| Obiect de reglementare: |
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare stabilirea cadrului legal pentru utilizarea etichetelor referitoare la indicele privind potenţialul de reparare al echipamentelor electrice sau electronice. Astfel, producătorii şi reprezentanţii autorizaţi ai acestora, respectiv importatorii sau achizitorii intracomunitari, după caz, vor stabili pentru echipamentele electrice sau electronice, pe care le introduc pe piaţă, indicele de posibilitate de reparare sau indicele privind potenţialul de reparare şi parametrii care au permis stabilirea acestuia. Totodată, se introduc contravenţii şi se stabilesc sancţiunile aplicabile pentru nerespectarea obligaţiilor prevăzute, iar constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor vor fi făcute de reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
|