|
1.
|
Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
|
|
|
2.
|
Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
|
|
|
3.
|
Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
|
|
|
4.
|
Notă suplimentară privind iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
|
|
|
5.
|
Solicitare din partea Grupului parlamentar al Alianţei Politice PSD+PC
|
|
|
6.
|
Solicitări din partea comisiilor permanente de a lucra în perioada vacanţei parlamentare
|
|
|
7.
|
Solicitare din partea Subcomisiei pentru spaţiu
|
|
|
8.
|
Solicitare din partea Asociaţiei Patronale a Prelucrătorilor de Mase Plastice
|
|
|
9.
|
Solicitare din partea Grupului parlamentar al PNL
|
|
|
10.
|
Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
|
|
| |
10.1 |
Memorandum intern: Participarea domnului deputat Victor Paul Dobre la Reuniunea de toamnă a Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa - AP OSCE (Atena, 9-12 octombrie 2009).
|
|
|
11.
|
Scrisoare din partea doamnei Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării
|
|
|
12.
|
Scrisoare din partea domnului Cristian Diaconescu, ministrul Afacerilor Externe
|
|
|
13.
|
Raportul privind accesul la informaţiile de interes public în anul 2008, elaborat în conformitate cu prevederile Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public
|
|
|
14.
|
Notă privind organizarea unei expoziţii în sala "Constantin Brâncuşi"
|
|
|
15.
|
Informare privind deschiderea Parlamentului către cetăţean
|
|
|
16.
|
Memorandum intern - Avizarea de către Biroul permanent a numirii unor persoane în funcţiile de şef de departament în cadrul serviciilor Camerei Deputaţilor
|
|
|
17.
|
Scrisoare deschisă din partea domnului deputat Florin Iordache
|
|
|
18.
|
Scrisoare din partea doamnei Monica Iacob-Ridzi, Ministerul Tineretului şi Sportului
|
|
|
19.
|
Regulamentul de organizare şi funcţionare al Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea sumelor cheltuite de Ministerul Tineretului şi Sportului, sub semnătura doamnei ministru Monica Iacob-Ridzi, pentru organizarea "Zilei Tineretului"
|
|
|
20.
|
Participare la conferinţa internaţională cu tema "Politica europeană de securitate în faţa unor noi provocări", la Moscova
|
|
|
21.
|
Memorandum intern: Organizarea la Bucureşti a ediţiei 2009 a "Micului Dejun cu Rugăciune" (9 -11 decembrie 2009)
|
|
|
22.
|
Scrisoare din partea Comisiei pentru afaceri europene şi Comisiei pentru politică externă
|
|