Ordinea de zi pentru şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor
din 12 iunie 2017 ora 14:00

1. Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
aprobată. Cu modificări
   1.1  Situaţia privind împlinirea termenelor constituţionale
   1.2  Stadiul proiectelor de legi cuprinse în Programul legislativ prioritar al Guvernului
   1.3  Lista iniţiativelor legislative pentru care termenele de depunere a rapoartelor comisiilor sunt depăşite
2. Notă privind iniţiativele legislative pentru care rapoartele comisiilor au fost depuse şi distribuite în perioada 7 - 12 iunie 2017 care, la propunerea motivată a Biroului permanent sau a unui lider de grup parlamentar, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, în unanimitate, poate aproba înscrierea pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor pentru a fi dezbătute în zilele de luni, 12 și marți, 13 iunie 2017
aprobată
3. Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
aprobat
   3.1  Secretari de şedinţă
aprobați
4. Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
aprobată. Pentru BPI 243/2017 s-a aprobat procedura de urgență. Termen de raport o săptămână
5. Notă privind documentele emise de Comisia pentru afaceri europene în urma examinării unor proiecte europene de acte legislative şi/sau fără caracter legislativ
la plen
6. Scrisoare din partea Ministrului delegat pentru afaceri europene privind situația transpunerii în legislația națională a directivelor UE
la Comisiile permanente ale Camerei Deputaților
7. Scrisoare din partea Ministrului delegat pentru afaceri europene referitoare la proiectul de Lege privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi de modificare a unor acte normative (PLx 218/2017)
la Comisia pentru buget, finanțe și bănci
8. Solicitare din partea Grupului parlamentar PNL privind modificări în componența unor comisii permanente
la plen
9. Scrisoare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi prin care transmite proiectul de Hotărâre privind vacantarea locului de deputat al domnului Gheorghe – Eugen Nicolăescu
la plen
10. Solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi de a lucra în paralel cu plenul Camerei Deputaţilor în ziua de luni, 12 iunie 2017
aprobată
11. Solicitare din partea Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor de a lucra în paralel cu plenul în ziua de marți, 13.06.2017, împreună cu Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului
aprobată
12. Solicitare din partea Subcomisiei pentru dezvoltarea durabilă de a lucra în ziua de luni, 12.06.2017, începând cu ora 17.00
aprobată
13. Solicitare din partea Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională de a efectua o vizită de informare la sediul Poliției de Frontieră în data de 13 iunie 2017, după sesiunea de vot final
aprobată
14. Solicitare din partea Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice
aprobată
15. Solicitare din partea Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor
aprobată
16. Solicitare din partea doamnei deputat Anișoara Radu privind efectuarea unui concediu cu plată
aprobată
17. Solicitare din partea doamnei deputat Maricela Cobuz privind efectuarea unui concediu cu plată
aprobată
18. Solicitare din partea domnului deputat Emanuel-Iuliu Havrici privind efectuarea unui concediu cu plată
aprobată
19. Solicitare din partea domnului deputat Dumitru Mihalescul privind efectuarea unui concediu cu plată
aprobată
20. Solicitare din partea domnului deputat Alexandru Rădulescu privind efectuarea unui concediu cu plată
aprobată
21. Solicitare din partea domnului deputat Cătălin Cristache privind efectuarea unui concediu cu plată
aprobată
22. Solicitare din partea domnului deputat Mărgărit Mitică-Marius privind efectuarea unui concediu cu plată
aprobată
23. Proiect de Decizie privind asigurarea permanenţei la Camera Deputaţilor de către membrii Biroului permanent în perioada vacanţei parlamentare din lunile iulie și august 2017
24. Proiect de Decizie privind activitatea comisiilor în perioada vacanţei parlamentare din lunile iulie și august 2017
25. Scrisoare din partea Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții prin care înaintează Biroului permanent al Camerei Deputaților un memoriu al domnului Ovidiu Cameliu Petrescu, fost deputat
la Comisia permanentă a Camerei Deputaților și Senatului privind Statutul deputaților și al senatorilor, organizarea și funcționarea ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului
26. Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
   26.1  Memorandum intern privind contribuția financiară a Parlamentului României la bugetul Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN) pentru anul 2017
aprobat
   26.2  Memorandum intern privind deplasarea în SUA a doamnei deputat Mariana-Venera Popescu (6 – 16 iunie 2017)
aprobat
   26.3  Informare privind participarea delegației Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaților, la reuniunea președinților Conferinței organelor parlamentare specializate în chestiunile Uniunii ale parlamentelor Uniunii Europene – COSAC (Valletta, 22 – 23 ianuarie 2017)
aprobată
   26.4  Informare privind participarea la reuniunea Secretariatului Internațional, a Președinților de comisii și Raportorilor Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei (AIO) (Chios, Grecia, 3 – 6 mai 2017)
aprobată
   26.5  Informare privind participarea la lucrările Comisiei pentru respectarea obligațiilor și angajamentelor asumate de statele membre ale Consiliului Europei a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Helsinki, 15 – 16 mai 2017)
aprobată
   26.6  Informare privind vizita la Camera Deputaților a unei delegații a Comisiei pentru apărare națională din Seimul Republicii Polone (15 – 17 mai 2017)
aprobată
27. Diverse

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 16:10