Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe iun. 2016 Versiunea pentru printare
Ordinea de zi pentru şedinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului
din 8 iunie 2016 ora 16:30

1. Scrisoarea domnului Ciprian Bucur, ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul, referitoare la adoptarea de către Parlament, în procedură de urgenţă, a proiectului de lege pentru ratificarea Deciziei Consiliului Uniunii Europene 2014/335/UE, Euratom privind sistemul de resurse proprii al Uniunii Europene, adoptată la Bruxelles, la 26 mai 2014 (L535/2015, Plx636/2015)
s-a luat act. Se înscrie pe primele puncte la votul final
2. Scrisoarea Ministerului Finanţelor Publice prin care înaintează Anexa nr. 9, modificată ca urmare a Deciziei Curţii de Conturi nr. 14/2015, a proiectului de lege pentru aprobarea contului general anual de execuţie a bugetului de stat, a contului anual de execuţie a bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi a contului general anual al datoriei publice aferente anului 2014 (L350/2015, Plx562/2015), în vederea înlocuirii documentului aflat în procedură legislativă
aprobată.Termen:23.06.2016
   2.1  Scrisoarea comisiilor pentru buget din Senat şi Camera Deputaţilor prin care solicită retragerea din proiectul ordinii de zi a şedinţei comune a Senatului şi Camerei Deputaţilor a raportului comun, în vederea punerii de acord cu Decizia Curţii de Conturi
aprobată.Termen:23.06.2016
3. Punctul de vedere al Comisiei permanente a Senatului şi Camerei Deputaţilor privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Senatului şi Camerei Deputaţilor referitor la solicitarea Grupului PSD din Camera Deputaţilor cu privire la dispoziţiile art.32 alin.(3) din Legea nr.96/2006
se înscrie pe Ordine a de zi a Biroului permanent al Camerei Deputaților
4. Scrisoare din partea domnului Valeriu Ștefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, referitoare la constituirea unei comisii speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru dezvoltare naţională integrată
la liderii grupurilor parlamentare pentru observaţii şi propunerii.Termen două săptămâni (22 iunie)
5. Informare din partea domnului Dacian Cioloş, prim-ministrul României, cu privire la rapoartele de participare a delegaţiilor României la reuniunile Consiliului Uniunii Europene care s-au desfăşurat în perioada 15 – 30 aprilie 2016
la Comisia pentru afaceri europene şi liderilor grupurilor parlamentare
6. Scrisoarea Comisiei românilor de pretutindeni din Senat şi a Comisiei comunităţilor de români din afara graniţelor ţării din Camera Deputaţilor, referitoare la modificarea Metodologiei privind organizarea alegerii delegaţilor la Congresul românilor de pretutindeni
nu a fost aprobat
7. Scrisoarea comunităţii româneşti din Sacramento prin care solicită amânarea Congresului românilor de pretutindeni
s-a luat act
8. Scrisoarea Institutului Naţional de Statistică prin care solicită Senatului şi Camerei Deputaţilor să nominalizeze reprezentanţii pentru Consiliul Statistic Naţional
la liderii pentru a transmite propunerile nominale până la 15 iunie 2016
   8.1  Propunerea grupurilor parlamentare ALDE din Senat şi Camera Deputaţilor
9. Scrisoarea Curţii de Conturi prin care înaintează Sinteza raportului de audit al performanţei privind Clubul Sportiv Rapid, în perioada 2010 – 2015
la Comisia pentru învăţământ, ştiinţă şi sport şi la Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului din Camera Deputaţilor si la comisiile similare din Senat, pentru informare
10. Raportul comun al comisiilor juridice din Senat şi Camera Deputaţilor asupra raportului de activitate a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în anul 2014
la plenul comun
11. Raport de activitate al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii pentru anul 2015
la Comisia juridică,de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaţilor şi comisiei similare din Senat
12. Raportul asupra inflaţiei - mai 2016, elaborat de Banca Naţională a României
la Comisia pentru buget,finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor şi comisiei similare din Senat, pentru informare
13. Raportul privind evoluţia pieţelor financiare nebancare în anul 2015, elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară
la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor şi la comisia similară din Senat, pentru informare
14. Raport asupra execuţiei bugetului Curţii de Conturi pe anul 2015
la Comisia specială a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru examinarea rapoartelor de audit financiar ale Curţii de Conturi şi pentru controlul execuţiei bugetelor anuale ale Curţii de Conturi
15. Solicitare din partea domnului Dragoş Bocanaciu, preşedintele Sindicatului Pentru Unitatea Salariaţilor Tv (SPUSTv), formulată în temeiul Legii nr. 544/2001
la Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor şi la comisia similară din Senat
16. Lista documentelor care fac obiectul şedinţelor comune ale Senatului şi Camerei Deputaţilor
17. Solicitare din partea unor membri ai Biroului permanent al Camerei Deputaţilor și al Senatului aparţinând Grupurilor parlamentare PSD privind convocarea unei ședințe a Birourilor permanente reunite

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 14:56