUNCTUL 1 Scrisoarea domnului Ciprian Bucur, ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul, referitoare la adoptarea cu celeritate de către Parlament a proiectului de lege pentru ratificarea Deciziei Consiliului Uniunii Europene 2014/335/UE, Euratom privind sistemul de resurse proprii al Uniunii Europene, adoptată la Bruxelles, la 26 mai 2014 (L535/2015, PLx636/2015)
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
La primul punct avem scrisoarea domnului ministru Ciprian Bucur, ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, referitoare la adoptarea cu celeritate de către Parlament a proiectului de lege pentru ratificarea Deciziei Consiliului Uniunii Europene 2014/335/UE, Euratom privind sistemul de resurse proprii. Birourile permanente ar trebui să reînscrie proiectul de lege într-o viitoare şedinţă comună a Senatului şi Camerei, dacă sunteţi de acord, la proxima şedinţă, da?
|
|
|
|
Domnul Valeriu Zgonea:
Dacă îmi permiteţi!
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Vă rog.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Zgonea:
Domnule preşedinte, dacă îmi permiteţi, se află pe ordinea de zi la votul final în plenul reunit.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Perfect.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Zgonea:
Eu propun să rămână acolo.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Să rămână acolo. Dar eu aş propune, având în vedere solicitarea de celeritate, pe ordinea de zi, să-l înscriem cu prioritate la primele puncte, da?
|
|
|
|
Domnul Valeriu Zgonea:
Da.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Vă mulţumesc, dacă sunteţi de acord.
|
|
|
PUNCTUL 2 Scrisoarea Ministerului Finanţelor Publice prin care înaintează Anexa nr.9, modificată ca urmare a Deciziei Curţii de Conturi nr.14/2015, a proiectului de lege pentru aprobarea contului general anual de execuţie a bugetului de stat, a contului anual de execuţie a bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi a contului general anual al datoriei publice aferente anului 2014 (L350/2015, PLx562/2015), în vederea înlocuirii documentului aflat în procedură legislativă
|
|
|
|
Scrisoarea comisiilor pentru buget din Senat şi Camera Deputaţilor, prin care solicită retragerea din proiectul odinii de zi a şedinţei comune a Senatului şi Camerei Deputaţilor a raportului comun, în vederea punerii de acord cu decizia Curţii de Conturi
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Punctul 2 - Scrisoarea Ministerului Finanţelor Publice prin care înaintează Anexa nr.9, modificată ca urmare a Deciziei Curţii de Conturi nr.14/2015, a proiectului de lege pentru aprobarea contului general anual de execuţie a bugetului de stat, a contului anual de execuţie a bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi a contului general anual al datoriei publice aferente anului 2014, în vederea înlocuirii documentului aflat în procedură legislativă. Deci, este vorba de o înlocuire a documentului aflat în procedură legislativă. De asemenea, avem aici scrisoarea comisiilor pentru prin care solicită retragerea din proiectul ordinii de zi a şedinţei comune a raportului comun, în vederea punerii de acord cu Decizia Curţii de Conturi. Dacă sunteţi de acord să retragem raportul comun din proiectul ordinii de zi pentru punerea de acord cu decizia Curţii, da? Din sală: Da.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Bine. Dar trebuie să dăm şi un termen până la care să fie întocmit raportul comun suplimentar.
|
|
|
|
Domnul Marian Neacşu:
Două săptămâni.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Două săptămâni, da? Deci ar însemna. 23 iunie. Da? Bun. Vă mulţumesc. S-a aprobat.
|
|
|
PUNCTUL 3 Punctul de vedere al Comisiei permanente a Senatului şi Camerei Deputaţilor privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Senatului şi Camerei Deputaţilor referitor la solicitarea Grupului parlamentar PSD din Camera Deputaţilor cu privire la dispoziţiile art.32 alin. (3) din Legea nr.96/2006
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Punctul de vedere al Comisiei permanente a Senatului şi Camerei privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Senatului şi Camerei Deputaţilor referitor la solicitarea Grupului parlamentar PSD din Camera Deputaţilor cu privire la dispoziţiile art. 32 alin. (3) din Legea nr.96/2006. Punctul de vedere îl aveţi în mapă şi este în raport menţionat că, la situaţia prezentată de Grupul PSD din Camera Deputaţilor, este vorba de preşedintele Camerei, acesta se află în situaţia încetării de drept a calităţii de titular al funcţiei de preşedinte, funcţie pentru care a fost propus şi susţinut de PSD.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Zgonea:
Pot să intervin şi eu pe fond aici?
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Imediat. Acesta este punctul de vedere exprimat de comisie. Domnul preşedinte Zgonea doreşte să intervină. Vă rog.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Zgonea:
Am intervenit pe formă, acum o să intervin pe fond şi o să vă uitaţi în documentul pe care îl aveţi, îl citiţi acasă, vă uitaţi când vreţi. Dragi colegi, În primul rând, documentul pune parlamentarul, în faţa unei comisii, într-o situaţie absolut jenantă. Membrii comisiei s-au reunit să interpreteze încetarea de drept, articolul 32 alin. (3) din Statutul deputatului şi senatorului. Cu ruşine şi cu lipsă de respect faţă de oricare dintre colegii noştri, indiferent că are o zi sau 20 de ani în Parlament, că este deputat neafiliat sau este al unui grup parlamentar, introduc în tema respectivă neadevărul că eu am fost consultat, că punctul meu de vedere a fost analizat de către comisie. Aceasta este o minciună ruşinoasă pentru cei care sunt astăzi membri ai acestei comisii şi în special pentru un vechi parlamentar ca domnul preşedinte Bogdan Niculescu Duvăz - şi o spun ca să rămână pe stenogramă. Documentul pe care eu l-am pus şi care a fost citat acolo este un document depus de mine la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, la solicitarea Grupului parlamentar PSD, în noţiunea juridică de revocare, acea noţiune existând şi în Regulamentul Senatului şi în Regulamentul Camerei, conform Constituţiei României. Punctul meu de vedere cu privire la încetarea de drept sau al preşedintelui Senatului cu privire la această chestiune, sau al membrilor Biroului permanent, pentru că şi ei puteau să-şi exprime un punct de vedere, nu a existat. Dacă vă uitaţi în raport, acest lucru este specificat contraargument, adică "părţile au fost audiate". Confuzia unei comisii de o asemenea putere - se bagă confuzia între încetare de drept şi revocare, ca termeni juridici - este din punctul meu de vedere ruşinoasă. Dar mai ruşinos este că se scrie în raport, în preambul, că eu am fost consultat. Solicitarea Grupului parlamentar PSD, pe care am citit-o, face referire strict la o singură chestiune, cere Comisiei pentru statut să interpreteze articolul 32 alin. (3). Mi se pare, nu ştiu cum să vă spun, poate că fiecare dintre dumneavoastră, într-o zi, vă veţi simţi în aceeaşi situaţie şi să vi se aducă, să vă pomenească punctul dumneavoastră de vedere pe care nu l-aţi exprimat în materia, nu ştiu, modificării Legii construcţiilor, şi să vă explice punctul dumneavoastră de vedere de la Legea fondului funciar. Cam aşa este diferenţa între cele două noţiuni, care sunt: una în atributul Regulamentului Camerei Deputaţilor şi cealaltă în atributul de interpretare al Comisiei pentru Statut. Al doilea argument pe care vreau să vi-l spun, pe fond, comisia a omis cu bună ştiinţă art. 35 din Statutul deputaţilor şi senatorilor, care spune un lucru foarte clar: în materia drepturilor şi libertăţilor individuale, stabilite prin Constituţie, singurele care pot stabili încetarea de drept sunt regulamentele celor două Camere, un pic mai încolo, în acelaşi capitol, dar câteva rânduri mai încolo. Mie mi se pare foarte interesant că acest articol, care este copiat strict din Constituţia României, scapă din vedere unei comisii onorabile, atunci când ni se cere un astfel de punct de vedere, care, până la urmă, stabileşte încetarea de drept a mandatului unui preşedinte de Cameră sau unui membru al Biroului permanent din cele două Camere. Eu credeam că, este bine să fie stabilit un punct de vedere al preşedintelui Senatului şi al preşedintelui Camerei, care rămâneau în stenogramă, erau exprimate şi atunci, eu cred că, se îndeplineau nişte condiţii procedurale sau măcar se spunea acolo: "nu au fost consultaţi", comisia are această competenţă să nu invite pe nimeni şi să stabilească Domnia Sa interpretarea. Niciuna dintre aceste condiţii nu a fost făcută. Sunt foarte surprins! A doua chestiune pe fond, la ora 14.30, comisia îşi încetează activitatea, preşedintele comisiei face comunicarea cu privire la această concluzie pertinentă. La 14.30, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor îşi începe activitatea. Unul dintre membrii Biroului permanent, care este şi membru al Comisiei pentru regulament, se deplasează la Comisia pentru regulament a Camerei. Documentul ajunge la ora 14.40 la Camera Deputaţilor, la secretarii generali ai celor două Camere, care stabilesc pentru Biroul permanent - şi discutăm astăzi această chestiune -, dar el este luat. (Discuţii în sală.)
|
|
|
|
Domnul Marian Neacşu:
Asta este problemă de fond?
|
|
|
|
Domnul Valeriu Zgonea:
Daţi-mi voie! Este problemă de fond. (Discuţii în sală.) Este luat în evidenţă şi analizat ca punct de vedere important în modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor. Această chestiune creează din nou un precedent şi încalcă principiul bicameralismului, pentru că documentele trebuie să meargă în felul următor: de la comisiile comune către Birourile permanente reunite, care trimit unui Birou permanent, care trimite unei comisii. Corespondenţa între comisii, între cele două Camere, cu efecte juridice, nu este permisă conform regulamentelor celor două Camere. Eu am vrut să vă spun ca să ştiţi, în rest nu am nicio problemă, nu vreau să se supere nimeni, dar se creează al treilea precedent extrem de periculos şi cine ştie, în viitor, cum un punct de vedere de la Camera Deputaţilor va ajunge la o comisie de la Senat şi va fi interpretată atunci când dumneavoastră sunteţi în circumscripţiile electorale. Domnule preşedinte, mulţumesc foarte mult şi pentru răbdare şi pentru că m-aţi ascultat.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Da. Vă mulţumesc. Domnule preşedinte, m-am uitat cu atenţie în adresa semnată de preşedintele Comisiei pentru Statut, unde spune următorul lucru, şi anume că: "Comisia permanentă a Camerei şi Senatului privind Statutul, analizând aspectele prezentate în solicitarea Grupului PSD din Cameră, ca şi argumentele invocate de domnul deputat Zgonea, preşedintele Camerei, în cererea înregistrată cu numărul 1/2157/VZ din data de 04.05.". Deci este vorba de. au analizat, înţeleg clar, şi argumentele invocate de dumneavoastră. Acum.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Zgonea:
Domnule preşedinte, cu scuzele de rigoare, asta voiam să vă spun.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Nu, lăsaţi-mă să vorbesc!
|
|
|
|
Domnul Valeriu Zgonea:
Numai o secundă, vă rog frumos! Acolo, asta vă spun.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Lăsaţi-mă pe mine să termin că nu v-am dat cuvântul, vorbeam eu.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Zgonea:
Iertaţi-mă, vă rog frumos!
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Îmi pare rău. Ce voiam să subliniez este că punctul de vedere al comisiei, în final, cuprinde o referire foarte clară, şi anume comisia consideră următoarele: "Decizia retragerii sprijinului politic, respectiv a excluderii din partid se aduce la cunoştinţa Biroului permanent, în scris, de către liderul grupului parlamentar care a propus şi susţinut în funcţie deputatul sau senatorul. Biroul permanent verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 32 alin. (3) din Legea 96 şi introduce în proiectul ordinii de zi a următoarei şedinţe, în cazul de faţă al Camerei, informarea cu privire la încetarea de drept a calităţii de titular. Şi urmează adoptarea unui proiect de hotărâre privind vacantarea funcţiei". Eu vreau să mă înţelegeţi, fără îndoială, că fiind vorba de raportul comisiei comune, trebuie să discutăm acest lucru. Nu vreau să înţelegeţi că am vreun rol în această chestiune şi că mă interesează direct. Este, de aici, încolo, rolul Camerei Deputaţilor să ia în considerare punctul de vedere al comisiei şi să procedeze pe cale de consecinţă. Acesta este punctul de vedere pe care îl supun Birourilor permanente reunite, de care vă rog să luaţi notă şi să decidem ca atare.
|
|
|
|
Domnul Marian Neacşu:
Dacă îmi permiteţi să trag concluzia, domnule preşedinte al Senatului.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Da, domnule deputat.
|
|
|
|
Domnul Marian Neacşu:
Înţeleg din ceea ce aţi spus dumneavoastră că urmează ca Birourile permanente reunite să transmită Biroului permanent al Camerei acest punct de vedere.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Acest punct de vedere, da.
|
|
|
|
Domnul Marian Neacşu:
Da.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Dacă-mi permiteţi?
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Vă rog, domnule preşedinte Zgonea.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Zgonea:
Domnule preşedinte, Exact ce aţi citit dumneavoastră este partea falsă. Documentul pe care l-aţi citit ca număr de înregistrare este strict legat de revocare, nu de încetare de drept. Asta este singura chestiune pe care v-am spus-o printre celelalte care sunt strict legate de procedurile regulamentare ale celor două Camere şi implicit a Birourilor permanente reunite. În rest, nu comentez fondul problemei că nu este competenţa mea să comentez.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Bine. Vă supun, atunci, aprobării dumneavoastră.
|
|
|
|
Domnul Ioan Chelaru:
Domnul Bogdan Ciucă doreşte.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Unde este domnul.? Domnul Bogdan Ciucă, scuzaţi-mă. (Discuţii în sală.) Nu, nu dorea. Vă propun ca punctul de vedere al comisiilor să fie transmis către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor. Da? Sunteţi de acord? Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? O abţinere, domnul preşedinte Zgonea.
|
|
|
PUNCTUL 4 Scrisoare din partea domnului Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, referitoare la constituirea unei comisii speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru dezvoltare naţională integrată
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Suntem la punctul 4 al ordinii de zi, scrisoare din partea domnului Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, referitoare la constituirea unei comisii speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru dezvoltarea naţională integrată. Propunerea este de a transmite acest document. (Discuţii în sală.)
|
|
|
|
Domnul Valeriu Zgonea:
Au redactat greşit.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Comisie specială comună, aşa spune aici?
|
|
|
|
Domnul Valeriu Zgonea:
Da, a greşit cine a făcut-o.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Nu este specială.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Zgonea:
Este comisie comună.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
O comisie comună. Bun. Se transmite propunerea liderilor grupurilor din Senat şi Cameră pentru formulare de observaţii. În termen de o săptămână? Din sală: Două.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Două săptămâni? 22 iunie? Da. Vă mulţumesc.
|
|
|
PUNCTUL 5 Informarea domnului Dacian Cioloş, prim-ministrul României, cu privire la rapoartele de participare a delegaţiilor României la reuniunile Consiliului Uniunii Europene care s-au desfăşurat în perioada 15 - 30 aprilie 2016
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Punctul 5, informarea domnului Dacian Cioloş, prim-ministrul României, cu privire la rapoartele. - în sfârşit, văd că scrie corect, prim-ministrul României -, cu privire la rapoartele de participare a delegaţiilor României la reuniunile Consiliului Uniunii Europene, care s-au desfăşurat în perioada 15 - 30 aprilie 2016. Vă rog să transmiteţi informarea, dacă sunteţi de acord, comisiilor pentru afacerile europene din Senat şi Cameră. Sunteţi de acord? Vă mulţumesc.
|
|
|
PUNCTUL 6 Scrisoarea Comisiei românilor de pretutindeni din Senat şi a Comisiei comunităţilor de români din afara graniţelor ţării din Camera Deputaţilor, referitoare la modificarea metodologiei privind organizarea alegerii delegaţilor la Congresul românilor de pretutindeni
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Punctul 6, scrisoarea Comisiei românilor de pretutindeni din Senat şi a Comisiei comunităţilor de români din afara graniţelor ţării din Camera Deputaţilor, referitoare la modificarea metodologiei privind organizarea alegerii delegaţilor la Congresul românilor de pretutindeni, care va avea loc în 24 - 25 iunie 2016. Mai avem timp să le operaţionalizăm? Vreau să ştiu de la secretarii generali punctul de vedere. Mai avem timp să operaţionalizăm modificările metodologiei sau nu? Din sală: Nu.
|
|
|
|
Domnul Cristian Adrian Panciu: Da, da. Din sală: Avem timp.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Şi atunci ce facem? (Discuţii în sală.) Stimaţi colegi, Am o rugăminte, vreau să fiţi puţin atenţi să terminăm şedinţa, să parcurgem punctele de pe ordinea de zi. V-am cerut un punct de vedere la punctul 6. Sunt o serie de modificări solicitate la comisiile de specialitate asupra metodologiei privind organizarea alegerilor la delegaţii Congresului românilor de pretutindeni, care va avea loc peste două săptămâni. Am întrebat dacă mai este timp pentru operaţionalizarea lor. Şi mi s-a răspuns că nu. Cum procedăm? Care este părerea dumneavoastră? Cum doriţi să procedăm în acest caz. Nu mai ţinem cont de aceste modificări propuse?
|
|
|
|
Domnul Marian Neacşu:
Domnule preşedinte, am avut un regulament. sau ar fi trebuit să avem un regulament aprobat şi să se desfăşoare toate lucrurile pe baza regulamentului aprobat. (Discuţii în sală.) Acum, venim să schimbăm, cu două săptămâni înainte. ce? Şi întrebarea. până la urmă, întreb: va avea loc congresul acela? Că m-am uitat, sunt mai jos nişte materiale prin care se solicită să fie amânat, să fie închis, să nu mai aibă loc. Este prima întrebare pe care o pun: are sau nu are loc congresul acela la data respectivă? (Discuţii în sală.)
|
|
|
PUNCTUL 7 Scrisoarea comunităţii româneşti din Sacramento, Statele Unite ale Americii, prin care solicită amânarea Congresului românilor de pretutindeni
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Staţi puţin, este o solicitare de amânare a Congresului. (Discuţii în sală.) Cine decide amânarea şi organizarea, în primul rând? (Discuţii în sală.) Dragi colegi, scrisoarea comisiei este din data de 11 mai 2016. Astăzi suntem numai în data de 8 iunie 2016 şi congresul se ţine pe 24 - 25 iunie 2016. În primul rând, eu cred că modificările nu mai pot să fie operate şi să devină operaţionale. Asta este prima chestiune. Aşa încât, sunt de părere să rămânem la vechea metodologie de alegere. Da? Scrisoarea, prin urmare, rămâne fără obiect, aş spune. Eu vă propun să respingem recomandarea propusă în scrisoare. Cine este de acord? Da. Vă mulţumesc. Cine se opune? Nimeni. Abţineri? Nu sunt. Acum, ar trebui, în subsidiar, să cerem secretariatului general să ne spună cine organizează Congresul. Se organizează sub auspiciile Camerei Deputaţilor? (Discuţii în sală.) Rămâne să se organizeze sau nu? Sunteţi cu pregătirile făcute sau trebuie să anunţăm oficial că nu se mai organizează? Trebuie ceva, că scrisoarea comunităţii din Sacramento nu ştiu dacă este cea decisivă în luarea acestei decizii. Domnule preşedinte, vreau să ştiu de la dumneavoastră în calitate de preşedinte al Camerei în ce stadiu sunteţi cu. ca să luăm o decizie. Cred că e o chestiune de interes.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Să vă răspundă secretarul general, el are competenţa.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Domnule secretar general, vă rog.
|
|
|
|
Domnul Cristian Adrian Panciu: În momentul acesta sunt înscrişi 45 de delegaţi şi 7 rezerve, din cei 300 de delegaţi care ar fi trebuit să fie prezenţi la acţiune. Din punctul nostru de vedere suntem pregătiţi să. adică există toate condiţiile să se desfăşoare Congresul, din punct de vedere tehnic şi administrativ. (Discuţii în sală.)
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Există şi un risc politic. Care este riscul politic, după părerea mea. Dacă sunteţi pregătiţi tehnic şi administrativ să se organizeze Congresul şi să fie 70 de delegaţi în loc de 300. Acesta este riscul pentru că acel congres nu va avea niciun fel de relevanţă politică. (Discuţii în sală.) Bine. Ok. Atunci, la punctul 7, vă rog să luaţi act de scrisoarea comunităţii româneşti din Sacramento, prin care solicită amânarea Congresului. Sunteţi de acord cu scrisoarea sau nu? Cine este de acord cu punctul de vedere exprimat în scrisoare, de anulare a Congresului? (Discuţii în sală.)
|
|
|
|
Domnul Ioan Chelaru:
Amânare.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Amânare, pardon, amânare. Un vot. Cine este împotrivă? Da. Mulţumesc. Abţineri? Nu sunt.
|
|
|
PUNCTUL 8 Scrisoarea Institutului Naţional de Statistică prin care solicită Senatului şi Camerei Deputaţilor să nominalizeze reprezentanţii pentru Consiliul Statistic Naţional
|
|
|
|
Propunerea grupurilor parlamentare ALDE din Senat şi Camera Deputaţilor
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Punctul 8, scrisoarea Institutului Naţional de Statistică, prin care solicită Senatului şi Camerei Deputaţilor să nominalizeze reprezentanţii pentru Consiliul Statistic Naţional. Avem propunerea din partea Grupurilor parlamentare ALDE din Senat şi Cameră, de care vă rog să luaţi notă şi, în acelaşi timp, solicităm liderii grupurilor parlamentare din Senat şi Cameră - celelalte - să transmită propunerile nominale în decurs de o săptămână, maximum. Deci, 15 iunie 2016. Propunerea grupurilor ALDE vă rog s-o înregistraţi şi celelalte grupuri sunt solicitate să transmită urgent propunerile.
|
|
|
PUNCTUL 9 Scrisoarea Curţii de Conturi prin care înaintează sinteza raportului de audit al performanţei privind Clubul Sportiv Rapid, în perioada 2010 - 2015
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Punctul 9, scrisoarea Curţii de Conturi care înaintează sinteza raportului de audit al performanţei privind Clubul Sportiv Rapid. (Discuţii în sală.) Nu ştiu ce treabă avem noi cu asta, dar. (Discuţii în sală.) Deci, Birourile permanente reunite transmit sinteza la Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, Comisia de administraţie publică şi organizarea teritoriului şi la comisiile competente din Camera Deputaţilor. Deci, acestea sunt: primele trei din Senat şi la Camera Deputaţilor, comisiile competente, spre informare.
|
|
|
PUNCTUL 10: Raportul comisiilor juridice din Senat şi Camera Deputaţilor asupra raportului de activitate a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în anul 2014
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Punctul 10, raportul comun al comisiilor juridice din Senat şi Camera Deputaţilor asupra raportului de activitate a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în anul 2014. Trebuie să înscriem raportul comun în proiectul ordinii de zi a şedinţei comune. Sunteţi de acord? Mulţumesc. Vă rog să-l trecem în ordinea de zi a şedinţelor comune.
|
|
|
PUNCTUL 11: Raportul de activitate al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii pentru anul 2015
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Punctul 11, raport de activitate al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în anul 2015. Birourile permanente transmit raportul la comisiile juridice pentru întocmirea raportului comun. Aici suntem cu un pas mai înapoi, aşa.
|
|
|
PUNCTUL 12: Raportul asupra inflaţiei - mai 2016, elaborat de Banca Naţională a României
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Punctul 12, raportul asupra inflaţiei - mai 2016, elaborat de Banca Naţională a României. Raportul va trebui înaintat comisiilor pentru buget de la ambele Camere, pentru informare. Sunteţi de acord? Vă mulţumesc.
|
|
|
PUNCTUL 13: Raportul privind evoluţia pieţelor financiare nebancare în anul 2015, elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Punctul 13, raportul privind evoluţia pieţelor financiare nebancare în anul 2015, elaborate de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Propunerea este de a transmite raportul, spre informare, la Comisia economică, industrii şi servicii, Comisia de dezvoltare şi strategie economică, Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat şi la comisiile competente pe aceeaşi linie din Camera Deputaţilor. Sunteţi de acord? Vă mulţumesc.
|
|
|
PUNCTUL 14: Raportul asupra execuţiei bugetului Curţii de Conturi pe anul 2015
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Punctul 14, raportul asupra execuţiei bugetului Curţii de Conturi pe anul 2015. Trebuie să transmitem raportul la Comisia comună specială a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru examinarea rapoartelor de audit financiar ale Curţii de Conturi şi pentru controlul execuţiei bugetelor anuale ale Curţii de Conturi înfiinţată prin Hotărârea Parlamentului nr. 10/2016.
|
|
|
PUNCTUL 15: Solicitare din partea domnului Dragoş Bocanaciu, preşedintele Sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor Tv (SPUSTv), formulată în temeiul Legii nr. 544/2001
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Punctul 15, scrisoarea din partea domnului Dragoş Bocanaciu, preşedintele Sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor TV, formulată în temeiul Legii nr. 544/2001. Vă rog să transmitem această situaţie către comisiile de cultură de la Senat şi Camera Deputaţilor.
|
|
|
PUNCTUL 16: Lista documentelor care fac obiectul şedinţelor comune ale Senatului şi Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Punctul 16, lista documentelor care fac obiectul şedinţelor comune. Şi aici avem cele trei proiecte suplimentare.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Le-am discutat.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Nu, nu le-am discutat. Deci, punctul următor este propunerea legislativă privind interpretarea art. 38 alin. (11) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor. Este vorba de PL-x 247/2016. Are raport comun al comisiei permanente, urmează să fie înscris pe ordinea de zi, prin urmare. Sunteţi de acord? Este în regulă. Următoarele două ştiu că nu au rapoarte. Este vorba de. Deci, nu au fost depuse rapoartele comisiilor sesizate, termenele fiind depăşite.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Vă rog să-mi permiteţi, domnule preşedinte.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Vă rog, domnule preşedinte.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Ca să nu vă mai. introducem pe ordinea de zi un document care pentru noi este foarte bun, cel de interpretare a art. 38. Nu este nicio problemă. Este iniţiativă legislativă, Constituţia permite. Dar din punct de vedere mediatic, ea a fost adoptată într-o şedinţă fără comunicarea de către preşedinte pe 17 mai, în aceeaşi perioadă. S-ar putea să fie o chestiune sensibilă pentru presă. Nu ştiu, că ea atacă un subiect sensibil pentru noi toţi. (Discuţii în sală.) Mulţumesc foarte mult.
|
|
|
|
Domnul Marian Neacşu:
O să fie sensibilă pentru presă, pentru că dumneavoastră deja aţi comunicat-o şi bănuiesc că o veţi comunica şi după ce ieşiţi de aici. Bineînţeles că va fi.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Eu n-am comunicat-o şi n-o s-o comunic. Pe stenogramă o să rămână.
|
|
|
|
Domnul Marian Neacşu:
Aţi făcut greşeala de comunicare să socotiţi că respectivul act normativ, propunere legislativă propune dezincriminarea. Faceţi o mare. sunteţi într-o foarte mare confuzie.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
N-aţi înţeles.
|
|
|
|
Domnul Marian Neacşu:
Prin Legea 213 de modificare a Statutului a fost incriminată instituţia conflictului de interese privind angajarea.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Domnule Neacşu, fiecare dintre noi avem proprietatea termenilor juridici, unii ne pricepem, alţii învăţăm. Problema este foarte simplă. Eu atrag atenţia că este un subiect extrem de delicat din punct de vedere juridic. Nu comentez oportunitatea lui, mi se pare absolut normală. Aşa este dorinţa comisiei, dar a fost luată în aceeaşi şedinţă, pe 17 mai 2016. Bineînţeles, aici, raportul a venit mai târziu, a durat 48 de ore până a ajuns la Birourile permanente reunite, de la aceeaşi comisie. Dar el poate să fie un subiect sensibil în momentul când va fi introdus pe ordinea de zi. În rest, lucrurile sunt foarte bune, merge pe ordinea de zi, plenul este suveran şi îl votează. Pe de altă parte - ca să rămână în stenogramă -, ceea ce este foarte bine este că acest lucru domnul deputat Neacşu l-a clarificat. În textul respectiv, pentru prima dată în istoria noastră, facem o diferenţiere între deputaţii şi senatorii care au acest text şi ceilalţi membri de partid, care au candidat cu suportul nostru în administraţia locală şi cărora noi nu le-am făcut această interpretare înainte de 2013 pentru că nici în textul legii lor nu era specificat. Şi acest lucru am vrut să-l las pentru stenogramă, că poate aşa înţelegem şi noi când facem anumite lucruri. Dacă le facem doar pentru noi că suntem deputaţi şi senatori sau le facem pentru toţi cei care sunt sub incidenţa legii care stabileşte conflictul de interese şi incompatibilitatea. Şi atunci o să vedem când suntem serioşi cu cei pe care-i numim aleşi locali, atunci când avem această posibilitate şi ei n-o au sau atunci când ne gândim şi la ei. Mulţumesc foarte mult.
|
|
|
|
Domnul Niculae Mircovici:
Dar nu este aşa. (Discuţii în sală.)
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Domnule deputat Neacşu.
|
|
|
|
Domnul Marian Neacşu:
Domnule preşedinte, apropo de. să avem proprietatea termenilor, eu am spus în momentul în care am solicitat introducerea acestui proiect pe ordinea de zi, că nu fac nimic altceva şi cred că, în momentul în care a făcut acest gest domnul. mă rog, încă preşedinte al Camerei Deputaţilor, a avut proprietatea cuvintelor şi era şi atunci o sensibilitate pentru presă, nu fac altceva decât să vă prezint şi să vă arăt adresa plecată de la cabinetul unui preşedinte şi care poartă semnătura Domniei Sale - că tot îi plac datele - pe data de 1 iunie 2016 şi având numărul 2665, în care solicită, în urma scrisorii pe care preşedintele Senatului i-a adresat-o, ca ordinea de zi a Birourilor permanente reunite să fie completată şi cu acest proiect legislativ. Este scrisoarea domnule Zgonea şi cu semnătura domnului Zgonea. Atunci nu era o sensibilitate? Atunci nu era o problemă? Atunci aveam proprietatea termenilor? Sau ne-am revenit între timp?
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Domnule deputat, dacă citiţi în josul paginii, şi domnul preşedinte Tăriceanu este în stânga mea, eu am atras atenţia că şi pe ordinea de zi pe care au trimis-o şi pe ordinea de zi pe care Domnia Sa mi-a trimis-o pentru convocarea Birourilor permanente reunite, există documente sub a căror legalitate şi respectarea regulamentelor activităţilor comune, dar şi a regulamentelor Camerei şi Senatului, îmi pot exprima punctul de vedere doar în cadrul Birourilor permanente reunite. Preşedintele Camerei, ca orice membru al Biroului permanent nu are competenţă de a stabili el de la sine legalitatea unui document. Respectarea Regulamentului trece printr-un singur filtru şi acela este stabilit de către cei doi secretari generali, care prezintă aici dacă un document făcut de o comisie sau solicitat administrativ de către un parlamentar îndeplineşte condiţiile. Ceea ce scrie în Regulamentul Camerei şi în Regulamentul Senatului, scrie un singur lucru: preşedintele Camerei şi preşedintele Senatului veghează la respectarea respectării Constituţiei, a legilor şi a regulamentului. Este specificat clar în dreptul celor doi preşedinţi acest argument. Dacă domnul preşedinte Tăriceanu m-ar putea contrazice aş fi de acord, dar cred că are. este în asentimentul meu. Deci, eu am propus completarea ordinii de zi astfel încât aici mi-am exprimat un punct de vedere, neavând eu competenţe să pot să fac acest lucru de capul meu, pentru că nu eu fac ordinea de zi, ci împreună cu domnul preşedinte Tăriceanu, de comun acord, conform art. 14 şi 15 din Regulamentul activităţilor comune.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Bun.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Asta pentru cei care nu citesc.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Problema referitoare la punctul de care am vorbit, am stabilit-o prin vot. Înţeleg că este o discuţie referitoare la oportunitatea, mai degrabă nu juridică, ci politică a acestui. (Discuţii în sală.) În continuare, mai avem încă două puncte, la care v-am spus că nu există raport.
|
|
|
|
*
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Este vorba de propunerea legislativă pentru completarea legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, PL-x 528/2011. Vă propun s-o înscriem pe ordinea de zi, sub rezerva primirii raportului, la momentul intrării în dezbatere.
|
|
|
|
Domnul Marian Neacşu:
Dacă-mi permiteţi, eu v-aş propune, în măsura în care membrii Birourilor permanente vor fi de acord, să o trimitem Comisiei de Statut cu un termen clar pentru întocmirea unui raport, de astă dată.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Să le cerem un nou termen?
|
|
|
|
Domnul Marian Neacşu:
Să le cerem un nou termen, da.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Şi ce termen propuneţi? (Discuţii în sală.)
|
|
|
|
Domnul Marian Neacşu:
Termenul să fie limitativ.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Ce termen propuneţi, două săptămâni?
|
|
|
|
Domnul Marian Neacşu:
Cred că o săptămână ar putea să fie suficientă.
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
O săptămână, 8 şi cu 7. 15 iunie 2016, termen de depunere a raportului pentru propunerea legislativă. Da? (Discuţii în sală.)
|
|
|
|
*
|
|
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:
Şi urmează cealaltă propunere legislativă. Este PL-x 565, în aceeaşi situaţie, tot o săptămână, pentru depunerea raportului. Da? (Discuţii în sală.) Bine. Vă mulţumesc. Cu asta am încheiat ordinea de zi. Şedinţa se ridică.
|
|
|
|
* Şedinţa s-a încheiat la ora 17.40.
|
|