| Obiect de reglementare: |
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi/sau a produselor petroliere în perioada 1 aprilie – 30 iunie 2026, precum şi instituirea unui pachet de măsuri pentru protejarea cetăţenilor şi economiei. Perioada de aplicare a acestor soluţii poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat situaţia de criză. Astfel, potrivit proiectului, se limitează adaosul comercial practicat de operatorii economici care produc, importă, distribuie şi/sau comercializează benzină, motorină la valoarea medie a adaosului comercial practicat în anul 2025 de către fiecare operator economic şi se introduce posibilitatea ca operatorii economici să diminueze conţinutul de biocarburant din volumele de benzină puse pe piaţă de la 8% la minim 2% pentru benzină, pe perioada de aplicare a măsurilor de protecţie. De asemenea, exportul de motorină şi ţiţei se va efectua doar după obţinerea acordului ministerului cu atribuţii în domeniul economic şi ministerului de resort. Potrivit proiectului, măsurile cu privire la gazele naturale vizează instituirea unui mecanism clar de repartizare proporţională a cantităţilor disponibile, în funcţie de consumul estimat al clienţilor fiecărui furnizor, introducerea unor prevederi detaliate privind defalcarea cantităţilor pe categorii de consum, stabilirea unor reguli explicite de calcul, reglementarea unui mecanism de recalculare şi ajustare periodică, pe baza datelor transmise de operatorii din piaţă, instituirea unor obligaţii privind transmiterea şi actualizarea datelor între producători, furnizori şi autorităţile competente.
|