Ordinea de zi pentru şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor
din 20 februarie 2012 ora 13:30

1. Scrisoare din partea domnului Traian Băsescu, Preşedintele României
la plen
2. Solicitare din partea domnului Traian Băsescu, Preşedintele României
la Comisia juridică,de disciplină şi imunităţi
3. Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
aprobată, cu modificări
4. Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
aprobat
5. Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
aprobată
6. Notă privind proiecte de acte legislative şi documente consultative primite de la Comisia Europeană între 3.02.2011-16.02.2011
aprobată
7. Punct de vedere al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi referitor la Decizia nr.1615 din 20 decembrie 2011
se trimite Comisiei pentru regulament
8. Solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi
aprobată
9. Solicitare din partea Comisiei permanente a Camerei deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionare şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului
amânat
10. Solicitare din partea domnului deputat Victor Socaciu
la plen
11. Solicitare din partea domnului deputat Culiţă Tărâţă
aprobată
12. Scrisoare din partea domnului deputat Horea Uioreanu
scrisoare de răspuns domnului deputat Horia Uioreanu
13. Scrisoare din partea domnului Cătălin Marian Predoiu, Ministrul Justiţiei
la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi la Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor
14. Scrisoare din partea domnului Alexandru Cătălin Macovei, preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate
la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi
15. Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
   15.1  Memorandum intern privind participarea la Misiunea de observare a alegerilor prezidenţiale din Federaţia Rusă (Moscova, Federaţia Rusă, 1-5 martie 2012)
aprobat
   15.2  Memorandum intern privind participarea la reuniunea Eficienţa energetică în producţie, construcţii şi transport (Copenhaga, 26-27 martie 2012)
aprobat, cu excepţia deputaţilor PSD şi PNL, cărora li s-a retras avizul liderilor grupurilor
   15.3  Memorandum intern privind participarea la Reuniunea Comisiei pentru cooperare şi dezvoltare a Adunării Parlamentare a Francofoniei - APF (Delemont, Elveţia, 2-4 aprilie 2012)
aprobat, cu excepţia deputaţilor PSD şi PNL, cărora li s-a retras avizul liderilor grupurilor
   15.4  Memorandum intern privind participarea la vizita Comisiei politice a AP NATO în Quatar (Doha, 19-21 martie 2012)
aprobat
   15.5  Memorandum intern privind organizarea la Bucureşti a reuniunii Comisiei pentru cultură, ştiinţă, educaţie şi media a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (mai 2012)
aprobat
   15.6  Memorandum intern privind vizita în Austria a unei delegaţii a Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor, conduse de doamna deputată Maria Eugenia Barna, preşedinte comisie (28 februarie - 1 martie 2012)
aprobat, cu excepţia deputaţilor PSD şi PNL, cărora li s-a retras avizul liderilor grupurilor
   15.7  Memorandum intern privind vizita în România a unei delegaţii a Comisiei pentru alimentaţie, agricultură şi protecţia consumatorului din Bundestag-ul german (12-14 martie 2012)
aprobat
   15.8  Informare privind participarea la Forumul transatlantic al AP NATO şi la activităţi ale Grupului Pro America din Parlamentul României (Washington, 5-9 decembrie 2011)
aprobată
   15.9  Informare privind participarea la Forumul transatlantic al AP NATO (Washington, 5-6 decembrie 2011)
aprobată
   15.10  Informare privind participarea la cel de-al treilea simpozion anual pentru prevenirea traficului de persoane (Bruxelles, 24 noiembrie 2011)
aprobată
   15.11  Informare privind participarea la reuniunea Comisiei pentru afaceri juridice şi drepturile omului a APCE (Paris, 16 noiembrie 2011)
aprobată
   15.12  Informare privind vizita în Australia, Noua Zeelandă şi Statele Unite (5 ianuarie - 4 februarie 2012)
aprobată
16. Memorandum intern: Soluţionare de plată
aprobat
17. Pentru informare:
   17.1  Notă privind procesele verbale rezultate ăn urma examinării proiectelor de acte legislative europene de către comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor
s-a luat act
   17.2  Notă referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor Legii privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate
s-a luat act
18. Buletin legislativ european, săptămâna 6-12 februarie 2012, nr. 5/2012
s-a luat act

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 22:17