Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2008-2012 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe mar. 2011 Versiunea pentru printare
Ordinea de zi pentru şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor
din 16 martie 2011 ora 13:00

1. Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
aprobată
2. Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
aprobat
3. Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
aprobată, numai procedurile de urgenţă solicitate de Guvern, cu modificările propuse conform stenogramei: La PLx 54/2011 pentru aviz: Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
4. Informare privind iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, care se dezbat în şedinţa comună a celor două Camere
la Birourile permanente reunite
5. Informare din partea domnului deputat Daniel Buda, preşedintele Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi
s-a luat act
6. Sesizare din partea domnului senator Sorin Serioja Chivu
la Birourile permanente reunite
7. Scrisoare din partea Comisiei Parlamentare a Revoluţionarilor din Decembrie 1989
la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi
8. Scrisoare din partea Excelenţei Sale Dl. Ali Larijani, Preşedintele Parlamentului Islamic din Iran
s-a luat act
9. Scrisoare din partea Asociaţiei Partenerilor Diplomaţilor Români
aprobată
10. Memorandum intern: Solicitarea WWF România cu privire la evenimentul "Earth Hour - Ora Pamântului în România"
aprobat
11. Memorandum intern: Expoziţie cu vânzare
aprobat
12. Memorandum intern: Organizarea expoziţiei de fotografie "De la emigrare la integrare"
aprobat
13. Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
   13.1  Memorandum intern privind participarea la reuniunea interparlamentară pe tema schimbărilor climatice (Bruxelles, 19 aprilie 2011)
aprobat
   13.2  Memorandum intern privind participarea la lucrările Comisiei generale pentru politică şi probleme interne a Iniţiativei Central Europene - Dimensiunea Parlamentară (ICE-DP) (Roma, 7 aprilie 2011)
aprobat
   13.3  Memorandum intern privind alocuţiunea doamnei Irina Bokova, Director general al UNESCO, în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului (Bucureşti, 27 aprilie 2011)
aprobat, va fi prezentat un material în şedinţa Birourilor permanente reunite
   13.4  Memorandum intern privind vizita la Camera Deputaţilor a unei delegaţii a Comisiei comune pentru controlul Acordului Schengen, activităţii Interpol şi emigraţiei, din Parlamentul Republicii Italiene, conduse de doamna deputată Margherita Boniver, preşedinta comisiei (24 martie 2011)
aprobat
   13.5  Informare privind participarea la reuniunea de iarnă a Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (AP OSCE) (Viena, 24 - 25 februarie 2011)
aprobată
   13.6  Informare privind participarea la reuniunea comună a preşedinţilor Comisiilor pentru Buget şi Finanţe din parlamentele statelor membre ale Uniunii Europene(Budapesta, 24 - 26 februarie 2011)
aprobată
   13.7  Informare privind participarea la reuniunea celui de al 3-lea Birou Executiv al Forumului parlamentarilor din Asia-Pacific pentru Educaţie (FASPPED) (Teheran, 2 - 3 martie 2011)
aprobată
14. Scrisoare din partea SC Romfilatelia SA
la Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor
15. Informare privind activitatea Parlamentului European în luna februarie 2011
s-a luat act
16. Pentru informare:
   16.1  Auditul performanţelor managementului subsistemului de administrare fiscală a taxei pe valoarea adăugată pentru perioada 2007-2009
la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci
   16.2  Evaluarea mangementului datoriei publice guvernamentale privind perioada 2000-2009
la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci
   16.3  Buletin Legislativ European nr.9/2011
s-a luat act

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 2:17