Sunteti în sectiunea: Prima pagina > A 57-a sesiune anuala AP NATO > Comunicate de presa Versiunea pentru printare
Comunicate de presa 7-10 octombrie 2011

  ANUNŢ DE PRESĂ

Secretarul general al Camerei Deputaţilor, domnul Gheorghe Barbu, va susţine joi, 29 septembrie, începând cu orele 11.00, un briefing de presă (sala "Spiru Haret", nivel P).
Cu această ocazie vor fi oferite informaţii despre organizarea celei de-a 57-a Sesiuni anuale a Adunării Parlamentare a NATO la Bucureşti, eveniment găzduit de Palatul Parlamentului în perioada 7-10 octombrie.

28 septembrie 2011
  ANUNŢ DE PRESĂ

Vineri, 7 octombrie 2011, ora 17.00 - Preşedintele Senatului României, Mircea Geoană, va avea o întâlnire bilaterală cu Preşedintele AP NATO, Dr. Karl A. Lamers. Locaţie: Cabinetul Preşedintelui Senatului, nivel P1, corp A1, Senat.
Întâlnirea va fi urmată de declaraţii de presă la ora 17.30.

7 octombrie 2011
  ANUNŢ DE PRESĂ

Parlamentul României va găzdui, în perioada 7-10 octombrie, a 57-a Sesiune anuală a Adunării Parlamentare a NATO (AP NATO). Adunarea Parlamentară a NATO reprezintă un important forum pentru dialogul parlamentar internaţional cu privire la probleme de securitate, politice, sociale şi economice. Sesiunile anuale ale AP NATO sunt cele mai importante evenimente din activitatea organizaţiei şi sunt găzduite, prin rotaţie, de statele membre şi asociate.

7 octombrie 2011 detalii
  ANUNŢ DE PRESĂ
AGENDA SESIUNII AP NATO, TRANZIŢIA AFGANĂ, PRIMĂVARA ARABĂ, APĂRAREA ANTIRACHETĂ

Afganistan rămâne cea mai mare prioritate operaţională a NATO şi Alianţa trebuie să rămână prezentă în ţară chiar după ce rolul său de a asigura frontul militar va fi desfiinţat după anul 2014, a afirmat joi preşedintele Adunării Parlamentare a NATO, la deschiderea sesiunii anuale a organizaţiei de la Bucureşti.

7 octombrie 2011 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
MEMBRII PARLAMENTELOR NATO SUBLINIAZĂ NECESITATEA UNUI ANGAJAMENT REGIONAL ÎN PROBLEMA AFGANĂ

După ce Alianţa va încheia misiunea militară, începând cu anul 2014, angajamentul NATO faţă de Afganistan trebuie să includă dezvoltarea de legături cu ţările învecinate în vederea consolidării stabilităţii în regiunea lărgită, au declarat sâmbătă membrii Adunării Parlamentare NATO.

"Nu va fi suficient să ne concentrăm toată energia exclusiv asupra Afganistanului", a declarat legiuitorul danez John Dyrby Paulsen. "Dimpotrivă, trebuie să ne implicăm în întreaga regiune demonstrând angajamentul nostru durabil şi intenţiile pentru viitor." [...]

8 octombrie 2011 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
PARLAMENTARII AVERTIZEAZĂ NATO: REDUCERILE BUGETARE IN DOMENIUL APĂRĂRII CONDUC LA RISCUL DE SUBMINARE A SECURITĂȚII

Parlamentarii NATO au avertizat sâmbătă guvernele aliate în legătură cu reducerile bugetare în domeniul apărării, care ar putea dăuna securității, pe măsură ce acestea abordează criza datoriilor și deficitelor.

8 octombrie 2011 detalii
  ANUNŢ DE PRESĂ

Astăzi, 8 octombrie, ora 13,00 - Semnarea Protocolului de cooperare dintre delegaţia Parlamentului României şi delegaţia Parlamentului Georgiei la AP NATO. Locaţie: Salonul Alb, nivel P1, corp A1, Senat. Oportunităţi imagini şi declaraţii de presă la final.

8 octombrie 2011
  COMUNICAT DE PRESĂ
MISIUNEA DIN LIBIA DEMONSTREAZĂ CĂ ALIANȚA FUNCȚIONEAZĂ , AFIRMĂ COMANDANTUL MILITAR DE RANG ÎNALT AL NATO

Întro prezentare oferită sâmbătă Adunării Parlamentare NATO, Amiralul Giampaolo Di Paola a subliniat lecțiile învățate de NATO ca rezultat al angajamentului din Libia și implicațiile sale ulterioare asupra Alianței.

8 octombrie 2011 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
ROMÂNIA SPRIJINĂ O ALIANȚĂ PUTERNICĂ ȘI ROBUSTĂ, AFIRMĂ MINISTRUL DE EXTERNE AL ROMÂNIEI

"Apărarea anti-rachetă este expresia unei legături transatlantice reînnoite, care va face ca NATO să fie mai puternică și mai bine adaptată provocărilor prezentului. România sprijină o Alianță puternică și relevantă bazată pe un parteneriat trans-atlatic solid", le-a spus ministrul de externe român Teodor Baconschi parlamentarilor NATO sâmbătă.

8 octombrie 2011 detalii
  ANUNŢ DE PRESĂ
DR KARL A. LAMERS, PREŞEDINTELE ADUNĂRII PARLAMENTARE NATO ŞI MARKO DJURISIC, ŞEFUL DELEGAŢIEI SERBIEI DISCUTĂ DESPRE SITUAŢIA DIN KOSOVO

Dr Karl A. Lamers, Preşedintele Adunării Parlamentare NATO şi Marko Djurisic, Şeful Delegaţiei Serbiei la Adunarea Parlamentară NATO s-au întâlnit cu ocazia sesiunii anuale a Adunării Parlamentare NATO la Bucureşti, pentru a discuta recentele evoluţii din Kosovo.

9 octombrie 2011 detalii
  COMUNICAT AL PREŞEDINTELUI DELEGAŢIEI FRANCEZE LA ADUNAREA PARLAMENTARĂ NATO

Domnul Loic Bouvard, Preşedintele Delegaţiei franceze:
Referindu-se la intervenţia domnului Jean-Michel Boucheron pe durata reuniunii Comitetului de Apărare din cadrul Adunării Parlamentare NATO de sâmbătă, 8 octombrie, privind sistemul antirachetă, declară că domnul Boucheron a exprimat o opinie personală şi că aceasta nu reflectă poziţia delegaţiei franceze şi nici orientarea politicilor externe şi în materie de apărare ale Franţei, cel în măsură să exprime o decizie în acest sens fiind domnul Nicolas Sarkozy, Preşedintele Republicii.

9 octombrie 2011
  ANUNŢ DE PRESĂ

Preşedintele Camerei Deputaţilor, doamna Roberta Anastase, va avea luni, 10 octombrie, începând cu ora 11.30, o întrevedere cu Secretarul general al NATO, domnul Anders Fogh Rasmussen (sala I.G.Duca, nivel P1).

10 octombrie 2011
 

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 4:44