|
1.
|
Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
|
|
| |
1.1 |
Situaţia privind împlinirea termenelor constituţionale
|
|
| |
1.2 |
Stadiul proiectelor de legi
|
|
| |
1.3 |
Lista iniţiativelor legislative pentru care termenele de depunere a rapoartelor comisiilor sunt depăşite
|
|
|
2.
|
Notă privind iniţiativele legislative pentru care rapoartele comisiilor au fost depuse şi distribuite în ziua de joi, 17 martie 2016, dar care nu îndeplinesc condiţiile regulamentare pentru a fi înscrise pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor şi a fi dezbătute în ziua de miercuri, 23 martie 2016 (art. 69 alin.(2) şi art. 258 din Regulament)
|
|
|
3.
|
Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
|
|
| |
3.1 |
Procedura de desfăşurare a dezbaterilor politice în cadrul Orei Guvernului şi timpul maxim propus a fi alocat participanţilor
|
|
| |
3.2 |
Secretari de şedinţă
|
|
|
4.
|
Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
|
|
|
5.
|
Solicitare din partea Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională referitoare la proiectul de Lege pentru aprobarea OUG nr.57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare (L665/2015)
|
|
|
6.
|
Scrisoare din partea domnului Dacian Cioloş, prim ministru, prin care transmite o notă de informare privind rezultatele reuniunii şefilor de stat sau de guvern din statele membre UE cu Turcia şi reuniunea informală a membrilor Consiliului European (Bruxelles, 7 martie 2016)
|
|
|
7.
|
Scrisoare din partea domnului Lazăr Comănescu, ministrul afacerilor externe, referitoare la proiectul de Lege privind aprobarea încetării valabilităţii, prin denunţare, a Convenţiei din 5 iulie 1890, semnată la Bruxelles, privind înfiinţarea unei Uniuni Internaţionale pentru publicarea tarifelor vamale, precum şi a Protocolului de la Bruxelles din 16 decembrie 1949, prin care se modifică Convenţia privind înfiinţarea Uniunii Internaţionale pentru publicarea tarifelor vamale din 5 iulie 1890 (PLx 54/2016)
|
|
|
8.
|
Lista cuprinzând proiectele de acte legislative şi proiectele de acte fără caracter legislativ primite de la Uniunea Europeană
|
|
| |
8.1 |
Notă privind Lista cuprinzând proiectele de acte legislative şi proiectele de acte fără caracter legislativ primite de la Uniunea Europeană
|
|
|
9.
|
Notă privind documentele emise de Comisia pentru afaceri europene în urma examinării unor proiecte europene de acte legislative şi/sau fără caracter legislativ
|
|
|
10.
|
Solicitare din partea Grupului parlamentar PNL referitoare la dezbaterile din Comisia pentru sănătate şi familie asupra propunerii legislative privind activitatea de prevenţie în sănătate (PLx 4/2016)
|
|
|
11.
|
Solicitări din partea Grupului parlamentar progresist referitoare la modificări în componenţa unor comisii permanente
|
|
|
12.
|
Proiect de hotărâre privind completarea art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor iniţiat de Grupul parlamentar UDMR
|
|
|
13.
|
Raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi asupra scrisorii Agenţiei Naţionale de Integritate prin care solicită să îi fie comunicate măsurile dispuse în cazul doamnei deputat Cătăniciu Steluţa Gustica cu privire la care au fost identificate elemente de încălcare a legislaţiei privind regimul juridic al conflictelor de interese
|
|
|
14.
|
Scrisoare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi prin care transmite proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat
|
|
|
15.
|
Solicitare din partea Comisiei pentru industrii şi servicii de a lucra în paralel cu plenul Camerei Deputaţilor
|
|
|
16.
|
Informare din partea domnului deputat Adrian Mocanu
|
|
|
17.
|
Solicitare din partea domnului deputat Marian Enache referitoare la aprobarea unui concediu cu plată
|
|
|
18.
|
Solicitare din partea domnului senator Sorin Ilieşiu referitoare la proiectul de Lege pentru condamnarea totalitarismului comunist şi pentru cultivarea memoriei naţionale antitotalitare (PLx 617/2015)
|
|
|
19.
|
Scrisoare din partea Tribunalului Bucureşti - Secţia I Penală referitoare la domnul Florin Aurelian Popescu, fost deputat
|
|
|
20.
|
Scrisoare din partea Uniunii Ucrainenilor din România
|
|
|
21.
|
Scrisoare din partea Ambasadei Ucrainei în România
|
|
|
22.
|
Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
|
|
| |
22.1 |
Memorandum intern privind vizita la Chişinău a unei delegaţii a Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (Chişinău, Republica Moldova, 24 – 25 martie 2016)
|
|
| |
22.2 |
Memorandum intern privind participarea la reuniunea Comisiei permanente AP NATO (Paris, Franţa, 1 – 2 aprilie 2016)
|
|
| |
22.3 |
Memorandum intern privind participarea la Conferinţa interparlamentară privind energia (Haga, Olanda, 3 – 4 aprilie 2016)
|
|
| |
22.4 |
Memorandum intern privind organizarea Seminarului tematic al Conferinţei Interparlamentare Europene privind Spaţiul - EISC (Sinaia, 18 – 19 aprilie 2016)
|
|
| |
22.5 |
Memorandum intern privind organizarea seminarului regional privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (18 – 19 aprilie 2016, Bucureşti, Palatul Parlamentului) şi a unor evenimente pentru marcarea celor 125 de ani de la afilierea Parlamentului României la Uniunea Interparlamentară
|
|
| |
22.6 |
Memorandum intern privind participarea domnilor deputaţi Iusein Ibram şi Varol Amet la delegaţia oficială care îl va însoţi pe E.S. domnul Klaus Werner Iohannis, preşedintele României, în vizita de stat în Republica Turcia (22 – 24 martie 2016)
|
|
| |
22.7 |
Informare privind participarea la prima parte a Sesiunii ordinare 2016 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Strasbourg, Franţa, 25 – 29 ianuarie 2014)
|
|
| |
22.8 |
Informare privind participarea la „Săptămâna Ucrainei", organizată de Parlamentul European (Bruxelles, Belgia, 29 februarie – 2 martie 2016)
|
|
| |
22.9 |
Informare privind participarea la reuniunea Comisiei pentru egalitate şi nediscriminare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) (Paris, Franţa, 11 martie 2016)
|
|
| |
22.10 |
Informare privind vizita în Republica Italiană a delegaţiei Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării (Roma, Italia, 2 – 6 martie 2016)
|
|
|
23.
|
Scrisoare din partea Confederaţiei Patronale din Industrie, Agricultură, Construcţii şi Servicii din România
|
|