| You are here:: | Prima pagină > Standing Bureau of the Chamber of Deputies > Calendar of the meetings > Meeting28.02.2017 17:00 |
MEETINGS OF THE STANDING BUREAU OF THE CHAMBER OF DEPUTIES
| 1. |
Scrisoarea Grupului parlamentar PMP din Camera Deputaţilor prin care solicită majorarea numărului de membri în comisiile permanente comune pentru controlul activităţii Serviciului Român de Informaţii şi a Serviciului de Informaţii Externe
Soluţie: la Comisia comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații pentru formularea unui punct de vedere |
||
| 2. |
Notă referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru interpretarea art.38 alin. (11) din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor
Soluţie: la Comisia comună a Camerei Deputaților și Senatului privind Statutul deputaților și al senatorilor, organizarea și funcționarea ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, pentru raport. Termen:două săptămâni; la Comisiile juridice din cele două Camere pentru aviz. Termen: 10 zile |
||
| 3. |
Scrisoarea Comisiei pentru constituţionalitate, libertăţi civile şi monitorizare a executării hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări din Senat, prin care înaintează propuneri cu privire la procedura de revizuire a Constituţiei
Soluţie: la Comisia comună a Camerei Deputaților și Senatului privind Statutul deputaților și al senatorilor, organizarea și funcționarea ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului |
||
| 4. |
Scrisoarea Societăţii Române de Radiodifuziune referitoare la timpul de emisie acordat săptămânal partidelor parlamentare
Soluţie: la Grupurile parlamentare, pentru informare |
||
| 5. |
Modificarea componenței numerice a Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO
Soluţie: la plenul comun |
||
| 6. | Propuneri din partea grupurilor parlamentare pentru componenţa unor comisii permanente comune, după cum urmează: | ||
| 6.1 |
grupurile parlamentare PSD pentru Comisia specială a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe şi Comisia permanentă a Senatului şi Camerei Deputaţilor privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Senatului şi Camerei Deputaţilor;
Soluţie: la plenul comun |
||
| 6.2 |
grupurile parlamentare PNL pentru Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, Comisia specială a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe, Comisia comună pentru integrare europeană dintre Parlamentul României şi Parlamentul Republicii Moldova, Comisia parlamentară a revoluţionarilor din decembrie 1989 şi Comisia permanentă a Senatului şi Camerei Deputaţilor privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Senatului şi Camerei Deputaţilor;
Soluţie: la plenul comun |
||
| 6.3 |
grupurile parlamentare ALDE pentru Comisia permanentă a Senatului şi Camerei Deputaţilor privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, Comisia comună pentru integrare europeană dintre Parlamentul României şi Parlamentul Republicii Moldova, Comisia parlamentară a revoluţionarilor din decembrie 1989, Comisia specială a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe, şi Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO;
Soluţie: la plenul comun |
||
| 6.4 |
grupul parlamentar PMP din Camera Deputaţilor pentru Comisia specială a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe, Comisia parlamentară a revoluţionarilor din decembrie 1989 şi Comisia permanentă a Senatului şi Camerei Deputaţilor privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Senatului şi Camerei Deputaţilor;
Soluţie: la plenul comun |
||
| 6.5 |
grupurile parlamentare UDMR pentru Comisia comună pentru integrare europeană dintre Parlamentul României şi Parlamentul Republicii Moldova, Comisia permanentă a Senatului şi Camerei Deputaţilor privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Senatului şi Camerei Deputaţilor şi Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO;
Soluţie: la plenul comun |
||
| 6.6 |
grupul parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor pentru Comisia parlamentară a revoluţionarilor din decembrie 1989 şi Comisia permanentă a Senatului şi Camerei Deputaţilor privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.
Soluţie: la plenul comun |
||
| 7. | Propuneri din partea grupurilor parlamentare pentru delegaţiile Parlamentului României la organizaţiile parlamentare internaţionale, din partea: | ||
| 7.1 |
grupurilor parlamentare ALDE pentru Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Uniunii pentru Mediterana -AP UPM, Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei - APF, Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO, Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a OSCE, Delegaţia Parlamentului României la Iniţiativa Central-Europeană – Dimensiunea Parlamentară – ICE-DP, Comitetul Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare;
Soluţie: la plenul comun |
||
| 7.2 |
grupurilor parlamentare PNL pentru Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei – APCE, Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre –APCEMN, Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Uniunii pentru Mediterana -AP UPM, Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei – APF, Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO, Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a OSCE, Delegaţia Parlamentului României la Iniţiativa Central-Europeană – Dimensiunea Parlamentară – ICE-DP, Comitetul Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare, Delegaţia permanentă a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est – AP SEECP, Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei – AIO;
Soluţie: la plenul comun |
||
| 7.3 |
grupurilor parlamentare UDMR pentru Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei – APCE, Delegaţia Parlamentului României la Iniţiativa Central-Europeană – Dimensiunea Parlamentară – ICE-DP, Comitetul Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare, Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre –APCEMN, Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO.
Soluţie: la plenul comun |
||
| 8. |
Scrisoare din partea domnului Klaus Werner Iohannis, Preşedintele României, prin care solicită Parlamentului să declare vacantă funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe, ca urmare a demisiei domnului Mihai-Răzvan Ungureanu
Soluţie: la Comisia specială a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului de Informații Externe |
||
| 8.1 |
Demisia domnului Mihai-Răzvan Ungureanu, din funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe
Soluţie: la Comisia specială a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului de Informații Externe |
||
| 9. |
Demisia domnului Marius Vorniceanu din funcţia de membru al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară şi vicepreşedinte al ASF
Soluţie: la Comisiile pentru buget și la comisiile economice din cele două Camere, precum și liderilor grupurilor parlamentare |
||
| 10. |
Scrisorile Consiliului Naţional al Audiovizualului prin care înaintează demisiile:
Soluţie: la Comisiile pentru cultură din Camera Deputaților și Senat și liderilor grupurilor parlamentare |
||
| 10.1 |
domnului Turos Lorand din calitatea de membru titular al CNA
Soluţie: la Comisiile pentru cultură din Camera Deputaților și Senat și liderilor grupurilor parlamentare |
||
| 10.2 |
domnului Gheorghe Bălăşoiu din calitatea de membru supleant al CNA
Soluţie: la Comisiile pentru cultură din Camera Deputaților și Senat și liderilor grupurilor parlamentare |
||
| 11. |
Scrisorile președintelui-director general al Societăţii Române de Televiziune prin care înaintează demisiile:
Soluţie: la Comisiile pentru cultură din Camera Deputaților și Senat și liderilor grupurilor parlamentare |
||
| 11.1 |
domnului Valeriu Cristian Hadji-Culea din calitatea de membru titular în Consiliului de administraţie al SRTV;
Soluţie: la Comisiile pentru cultură din Camera Deputaților și Senat și liderilor grupurilor parlamentare |
||
| 11.2 |
doamnei Smaranda Vornicu-Shalit din calitatea de membru supleant în Consiliul de administraţie al SRTV;
Soluţie: la Comisiile pentru cultură din Camera Deputaților și Senat și liderilor grupurilor parlamentare |
||
| 11.3 |
domnului Lucian Romaşcanu din calitatea de membru supleant în Consiliul de administraţie al SRTV;
Soluţie: la Comisiile pentru cultură din Camera Deputaților și Senat și liderilor grupurilor parlamentare |
||
| 11.4 |
domnului George Orbean din calitatea membru titular în Consiliului de administraţie al SRTV
Soluţie: la Comisiile pentru cultură din Camera Deputaților și Senat și liderilor grupurilor parlamentare |
||
| 12. |
Demisia doamnei Ana Maria Pătru din funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente
Soluţie: la Comisiile juridice din cele două Camere și liderilor grupurilor parlamentare |
||
| 13. |
Scrisoarea preşedintelui Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării prin care solicită declanşarea procedurii de numire a unui nou membru în Colegiul director
Soluţie: la Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, la Comisia pentru egalitatea de șanse pentru femei și barbați, la Comisia juridică,de disciplină și imunități din Camera Deputaților, comisiilor similare din Senat și liderilor grupurilor parlamentare |
||
| 14. |
Scrisoarea Ministerului Finanţelor Publice prin care solicită Parlamentului să declanşeze procedura de numire a reprezentantului în Comitetul pentru finanţele publice locale
Soluţie: se declanșează procedura de numire; se transmite liderilor grupurilor parlamentare din cele două Camere |
||
| 15. |
Memorandum Intern privind modificarea Anexei 1 la normele metodologice prin adăugarea unei ultime rubrici la tabel
Soluţie: aprobat |
||
| 16. |
Memorandum intern: Organizarea sesiunii Anuale a Adunării Parlamentare a NATO la București, în perioada 6 - 9 octombrie 2017
Soluţie: aprobat |
||
| 17. |
Memorandum intern privind co-finanţarea ofiţerului de legătură al IPEX pentru perioada 2017 - 2018
Soluţie: aprobat |
||
| 18. |
Scrisoarea Autorităţii Electorale Permanente prin care solicită avizarea domnului Gabriel-Constantin Saucă, în funcţia de director general în cadrul AEP
Soluţie: amânată |
||
| 19. |
Notă privind situația inițiativelor legislative care fac obiectul ședințelor comune la finalul legislaturii a VII-a (2012 - 2016)
Soluţie: aprobată |
||
| 20. |
Proiect de declarație a Parlamentului prin care se reafirmă rolul şi prestigiul acestuia ca instituţie centrală a democraţiei şi organ reprezentativ suprem al poporului
Soluţie: la plenul comun. Se trimite liderilor grupurilor parlamentare pentru eventuale puncte de vedere și comisiilor juridice din cele două Camere |
||
| 21. |
Opinia domnului Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, asupra scrisorii grupurilor parlamentare PNL din Senat şi Camera Deputaţilor referitoare la revocarea sa din funcţie
Soluţie: la Comisiile juridice din cele două Camere pentru un punct de vedere comun |
||
| 22. |
Scrisoarea Comisiei comune permanente a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii prin care solicită înfiinţarea unui post de conducere
Soluţie: aprobată |
||
| 23. |
Raportul comun al comisiilor de specialitate asupra proiectului bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM)
Soluţie: la plenul comun |
||
| 24. |
Scrisoarea Agenţiei Naţionale de Integritate prin care transmite raportul de evaluare privind încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor de către domnul Ovidiu Miculescu, preşedinte director general al Societăţii Române de Radiodifuziune
Soluţie: la Comisiile juridice și la Comisiile pentru cultură din cele două Camere pentru întocmirea unui raport comun; termen: două săptămâni |
||
| 25. |
Notă cu privire la iniţiativele legislative de competenţa şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, înregistrate la Parlament
Soluţie: aprobată |
||



