Ordinea de zi pentru şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor
din 11 aprilie 2016 ora 13:30

1. Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
aprobată
   1.1  Situaţia privind împlinirea termenelor constituţionale
   1.2  Stadiul proiectelor de legi cuprinse în Programul legislativ prioritar al Guvernului
   1.3  Lista iniţiativelor legislative pentru care termenele de depunere a rapoartelor comisiilor sunt depăşite
2. Notă privind iniţiativele legislative pentru care rapoartele comisiilor au fost depuse şi distribuite în ziua de joi, 7 aprilie 2016 şi care, la propunerea motivată a Biroului permanent sau a unui lider de grup parlamentar, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, în unanimitate, poate aproba înscrierea pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor pentru a fi dezbătute în ziua de miercuri, 13 aprilie 2016
s-a luat act
3. Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
aprobat
   3.1  Secretari de şedinţă
aprobaţi
4. Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
aprobată. Procedurile de urgenţă solicitate nu au fost aprobate
5. Scrisoare din partea doamnei Anca Dana Dragu, ministrul finanţelor publice, referitoare la proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de garanţie între statele membre al Uniunii Europene şi Banca Europeană de Investiţii privind împrumuturile care urmează a fi acordate de către Banca Europeană de Investiţii pentru proiectele de investiţii din statele din Africa, Caraibe şi Pacific şi din ţările şi teritoriile de peste mări, precum şi a Acordului de gestionare arierate între statele membre al Uniunii Europene şi Banca Europeană de Investiţii
s-a luat act
6. Notă privind documentele emise de Comisia pentru afaceri europene în urma examinării unor proiecte europene de acte legislative şi/sau fără caracter legislativ
la plen
7. Scrisoare din partea domnului Dacian Julien Cioloş, prim-ministru, prin care înaintează punctele de vedere ale Guvernului asupra unor proiecte de legi iniţiate de guvernele anterioare, aflate în procedură parlamentară la data de 18.11.2015
la liderii grupurilor parlamentare şi Comisiilor permanente
8. Solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi de a lucra în paralel cu plenul Camerei Deputaţilor
aprobată
9. Solicitare din partea Comisiei pentru industrii şi servicii de a lucra în paralel cu plenul Camerei Deputaţilor
aprobată
10. Solicitare din partea Comisiei pentru afaceri europene
nu a fost aprobată
11. Solicitare din partea Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului referitoare la Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.500 din 2002 privind finanţele publice
aprobată
12. Informare din partea doamnei deputat Camelia Khraibani
la plen
13. Solicitare din partea domnului deputat Remus Cernea
s-a luat act. Se analizează
14. Solicitare din partea domnului deputat Vicenţiu-Mircea Irimie referitoare la aprobarea a trei zile de concediu cu plată
aprobată
15. Solicitare din partea domnului deputat Ioan Moldovan referitoare la aprobarea a trei zile de concediu cu plată
aprobată
16. Solicitare din partea domnului deputat Gheorghe Tinel referitoare la aprobarea unei zile de concediu cu plată
aprobată
17. Solicitare din partea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială referitoare la suplimentarea numărului de posturi cu o funcţie de conducere pentru stabilirea coordonatorului activităţii secretariatului comisiei
s-a luat act. Comitetul liderilor grupurilor parlamentare va analiza
18. Apelul Congresului Avocaţilor 2016 privind asigurarea dreptului Corpului de avocaţi de a fi consultat în orice procedură legislativă şi orice iniţiativă a Guvernului sau a parlamentarilor care ar cuprinde reglementări care au legătură cu rolul avocatului în statul de drept
la Comisia juridică,de disciplină şi imunităţi
19. Apelul Congresului Avocaţilor 2016 privind adoptarea unor măsuri legislative necesare pentru asigurarea efectivităţii accesului la justiţie
la Comisia juridică,de disciplină şi imunităţi
20. Solicitare din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică
scrisoare de răspuns
21. Memorandum intern – Solicitarea Ministerului Afacerilor Externe
aprobat
22. Memorandum intern – Informare privind citaţia emisă de Colegiul Director al CNCD în dosarul nr.114/2016
aprobat. Proiectul de punct de vedere
23. Scrisoare din partea conducerii Consiliului Economic şi Social
s-a luat act
24. Scrisoare din partea Uniunii Armenilor din România
la Comisia pentru politică externă
25. Scrisoare din partea Ambasadei Republicii Azerbaidjan în România
la Comisia pentru politică externă
26. Scrisoare din partea Organizaţiei mondiale pentru restituirea proprietăţilor aparţinând evreilor
la Comisia juridică,de disciplină şi imunităţi, la Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi la Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
27. Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
   27.1  Memorandum intern privind participarea la cea de-a doua parte a Sesiunii ordinare 2016 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Strasbourg, Franţa, 18 – 22 aprilie 2016)
aprobat
   27.2  Memorandum intern privind participarea la seminarul Grupului special al AP NATO pentru Mediterana şi Orientul Mijlociu (Maroc, 20 – 22 aprilie 2016)
aprobat
   27.3  Memorandum intern privind participarea la reuniunea Comisiei pentru afaceri parlamentare a Adunării Parlamentare a Francofoniei (Ottawa, Canada, 22 – 24 aprilie 2016)
aprobat
   27.4  Memorandum intern privind participarea domnului Valeriu Ștefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, la ceremonia de marcare a celei de-a 1050-a aniversări a Creştinării Poloniei (Poznaǹ, Polonia, 15 aprilie 2016)
aprobat
   27.5  Memorandum intern privind vizita la Minsk a unei delegaţii a Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Belarus din Parlamentul României (Minsk, Belarus, 20 – 22 aprilie 2016)
aprobat
   27.6  Memorandum intern privind vizita în România a unei delegaţii a Comisiei pentru afaceri europene din Seimul Republicii Polone, conduse de doamna Izabela Kloc, preşedintele comisiei (24 – 26 aprilie 2016)
aprobat
   27.7  Informare privind participarea la reuniunile Comisiilor Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru afaceri juridice şi drepturile omului şi pentru afaceri politice şi democraţie (Paris, Franţa, 7 – 8 martie 2016)
aprobată
   27.8  Informare privind vizita oficială în România a doamnei Laura Boldrini, preşedintele Camerei Deputaţilor a Parlamentului Republicii Italiene (21 – 22 martie 2016)
aprobată

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 16:10