|
1.
|
Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
|
|
|
2.
|
Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
|
|
|
3.
|
Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
|
|
|
4.
|
Solicitare din partea domnului deputat Cezar Preda referitoare la retragerea, în calitate de unic iniţiator, a propunerii legislative privind modificarea şi completarea OUG nr.25/2002 privind aprobarea Statutului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare
|
|
|
5.
|
Scrisoare din partea Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport referitoare la proiectul Legii educaţiei naţionale (PL 156/2010)
|
|
|
6.
|
Scrisoare din partea Grupului Parlamentar al Alianţei PSD+PC referitoare la propunerea legislativă "Legea educaţiei naţionale"
|
|
|
7.
|
Raportul de activitate al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii pe semestru II al anului 2009
|
|
|
8.
|
Scrisoare din partea domnului deputat Iustin Cionca- Arghir, preşedintele Comisiei pentru regulament
|
|
|
9.
|
Scrisoare din partea domnului deputat Iustin Cionca-Arghir, preşedintele Comisiei pentru regulament, prin care înaintează Biroului permanent proiectul de Hotărâre a Camerei Deputaţilor privind modificarea şi completarea art.96 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
10.
|
Scrisoare din partea domnului deputat Iustin Cionca-Arghir, preşedintele Comisiei pentru regulament, prin care înaintează Biroului permanent proiectul de Hotărâre a Camerei Deputaţilor privind modificarea şi completarea art.40, alin.(4) şi art.59 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
11.
|
Comunicări din partea doamnelor deputat Barna Maria Eugenia şi Luminiţa Iordache şi a domnului deputat Constantin Mazilu
|
|
|
12.
|
Scrisoare din partea domnului Cătălin Predoiu, Ministrul Justiţiei, referitoare la Strategia de dezvoltare a justiţiei ca serviciu public 2010 - 2014, elaborată de Ministerul Justiţiei
|
|
|
13.
|
Memorandum intern: Completarea listelor de dotări independente ale Centrului Internaţional de Conferinţe pe anul 2010
|
|
|
14.
|
Memorandum intern: Solicitarea Primăriei Municipiului Bucureşti şi a Companiei D&D East Entertainment referitoare la organizarea concertului AC/DC la Bucureşti
|
|
|
15.
|
Solicitare din partea domnului deputat Viorel Hrebenciuc, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului României
|
|
|
16.
|
Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
|
|
| |
16.1 |
Memorandum intern privind participarea la Conferinţa internaţională ştiinţifico-practică cu tema "Credincioşii ortodocşi de rit vechi. Tradiţii spirituale şi culturale" (Chişinău, 23-25 aprilie 2010)
|
|
| |
16.2 |
Memorandum intern privind participarea la Dezbaterea-Masă rotundă pe tema "Către un Sistem European Comun de Azil: studiu asupra unor chestiuni orizontale" (Bruxelles, 26 aprilie 2010)
|
|
| |
16.3 |
Memorandum intern privind participarea la vizita Grupului Special Mediteranean al AP NATO în Teritoriile palestiniene şi Israel (26-29 aprilie 2010)
|
|
| |
16.4 |
Memorandum intern privind participarea la reuniunea Consiliului Europei cu tema "Ziua europeană a biodiversităţii" (Strasbourg, 28 aprilie 2010)
|
|
| |
16.5 |
Memorandum intern privind participarea la lucrările comisiilor permanente ale Adunării Parlamentare a Mediteranei (Nisa, 29-30 aprilie 2010)
|
|
| |
16.6 |
Memorandum intern privind participarea la lucrările Comisiei pentru migraţie, refugiaţi şi populaţie şi ale Comisiei pentru respectarea obligaţiilor şi angajamentelor statelor membre ale Consiliului Europei ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Bruxelles şi Paris, 18-19 mai 2010)
|
|
| |
16.7 |
Memorandum intern privind participarea la lucrările Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Paris, 27 mai 2010)
|
|
| |
16.8 |
Memorandum intern privind participarea la lucrările Comisiei pentru mediu, agricultură, probleme locale şi regionale şi Comisiei pentru probleme juridice şi drepturile omului ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Paris, 28-31 mai 2010)
|
|
| |
16.9 |
Memorandum intern privind vizita în România a delegaţiei parlamentare vietnameze, conduse de domnul Nguyen Van Son, preşedintele Comisiei pentru politică externă din Parlamentul vietnamez (10-15 mai 2010)
|
|
| |
16.10 |
Memorandum intern privind deplasarea în Germania şi Franţa a domnului deputat Ovidiu Ganţ (17-23 mai 2010)
|
|
| |
16.11 |
Informare privind participarea la lucrările Comisiei pentru probleme sociale, sănătate şi familie şi ale Comisiei pentru migraţii, refugiaţi şi populaţie ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Paris, 29-31 martie 2010)
|
|
| |
16.12 |
Informare privind participarea la Consiliul Executiv al UNESCO (Paris, 30 martie - 1 aprilie 2010)
|
|
| |
16.13 |
Informare privind participarea la reuniunea Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Paris, 25 martie 2010)
|
|
| |
16.14 |
Informare privind participarea la cea de a treia reuniune naţională cu tema "Către acţiunea globală a Uniunii Europene împotriva traficului de fiinţe umane" (Madrid, 5 martie 2010)
|
|
|
17.
|
Solicitare din partea Comisiei pentru politică externă
|
|